În anul 2015, un denunțător anonim care s-a prezentat drept „John Doe” a luat legătură cu doi jurnaliști de la publicația germană „Süddeutsche Zeitung” (SZ) și le-a scurs peste 2,6 terabytes de date clasificate, inclusiv milioane de e-mailuri interne. Informațiile proveneau de la firma de avocatură Mossack Fonseca din Panama, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii în afacerile globale ale firmelor offshore.
În urma dezvăluirilor, care au ajuns să fie cunoscute sub denumirea „Panama Papers” și au fost publicate sub coordonarea Consorțiului Internațional de Jurnalişti de Investigaţie (ICIJ), premierul islandez Sigmundur Davíð Gunnlaugsson și prim-ministrul pakistanez Nawaz Sharif au fost nevoiți să demisioneze.
La fel au făcut și alți oficiali.
Caption foto: [M] Lina Moreno / DER SPIEGEL; Samir Yordamovic / Anadolu Agency / Getty Images; Hady Khandani / JOKER / picture alliance; Süddeutsche Zeitung; Birgir Por Hardarson / dpa / picture alliance
RISE Moldova a fost partenerul pentru Republica Moldova al proiectului global #PanamaPapers. O parte dintre anchetele noastre publicate pot fi citite, AICI.
Informațiile analizate de noi au scos la suprafață:
Relația offshore Plahotniuc-Voronin;
Legăturile din Insulele Virgine Britanice ale ex-premierului moldovean Ion Sturza cu fostul miliardar român Dinu Patriciu;
Cele peste 50 de companii offshore cu care a jonglat familia Stati în industria petrolieră internațională;
Beneficiarii reali ai celui mai mare difuzor de televiziune prin cablu şi important furnizor de servicii Internet din Moldova;
Vinăria offshore prin care doi afaceriști ruși au folosit o companie din BVI pentru a împrumuta peste 5 milioane de euro unei fabrici de vin din Chișinău pe care tot ei o dețin;
Rudele de la Chișinău ale fostului ambasador al SUA la București, Mark Gitenstein, care au apelat la serviciile casei de avocatură pentru a-și ascunde proprietăți și companii cu venituri de milioane.
Scurgerea a declanșat proteste masive în Londra (Marea Britanie), Reykjavik (Islanda) și în alte părți ale lumii, dar a declanșat și lansarea a mii de investigații. De atunci, s-au aplicat reguli mai stricte în lumea companiilor paravan, iar guvernele au reușit să recupereze peste 1,3 miliarde de dolari din venituri fiscale ratate.
Până acum, „John Doe” a vorbit deschis o singură dată, sub forma unui manifest publicat la patru săptămâni de la apariția primelor materiale jurnalistice din seria „#Panama Papers”, în care a cerut factorilor de decizie să ia măsuri pentru a combate inegalitatea globală. De atunci, au apărut cărți, podcasturi și documentare despre scurgerea respectivă, și chiar un film hollywoodian cu Meryl Streep în rolul principal. Dar, în tot acest timp, informatorul a rămas anonim.
Recent, „John Doe” i-a contactat pe cei doi foști jurnaliști ai SZ, care acum lucrează pentru „Der Spiegel”. Pentru a-i asigura anonimatul, interviul a fost realizat online, prin conexiune criptată și cu folosirea unei aplicații care a vociferat răspunsurile denunțătorului. Interviul, care s-a desfășurat în prezența unui martor, a fost prescurtat pentru lizibilitate, ușor editat și, așa cum este o practică obișnuită în jurnalismul german, înainte de publicare a fost trimis intervievatului pentru autorizare.
Jurnaliștii germani, în timpul interviului cu „John Doe”
Bună ziua, sunteți bine? Sunteți în siguranță?
Da, sunt în siguranță, din câte realizez. Trăim într-o lume periculoasă, iar asta mă apasă uneori. Dar, în general, mă descurc destul de bine și mă consider foarte norocos.
Ați tăcut timp de șase ani. Nu ați fost tentat să dezvăluiți că anume dvs. ați făcut publice tranzacțiile secrete offshore ale șefilor de state și de guverne, cartelurilor de droguri și ale criminalilor?
