Niciun medic legist nu a fost vreodată condamnat pentru emiterea unei expertize medico-legale false în Republica Moldova, potrivit deciziilor judecătorești și răspunsurilor oferite de autorități.
Am făcut rost de expertizele medicale în mai multe dosare penale deschise în cazuri de malpraxis, soldate cu moartea pacienților. În toate cauzele expertizele naționale au arătat că nu a existat nicio legătură dintre acțiunile medicilor și vătămarea sau decesul persoanelor, sărind peste câteva zile din analiza tratamentului sau cauza imediată a morții.
În schimb, expertizele repetate cerute în România sau Ucraina și probele adunate de avocați arată exact contrariul. Expertizele din alte țări au stat la baza luării unor decizii în favoarea victimelor, obligând spitalele să plătească despăgubiri.
Medicii legiști care n-au găsit nicio legătură dintre acțiunile medicilor și oamenii decedați ca urmare a greșelilor medicale nu au ajuns niciodată să fie investigați de procurori și continuă să activeze în sistem.
„Când răspunderea medicilor este blocată la nivel de expertiză, semnalul transmis este că eroarea nu are consecințe instituționale, ceea ce reduce presiunea pentru îmbunătățirea protocoalelor și a serviciilor medicale acordate”, susține avocatul Vasile Ciupercă.
În numele Elenei
Pacienta Elena Bălan avea 59 de ani când a decedat în Spitalul raional Edineț în plină pandemie COVID-19. Cauza morții și calitatea tratamentului administrat au fost emise în raportul de expertiză medico-legală la cinci luni de la deces.
Trei experți judiciari de la Centrul de Medicină Legală din Chișinău au stabilit că decesul a survenit în urma insuficienței respiratorii acute, ca o complicație a pneumoniei bilaterale cauzate de infecția COVID-19.
Potrivit raportului, tratamentul a fost corect, cu doze adaptate vârstei și stării pacientei, iar investigațiile și îngrijirile au respectat Protocolul Clinic Național.
Cauza decesului a fost evoluția severă și progresivă a bolii, cu complicații ireversibile și insuficiență poliorganică (cedarea mai multor organe).
Experții nu au identificat o legătură de cauzalitate între acțiunile personalului medical și moartea pacientei.
În baza acestei expertize, poliția a încetat să mai investigheze cauzele decesului. Raportul, Aici. Plini de datorii după cumpărarea unor medicamente costisitoare și cheltuielile de înmormântare, familia nu și-a permis un avocat pentru a contesta clasarea dosarului.
„Deși legea spune că expertizele medico-legale nu au prioritate și urmează a fi analizate per ansamblu cu celelalte alte probe, în practică ele sunt esențiale deoarece conțin o soluție bazată pe cunoștințe speciale în anumite domenii, pe care nici avocatul, nici instanța, nici procurorul nu le deține. Practic toată încrederea se plasează pe seama concluziilor expertului”, explică avocatul Vasile Ciupercă specializat pe cazuri de malpraxis medical.
Expertiza medico-legală poate demonstra ajutorul medical întârziat, diagnosticul și tratamentul greșit, încălcarea normelor medicale, neglijența lucrătorilor medicali și legătura dintre acțiunile sau inacțiunile medicilor și vătămarea sau decesul unei persoane. În funcție de aceste concluzii, un medic poate rămâne fără dreptul de a profesa cel puțin doi ani, poate plăti despăgubiri morale victimelor de mii de lei sau să ajungă după gratii până la trei ani, dacă e găsit vinovat. Dacă nu se stabilește o legătură cauzală între intervenția medicală și complicații sau deces, lucrătorul medical nu poate fi tras la răspundere penală.
Când concluziile medico-legale sunt incomplete sau false, întregul lanț judiciar este compromis de la rădăcină, spune avocatul Ciupercă. „Dacă expertiza este viciată, dosarul fie nu se deschide, fie se clasează, ceea ce blochează urmărirea penală. Contestarea durează, iar întârzierile duc la prescrierea răspunderii penale. Multe cazuri de malpraxis se prescriu nu pentru că nu există vinovăție, ci pentru că mecanismul de constatare a vinovăției medicilor durează prea mult”.
Concluziile medicilor legiști din cazul Elenei reprezintă exact opusul la ce am arătat în primele trei investigații din seria „În Reanimare”.
