28/06/2022

Liderii regiunii transnistrene deseori fac uz de pașapoarte ucrainene pentru a părăsi teritoriul din stânga Nistrului, declarat recent de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei zonă de ocupație rusă. Pentru administrația pro-Kremlin de la Tiraspol, cetățenia ucraineană este un fel de bilet norocos care le permite să călătorească nestingherit în Ucraina sau Uniunea Europeană, precum și să viziteze renumite stațiuni turistice.

Reporterii RISE Moldova și Слiдство.Iнфо au aflat că, ani la rând, conducerea de vârf a Transnistriei și-a folosit identitățile ucrainene nu doar pentru a călători cu familia sau pentru a se eschiva de procurorii Chișinăului, dar și pentru a lansa afaceri în Ucraina sau în UE, pentru a vinde companii, precum și pentru a cumpăra imobile pe litoralul Mării Negre.

În lista posesorilor de „bilete norocoase” cu însemnul tridentului pe ele se numără așa-numitul premier Alexandr Rozenberg și familia lui, așa-numitul șef al diplomației transnistrene, Vitali Ignatiev (despre ambii am relatat în prima partea investigației), dar și actualul așa-numit președinte al regiunii, Vadim Krasnoselski, „stăpânul” informal al zonei, oligarhul Victor Gușan, precum și managerii de top ai holdingului „Sheriff”.

CETĂȚENIE PENTRU GENERALUL TRANSNISTREAN
Acum câțiva ani, RISE Moldova a relatat cum actualul lider nerecunoscut de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, în timp ce era anunțat în căutare de către organele de drept de la Chișinău, traversa practic lunar frontiera Ucrainei. În acest scop, el își folosea, de regulă, pașaportul rusesc, iar de câteva ori s-a identificat și cu cel ucrainean.

Recent, noi am făcut rost de informații mai detaliate despre actele de identitate ucrainene ale liderului administrației nerecunoscute din stânga Nistrului.

Krasnoselski Vadim Mihailovici. Locul nașterii: Federația Rusă. Domiciliul: Ucraina, regiunea Odessa, or. Odessa, str. Didrihson, bloc **, ap. **”, menționează un extras dintr-o bază de date oficială ucraineană intrat în posesia redacțiilor noastre.

Am fost în curtea blocului din cartierul Moldovanka din Odessa în care Vadim Krasnoselski și familia sa își au viza de reședință. Potrivit spuselor unui angajat din administrația imobilului, Krasnoselski n-a fost văzut pe aici de vreo zece ani.

Foto din pașaportul ucrainean al lui Krasnoselski

Unul din actele de identitate ucrainene ale lui Krasnoselski a fost eliberat la 18 ianuarie 2013 de o secție raională a Ministerului de Interne din regiunea Odessa. Actualmente, pașaportul respectiv nu mai este valabil.

În septembrie 2015, Krasnoselski, la acel moment general în retragere al miliției transnistrene, a beneficiat de un nou pașaport ucrainean. Documentul este valabil până în septembrie 2025.

Deja în decembrie 2015, Krasnoselski devine speaker al Sovietului Suprem, așa-numitul legislativ al regiunii. Două luni mai târziu, autoritățile moldovenești renunță la căutarea lui, după ce dosarul penal deschis pe numele lui a fost clasat, în legătură cu expirarea termenului de prescripție.

Iar la finele anului 2016, Krasnoselski devine președinte al republicii nerecunoscute din stânga Nistrului. De atunci, în bazele de date nu apare nicio mențiune că a traversat frontiera ucraineană.

În schimb fiul lui, Ivan Krasnoselski, în vârstă de 30 de ani, continuă să viziteze Ucraina periodic. Pe parcursul ultimilor cinci ani, tânărul, în calitate de cetățean ucrainean, a traversat de cel puțin 10 ori segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene.

UKRAINEȚI, AMICUL OLIGARHULUI
Oligarhul transnistrean Victor Gușan, 59 de ani, fondatorul imperiului de afaceri „Sheriff”, a făcut uz de acte de identitate ucrainene, rusești și moldovenești pentru a fonda companii în Moldova, Ucraina, Rusia, Uniunea Europeană, precum și în zone off-shore. Despre aceasta am relatat detaliat încă acum șase ani, în investigația „Republica Sheriff”.

La începutul lui 2016, Gușan, în calitate de cetățean al Ucrainei, figura printre proprietarii și beneficiarii finali ai „Intertelecom”, companie care, la acel moment, era unul din cei mai mari operatori ucraineni de telefonie mobilă. Detalii, AICI

„Intertelecom” a fost creată la sfârșitul anilor ‘90, iar coproprietarii acesteia au fost cetățeanul ucrainean Vladislav Suhodolskii și Victor Gușan și Ilya Kazmaly, ambii cu identități rusești. Kazmaly este unul dintre vechii parteneri de afaceri ai lui Gușan. Ulterior, Gușan a început să figureze în calitate de cetățean ucrainean în actele de înregistrare ale companiei.

