Medicul anesteziolog-reanimatolog Boris Meșteșug a fost cercetat penal pentru viol, răpire, tentativă de viol și satisfacerea poftei sexuale în formă perversă asupra a două fetițe de 10 și 12 ani. S-a întâmplat în 2010 și 2011. Procurorii au cerut o pedeapsă de 25 de ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip închis. După opt ani de judecată, magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ) au hotărât în 2021 încetarea procesului, invocând „erori de procedură penală”, fără a examina pe fond acuzațiile de viol și abuz asupra copiilor.
Opiniile separate a două judecătoare arată că mărturiile victimelor demonstrează cu certitudine vinovăția lui Boris Meșteșug și că magistrații aveau suficiente dovezi ca să trimită cazul la rejudecare.
În toată această perioadă, Meșteșug a continuat să îngrijească pacienți în mai multe instituții medicale din Chișinău. În prezent, este reanimatolog în secția terapie intensivă la Spitalul Clinic de Psihiatrie din capitală și la Centrul Medical Extramed.
În timpul documentării, am aflat despre alte două victime, persoane apropiate ale medicului, care au fost abuzate sexual de el chiar în casa acestuia, fără ca părinții lor să știe. Victimele îl consideră un pericol pe Meșteșug pentru că a scăpat de condamnare, e în libertate, are armă și e dublu campion la împușcat la tir.
„Acest caz nu privește doar trecutul copiilor, ci și viitorul nostru ca societate: dacă acceptăm impunitatea, acceptăm repetarea abuzului sexual față de alți copii. Este esențial ca acest caz să fie perceput nu ca un caz izolat, ci ca un semnal de alarmă privind modul în care societatea și justiția răspund la abuzurile sexuale împotriva copiilor” – declară avocata Violeta Andriuța, care a sesizat CEDO.
Toate instituțiile medicale în care muncește Meșteșug ne-au răspuns că, la momentul angajării sale, nu a existat o sentință definitivă de condamnare pe numele său și că nu ar fi primit între timp nicio plângere de la pacienți. Ministerul Sănătății invocă prezumția nevinovăției. Boris Meșteșug s-a declarat nevinovat în dosar. Deși am trimis o solicitare de reacție la cele două instituții unde lucrează și a avut la dispoziție mai mult de 14 zile zile, nu a venit cu un răspuns până la data publicării. Directorul Spitalului de Psihiatrie ne-a confirmat că medicul a primit solicitarea. Boris Meșteșug nu a răspuns nici la telefon pentru a oferi o reacție.
Dintre cei 11 magistrați care au examinat dosarul, doar unul a rămas în sistem. Ceilalți opt au demisionat înainte de procedura de vetting (verificarea integrității etice și financiare), iar doi au fost eliberați din funcție. Unul pentru fapte de corupție, celălalt din cauza unei diferențe de un milion de lei între venituri și cheltuieli.
Fosta magistrată Maria Tertea, care a judecat dosarul în prima instanță, a fost demisă în 2022. Aceasta fusese reținută și condamnată de prima instanță la cinci ani de închisoare cu suspendare pentru că a luat 10 mii de dolari de la un om de afaceri ca să influențeze un judecător și un procuror să întreprindă acțiuni favorabile businessmanului. (Detalii, AICI)
Anatolie Țurcan, unul dintre magistrații CSJ, a fost eliberat din funcție în 2024 de Consiliul Superior Al Magistraturii. Comisia de Vetting a identificat în cazul său o diferență de peste un milion de lei dintre veniturile și cheltuielile sale pentru anii 2012, 2013 și 2018. Acesta a participat în calitate de judecător la zece dosare în care CEDO a constatat încălcarea Convenției, nu a prezentat nici o justificare rezonabilă pentru nerespectarea jurisprudenței CEDO și nu a îndeplinit criteriile de integritate etică. (Detalii, AICI)
Avocatul lui Boris Meșteșug, Ion Vizdoga, a fost implicat în mai multe dosare de rezonanță. A reprezentat interesele afaceristului Veaceslav Platon învinuit pentru delapidarea a sute de milioane de lei de la Banca de Economii și a fostului premier Vladimir Filat, condamnat la 9 ani de închisoare pentru corupere pasivă și trafic de influență, eliberat condiționat în 2019. În prezent, Vizdoga este unul dintre avocații lui Vladimir Plahotniuc, reținut în dosarul „Frauda Bancară”.
RISE Moldova, împreună cu OCCRP și jurnaliști din 48 de țări, a investigat medici din Europa cărora li se interzice în prezent să practice sau sunt suspendați temporar într-o țară, dar își continuă activitatea în altă parte. Printre cauzele cele mai grave, se numără tratamente medicale eșuate, agresiuni sexuale în timpul activității medicale și intervenții fără consimțământ. În total, OCCRP a găsit peste 100 de medici sancționați, care s-au relocat și continuă să practice în alte state.
În Republica Moldova, Ministerul Sănătății confirmă că nu avem un registru al medicilor și nici un sistem de licențiere, care să permită suspendarea sau retragerea dreptului de a profesa. Instituția mai declară că nu deține nici măcar o listă a medicilor acuzați, anchetați, trimiși în judecată pentru fapte precum viol, abuz sexual, malpraxis sau corupție – infracțiuni care pun în pericol sănătatea și viața pacienților.
În lipsa oricărui mecanism de control și a unei sentințe de condamnare, Boris Meșteșug nu a fost niciodată suspendat și nici nu i s-a retras licența de medic. Deficiențele din sistemele de justiție și cel de sănătate i-au permis să lucreze în continuare, fără ca pacienții să cunoască că îi tratează o persoană învinuită pentru agresiune sexuală asupra a două copile.
*Această investigație conține și descrierile unor abuzuri sexuale asupra copiilor, cu detalii care pot fi dificil de citit.
