Majoritatea absolută a dosarelor intentate de procurorii Republicii Moldova pentru răpirea, torturarea și privarea ilegală de libertate a locuitorilor din regiunea transnistreană nu mai ajung pe masa judecătorilor.

Paradoxal, de anchetarea acestor cazuri sunt responsabili inclusiv angajați ai forțelor de ordine care activează, domiciliază sau chiar dețin „cetățenia” republicii nerecunoscute din stânga Nistrului.

Pe de altă parte, administrația de la Tiraspol vrea să poată băga la răcoare pe cei care reclamă „peste hotare” încălcarea drepturilor omului pe malul stâng, pe motiv că acest lucru ar fi „o încălcare flagrantă a intereselor justiției”.

ANCHETĂ FĂRĂ JUDECATĂ
Angajații instituțiilor de forță subordonate regimului nerecunoscut de la Tiraspol practică răpirea oamenilor de mai mulți ani. Uneori, chiar cu concursul forțelor de ordine subordonate Chișinăului. Fenomenul are loc pe ambele maluri ale râului Nistru, indiferent de cine se află la guvernare.

În ultimii zece ani, autoritățile constituționale ale Republicii Moldova au intentat circa 140 de dosare penale pe marginea acestor cazuri, însă pe masa judecătorilor au ajuns doar 11 dintre ele.

Reporterul RISE a analizat sute de materiale din dosarele penale intentate de oamenii legii de la Chișinău pentru privarea ilegală de libertate și răpirea locuitorilor din regiunea transnistreană. Victime ajung atât oameni simpli care, prin tortură, sunt determinați să se autocalomnieze, cât și opozanți politici ai regimului susținut de holdingul „Sheriff”.

Majoritatea celor care au reușit să scape de abuzurile sistemului de drept din regiunea transnistreană se refugiază pe malul drept al Nistrului. Totuși, chiar și pe teritoriul controlat de Chișinău, aceștia sunt expuși pericolului.

Natalia ȚURCAN, avocată: Reprezentanții structurilor neconstituționale se deplasează nepedepsiți pe teritoriul țării, răpind cetățeni pe care-i duc, ulterior, pe teritoriul aflat în afara controlului autorităților și îi plasează în arest. Acțiunile nehotărâte ale organelor de drept din Moldova sunt ineficiente. Deși numele conducătorilor structurilor ilegale sunt binecunoscute, cei vinovați nu sunt trași la răspundere. Astfel, inacțiunile încurajează alte răpiri și acte de tortură în raport cu cetățenii.

RĂPITORII SE CAUTĂ SINGURI PE EI
27 iulie 2018. Pe traseul Chișinău-Leușeni, polițiștii moldoveni trag pe dreapta un automobil la volanul căruia se afla Ghenadi Kuzmiciov, fost șef al așa-numitului Minister de Interne din regiunea transnistreană, persoană cunoscută pentru criticile publice aduse „regimului Sheriff”.

Polițiștii îi solicită lui Kuzmiciov să iasă din automobil, timp în care de ei se apropie o mașină de teren din care ies câțiva mascați. Aceștia îl snopesc în bătaie pe Kuzmiciov și îl înghesuie în automobilul lor.

Din dreapta Nistrului, Kuzmiciov a fost transportat pe malul stâng, la Tiraspol. Ulterior, după un proces de judecată desfășurat chiar în incinta închisorii și cu ușile închise, acesta a fost condamnat la 13 ani privațiune de libertate pentru contrabandă. De atunci, este deținut singur în celulă.

Mai mult, potrivit avocaților, el nu are acces la serviciile medicilor, în pofida acutizării maladiilor cornice și a faptului că rudele lui sunt gata să le achite consultațiile. Iar astfel de condiții de detenție avocații le echivalează cu tortura.