Serghei Ganja, a profitat de pașaportul ucrainean pentru a-și înregistra afacerea în Bulgaria, adică în spațiul UE

Un alt angajat al imperiului de afaceri care îi aparține lui Gușan – Serghei Ganja, a profitat de pașaportul ucrainean pentru a-și înregistra afacerea în Bulgaria, adică în spațiul UE.

Ganja a fost șef al Direcției de telecomunicații a regiunii transnistrene, iar ulterior a devenit top-manager al operatorului-pirat de Internet din cadrul holdingului „Sheriff”.

Compania pe care Ganja a înregistrat-o în Bulgaria a fost folosită pentru livrarea adreselor IP în Europa, iar în 2017 am surprins-o că oferea adresă IP unei baze de odihnă din orășelul Vadul lui Vodă.

Viktor Ukraineți

În vara lui 2017, după apariția investigațiilor noastre transfrontaliere „Republica Sheriff” și „Ucraina, urmărită de FSB prin compania unui oligarh transnistrean”, Gușan a dispărut din lista de beneficiari ai „Intertelecom”, locul lui fiind ocupat de Viktor Ukraineți, un cetățean al Ucrainei care are, în prezent, 59 de ani.

Pe parcursul ultimilor patru ani, Ukraineți a vizitat regiunea transnistreană de câteva ori pe lună. Ultima lui traversare a frontierei pentru care avem confirmare a avut loc la 18 februarie 2022, cu șase zile înainte ca Rusia să invadeze Ucraina.

De obicei, Ukraineți traversează frontiera la bordul automobilului, prin punctul de trecere Cuciurgan. Pe malul stâng al Nistrului nu se reține prea mult — ajunge acolo pe la prânz și, de obicei, spre seară revine în Ucraina.

Timp de un sfert de veac, la cele 12 puncte de trecere a graniței moldo-ucrainene (de-a lungul regiunii Odesa), în paralel cu polițiștii de frontieră și vameşii ucraineni, controlul vamal este efectuat de forțele de securitate ale așa-zisei republici autoproclamate nistrene (rmn), în timp ce autoritățile Republicii Moldova sunt excluse din această ecuație.

În schimb Victor Gușan, cel care i-a cedat lui Ukraineți statutul de beneficiar al „Intertelecom”, mergea cu regularitate în sens invers, adică în Ucraina. Conform datelor analizate de noi, din anul 2018 oligarhul transnistrean s-a aflat pe teritoriul ucrainean cumulativ circa un an.

Noi am relatat în 2020 cum Gușan și-a amenajat în regiunea Odessa, pe un teren pe care îl cumpărase încă în 2004, o casă de vacanță cu suprafața de 650 de metri pătrați. Mai multe despre proprietățile lui Gușan în Delta Dunării puteți afla din investigația realizată de portalul ucrainean „Схеми” (Schemy). VIDEO

Victor Gușan

Gușan e un personaj fără apariții publice, iar în mediul online există o singură poză cu el. Una oficială. Astăzi, publicăm o altă fotografie, una pe care am obținut-o din registrele oficiale ucrainene și în care putem vedea cum arată Gușan neretușat.

Deținem date privind traversarea frontierei ucrainene de către Gușan pe parcursul a 15 ani, începând cu 2006. Până la mijlocul lui 2012, pentru a intra și a ieși din Ucraina, oligarhul apela de regulă la pașaportul rusesc, dar ulterior a preferat să beneficieze de identitatea sa ucraineană.

Ultima vizită confirmată, Gușan a avut-o pe 24 ianuarie 2022. A intrat de dimineață pe teritoriul Ucrainei, la volanul unei „Toyota” cu numere de înmatriculare de Odessa. Ca de obicei, a preferat punctul de control Gradințî, situat pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene. Trei zile mai târziu, a revenit în „Republica Sheriff”, cum mai este numită informal regiunea transnistreană.

Mihail PODOLEAK, consilier al șefului Oficiului președintelui ucrainean (comentând la postul public de televiziune Moldova 1 eventualitatea aplicării unor sancțiuni în raport cu liderii transnistreni care controlează „zona de ocupație rusă”): Eu consider că, în lista de sancțiuni, ar trebui incluse câte mai multe persoane care își desfășoară activitatea economică pe teritoriul Transnistriei. În general, Transnistria, în forma sa actuală, constituie un factor destabilizator nu doar pentru Moldova. […] Ea [Transnistria] reprezintă și un focar de destabilizare, un focar de tensiune pentru Ucraina.

Vladimir THORIK (RISE Moldova), Vasili BIDUN (Слiдство.инфо)


Articol publicat în cadrul proiectului „Enhanced accountability of justice system representatives through investigative reporting” realizat de RISE Moldova, cu sprijinul financiar al Ambasadei SUA în Moldova. Opiniile exprimate în cadrul proiectului aparțin autorilor acestuia și nu corespund neapărat celor ale Ambasadei SUA în Moldova.
Preluarea articolelor de pe www.rise.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct la sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu RISE Moldova. Materialele de pe platforma on-line www.rise.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din R. Moldova.
Comenteaza acest articol