CAPCANA
În prima zi din toamna lui 2011, un doctor de 48 de ani de la Chișinău conducea printr-un sat din sudul țării. Pe marginea drumului, Olesea (*nume modificat, pentru a-i proteja identitatea), o fetiță de 12 ani, mergea de la magazin spre casă. O trimisese bunicul să-i ia o sticlă de votcă. Bărbatul a oprit mașina lângă ea, i-a spus că nu știe unde e primăria și a rugat-o să-i arate drumul. Fetița s-a urcat pe bancheta din spate. Șoferul a luat-o, însă, spre marginea satului. S-a oprit într-un lan de porumb, zicând că vrea să vadă dacă mai sunt struguri.
„Până atunci a vorbit așa frumos cu mine”, povestește Olesea cum i-a câștigat bărbatul încrederea. După ce-a oprit, i-a zis să caute pe sub banchetă, „ că trebuie să fie o hârtie igienică acolo și că el merge să vadă dacă sunt struguri. (…) Eu m-am aplecat și când m-am ridicat, el era deja lângă mine. Atunci am înțeles că ceva nu e în regulă și am început să mă sperii.”
Bărbatul, care avea să fie identificat mai târziu ca Boris Meșteșug, a amenințat-o: «Dacă vrei să fie totul bine, fă ce spun eu». (…) Eu mă gândeam ce se putea întâmpla. M-a pus să o iau în gură și (…) și i-am spus nu. (…) Nu pot, mi-e greață. (…) Da a zbierat la mine și a spus: «Fă acolo». M-a amenințat și m-a obligat să fac. Chiar dacă eu m-am impus și am început să plâng. (…) Și eu am făcut numai de frică ceea ce mi-a spus el să fac. După aia m-a dezbrăcat de pantalonii scurți și chiloți, a încercat să abuzeze de mine. A încercat să se atingă cu … (n.r. penisul) de mine (n.r. în zona intimă).”
Femeii îi e greu și azi să-și amintească ce i s-a întâmplat pe bancheta din spate a lui Meșteșug, deși au trecut paisprezece ani de-atunci. Vorbește repede și sare peste amănuntele cele mai grele ca și cum ar vrea să scape de ce i s-a întâmplat.
La un moment dat, s-a oprit. A luat niște hârtie și a șters-o în zona intimă. „Cred ca să nu rămână urme, că de ejaculat, nu a ejaculat”.
S-a urcat din nou la volan și a dus-o pe fetiță înapoi în sat. Pe drum, i-a întins niște bani – „vreo 50 de lei” și i-a spus să tacă. „A zis că o să mai vină, că o să-mi de-a bani, un telefon, un scuter ca să vin mai ușor la magazin. Dar doar să tac”. Promisiunile lui veneau cu o condiție – să se vadă din nou o dată pe săptămână sau la două. Fetița se gândea la sticla de vodcă din plasă. „Am vrut să-i dau cu ea în cap, pentru că eu am văzut ce mi-a făcut și m-am speriat. (…) Dar când am văzut că deja mă duce în sat, m-am liniștit. Mi-am zis că ce a fost, a fost, și am plecat”, povestește Olesea cuprinsă de furie și resemnare.
VERSIUNEA RUȘINII
Copila a fugit acasă și i-a povestit mamei, printre lacrimi, ce-a pățit. Dar i-a fost rușine să-i zică tot. I-a povestit că, în timp ce era pe ea, bărbatului i-ar fi sunat telefonul, ar fi ieșit ca să vorbească, iar ea ar fi reușit să se îmbrace în grabă și să fugă spre sat, neobservată.
În timpul abuzului, copilul trăiește o pierdere totală a controlului, iar ulterior, pentru a-și menține o minimă coerență internă, creierul caută explicații — iar rușinea și autoînvinovățirea devin o formă de a da sens unei experiențe imposibil de suportat, explică psihologa și președinta Centrului Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC), Daniela Sîmboteanu.
„Mama atunci m-a luat de mână și m-a dus la medicul de familie. A crezut că medicul o să afle mult mai multe de la mine. Nici medicului nu i-am spus mare lucru (…) Mi-era rușine și de mama, și de medic”. Cum nu știau cine era bărbatul care-i răpise fata, mama nu a sesizat poliția.
Pe drumul spre casă, mama Olesei povestea oricui întâlnea pe uliță despre răpire. „Până seara, știa toată satul. (…) A doua zi la școală, copiii râdeau de mine: «Ți-a plăcut că te-a cătăit? Ți-a plăcut că te-a dus?». Mi-aduc aminte și acum cuvintele alea și mă dor”.
Olesea trăia cu mama și bunicul din pensia lui împărțită între alcool, țigări și alimente, puținii bani câștigați rar de mama la munca cu ziua prin sat și ajutoarele de la o organizație religioasă.
„Aveam 12 ani și eram foarte săracă. Practic n-aveam ce îmbrăca. El (abuzatorul) a văzut cum eram îmbrăcată și s-a gândit că poate face ce vrea. Eu eram copil și mama nu ne învățase că nu trebuie să vorbim cu străinii, nu avem voia să urcăm în mașini străine. (…) Și mama nu a fost genul de persoană cu care eu să fiu ca cu o prietenă, să-i spun tot”.
Uneori, din alcoolul bunicului mai lua și mama, care încerca să ascundă urmele anilor de violență trăiți lângă tatăl Olesei. După abuzul sexual de pe bancheta din spate a lui Meșteșug, copila a rămas singură, strivită între frică și rușine.
„Când am văzut că mama spune tuturor ce s-a întâmplat, m-am închis în mine. Mi-a fost frică. (…) Dacă eu am spus jumătate din versiunea mea și s-a auzit, atunci dacă spuneam toate versiunea, cum era?”.
„Studiile internaționale arată că frica, rușinea și vinovăția sunt efecte psihologice tipice ale traumei sexuale, nu semne de consimțământ sau confuzie morală. Ele sunt mecanisme de supraviețuire. Emoțiile sunt întreținute și de atitudinile sociale. Cultura tăcerii, suspiciunea față de victime și lipsa unei reacții ferme din partea instituțiilor amplifică vinovăția”, declară specialista Daniela Sîmboteanu.