Kuzmiciov mai deține și cetățeniile Federației Ruse și a Republicii Moldova, însă avocații lui din Chișinău nu au acces la el, la fel cum nu li se permite nici să încheie cu el un acord de reprezentare a intereselor. Respectiv, nu au obținut dreptul de acces atât la ședințele de judecată, cât și dreptul de a se familiariza cu sentința instanței de judecată din regiunea transnistreană.

„Despre condamnarea sa am aflat din mass-media. Dosarul lui Kuzmiciov avea parafa „secret”, iată de ce chiar și avocatul său de la Tiraspol avea interdicția să facă copii ale actelor din dosar, iar acest lucru complica extrem de mult procesul de apărare”, spune Natalia Țurcan, avocata lui Kuzmiciov.

Potrivit avocaților, pe parcursul tuturor acestor ani, autoritățile din stânga Nistrului i-au cenzurat corespondența lui Kuzmiciov sau chiar blocat expedierea ori recepționarea unor scrisori. Avocata Natalia Țurcan spune că, din cele opt scrisori expediate de Kuzmiciov, a primit-o doar pe ultima.

Din scrisoarea avocatei Natalia Țurcan, din 4 august 2021, adresată organelor de drept și ambasadelor străine din Republica Moldova: „În timpul răpirii, la 27.07.2018, au fost aplicate mijloace speciale, anume spray lacrimogen și cătușe, abuzul fizic, adică aplicarea pe parcursul unui interval mare de timp a unor lovituri în zona capului. […] Din spusele rudelor lui Kuzmiciov G. Iu., din momentul răpirii acesta a fost supus diverselor forme de tortură de către colaboratorii MAI al nerecunoscutei Transnistrii, administrația Izolatorului de Anchetă Penală și a Închisorii nr. 1”.

În timp ce avocații solicită examinarea eficientă a răpirii lui Kuzmiciov de pe malul drept al Nistrului și privarea ilegală de libertate în zonele care se află în afara controlului autorităților constituționale, dosarul penal intentat practic nu s-a urnit din loc. Timp de trei ani, investigațiile au fost suspendate de trei ori, motivul fiind: „nu este identificată persoana căreia îi poate fi înaintată acuzarea.”

Pe parcursul mai multor ani, grupul de anchetă care investiga răpirea lui Kuzmiciov era format din polițiști ai Direcției nr. 5 din cadrul Inspectoratului Național de Investigații din Moldova, direcție care s-a ocupat și de interceptarea sistematică a convorbirilor telefonice ale opozanților pe timpul guvernării Partidului Democrat, precum și ale jurnaliștilor și activiștilor civici, lucru dezvăluit de RISE Moldova în ancheta „Ministerul Interceptărilor”.

De altfel, mass-media din Transnistria a anunțat că Kuzmiciov a fost „reținut în cadrul unei operațiuni comune a MAI din Moldova și a serviciilor speciale transnistrene”. Ulterior, Procuratura Generală a Republicii Moldova a acuzat angajații aceleiași Direcții nr. 5 de complicitate la răpirea lui Kuzmiciov.

POLIȚIȘTI ȘI PROCURORI CU CETĂȚENIE TRANSNISTREANĂ
Piotr Mustea a locuit în stânga Nistrului și a fost adjunctul liderului comuniștilor locali Oleg Horjan, un politician aflat în opoziție față de autoritățile din regiune. Din anul 2017, Mustea este nevoit să locuiască în Chișinău. S-a mutat pe malul drept al Nistrului după ce a petrecut câteva luni în izolatorul de anchetă din Tiraspol.

Conform unei scrisori deschise semnată de Mustea în anul 2018, lui i se incrimina faptul că, în 2014, pe când era funcționar transnistrean, și-a însușit un laptop.

După evadarea sa la Chișinău, procurorii moldoveni au inițiat un proces penal pentru „privațiunea ilegală de libertate săvârșită de două sau mai multe persoane”.