Am luptat deseori cu această dorință de a fi creditat pentru munca mea, la fel cum fac mulți oameni, cred eu. Faima nu a făcut niciodată parte din ecuație. La acea etapă, singura grijă era să rămân în viață suficient de mult pentru ca cineva să spună povestea. Luarea deciziei de a compila datele disponibile de la Mossack Fonseca a durat zile întregi și am simțit că privesc în jos țeava unei arme încărcate, dar, până la urmă, a trebuit să fac asta.
Ați luat legătura cu cotidianul german „Süddeutsche Zeitung”, care a inițiat o colaborare a peste 400 de jurnalişti, coordonată de Consorțiul Internațional al Jurnaliştilor de Investigaţie (ICIJ). Când v-ați adresat la noi, ce urmăreați, de fapt?
Când v-am contactat, nu aveam nici cea mai vagă idee ce se va întâmpla sau dacă măcar veți răspunde. Am corespondat cu mulți jurnaliști care nu erau interesați, inclusiv cei de la „New York Times”, „Wall Street Journal” și „Wikileaks”, la rândul său, nici măcar nu s-au obosit să răspundă când i-am contactat mai târziu.
Echipa globală a început să publice „Panama Papers” pe 3 aprilie 2016. Cum a fost ziua aceea pentru d-voastră?
Îmi amintesc că era ca majoritatea duminicilor. M-am întâlnit cu câțiva prieteni la o masă și am fost uimit să aflu că Edward Snowden s-a arătat super interesat, discutând despre proiect pe Twitter.
Denunțătorul de la Agenția de Securitate Națională a SUA [NSA], care acum trăiește în exil în Rusia, aflase cumva despre anchetă și a postat pe Twitter chiar înainte de a fi publicată „cea mai mare scurgere din istoria jurnalismului de date”…
Îmi amintesc că am văzut postările zburând pe rețelele sociale cu miile. Nu semăna cu nimic din ce văzusem vreodată. O adevărată explozie de informații. Oamenii cu care eram vorbeau despre asta imediat ce vedeau. Am făcut tot posibilul să mă comport așa cum ar fi făcut-o oricine altcineva care a auzit despre asta pentru prima dată.
Mulți experți compară „Panama Papers” cu „Watergate”. Cea mai importantă sursă pentru „Watergate” a fost directorul asociat al FBI Mark Felt, care s-a numit „Deep Throat” și și-a dezvăluit în cele din urmă identitatea la 33 de ani după scandal…
Mă gândeam uneori la Mark Felt și la tipurile de riscuri cu care s-a confruntat el. Profilul meu de risc arată puțin diferit de-al lui. S-ar putea să aștept acel moment până mă voi afla pe patul meu de moarte.
De ce așa?
Panama Papers implică atât de multe și diferite organizații criminale transnaționale, unele dintre ele având legături cu guverne, încât este dificil să-mi imaginez cum ar putea fi vreodată sigur dacă mă identific. Felt a trebuit să-și facă griji, în primul rând, pentru Richard Nixon și prietenii săi, iar Nixon și-a dat demisia la puțin mai mult de doi ani după scandal, devenind neputincios. Chiar și peste 50 de ani, este probabil că unele dintre grupurile pentru care îmi fac griji vor fi în continuare cu noi.
Ați spus cuiva despre rolul dvs. în „Panama Papers”?
După ce informațiile s-au răspândit, am povestit despre asta doar câtorva dintre oamenii la care țin cel mai mult.
Deci, ați rămas ascuns timp de șase ani. De ce doriți să vorbiți acum?
Au existat câteva ocazii în ultimii șase ani când am fost tentat să vorbesc. În fiecare dată mi-a părut că lumea se apropie tot mai mult de o catastrofă, așa că nevoia de a încerca să intervin mi-a părut mereu din ce în ce mai urgentă. În același timp, însă, a trebuit să echilibrez câțiva factori.
La ce vă referiți, mai exact?
În primul rând, desigur, este propria mea siguranță fizică și cea a familiei mele. În al doilea rând, e faptul că lumea este un loc mare, cu o cacofonie de voci care încearcă să-și spună punctul de vedere. Am vrut ca spusele mele să aibă sens, să nu mă pierd înainte de următorul tweet al lui Donald Trump. În 2016, am scris [n.r. într-un manifest] despre principala mea frică în privința lucrurilor pe care le văd, „că instabilitatea severă ar putea fi chiar după colț”. Mă tem că instabilitatea despre care am vorbit, a sosit în sfârșit.