RETRAGEREA
După vreo lună, a apărut din nou bărbatul cu mașina. A parcat și a intrat în magazinul din sat. Copila l-a văzut, s-a speriat și s-a ascuns sub masă tremurând. Bărbatul a plecat, vânzătoarea a notat numărul de înmatriculare al mașinii și a chemat poliția. A venit și mama Olesei. S-a depus o plângere. Vânzătoarea a fost audiată ca martoră.
În aceeași zi, mama fetei, în calitate de reprezentant legal, a depus o cerere prin care a solicitat să nu fie investigat cazul, susținând că fiica ei ar fi inventat totul ca să nu fie certată pentru că lipsise de acasă, arată actele din dosarul de judecată. „Deci eu n-am știut nimica. N-am știut că și-a schimbat declarațiile”, spune acum Olesea. Peste o lună, procurorul din raion a dispus neînceperea urmăririi penale din lipsa semnelor componente infracțiunii.
Poliția nu trebuia să se oprească doar pentru că un părinte retrage plângerea într-un caz de viol, precizează directoarea CNPAC, Daniela Sîmboteanu. Abuzul sexual asupra minorilor este o infracțiune de interes public, nu o chestiune privată între părți. Statul are o obligație — consfințită de Convenția ONU privind Drepturile Copilului — de a investiga, chiar și atunci când familia nu o mai cere. Iar în lipsa unei familii protectoare, statul devine de drept tutorele interesului copilului.
După câteva luni, Olesea a plecat în România, într-un internat pentru copii defavorizați al unei organizații religioase. Revenea acasă doar în vacanțe. „M-am simțit mai ușurată. Nimeni nu știa nimic și nu mai râdeau copiii. De atunci am rămas aici”.
O ALTĂ VICTIMĂ
2013. La un an și jumătate după ce statul a abandonat-o pe Olesea, la poliție ajunge încă un caz de viol săvârșit de un bărbat cu o mașină. Victima – o fetiță de 13 ani dintr-un sat apropiat. Tăcuse trei ani până când nu și-a mai putut ascunde frica.
Într-o zi, în timp ce se uita împreună cu colegii ei la un film despre viața animalelor, Elena (*nume modificat, pentru a-i proteja identitatea) a tresărit de groază și a izbucnit în plîns la o scenă în care un urs se năpustea asupra altui urs. Tremura necontrolat, nu se mai putea liniști, așa că a trebuit să fie condusă acasă.
„Este foarte important ca oamenii să înțeleagă că reacția Elenei nu a fost întâmplătoare. O imagine, un sunet, miros — orice element care amintește, chiar vag, de momentul abuzului — poate acționa ca un declanșator traumatic. Creierul unui copil care a trăit o experiență de violență extremă nu procesează evenimentul ca o amintire obișnuită, ci îl „îngheață” într-o formă senzorială, neintegrată. Ani mai târziu, un stimul banal poate reactiva acea memorie corporală, cu aceeași intensitate emoțională ca în momentul abuzului”, explică specialista în drepturile copiilor, Daniela Sîmboteanu.
În zilele următoare, fetița i-a recunoscut mamei și apoi poliției că fusese abuzată sexual de un bărbat despre care știa doar că avea armă, mașină și lucra ca medic.
Din declarațiile ei s-a aflat că, în urmă cu trei ani, când Elena avea doar 10 ani, a ieșit cu frații ei mai mici să pască vaca în cimitirul din sat.
La un moment dat, au auzit o împușcătură. S-au dus să vadă ce era. Au zărit un bărbat cu o armă în mână. Le-a spus că împușcă cioroi pentru că mănâncă ce pune el în pământ. După un timp, bărbatul a venit la ei cu un hârleț, au făcut cunoștință, i-a întrebat cine dintre ei este mai mare, iar Elena a zis că ea. Așa că bărbatul a rugat-o să-l ajute la curățenie în cimitir. Fetița a mers. Când s-au îndepărtat destul de frații ei, omul i-a zis să se așeze într-o văgăună.
CIMITIRUL FRICII
„Mi-a spus să nu spun la nimeni ce vom face acolo. M-a pus să mă dezbrac. Mi-am dat pantalonii jos până la genunchi, cu tot cu chiloți. El la fel și-a dat pantalonii în jos și a rămas gol. (…) M-a culcat pe spate, mi-a ridicat picioarele și a venit deasupra mea.
La început n-am înțeles ce a făcut cu mine. Apoi a luat cu mâna pepenele și l-a lipit de mine. Eu nu m-am simțit bine. El încerca să-l bage în păsărica mea. (…) L-a ținut acolo vreo minută, apoi l-a scos. (…)
Mi-a pus pepenele și la gură, l-am împins, nu a insistat. Înainte să mă îmbrac, a scos o peticuță din buzunar și a șters cu ea pepenele și mie păsărica. Eram udă, din el ieșise ceva. (…) După asta eu m-am ridicat, m-am îmbrăcat și am fugit la vacă. El mă striga din urmă”.
Abuzul nu s-a oprit acolo. Copila a mărturisit la audieri despre cel puțin patru cazuri de abuz sexual care s-au repetat în zilele următoare în mașina inculpatului, demonstrează plângerea înregistrată la poliție. Bărbatul o viola și, când fetița izbucnea în plâns, încerca s-o calmeze cu bani. Între 10 și 50 de lei.
Doctorul se tot întorcea în satul Elenei. Îi propunea bani și o chema să urce din nou la el în mașină. Fetița fugea de el și mergea pe stradă cu frica în sân. Cu doar două luni înainte ca totul să iasă la iveală, în timp ce se juca lângă terenul sportiv, l-a auzit cum oprește iar mașina și o strigă. Elena a fugit speriată și s-a ascuns într-o curte. Apoi a văzut scena cu atacul ursului și n-a mai putut.