Dosarul lui Mustea a fost suspendat de mai multe ori. Motivul oficial a fost același ca și în cazul lui Kuzmiciov: anchetatorii nu au reușit să-l găsească pe suspect, care „a dispărut, sustrăgându-se de urmărirea penală”. Detalii, AICI

În timpul documentării acestui material, reporterii RISE Moldova au identificat mai mulți angajați ai organelor de forță din dreapta Nistrului care au viză de reședință pe malul stâng, pe teritoriul controlat de autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol. Din motive de securitate, am decis să nu le divulgăm deocamdată numele.

Între timp, Serviciul de Informații și Securitate (SIS) din Moldova ne-a confirmat faptul că unii dintre ofițerii moldoveni dețin „cetățenie” transnistreană.

Din răspunsul SIS: „În anul 2020, s-a stabilit că 158 de cetățeni ai Republicii Moldova, deținători și așa-numitei cetățenii „rmn”, activau în cadrul autorităților publice naționale. Din numărul total identificat, 119 cetățeni activau în cadrul organelor de drept. Majoritatea cetățenilor își desfășoară activitatea în raza teritorială a orașelor/raioanelor Bender, Rezina, Râbnița și Florești.”

De altfel, dosarul penal intentat în baza plângerii lui Mustea este examinat de angajații Comisariatului de Poliție Bender, sediul căruia se află peste drum de Direcția Bender a miliției transnistrene: în oraș activează atât reprezentanți ai autorității constituționale de la Chișinău, precum și a celei nerecunoscute de la Tiraspol.

Procuratura și poliția nu o dată a respins cererile unor persoane de a le transfera dosarele de la Bender la Chișinău. În cazul lui Piotr Mustea, solicitarea de transfer a fost calificată de MAI drept un amestec în dosarul penal.

Pe de altă parte, procuratura și poliția Republicii Moldovei îi expediau periodic lui Mustea răspunsurile la solicitări nu la adresa sa de la Chișinău, unde domiciliază de facto, lucru despre care el i-a informat, ci la adresa unde își are viza de reședință. Adică în Râbnița, pe teritoriul controlat de administrația de la Tiraspol.

MAI și Procuratura Generală ne-au confirmat că dosarele de răpire și privare de libertate care au avut loc în regiunea transnistreană sunt repartizate pentru investigație, de obicei, la locul de reședință a victimei.

Din răspunsul MAI din Moldova: „Urmărirea penală se efectuează în sectorul unde a fost săvârșită infracțiunea sau, la decizia procurorului, în sectorul unde a fost descoperită infracțiunea ori unde se află bănuitul, învinuitul sau majoritatea martorilor. Dacă locul săvârșirii infracțiunii nu este cunoscut, urmărirea penală se efectuează de organul de urmărire penală în a cărui rază de activitate a fost descoperită infracțiunea sau se află domiciliul bănuitului, învinuitului.” Detalii, AICI

ȘAPTE ANI PENTRU O PLÂNGERE
Când am luat legătura cu Mustea prima dată, el și-a anunțat disponibilitatea de a comenta desfășurarea procesului penal privind răpirea lui de pe teritoriul controlat de autoritățile de la Chișinău. Însă, cu puțin timp înainte de publicarea acestui articol, Mustea a renunțat la orice comunicare cu reporterii RISE.

Situația a coincis cu anunțul autorităților nerecunoscute ale regiunii transnistrene privind includerea unor pedepse penale de până la 7 ani de detenție pentru cei care se plâng „peste hotare” pe acțiunile administrației de la Tiraspol. Deocamdată, totul e la nivel de proiect.

Din proiectul legii (DOC) privind completarea Codului Penal al regiunii transnistrene: „Adresările către un stat străin, inclusiv prin intermediul mijloacelor de informare în masă sau prin rețeaua globală Internet, privind tragerea la răspundere a reprezentanților puterii de stat, ai administrației și ai autorităților locale din Republica Moldovenească Nistreană, pentru acțiunile și deciziile luate în legătură cu realizarea atribuțiilor de serviciu sau îndeplinirea obligațiilor de serviciu, dacă astfel de adresări sunt făcute din interese meschine sau din alte interese personale și s-au soldat cu consecințe grave.”