Cu ajutorul fișei medicale a Elenei obținute de rudele ei din spital și a unui medic infecționist care a tratat intens pacienții COVID-19 de la începutul pandemiei, am explicat că în cele cinci zile de internare au fost un lanț de greșeli și de proceduri încălcate repetat.
În primul rând, potrivit fișei medicale, Elena nu a fost conectată la oxigen în primele trei zile de internare, deși avea indicație pentru asta când a fost adusă cu ambulanța la spital.
Apoi, tratamentul aplicat Elenei în primele trei zile de internare a fost complet greșit, susține medicul citat. Femeia a fost tratată cu medicamente pentru o pneumonie bacteriană și nu una virală, așa cum este prevăzut de Protocolul COVID-19.
Pacientei nu i-a fost administrat din prima zi un medicament extrem de important în stoparea înmulțirii virusului în organism, deși era în stocul spitalului și trebuia asigurat gratuit. Iar administrația spitalului nu a informat rudele să-l cumpere de urgență chiar dacă era în stoc redus.
Analiza raportului de expertiză
Am analizat raportul întocmit pe nouă foi de către medicii legiști Victor Capcelea, Chiril Corbu și Ion Cuvșinov.
Medicii legiști au transcris din fișa medicală starea de sănătate a Elenei din a doua zi de internare, 6 octombrie. Nu au scris nimic despre tratamentul indicat și evoluția bolii în primele trei zile. După care au sărit direct la descrierea stării pacientei, a medicamentelor prescrise și ale intervențiilor medicale doar din ultimele zile petrecute în reanimare, între 8 și 10 octombrie. Pe baza acestor date, experții au concluzionat că tratamentul a fost oportun și adecvat.
Expertiza medico-legală a costat 8 960 de lei și a fost achitată din bugetul de stat.
Am arătat raportul judiciar altor doi medici legiști. Unul este din Republica Moldova, iar celălalt din România cu experiență de 20 și 30 de ani. Au confirmat că omiterea analizei primelor trei zile de internare reprezintă de fapt o expertiză incompletă și contravine obligației legale de a examina integral documentația medicală.
„Raportul preia, practic, doar ultima parte a vieții pacientei din punct de vedere a documentării actelor medicale. Ceea ce nu se face,”precizează sub anonimat medicul legist din România. În mod obișnuit, stabilirea cauzei decesului presupune analiza întregului istoric medical, inclusiv documente anterioare internării. Potrivit medicului, o expertiză limitată doar la ultimele zile de viață – cum s-a făcut în acest caz, este specifică mai degrabă situațiilor de traumă: „Adică l-a lovit mașina și a murit. Nu prea e nevoie să documentezi din urmă mare lucru”.
Lege versus realitate
Potrivit procedurii, expertiza medico-legală este dispusă de polițist, procuror sau judecător, care formulează întrebările necesare pentru clarificarea cazului. Medicii legiști răspund acestor întrebări, dar legea care le reglementează activitatea, le permite să semnaleze și alte aspecte relevante, chiar dacă nu au fost solicitate explicit. Ei pot include în comisie un medic specialist în domeniul pe care îl investighează.„În cazul Elenei, ar fi putut analiza cu un medic infecționist care a tratat pacienți COVID-19 de-a lungul pandemiei”, explică medicul legist din Republica Moldova. După finalizare, raportul ar trebui verificat de directorul Centrului de Medicină Legală și returnat pentru completare dacă este incomplet.
Dacă expertiza este neclară, incompletă sau ridică suspiciuni, autoritatea care a dispus-o poate audia expertul, poate solicita o expertiză suplimentară la același specialist sau una repetată, atunci când concluziile sunt contradictorii, insuficient argumentate sau există îndoieli privind veridicitatea lor.
Am întrebat Centrul de Medicină Legală de ce analiza tratamentului începe abia din 8 octombrie, ziua transferului în reanimare, și nu 5 octombrie, ziua internării, împreună cu alte detalii despre medicația administrată.
Instituția a oferit un răspuns evaziv încă în 2022, menționând că aceste aspecte pot fi clarificate doar printr-o expertiză repetată, dispusă la cererea organelor de drept. Au refuzat un interviu pe marginea cazului, argumentând că acest lucru ar echivala cu o audiere a experților, care sunt obligați să comunice rezultatele doar autorităților.