Despre ce fel de instabilitate vorbiți?
Ascensiunea fascismului și a autoritarismului la nivel global, de la China până la Rusia, de la Brazilia până la Filipine, dar mai ales acum în Statele Unite. America a făcut unele gafe teribile în istoria sa, dar a servit ca o forță de echilibrare împotriva regimurilor celor mai proaste posibile atunci când a fost nevoie cel mai mult. Acest echilibru a încetat din punct de vedere funcțional să mai existe.
Paradisurile fiscale par a fi de o importanță crucială pentru oamenii puternici din regimurile autocratice.
[Vladimir] Putin este o amenințare mai mare pentru Statele Unite decât a fost vreodată Hitler, iar companiile paravan sunt cei mai buni prieteni ai lui. Aceste companii care finanțează armata rusă sunt cele care ucid civili nevinovați în Ucraina, în timp ce rachetele lui Putin lovesc centrele comerciale. Companiile paravan care maschează conglomeratele chineze sunt responsabile pentru uciderea minerilor de cobalt minori din Congo. Companiile respective comit aceste orori, și multe altele, prin eliminarea răspunderii din partea societății. Dar fără responsabilitate, societatea nu poate funcționa.
„Panama Papers” pare a fi mai relevantă ca niciodată – din cauza agresiunii ruse din Ucraina. De exemplu, unul dintre cei mai vechi și mai apropiați prieteni ai lui Vladimir Putin, violoncelistul Serghei Roldughin, a fost sancționat la sfârșitul lunii februarie. Motivul principal pentru aceasta a fost găsit în „Panama Papers”, unde este arătat că Roldughin pare să fi acționat ca un proxy pentru puternicul său prieten și deține miliarde – cel puțin pe hârtie. Ești mulțumit de această evoluție a evenimentelor?
Îmi pare bine că Roldughin s-a ales cu sancțiuni. Consider că e o decizie genială.
Nu vă temeți că Rusia ar putea să se răzbune?
Este un risc cu care trăiesc, având în vedere că guvernul rus s-a exprimat clar că mă vrea mort. Înainte ca prezența mass-media a canalului Russia Today să fie redusă din cauza atacului Rusiei împotriva Ucrainei, acesta a difuzat o docudramă în două părți despre „Panama Papers”, care în titrele introductive prezintă un personaj numit „John Doe”, care a suferit o traumă la cap, indusă de tortură, după care o barcă din desene animate a traversat balta sângelui său, de parcă ar fi Canalul Panama. Oricât de bizar și fără de gust ar părea, nu a fost deloc subtil. Noi am văzut cum persoane cu conexiuni la conturi offshore și justiția fiscală au recurs la crimă, de exemplu tragediile în privința lui Daphne Caruana Galizia și Ján Kuciak. Moartea lor m-a afectat profund și fac apel la Uniunea Europeană să facă dreptate pentru Daphne și Ján și familiile lor. Și pentru a asigura supremația statului de drept în Malta, una dintre fostele jurisdicții ale lui Mossack Fonseca.
În 2017, Poliția Federală Germană a primit o tonă de documente de la Mossack Fonseca, tot dintr-o sursă anonimă.
Da, asta am fost eu. De la început, am fost dispus să lucrez cu autoritățile guvernamentale pentru că mi s-a părut destul de clar că trebuie să existe urmăriri penale pentru crimele descrise în „Panama Papers”. Mai mult decât oricare altul, guvernul german m-a asigurat că ne va ține pe mine și pe familia mea în siguranță, și, după ceva timp, am reușit să punem la punct un aranjament care părea corect. Din păcate, guvernul german și-a încălcat acordul la scurt timp după aceea și, din punctul meu de vedere, mi-a pus siguranța în pericol. Din păcate, nu aș recomanda nimănui să aibă încredere în asigurările oferite de statul german.
Potrivit presei, ați fost recompensat cu 5 milioane de euro. De ce sunteți nemulțumit de Poliția Federală Germană?