Raportul psihologic de la dosar consemnează că Elena era copleșită de rușine, frică, vină și disperare. Avea stări de panică, anxietate și nevoia constantă de protecție. Molestarea sexuală îi afectase profund încrederea, capacitatea de a relaționa și de adaptare socială. Acasă, îi spunea mamei doar că se simte rău, dar refuza să meargă la medic.
„Simptomele de stres posttraumatic, frica intensă, reacțiile corporale involuntare, confuzia, mecanismele de apărare, tiparul de memorie fragmentată sunt semne clare ale unei traume reale, chiar și atunci când corpul nu mai arată urme”, spune Daniela Sîmboteanu.
În anii care au urmat, efectele abuzului s-au agravat. Elena nu se mai putea concentra la ore, căpătase o frică irațională de bărbați și de mașini. „A venit cu părul tăiat. Îmi zicea că e urâtă și că eu nu merit să trăiască. Se învălocea în niște covoare să se ascundă”, își amintește mama ei cu vocea tremurând și acum. În ciuda condițiilor grele în care trăiau, mama Elenei a încercat să facă dreptate pentru fiica ei.
Femeia a confirmat în instanță că fiica ei a avut nevoie de ajutorul unui psiholog și de tratament împotriva anxietății și a tulburărilor de memorie. „Nu le-a mai urmat, nu că nu voia, dar nu am avut nici bani. Eu rămăsesem cu patru copii, toți de școală și încă cazul ista”.
După 15 ani de la abuz, Elena tot mai caută o explicație la ce i s-a întâmplat: „Eu nu știam cum să mă apăr în primul rând. Și nu știam cum să deschid ușa la mașină și nu știam cum să țip ca să mă audă”.
REDESCHIDEREA DOSARULUI
După plângerea în cazul Elenei, dosarul penal a fost redeschis în aprilie 2013. Și, odată cu el, și cercetarea în cazul Olesei. Nici de această dată Olesea nu a povestit poliției versiunea completă în care a fost abuzată sexual, doar cea în care ar fi reușit să fugă din mașină. Cu mama lângă, i-a fost rușine să mărturisească ce-a pățit.
„În cazul copiilor, dezvăluirea abuzului este adesea întârziată. Copiii nu au cuvintele, nici siguranța necesară pentru a povesti ce li s-a întâmplat. De multe ori, le este rușine, se tem că nu vor fi crezuți sau chiar că vor fi pedepsiți. Mulți încearcă să ascundă trauma, să o „uite” — dar corpul și psihicul nu uită. Când apar primele flashback-uri, coșmarurile sau reacțiile disproporționate la stimuli aparent inofensivi, e semn că trauma iese la suprafață”, continuă specialista Daniela Sîmboteanu.
Cele două cauze au fost conexate într-un singur dosar, iar Boris Meșteșug a fost recunoscut drept bănuit. Trei luni mai târziu, a fost pus oficial sub învinuire.
La audierea în fața judecătorului de instrucție, fetițele s-au întâlnit din nou cu Meșteșug. „Fata numai l-a văzut și a început a plânge și a tremura”, își amintește mama Elenei. Ambele fete spun că au refuzat să vorbească în prezența lui. Și-au putut relua declarațiile abia după ce a fost scos din sală. Republica Moldova avea deja proceduri care să apere minorii de retraumatizare și contactul direct cu agresorul, dar ele nu au fost respectate. Art. 110¹ din Codul de Procedură Penală stabilea că audierea trebuia să aibă loc „într-o cameră separată de judecătorul de instrucție și de celelalte părți”, prin intermediul unui psihopedagog.
Boris Meșteșug a fost învinuit de viol și satisfacerea poftei sexuale în formă perversă asupra unei persoane sub 14 ani, profitând de imposibilitatea victimelor de a se apăra (cazul Elenei), precum și răpirea unui copil și tentativă de viol (cazul Olesei). Procurorii au cerut o pedeapsă de 25 de ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip închis. Meșteșug s-a declarat nevinovat, iar avocatul său a susținut că, dacă într-adevăr aceste fapte au fost comise, atunci a fost o altă persoană”.
În noiembrie 2014, dosarul a ajuns în prima instanță. Au urmat patru ani de procese de judecată și numeroase amânări. La un moment dat, dosarul a fost strămutat la altă judecătorie, după ce Boris Meșteșug a accidentat automobilul președintelui completului de judecată din Ștefan-Vodă și a cerut recuzarea acestuia.
Mama Olesei era deja epuizată de drumuri și de judecăți. Ca reprezentantă legală a fiicei minore, era datoria ei să se prezinte la fiecare ședință. „Mama îmi spunea mereu: «M-am săturat. Când mă duc, el ori a avut un accident, ori n-a putut veni, ori avocatul n-a putut veni și atunci nu vine nici el. Și tot așa s-au amânat nu știu câte judecăți. (…) Atâtea drumuri și bani am cheltuit numai ca să aflu că iar s-a amânat judecata»”, își amintește Olesea.
INTERPRETAREA PROBELOR ÎN FAVOAREA LUI MEȘTEȘUG
La audieri, frații mai mici ai Elenei au confirmat că îl văzuseră pe Boris Meșteșug de mai multe ori. Prima dată, la cimitir, apoi la volan. Au spus că sora lor urcase în mașina lui și ieșise plângând, deși nu știau ce se întâmplase. Instanța nu a tratat mărturiile copiilor ca o confirmare a abuzului, ci ca un motiv de îndoială, invocând „divergențe”. Declarațiile Elenei, susținute de expertiza psihologică ce dovedește trauma, n-au fost suficiente pentru judecători. Din cele patru episoade de abuz sexual sistematic, în decizie se regăsesc doar două. Declarațiile mamei au fost și ele excluse pe motiv că reprezenta simultan două persoane – fiica victimă și fiul martor.