Un alt caz de COVID
La început de noiembrie 2020, un bărbat de 70 de ani, este internat cu tuse și COVID-19 la Spitalul din Cimișlia. La scurt timp, saturația cu oxigen coboară la 86%. În a cincea zi este transferat în reanimare la Spitalul Clinic Republican din Chișinău cu pneumonie bilaterală gravă și insuficiență respiratorie, pe fond de hipertensiune și diabet de tip II.
După 16 zile, starea i se ameliorează și este mutat în secția COVID-19 pentru continuarea tratamentului. În următoarele săptămâni sănătatea se agravează. O rudă internată în aceeași secție spune că pacientul era epuizat, permanent somnolent și trebuia dus în brațe până la baie.
Fiica lui, medic de profesie, își amintește că a rugat să fie transferat în reanimare sau să cheme alt medic: „Medicul nu a luat măsuri, iar nepăsarea ei s-a dovedit fatală pentru viața lui tata. Măcar să-i fi făcut hidratare. În acele zile eu știam că îl pierd”.
Pe 14 decembrie este transferat de urgență în reanimare, în stare critică, cu șoc sever provocat de pierderi de lichide și o infecție gravă pornită de la rinichi (șoc mixt hipovolemic, sepsis uro-nefrogen). Bărbatul moare peste 26 de zile.
După deces, a fost deschis un dosar penal pentru neglijență medicală. În lipsa autopsiilor, suspendate în pandemie, expertizele s-au bazat pe documentele din timpul internării. Fișele cu observații și indicații din ultimele cinci zile petrecute în secția COVID au dispărut însă.
Cum a fost clasat dosarul
Prima expertiză judiciară realizată de Ion Cuvșinov, Victor Capcelea, Chiril Corbu și Lilia Vlasov, arată că pentru zilele 9-13 decembrie, când starea pacientului se agrava în secția COVID, lipsesc foaia de indicații cu medicamentele administrate și analizele medicale.
În lipsa acestor date esențiale, experții au concluzionat totuși că transferul în reanimare nu era necesar mai devreme, invocând că „pe 11 decembrie starea era de gravitate medie”. Au susținut că îngrijirile au fost calitative și că la transfer, în reanimare, funcția rinichilor era deja compromisă din cauza diabetului și de insuficiența cardiacă.
Potrivit raportului, tratamentul nu a influențat rinichii, dar evoluția severă a COVID-19 a împiedicat recuperarea acestora. Decesul a fost atribuit infecției virale, urmată de insuficiența mai multor organe – în principal creierul, inima și plămânii.
Cu alte cuvinte, prima expertiză arată că „nu există vreo legătură cauzală între asistența medicală la toate etapele și deces”, iar dosarul a fost clasat.
„Paradoxul e că medicii recunosc lipsa înscrisurilor medicale, dar concluzionează totuși că decesul nu are legătură cu asistența medicală”, declara în 2022 Olesea Doronceanu, avocata familiei la acea etapă. „Cum poți spune că tratamentul a fost corect și la timp, dacă lipsesc date pentru cinci zile și noi nu știm ce tratament i-a fost administrat și calitatea acestuia?”.
În opinia sa, ar fi fost corect ca experții să indice că nu pot evalua calitatea asistenței medicale în acel interval și nici dacă aceasta a influențat decesul: „Dacă spui că nu poți aprecia, lași instanței marja de interpretare. Dar când afirmă categoric că nu există legătură cu decesul, e gata. Și întrebarea este: nu devine aceasta o concluzie falsă, pentru că nu arată tot adevărul?”.
Al doilea raport semnat de Eduard Lungu, Andrei Serbulenco și Valeri Savciuc, confirmă în esență prima expertiză, deși admite că lipsa documentelor nu permite stabilirea tratamentului administrat în perioada 9-13 noiembrie și nu ține de competența experților. Cu toate acestea, cei trei medici mențin concluzia că îngrijirile au fost corecte și decesul nu putea fi evitat.
A treia expertiză, realizată la patru ani de la deces, arată că au fost găsite fișele lipsă. Raportul indică faptul că încă din 9 decembrie starea pacientului era extrem de gravă (nu medie ca în expertizele precedente) și se deteriora rapid, cu afectarea mai multor organe – contrazicând astfel evaluările anterioare. Totuși, concluzia rămâne aceeași: transferul în reanimare pe 14 decembrie a fost făcut la timp, iar îngrijirile – corecte.