Au existat trei probleme majore. În primul rând, odată ce Poliția Federală Germană a obținut datele, am fost lăsat pe cont propriu să mă apăr, fără nicio protecție de niciun fel. Mi s-a părut că acest lucru nu este înțelept, deoarece amenințarea la adresa siguranței mele nu s-a diminuat deloc, dimpotrivă, a crescut. Nu după mult timp, a avut loc o crimă legată de Serviciul Federal de Securitate a Rusiei [FSB] la Berlin, în plină zi. Așa mi se putea întâmpla și mie. În al doilea rând, guvernul german nu și-a onorat, de fapt, aranjamentul financiar asupra căruia am convenit. Asta a cauzat probleme suplimentare care mi-au pus în pericol siguranța. În al treilea rând, Poliția Federală Germană a refuzat în mod repetat oportunitatea de a analiza mai multe date despre lumea offshore dincolo de „Panama Papers”, ceea ce este sincer șocant.
Deci, credeți că autoritățile germane nu au făcut suficient pentru a vă ține în siguranță?
Vreau să fiu corect cu ei. Au oferit un grad redus de protecție, dar aceasta este o situație în care e nevoie de o singură greșeală pentru a obține un rezultat dezastruos și ireversibil. Din mai multe motive, nu am fost confortabil cu abordarea lor generală, mai ales pe măsură ce trecea timpul. Dacă guvernul german ar fi apreciat cu adevărat importanța „Panama Papers”, sunt încrezător că tratamentul af fi fost total diferit.
Ce ai vrut mai exact de la Biroul Poliției Federale de Criminalistică al Germnaiei [BKA]? Protecția martorilor? O nouă identitate? Sau mai mulți bani?
Pot doar să spun că nu și-au onorat aranjamentele financiare la care am convenit.
Poliția germană a împărtășit datele Mossack Fonseca cu zeci de țări – dar le-a limitat la date despre cetățenii țării în cauză. Conform acestei logici, datele despre oligarhi ar putea fi împărtășite doar autorităților ruse, cu excepția cazului în care există anchete penale în alte țări – o situație absurdă, mai ales că aceste persoane au fost sancționate recent ca răspuns la invazia rusă a Ucrainei.
Din păcate, nici guvernul Germaniei și nici al Statelor Unite nu și-au exprimat prea mult interes față de „Panama Papers”. În schimb, s-au concentrat pe iahturi. Sincer, iahturile nu contează foarte mult, dincolo de valoarea lor simbolică. Companiile offshore și trusturile contează. Sancțiunile sunt un instrument important, dar există și altele. De exemplu, Statele Unite ar putea percheziționa birourile unor companii înregistrate în offshore-urile de pe teritoriul american, pentru a transmite semnalul că acest tip de activitate nu mai este acceptabil. Le-ar fi ușor să facă. Dar nu s-a întâmplat.
Elita rusă ascunde în regim de rutină proprietatea asupra caselor de lux, iahturilor, avioanelor și a altor active prin aranjamente offshore complexe. Cum poate fi oprit acest lucru?
Cred că lumea occidentală l-a privit mult timp pe Vladimir Putin ca pe o pacoste, pe care, însă, o putea controla cu stimulente economice. Evident, asta nu a funcționat. Ar fi nevoie de un efort cu adevărat extraordinar, un fel de Proiect Manhattan modern, unde scopul ar fi dezlegarea enigmelor lumii offshore. Cu siguranță, capacitatea de calcul pentru a face acest lucru există. Întrebarea este dacă există și voința politică. Până acum, nu am văzut prea multe dovezi în acest sens.
În opinia dvs., de ce nu am văzut încă un denunțător rus important?
Chiar și având o doză necesară de curaj, este nevoie și de un anumit grad de libertate pentru a deveni denunțător. Cineva trebuie să fie acolo pentru a asculta și trebuie să existe o oarecare dorință de a face schimbare. În afară de faptul că Putin îi ucide și îi închide pe cei curajoși, este foarte greu să găsești acest tip de libertate într-un loc precum Rusia.
Edward Snowden este blocat în Rusia. Chiar dacă critică guvernul lui Putin ca fiind corupt, el nu poate părăsi țara pentru că ar fi judecat în SUA.