„Contradicțiile minore în declarațiile copiilor nu ar trebui interpretate ca lipsă de credibilitate, ci dimpotrivă, ca un indicator tipic al traumei. Copiii retrăiesc abuzul de fiecare dată când sunt puși să povestească și, din instinct, încearcă să se protejeze de durere”, spune psihologa Daniela Sîmboteanu.
Mama simțea că își apăra singură copilul. Avocatul din oficiu părea absent. „Acela tăcea, nici nu spunea nimic, mai mult eu cu fata vorbeam”.
În cazul Olesei, judecătorii nu au crezut-o, folosindu-se de un certificat emis la șase ani de la abuz și semnat de directoarea Institutului de Ftiziopneumologie. Aceasta susținea că Meșteșug s-ar fi aflat, de fapt, în ziua abuzului în tura de gardă de 24 de ore. În schimb, au omis și ignorat probele acuzării: declarațiile a doi martori care confirmaseră că văzuseră mașina lui la magazin în ziua în care victima l-a recunoscut. A fost eliminată și mărturia vânzătoarei care îl văzuse pe inculpat în magazin și pe Olesea terifiată. Au motivat că vânzătoarea fusese prezentă când minora a depus plângerea, ceea ce ar fi făcut-o să fie imparțială.
Instanța de judecată trebuie să analizeze probele în ansamblu, nu separat, explică avocata Violeta Andriuța. „Dacă admite un certificat eliberat de o instituție medicală, acesta trebuie susținut și de alte dovezi, cum ar fi declarațiile martorilor sau alte înscrisuri care să-i confirme autenticitatea. În acest dosar, o singură persoană afirmă că medicul Meșteșug era la serviciu, însă alte două persoane spun că l-au văzut în sat. Instanța are obligația să explice aceste contradicții și să motiveze de ce consideră unele probe credibile, iar altele le apreciază critic.Aici avem două aspecte diametral opuse. De ce s-a ales să se creadă certificatul care îl avantajează pe inculpat și nu declarațiile martorilor și ale copilului?”, se întreabă avocata.
Judecătorii din prima instanță au mai constatat că Boris Meșteșug nu a participat la audierea martorilor minori – ceea ce i-ar fi încălcat drepturile la un proces echitabil. După care, au declarat nul procesul-verbal prin care ambele fete îl recunoscuseră pe Boris Meșteșug, motivând că l-au identificat dintr-o fotografie și ignorând astfel argumentul procuraturii că o confruntare directă ar fi putut retraumatiza victimele. Elena și mama ei își amintesc, însă, că l-au recunoscut pe viu. „Erau 4-5 oameni în rând și ea i-a recunoscut deodată”.
Apărarea lui Meșteșug s-a sprijinit pe expertiza medico-legală care, la ani distanță, nu mai arăta urme de leziuni, iar himenul Elenei era intact. Deși abuzurile descrise de victime nu presupuneau o penetrare completă – deci nici urme fizice clare -, judecătorii au pus accent pe lipsa unor „urme” vizibile, ignorând declarațiile copiilor victime ale abuzului sexual.
„Studiile internaționale și ghidurile Organizației Mondiale a Sănătății arată că, în peste 90% dintre cazurile investigate medical, nu se identifică leziuni genitale, iar un himen intact nu exclude în niciun caz abuzul. Abuzul sexual nu înseamnă doar penetrare — el include atingeri, constrângere, expunere, intimidare, amenințare, tot ceea ce invadează corpul și intimitatea unui copil. Urmele psihologice sunt adesea cele mai concludente. Un copil traumatizat nu minte cu ușurință — mai ales nu reproduce, cu detalii constante în timp, o poveste de violență sexuală”, precizează specialista în protecția drepturilor copilului, Daniela Sîmboteanu.
În viziunea judecătorilor, care au scăpat rând pe rând de declarațiile martorilor din dosar, mărturiile victimelor – singurele care descriau în detaliu modul în care au fost abuzate sexual, nu au fost suficiente pentru condamnarea lui Meșteșug.
„Această abordare ultratehnicistă și formalistă a Codului de Procedură Penală, care a pus greutatea formalităților de procedură deasupra faptelor și a protecției victimelor, a contrazis flagrant jurisprudența obligatorie a Curții Europene a Drepturilor Omului”, precizează avocatul Vadim Vieru.
JUDECATA PROCEDURILOR
După excluderea unor probe cheie care confirmau abuzurile asupra celor două fetițe, judecătorii au invocat Codul de procedură penală și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) pentru a argumenta respectarea drepturilor lui Boris Meșteșug. Au ales, însă, să ignore aceleași prevederi în raport cu victimele.
Printre altele, au constatat că menționarea numelui Boris Meșteșug în ordonanța de urmărire penală înainte de obținerea probelor pe fapta de viol ar fi încalcat art. 6 CEDO – dreptul la un proces echitabil – și ar fi putut produce consecințe „foarte grave” asupra inculpatului. Această eroare de procedură a atras nulitatea urmăririi penale și, implicit, a probelor obținute ulterior.
În același timp, magistrații nu au ținut cont de alte precedente ale CEDO în cazuri de abuz sexual. În cauza S.N. vs Suedia (2002), Curtea a stabilit că autoritățile trebuie să evite retraumatizarea copiilor – folosind proceduri adaptate vârstei și stării psihologice a victimei. Tot acolo, CEDO a arătat că, în cazurile de abuz sexual, declarația victimei poate fi probă decisivă atunci când nu există alte dovezi.
În M.C. vs Bulgaria (2003), Curtea a arătat cum contradicțiile dintre mărturii nu pot duce automat la excluderea acestora, ci trebuie analizate cu atenție, având în vedere trauma și vulnerabilitatea victimelor. Lipsa leziunilor fizice nu înseamnă lipsa abuzului, iar autoritățile sunt obligate să evalueze efectele asupra sănătății psihice, frica și constrângerea, nu doar urmele vizibile.