În urma concluziilor, polițistul a propus încetarea urmăririi penale. Indicând contradicțiile, avocatul Arsen Saruhanean a cerut o expertiză în România, însă procurorul a refuzat, aprobând o nouă expertiză națională.
Expertiza medico-legală în cazul Elenei și cele trei din cazul pacientului de 70 de ani nu pot fi catalogate false din punct de vedere legal, ci incomplete, potrivit avocaților. Pentru a demonstra falsificarea este necesară o altă opinie sau un raport alternativ care să contrazică explicit concluziile inițiale.
Această „opinie” se referă la depoziția unui medic specialist în fața procurorului sau judecătorului, care poate contesta concluziile legiștilor în baza expertizei sale: „Dvs sunteți medic legist și analizați documente, dar eu sunt neurolog, sunt cardiolog, sunt ginecolog și în virtutea specializării înguste, pot să spun că ceea ce afirmați dvs nu este adevărat din următoarele considerente”, explică Olesea Doronceanu.
Adică declarații precum cele făcute de medicul infecționist în cazul Elenei pentru RISE, care a susținut că tratamentul a fost complet greșit pentru o pneumonie virală.
Expertizele din România și Ucraina în următoarele cazuri arată contrariul expertizelor naționale.
Moartea unui copil
În 2012, un copil de 13 ani este internat la Spitalul Clinic Republican pentru Copii „Emilian Coțaga” pentru o operație de îndepărtare a amigdalelor, după episoade repetate de angină.
Copilul este transferat în sala de operații la ora 12:00. I se administrează anestezia generală prin inhalare de halotan. Intervenția decurge fără complicații timp de 37 de minute fără introducerea altor medicamente. La sfârșit, tensiunea copilului scade brusc și face stop cardiac. Medicii încearcă să-l resusciteze mai mult de două ore, după care constată moartea biologică.
Prima expertiză realizată de Victor Capcelea indică leziuni a plămânilor care au culminat cu un stop cardiac (barotrauma pulmonară cu ruptura alveolelor complicată cu CID) – drept cauză a decesului.
A doua și a treia expertiză, cu participarea mai multor medici legiști, arătă că decesul a fost cauzat de o reacție gravă a sistemului imunitar și hormonal care a dus la scăderea bruscă a tensiunii, oxigenului și cedarea organelor vitale (patologie sistemică timico-limfatică, însoțită de insuficiența suprarenală).
Din cauza contradicțiilor este dispusă o expertiză în România.
Expertiza repetată în România
La aproape trei ani de la deces, trei medici legiști ai Institutului de Medicină Legală Mina Minovici din București analizează actele medicale, raportul tehnic al echipamentului folosit la anestezie și resuscitare și fac propria analiză a organelor.
Constată că operația a fost corectă și fără incidente. Leziunile plămânilor invocate în prima expertiză din Moldova nu au fost cauza morțiii, ci consecința resuscitării intense și prelungite nejustificate.
Nu confirmă nicio boală la copil ca să explice decesul, așa cum arătaseră al doilea și al treilea raport moldovenesc. În schimb, identifică defecțiuni grave la aparatul de anestezie, produs și folosit de spital din 2002. Acesta înregistra erori de schimbare a gazului, pierderea presiunii, creșterea presiunii peste valoarea prestabilită, pierderea alimentării cu gaze medicale de sute de ori. Aceste erori au fost găsite chiar cu câteva ore înainte de operație.
În aceste condiții, stopul cardiac al copilului indică o intoxicație acută prin supradozare. „Iar în absența altor cauze medicale obiective privind decesul, cea mai probabilă cauză a morții este supradoza de halotan, provocată de aparatul defect”.
Din raportul medico-legal de necropsie rezultă că medicii legiști moldoveni au interpretat greșit semnele și simptomele clinice ce au dus la moarte, punând accent pe starea terminală, fără a stabili cauza imediată a decesului.
Judecata
Deși la trei zile de la decesul copilului este pornită urmărirea penală, în iulie 2015 dosarul este închis.
„Când răspunderea medicilor este blocată la nivel de expertiză, semnalul transmis este că eroarea nu are consecințe instituționale, ceea ce reduce presiunea pentru îmbunătățirea protocoalelor și a serviciilor medicale acordate”, spune avocatul Ciupercă. „Cazurile neinvestigate nu intră în registre, nu generează analize de risc, nu duc la schimbări de protocol și ca efect, spitalele și medicii nu află oficial că a existat o problemă”.