Autorul inițiativei, Anatoli Gurețki, procurorul-șef al regiunii transnistrene, prin consecințe grave înțelege următoarele: „Efectuarea de către organele puterii ale statelor străine a unor acțiuni de anchetă și de procedură, aplicarea oricăror măsuri asiguratorii și a măsurilor preventive în raport cu persoanele indicate la alineatul (1) al acestui articol în cadrul dosarelor penale intentate și a altor proceduri prejudiciare, precum și alte consecințe grave.”

Proiectul a fost înregistrat în Sovietul Suprem – legislativul regiunii, la 15 februarie, de Vadim Krasnoselski, liderul administrației transnistrene. În nota informativă a inițiativei legislative se precizează că orice contestare „peste hotare” a acțiunilor organelor puterii locale sau ale organelor de forță „urmează a fi calificată ca o imixtiune în activitatea lor și o încălcare flagrantă a intereselor justiției, serviciului de stat și a celui municipal”.

ÎN AFARA LEGISLAȚIEI INTERNAȚIONALE
Dacă Mustea a avut norocul să evite o detenție de durată în regiunea transnistreană, atunci fostul său șef, Oleg Horjan, a fost mai ghinionist.

Horjan este liderul comuniștilor transnistreni – formațiunea aflată în opoziție față de actuala administrație de la Tiraspol. În 2018, o instanță din stânga Nistrului l-a condamnat la 4 ani și 6 luni de colonie pentru o încăierare cu miliția, în timpul unui miting. El, potrivit anchetatorilor, a smuls epoleții unui milițian.

În iunie 2020, Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova a declarat ilegală privarea sa de libertate de către autoritățile neconstituționale din regiunea transnistreană. Totuși, Horjan continuă să se afle în detenție, iar administrația de la Tiraspol nu are intenția, aparent, să execute decizia Curții Supreme din Moldova.

Pavel Cazacu, jurist în cadrul Asociației „Promo-LEX”, organizație neguvernamentală din Chișinău care activează în domeniul drepturilor omului, este de părere că „cel mai mare impediment în procesul […] de promovare și respectare a drepturilor omului în regiunea transnistreană este existența fenomenului impunității”.

Pavel CAZACU: Pentru infracțiunile comise pe malul stâng al Nistrului, nimeni nu este pedepsit, iar victimele infracțiunilor nu sunt repuse în drepturi. Din numărul total de circa 100 de dosare de care se ocupă Asociația „Promo-LEX” (în cadrul acestora sunt vizate peste 2.000 de victime), doar două dosare au fost remise instanței de judecată și doar în cazul unuia a fost emisă o sentință de condamnare, dar aceasta nu este, deocamdată, una definitivă.

Anual, Asociația „Promo-LEX” publică lista funcționarilor, politicienilor și angajaților din domeniul justiției din regiunea transnistreană a căror rol în încălcarea drepturilor omului în stânga Nistrului este confirmat prin deciziile CEDO.

Doar că Vitali Ignatiev, reprezentantul Tiraspolului în cadrul negocierilor privind reglementarea conflictului transnistrean, consideră că privarea de libertate, precum și modul în care sunt tratate persoanele reținute în stânga Nistrului, sunt „un aspect care reprezintă o chestiune internă a Transnistriei și nu ține de domeniul de interacțiune a reprezentanților politici”.

Vladimir THORIK
Au contribuit: Alexandra TITOVA, Arghen KAMALDINOV, Maria TUZLOVA
Adaptare din rusă: Nicolae CUȘCHEVICI

---

Acest material a fost realizat de RISE Moldova cu sprijinul National Endowment for Democracy în cadrul proiectului „Fostering Accountability through Investigative Journalism”, implementat de RISE Moldova. Opiniile exprimate în această publicație aparţin în exclusivitate autorului şi nu reflectă neapărat poziţia National Endowment for Democracy. Instituțiile finanțatoare nu influențează în niciun fel subiectul şi conținutul materialelor publicate.