„Raportul psihologic și cel psihiatric sunt esențiale în cazurile de abuz sexual asupra copiilor — uneori chiar singurele probe care pot confirma veridicitatea traumei”, declară psihologa și fondatoarea Centrului Național de Prevenire a Abuzului față de Copii, Daniela Sîmboteanu. „Înțelegerea acestui lucru este crucială, mai ales pentru instanțe. În realitate, marea majoritate a cazurilor de abuz sexual nu lasă urme fizice vizibile, mai ales dacă a trecut timp între abuz și examinare”.
În plus, în hotărârea I.G. c. Moldovei (2012), statul fusese deja condamnat pentru că a eșuat să investigheze eficient acuzațiile de viol asupra unei fete de 14 ani. Deși victima a raportat agresiunea, iar expertiza medico-legală a confirmat ruptura himenului, procurorii au clasat dosarul fără să audieze martorii și să evalueze psihologic victima, motivând că nu existau semne de violență fizică. Ulterior, ancheta a fost redeschisă, dar prima instanță a decis că, în lipsa acestor semne, contactul sexual fusese consimțit.
Acuzația de viol a fost înlocuită cu cea de raport sexual cu o minoră. L-a condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendarea pedepsei. Curtea de Apel Bălți a anulat condamnarea inițială, motivând că reluarea urmăririi penale a fost contrară legii. CEDO a subliniat că lipsa urmelor fizice nu poate fi interpretată ca dovadă a consimțământului și că ancheta trebuia să se concentreze pe credibilitatea declarațiilor și pe contextul traumei, nu pe rezistența fizică a copilului.
În mai 2019, completul de judecătoare din prima instanță, alcătuit de Maria Tertea, Veronica Nichitenco și Victoria Railean, a decis că procurorul care a redeschis urmărirea penală după ce-a apărut al doilea caz de abuz sexual nu avea, de fapt, dreptul s-o facă.
Cazul Elenei, a decis instanța, nu ar fi adus circumstanțe și fapte noi, care să justifice reluarea urmăririi penale, iar Meșteșug nu putea fi anchetat de două ori, deși în cazul Olesei nu avusese loc nici o investigație.
ÎNCHEIEREA PROCESULUI
Aceeași instanță a considerat că învinuirea de abuz sexual asupra unei persoane despre care știa că nu are 14 ani a venit prea târziu pentru Meșteșug – la mai bine de un an după ce fusese recunoscut ca bănuit, și nu în termen de trei luni, cum scrie în Codul de Procedură Penală. Așa că toate acțiunile de urmărire penală efectuate ulterior au fost declarate nule.Procuratura Generală contrazice și azi acest aspect, invocând practica judiciară și interpretarea Curții Constituționale, precizând că nu era un motiv de încetare a procesului.
Erorile procedurale au cântărit mai greu decât abuzurile asupra a două fetițe de 10 și 12 ani. Procesul penal a fost încetat fără ca instanța să se pronunțe asupra vinovăției sau nevinovăției inculpatului.
Singura voce disonantă a fost cea a judecătoarei Victoria Railean, care a formulat o opinie separată. În analiza sa, probele demonstrau cu certitudine vinovăția lui Boris Meșteșug. Opinia separată a unui judecător nu este, însă, suficientă pentru a-l condamna, deoarece decizia se ia în funcție de opiniile majoritare. Opiniile separate nu au aceeași valoare juridică precum o sentință, ci mai degrabă arată dezacordul unui magistrat cu soluția finală adoptată pe dosar.
„Este greu de înțeles cum trei judecători, examinând același caz și având în față aceleași fapte și aceleași norme legale, pot ajunge la concluzii diametral opuse. Nu mai vorbim aici doar despre o simplă interpretare juridică, ci despre o diferență profundă de percepție și de intimă convingere în aprecierea probelor și a adevărului cauzei. Această discrepanță ridică întrebări nu doar despre aplicarea legii, ci și despre modul în care fiecare judecător își formează convingerea interioară atunci când decide soarta unui copil”, precizează avocata Violeta Andriuța.
A fost un eșec al justiției, spune juristul Vadim Vieru.
ȘTIREA ABUZULUI
A doua zi după decizia primei instanțe, Jurnal TV a publicat o știre despre medicul acuzat de viol și scăpat de pedeapsă. Pentru Irina (*nume modificat), mama unei fete care se afla periodic în casa lui Boris Meșteșug, vestea a fost un semnal de alarmă.
„Eu mi-am dat seama că este o problemă. A doua zi am mers la fiică și i-am arătat știrea. (…) A început să plângă și mi-a recunoscut tot. (…) Am discutat undeva vreo patru ore. Nu pot să vă spun în ce stare eu mă aflam în momentul cela… Asta… E imposibil să redai prin cuvinte tot ce eu în momentul cela am suferit. (…) Soțul două zile nu a putut să spună niciun cuvânt”.
Valeria (*nume modificat) i-a povestit mamei că bărbatul a abuzat-o de mai multe ori de-a lungul anilor pe când era copilă. Meșteșug era apropiat de familia ei și îi obținuse încrederea. Când fata încerca să scape de el și îl avertiza că le va zice totul părinților, Meșteșug îi spunea că nimeni nu o va crede.
Meșteșug scăpase de judecată și era liber. Activa ca medic anesteziolog și avea acces la medicamente din reanimare despre care îi spunea că pot să-i afecteze memoria și sănătatea mintală. În fața tribunalului recunoscuse că este deținător legal de armă și dublu campion la împușcat la tir. „El e vânător. (…), are armă de vânătoare, pistol personal pe care îl poartă tot timpul în geantă și diplome ca unul din cei mai buni țintași din Moldova”, spune Irina.