În cauza civilă, prima instanță acordă prioritate expertizei din România. Judecata stabilește că echipamentul medical care provocase moartea copilului nu trecuse niciodată o verificare metrologică, iar vinovat pentru asta era Ministerul Sănătății.
În acest caz, instanța a pus sub semnul întrebării expertizele din Moldova, invocând criticile CEDO într-un alt dosar (Ghimp vs. Republica Moldova) din 2012. Curtea Europeană a stipulat că autoritățile moldovenești au eșuat să investigheze eficient cauzele decesului unui bărbat de 35 de ani, care fusese bătut de polițiști.
Instanțele judecătorești naționale s-au bazat pe opinia comisiei de medici-legiști potrivit cărora bărbatul avea intestinul rupt înainte de a fi reținut și bătut de polițiști. Iar potrivit logicii expertizei, bărbatul și-ar fi început ziua de lucru cu această leziune, ceea ce ar fi fost imposibil pentru că el de fapt a muncit fizic toată ziua, inclusiv încărcând un camion. Instanțele de judecată au admis fără nici o rezervă această opinie medicală, achitând colaboratorii de poliție, fără să întrebe medicii legiști cum expertiza lor este în concordanță cu mărturiile despre ziua lui de muncă.
În final, judecătoria Chișinău obligă Ministerul Sănătății să plătească părinților copilului decedat despăgubiri de 80 de mii de lei din cele 3 milioane cerute. În 2017, Curtea de Apel hotărăște că Ministerul Sănătății și Spitalul trebuie să asigure despăgubiri de 400 de mii de lei. Decizia, Aici.
Temei de investigație pentru Procuratură
Faptul că o expertiză a fost contrazisă de alți experți și a stat la baza unei adoptării unei soluții, fie pe dosar civil, fie penal, este suficient pentru a porni o cauză penală împotriva unui expert judiciar, explică avocatul Vasile Ciupercă, care a reprezentat în dosarele Diță și Berari părțile vătămate: „Aici apare o bănuială rezonabilă că fie expertul ăsta este incompetent și nu cunoaște domeniul în care activează, fie el intenționat a denaturat și a prezentat concluziile astea false cu bună credință”.
„Se întâmplă asta? Nu”, adaugă Olesea Doronceanu. „Procurorii se limitează la plângerea victimei. Iar pe victimă nu o interesează atât de mult expertul, cât medicul, dacă el este vinovat sau nu”.
Procuratura Generală nu a oferit un răspuns clar de ce nu există dosare și condamnări pentru falsificările medico-legale, dar a precizat că va aduna date statistice, va verifica divergențele dintre concluzii în cazurile din anchetă și va aplica procedurile legale.
Republica Moldova nu are o bază de date unică despre numărul dosarelor penale pentru falsificarea expertizelor legale sau numărul deciziilor de judecată care se referă la această fraudă. Asta pentru că art. 312, singurul din Codul Penal care pedepsește falsificarea, adună împreună expertizele falsificate din mai multe domenii.
Chiar și așa, datele furnizate de Ministerul Afacerilor Interne, Procuratură, Centrul de Medicină Legală și Administrația Națională a Penitenciarelor arată că niciun dosar pentru falsificarea expertizelor nu a ajuns în instanță și nu s-au pronunțat condamnări.
Centrul de Medicină Legală afirmă că din 1992 și până în prezent nu a fost înregistrată nicio concluzie falsă și niciun medic nu a fost pus sub învinuire. Instituția subliniază că expertul judiciar trebuie să aibă o reputație ireproșabilă și că legea nu i-ar permite să activeze dacă ar fi găsit vinovat de falsificare. Totodată, nu explică diferențele dintre expertizele naționale și cele din străinătate și nici dacă experții implicați au fost instruiți sau sancționați disciplinar.
„Când sistemul nu responsabilizează medicul legist prin răspundere disciplinară, civilă, penală, transmite victimelor mesajul că dovezile lor contează mai puțin decât instituțiile. «Poți avea dreptate în fapt și să pierzi în drept»”, explică avocatul Vasile Ciupercă.