Snowden este doar o piesă de puzzle într-un război informațional pe care Rusia l-a purtat împotriva SUA în cea mai mare parte a secolului trecut. Dacă comunitatea de informații americane are dovezi împotriva lui, ar trebui să le arate pentru ca toți să le vadă. Dacă nu o fac, președintele Biden ar trebui să-l ierte și să-l primească acasă. Este foarte simplu.
Cât de mulțumit sunteți de impactul scurgerii de informații?
Sunt uluit de rezultatul „Panama Papers”. Ceea ce a realizat ICIJ a fost fără precedent și sunt extrem de încântat, și chiar mândru, că au avut loc reforme majore ca urmare a „Panama Papers”. Faptul că ulterior au existat colaborări jurnalistice de amploare similară este, de asemenea, un adevărat triumf. Din păcate, încă nu este suficient. Nu m-am gândit niciodată că publicarea datelor unei firme de avocatură va rezolva complet corupția globală, cu atât mai mult să schimbe natura umană. Politicienii trebuie să acționeze. Avem nevoie de registre corporative accesibile public în fiecare jurisdicție, de la Insulele Virgine Britanice la Anguilla, Seychelles, Labuan și Delaware. Acum. Și dacă auzi rezistență, acel sunet pe care îl auzi este sunetul unui politician care trebuie demis.
Din 2016, au fost publicate mii de articole cu narativul „Panama Papers”. Există ceva despre care crezi că lumea mai trebuie să vadă?
Sunt atât de multe istorii nespuse. Una care îmi vine în minte este cazul unui trust cu cecuri galbene, care probabil a fost înființat pentru un cartel de droguri de către o firmă de consultanță columbiană, în care o mare bancă americană pare să fi permis utilizarea directă a contului său bancar corespondent la o bancă din Panama. Numele beneficiarilor au fost introduse pe aceste cecuri cu o mașină de scris. A numi acest aranjament neobișnuit ar fi o subestimare – ar fi putut la fel de bine să fi emis cecuri făcute din semnale roșii reale.
Edward Snowden a menționat odată cazul dvs. ca fiind cel mai bun scenariu pentru un denunțător: ați creat un impact mare și încă sunteți necunoscut și liber. Dvs. tot așa vedeți rolul pe care vi l-ați asumat?
Mă consider incredibil de norocos că totul a mers la fel de bine cum a fost, chiar dacă nimic nu este perfect. A rămâne anonim mi-a oferit avantajul evident de a rămâne relativ în siguranță, dar a existat și un cost, și anume că nu am reușit să mențin interesul publicului pentru problema dată, așa cum a făcut Edward Snowden cu dezvăluirile privind interceptările telefonice de către NSA. Desigur, a plătit cu libertatea lui într-o oarecare măsură. Există întotdeauna compromisuri.
Ce ați învățat din activitatea ce rezultă în scurgerea de informații?
Aș spune asta – cel mai important lucru e că exemplul meu arată că este posibil, deși probabil rar, să faci o diferență majoră și să menții totodată o viață bună. Dar este nevoie de multă muncă și mult noroc pentru a rămâne cu un pas înainte.
Ce ați recomanda potențialilor denunțători?
A spune adevărul despre chestiuni sensibile nu este niciodată ușor. Un factor subapreciat este dificultatea de a rămâne calm în orice situație. Fie că vorbești cu jurnaliştii sau cu autoritățile guvernamentale, fii pregătit ca totul să se miște foarte încet. Este important să respiri și să găsești și alte lucruri la care să te gândești din când în când.
Dacă ai putea da timpul înapoi, ai face din nou același lucru?
Într-o clipă! Fără ezitare!
- New York Times n-a dorit să comenteze.
- Wall Street Journal n-a dorit să comenteze.
- Poliția Federală Germană n-a dorit să comenteze afirmațiile.
- [UPDATE] Wikileaks a venit cu o reacție la câteva ore după publicarea interviului. „Nimeni nu a auzit de o astfel de „abordare”, dar cu certitudine pot spune că nu a ajuns această informație la WL”, a declarat redactorul-șef al publicației, Kristinn Hrafnsson.
Interviul a fost realizat de jurnaliștii germani Frederik OBERMAIER și Bastian OBERMAY. Aceasta este o variantă tradusă și adaptată de RISE Moldova. Varianta originală a fost publicată în limba germană și poate fi accesată AICI.