Irina a încercat să nu lase nepedepsit abuzul asupra fiicei sale. A povestit toate detaliile unui polițist din Chișinău. A depus o plângere. „Eu am întrebat: «O să fie posibil fără prezența fiicei? Nu. Prezența ei trebuie să fie numaidecât obligatorie». Fără plângerea victimei, urmărirea penală nu putea fi începută. Dar fata ei încă nu era pregătită să povestească ce i s-a întâmplat în fața autorităților. Și atunci s-au oprit.
SPERANȚA APELULUI
După prima sentință în cazul Olesei și Elenei, dosarul a ajuns la Chișinău. La Curtea de Apel, procesul s-a mișcat mai repede. Nici mama Olesei, nici mama Elenei nu au mai mers la ședințe.
„Unde să mă duc eu la Chișinău? Câte o sută de lei într-o direcție pe două persoane? Eu de 400 de lei îmi cumpăr mâncare. Mi-au trimis acasă după judecată o mapă. Cred că am dat-o în foc”, spune mama Elenei. Dar tot în aceeași perioadă femeia recunoaște că Boris Meșteșug a profitat de vulnerabilitatea familiilor din care proveneau victimele și le-a plătit pe ea și mama Olesei câte două mii de lei timp de vreo jumătate de an. „Ca să nu ne ducem în judecată, că ei acolo o să se razbirească (din rusă: clarifice) singuri”.
Faptul că inculpatul a fost lăsat în libertate, deși exista un risc evident de a influența victimele și martorii, reprezintă o eroare gravă a sistemului de justiție, afirmă avocata Violeta Andriuța.
Mama Olesei a decedat în 2020 fără să mai apuce dreptatea pentru fiica ei.
În doar 11 luni, judecătorii Curții de Apel Chișinău – Silvia Gîrbu, Sergiu Furdui și Stelian Teleucă – au menținut fără modificări sentința primei instanțe. Procesului penal a fost declarat nul, din nou.
După pronunțarea deciziei, avocata Violeta Andriuța, care aflase despre caz de la Irina, s-a implicat în apărarea Olesei. Elena nu a mai dorit să audă de judecată. În recurs, avocata a argumentat că drepturile victimelor au fost încălcate de multiple ori: dosarul nu fusese examinat în regim de celeritate (în termen cât mai scurt), instanțele invocaseră norme greșite de drept și preluaseră poziția apărării fără să intre în esența probelor. Curtea Supremă de Justiție a respins recursul.
DECIZIA SUPREMĂ
În 2021, Curtea Supremă a închis definitiv procesul penal împotriva lui Boris Meșteșug. (Detalii, AICI). Judecătorii au intervenit doar pentru a corecta erorile de drept comise de primele două instanțe.
CSJ a constatat că instanțele de fond și de apel ar fi interpretat greșit procedura de reluare a urmăririi penale. Conform legii, reluarea era permisă, atâta timp cât nu expira termenul de prescripție. Totuși, judecătorii de la CSJ – Vladimir Timofti, Elena Cobzac, Nadejda Toma, Anatolie Țurcan și Victor Boico – au decis că procesul penal nu mai poate continua, motivând că a durat prea mult până când Boris Meșteșug a fost pus sub învinuire.
În opinia separată, judecătoarea Elena Cobzac a arătat că instanțele anterioare au interpretat legea eronat și contradictoriu și că esența cauzei nu a fost examinată. Judecătoarea a susținut că CSJ ar fi trebuit să trimită cauza la rejudecare într-un alt complet de apel, pentru a asigura un proces efectiv și o investigație reală a abuzurilor reclamate de victimele minore, prevăzut de art. 3 din CEDO.
Decizia CSJ de a menține încetarea procesului pe motiv de întârziere de punere sub învinuire semăna cu un scenariu pe care CEDO îl sancționase deja – chiar în Republica Moldova. În 2018, în hotărârea Mereuța v. Republica Moldova, judecătorii de la Strasbourg au spus că o anchetă nu poate fi considerată eficientă atunci când statul se ascunde în spatele unor termene procedurale.
În acel caz, un bărbat fusese împușcat în picior, iar agresorul, care și-a recunoscut vina, nu a fost niciodată pedepsit, pentru că procurorii au încetat urmărirea penală pe motiv că ordonanța de învinuire fusese emisă prea târziu. Bărbatul a rămas cu un picior amputat. CEDO a concluzionat că asemenea erori birocratice au compromis ancheta și au dus la o încălcare a art. 3 din Convenție.
După decizia CSJ, avocata Violeta Andriuța a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cazul Olesei, atrăgând atenția asupra modului ineficient în care statul a investigat și judecat acest dosar. „Nu este doar un eșec al autorităților, ci o încălcare gravă a drepturilor copiilor. Când justiția îl apără pe abuzator în locul copilului, nu mai vorbim despre o simplă eroare. Statul a devenit, indirect, complice la acțiunile lui Meșteșug și la suferința copiilor prin modul defectuos în care au gestionat cazul”, spune avocata.
Ea subliniază că acest caz arată cum copiii abuzați sexual au fost lăsați ani la rând fără protecție reală din partea statului. „După un deceniu de proceduri judiciare, abuzatorul a rămas nepedepsit, iar copiii au fost revictimizați prin lipsa unui răspuns eficient. Sistemul de justiție, în loc să-i apere, i-a făcut să se simtă neajutorați și abandonați, transformându-se, în practică, în avocatul abuzatorului”.
„Eu îmi imaginez că judecătorii nu-și dau seama. Dacă ar fi copiii lor în locul copii abuzați, atunci ar înțelege”, declară Irina.
TOTUL ESTE LEGAL
În ultimii 15 ani, de când a vorbit public prima victimă despre cum a fost violată de Meșteșug, acesta a continuat să activeze ca medic. Deși legislația le oferea spitalelor dreptul de a-l suspenda din funcție pe perioada examinării cazului în instanță, această măsură nu a fost aplicată.