Dosarul Berari
În 2012, Diana Berari, o pacientă de 37 de ani, a ajuns la Spitalul Internațional Medpark din capitală, cu care avea încheiat un contract, în debutul travaliului. Contactată la telefon, medicul ginecolog a anunțat-o că ajunge curând la spital pentru că locuiește aproape.
Deși pacienta avea un grad înalt de miopie, ginecologul a încurajat-o să nască natural și a asigurat-o că nașterea va fi asistată de un profesor de specialitate și șefa maternității, se va pregăti sala de operație și în cazul celei mai mici complicații, urgent se va recurge la cezariană.
La o oră de la internare, moașa a constatat scurgerea lichidului amniotic. Spitalul nu avea niciun medic ginecolog de gardă, iar medicul responsabil de naștere încă nu era în instituția medicală. A ajuns peste 8 minute, observând prolapsul cordonului ombilical comprimat de capul copilului.
Prolapsul apare atunci când cordonul ombilical cade în canalul de naștere înaintea copilului, nu în spate sau după el, pe măsură ce acesta coboară. În acel moment, capul sau corpul strânge cordonul de pereții canalului de naștere și asta împiedică transferul de sânge și oxigen. Asta poate afecta creierul copilului, cauzând dereglări grave precum paralizie cerebrală. În acel moment, datele din fișa despre făt arătau că pulsul său normal scăzuse de la 120 la 80 pe minut.
Medicul a ținut cu mâna capul fătului, sunând în același timp șefa maternității să vină de urgență la spital. Pacienta a fost dusă în sala de operații pentru cezariană. Pregătirile au durat pentru că se aștepta echipa.
„Aveam dureri inumane, copilul când începe să iasă, e un proces fiziologic, nu poți să-l oprești. Asistenta medicală era cu mâna în mine ca să oprească nașterea. Toate contracțiile erau mult mai dureroase. Eu așteptam imediat cum intrăm în sala de operație să înceapă intervenția, dar toată lumea aștepta, spuneau: Acuș, acuș.
Credeam că nu e anesteziologul. Le-am spus: «tăiați-mă pe viu, eu o să suport, dar scoateți copilul cât mai repede». Am înțeles că lucrurile sunt tare grave, copilul dacă în toată perioada se împingea, la un moment dat nu mai mișca, s-a liniștit și îmi dădeam seama că gata el moare. Cel mai grav a fost că medicul meu nu s-a apucat de cezariană până nu a venit șefa secției. Intervenția a început abia când ea a intrat pe ușă”, își amintește Diana cu vocea tremurândă.
Copilul a fost extras viu, la 24 de minute de la examinarea medicului, cu „asfixie gravă și ischemie cerebrală”, adică incapacitatea de a mai respira imediat după naștere, fiind conectat la respirație dirijată. Ca urmare, copilul nu se mișca și se putea alimenta doar printr-o sondă.
Expertiza națională
A trecut un an jumătate. Trei medici legiști au stabilit în urma analizei actelor medicale că nicio maladie sau vreun factor care să fi dus la prolabarea cordonului ombilical nu a fost identificat de-a lungul monitorizării sarcinii.
- Prolabarea a avut loc spontan, iar prevenirea era imposibilă. Introducerea mâinii în vagin pentru a proteja cordonul era admisă și prevăzută de literatura de specialitate și protocoalele clinice naționale.
- În timpul sarcinii nu au fost indicații pentru operația cezariană. Necesitatea a apărut în timpul travaliului după ce s-a depistat cordonul ombilical prolabat. Decizia a fost luată imediat după ce au depistat prolabarea (ora 02:38), după ruperea pungii amniotice (ora 02:30). Fără tergiversare sau transfer tardiv în sala de naștere.
- Din momentul depistării prolabării, până la admiterea în blocul de operație, au trecut 7 minute, iar ulterior extragerea fătului nu a depășit 13 minute, ceea ce înseamnă extragerea la timp. Depășirea intervalului mai mare de jumătate de oră ar fi dus la deces.
- Medicii au acționat conform prevederilor Protocoalelor Clinice Naționale și literaturii de specialitate și nu există metode mai rapide de extragere a fătului în astfel de cazuri, din ce motiv și mortalitatea este foarte înaltă – 50%.
- Starea copilului a fost cauzată de asfixia gravă intrauterină prin compresia cordonului ombilical prolabat și nu de acțiunile sau inacțiunile medicilor. Asfixia gravă ca urmare a complicațiilor survenite în timpul nașterii și a prolabării cordonului ombilical nu se atribuie la vătămare corporală.
Expertiza a fost făcută de Sergiu Tighineanu, șef de secție expertize medico-legale în comisie, Chiril Corbu și Vasile Șarpe, fostul director al Centrului de Medicină Legală.
„Raportul a fost a doua lovitură. Noi cu soțul chiar aveam încredere, bazându-ne pe actele medicale, că nu-i posibil să scoată ceva greșit din asta. Apoi te uiți pe prima pagină, pe a doua, pe a șasea și vezi divergențe de oră între fișa mea de naștere și raport unde medicii legiști nu țin cont de fișa medicală și te gândești ce-i asta? Și ajungi să nu mai crezi în nimic. Stăteam nopțile cu fișele medicale, cu toate protocoalele naționale vizate în proces, cu toate declarațiile.
Am mers la medici obstetricieni și ginecologi și-i rugam să mă ajute să înțeleg. Ajunsesem să cred că poate eu nu am dreptate în toată situația asta.Toată lumea mi-a spus că e caz vădit de malpraxis și toți știau asta pentru că au vuit toate maternitățile atunci. Toți înțelegeau, despre asta se vorbea în culise, îmi spuneau mie, dar public nu, pentru că «ei au codul deontologic și medicii nu se acuză pe medici». În perioada ceea o consultam pe Delia (fetița născută la Medpark) în Italia. Am plătit un medic legist pentru consultație doar ca să înțeleg că am dreptate. Mi-a spus că e caz de malpraxis. Doar asta îmi dădea putere să merg mai departe”, spune Diana Berari.
Concluzia din România
Trei medici legiști de la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”din București au analizat aceleași acte medicale ale pacientei și nou-născutului prezentate și experților din Moldova. Experții români au mai cerut de la Procuratură probele biologice de cordon ombilical și placentă, fiind informați că aceste probe în general nu au fost luate.
Ca și experții din Moldova au constatat dezvoltarea funcțională normală a copilului fără malformații de-a lungul sarcinii. Apoi, au precizat că există discrepanțe între conținutul actelor medicale și declarațiile moașei și medicului, în special reperele orare și evoluția travaliului (ba s-a constatat o dilatare de 4-5 cm a colului uterin, ba de 7-8 cm sau dilatare completă).
Dar pornind de la prezumția că datele din fișa medicală sunt reale, au stabilit că evaluarea pacientei de la internare și până în momentul nașterii când a ajuns medicul ginecolog curant, a fost făcută de moașă, care este un cadru sanitar și nu unul medical superior. Ceea ce este greșit conform practicii medicale și prezumă evaluarea eronată a stării pacientei.
Pe lângă asta, nu există date care să ateste monitorizarea continuă a travaliului, care se face prin înregistrarea frecvenței, duratei, intensității contracțiilor și dilatarea colului uterin.
Ceea ce înseamnă că, în absența examinării de către un medic a gravidei, de la internare și până la circa 8 minute de la momentul ruperii membranelor amniotice, au avut loc, circumstanțele favorizante ale apariției prolabării cordonului ombilical.
Această monitorizare, examenul vaginal, în paralel cu supravegherea bătăilor cordului fetal, ar fi ajutat la descoperirea din timp a unui eventual prolaps al cordonului și la acțiuni rapide ce ar fi putut exclude sau minimaliza consecințele asupra copilului.
Fătul a suferit de modificările grave, ireversibile post-ischemic-hipoxic, cel mai probabil la ora 02:30, în momentul când s-au rupt membranele amniotice ale pacientei. Pentru că peste 8 minute, când a fost examinată de medic, s-au luat măsurile de a reduce gradul de compresie asupra cordonului. În acest moment, fătul prezenta deja bradicardie severă (scăderea pulsului de la 120 la 80), iar la naștere starea sa a fost și s-a menținut foarte gravă, semn a modificărilor ireversibile hipoxic-ischemice.
Pe parcusul sarcinii nu au existat indici care să determine recomandarea nașterii prin cezariană. Odată cu prolapsul cordonului, operația cezariană de urgență a fost corectă, timp de 22 de minute, măsurile medicale ulterioare au fost corecte, prompte și adecvate, dar tardiv instituite cu momentul apariției prolapsului cordonului ombilical.
La trei ani de la naștere, copilul a decedat.
„Când înțelegi că atâta de iresponsabili au fost și atât de multe lucruri se puteau face pentru a preveni și asta nu a fost prevenit, asta te distruge”, încheie Diana Berari.
Decizia irevocabilă
După un proces îndelungat, dosarul civil ajunge la Curtea Supremă de Justiție, care menține hotărârea Curții de Apel: a existat o legătură directă dintre acțiunile și inacțiunile medicilor și starea agravată de sănătate a fetiței. Instanța dă prioritate expertizei din România.
Motivul: raportul din Moldova analizează cazul doar din momentul depistării prolabării cordonului ombilical în timpul travaliului, în timp ce expertiza din România acoperă întregul parcurs – de la internare până după naștere. În plus, fiind o expertiză străină exclude riscul unor influențe.
Și a dispus că spitalul va plăti familiei în total un milion de lei din cele 2 milioane cerute. O sumă care a creat un precedent pentru un caz de malpraxis medical pentru Republica Moldova și este folosită și în alte cazuri similare.
Dosarul penal în care medicul Dianei este acuzat de neglijență medicală, care a cauzat decesul copilului, încă se judecă după ce în 2021 CSJ a dispus rejudecarea cauzei. Decizia, Aici.
Malformație nedepistată în sarcină
În 2011, o femeie face cinci ecografii, în diferite etape ale sarcinii, la două clinici private din Chișinău. Toate indică un făt sănătos. După naștere însă, copilul este diagnosticat cu o malformație gravă la inimă. Medicii spun că va trăi cel mult trei zile fără operație, imposibilă în Moldova. Părinții îl transferă de urgență cu avionul la Kiev, unde este operat în aceeași zi.
Urmează două expertize cu concluzii opuse. Cea din Ucraina arată că malformația putea fi depistată în timpul sarcinii: unele structuri ale inimii sunt vizibile încă de la 10-11 săptămâni cu echipament performant și la 14 săptămâni cu aparate mai puțin avansate. Anomalia principală – transpoziția vaselor magistrale, trebuia depistată între 20 și 24 de săptămâni. În 91% din cazuri, aceasta este identificată la controale ecografice, mai ales că pacienta a făcut cinci ecografii la doi medici imagiști diferiți. Raportul mai arată că transferul copilului în stare critică implica riscuri pentru viață, dar amânarea putea înrăutăți starea acestuia, fiind nevoie de operat în prima zi de viață.
Raportul moldovenesc concluzionează că nedepistarea malformației nu poate fi considerată neatenție, greșeală sau încălcarea atribuțiilor de serviciu, ci o eroare medicală provocată de circumstanțe obiective, legate de particularitățile vaselor: „Evaluarea incorectă a 3 vase putea fi comisă de orice medic imagist plasat în aceleași condiții de lucru în Moldova”.
Experții moldoveni au mai susținut că transferul de urgență la Kiev nu era necesar și că era recomandat ca nou-născutul să fie stabilizat și transportat planificat ulterior.
În 2017, Judecătoria Chișinău dă prioritate raportului din Ucraina, considerat independent și califică raportul moldovenesc ca fiind incomplet și neobiectiv. Obligă cele două clinici să returneze părinților 22 de mii de euro pentru transport, servicii medicale și hoteliere în perioada cât copilul era internat în spitalul din Kiev.
Curtea de Apel casează prima decizie și hotărăște în baza raportului moldovenesc că eroarea medicală a fost provocată de circumstanțe obiective manifestate prin existența vaselor aberante. Într-un final, Curtea Supremă de Justiție decide încasarea a câte 100 de mii de lei de la fiecare clinică privată prejudiciul moral și peste 20 de mii de lei material. Decizia, Aici.
Lipsa răspunderii pentru concluzii medico-legale incomplete emise în favoarea medicilor, duce la riscul de a săvârși în continuare abuzuri în procesul de aplicare a legii, arată un raport anticorupție.
„În același timp, victimele unui sistem de expertiză corupt suferă o dublă traumă: prima – pierderea persoanei apropiate sau vătămarea proprie, a doua – confruntarea cu un sistem care le spune că ceea ce știu că s-a întâmplat, nu s-a întâmplat și o spune cu autoritate o instituție a statului”, adaugă avocatul Ciupercă.