„Art 76. din Codul Muncii oferă mecanisme de suspendare temporară din funcție atunci când faptele invocate pot afecta grav integritatea instituției sau siguranța beneficiarilor — mai ales în domenii sensibile precum sănătatea și protecția persoanelor vulnerabile”, explică Daniela Sîmboteanu.
Meșteșug a lucrat la Institutul de Pneumologie „Chiril Draganiuc” din 2001 până în 2020, apoi la Centrul Medical Excellence din 2015 în 2022, Centrul medical Extramed din 2018 și Spitalul Clinic de Psihiatrie din Chișinău din 2020 până în prezent.
Rând pe rând, toate instituțiile ne-au răspuns că nu a existat în momentul angajării sale o sentință definitivă de condamnare pe numele lui Meșteșug care să-i interzică să lucreze, că nu au existat interpelări din partea organelor de drept și că nu ar fi primit plângeri de la pacienți privind comportamentul său și activitatea sa ca medic. Așa că n-au făcut nimic.
Clinica Excellence a ținut să precizeze că acesta doar a monitorizat administrarea substanței de contrast de către radiotehnician în cadrul procedurilor de tomografie computerizată. Meșteșug nu ar fi rămas singur cu pacienții, ne-au declarat reprezentanții clinicii, pentru că „nu a avut o activitate clinică individuală sau contact direct decât într-o echipă specializată”.
La Spitalul Clinic de Psihiatrie, Meșteșug oferă asistență pacienților internați și nici aici nu există plângeri, denunțuri sau sancțiuni disciplinare, indică administrația. „Obiecții față de aspectele profesionale și deontologice, pe parcursul derulării raporturilor de muncă, nu au existat”. În 2025, Meșteșug a primit cel puțin 40 de mii de lei lunar de la Psihiatrie.
Administrația Centrului Medical Extramed a declarat că Boris Meșteșug este angajat prin cumul și abia „dacă vine o dată pe săptămână”, dar refuză să facă alte declarații despre specificul muncii sale și accesul la pacienții din clinică.
Și Ministerul Sănătății invoca în luna septembrie 2025 prezumția nevinovăției medicului în lipsa unei condamnări definitive. Instituția susține că eventualele încălcări ale drepturilor pacienților pot fi sancționate direct de administrațiile spitalelor, în baza Codului Muncii. Dar nu și abuzurile care se întâmplă în afara spitalului.
Potrivit aceluiași Cod, un medic nu poate fi concediat fără o hotărâre judecătorească definitivă sau fără abateri grave în activitatea sa. „Sunt niște proceduri foarte stricte atunci când vrei să concediezi un om: trebuie mai întâi să-i dai mustrare, avertizare, mustrare aspră, să iei la evidență care sunt încălcările lui ca medic. Or fără aceste motive, el poate da în judecată instituția medicală și să fie restabilit în funcție”, explică specialista în management și legislație în sănătate, Rodica Gramma.
Juristul Sergiu Bozianu precizează că o eventuală concediere nu exclude dreptul acestuia de a se reangaja la o altă instituție medicală.
În lipsa unei condamnări, singura soluție pentru managerii instituțiilor medicale rămâne una informală: să-i ceară medicului să demisioneze pentru a proteja imaginea instituției, concluzionează specialista Rodica Gramma. Alegere care depinde de Boris Meșteșug.
Dacă Republica Moldova va pierde acest dosar la CEDO, Curtea poate impune rejudecarea dosarului și acordarea de despăgubiri pentru victime. Potrivit avocatei Violeta Andriuța, o astfel de hotărâre ar obliga statul să adopte nu doar măsuri individuale pentru copiii abuzați, ci și reforme sistemice, pentru a preveni cazuri similare. Condamnarea ar fi monitorizată de Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei și ar putea deveni un moment de cotitură în protecția copiilor abuzați sexual.
Dintre cei 11 magistrații din trei instanțe care au judecat cazul, doar Victoria Railean – care a avut opinie separată – a rămas în sistem. Ceilalți opt au demisionat înainte de verificarea etică și financiară, iar doi au fost eliberați din funcție.
URMELE ABUZULUI
Cu timpul, Irina, mama fiicei care i-a mărturisit prin ce-a trecut în casa doctorului, a aflat că fiica sa nu era singură persoană apropiată abuzată de Meșteșug. O altă victimă fusese molestată în aceeași casă. Bărbatul a folosit același scenariu – obținerea încrederii și împrietenirea cu părinții ei, manipularea și amenințarea fetiței – dându-i de înțeles că nimeni nu o va crede.
După 15 ani de la abuz, Elena vorbește emoționată și își găsește uneori cu greu cuvintele. Repetă adesea că simte că este ceva în neregulă cu ea. „Mă tem să fac alegerea greșită. Mă tem să cumpăr ce vreau eu. O scurtă mă tem să cumpăr, o rochie mă tem să cumpăr, încălțăminte mă tem să cumpăr, ori la copii. Cu mama nu mă tem”.
Deși își dorește să facă terapie, nu știe dacă puținii bani pe care-i au pentru mâncare i-ar ajunge pentru drumul până acolo. Uită adesea. „Mă duc la magazin și nu știu ce să iau (…) Mâncarea tot îmi vine greu să fac”.
Olesea spune că este acum pregătită să povestească întreaga versiune în care a fost abuzată în fața autorităților. Vrea să facă asta pentru alte victime, ca să nu mai ajungă în locul ei.
Violul asupra unor persoane minore despre care inculpatul știa cu certitudine că nu au vârsta de 14 ani sunt calificate de Codul Penal ca infracțiuni excepțional de grave. Termenul de prescripție în aceste cazuri este de 25 de ani. Doar dacă Valeria și alte victime vor depune plângeri, un nou dosar poate fi deschis.
***
În 2019 și 2020, nici prima instanță, nici Curtea de Apel Chișinău nu au publicat sentințele în dosarul Meșteșug pe portalul național al instanțelor de judecată, deși legea le obliga să o facă, cu depersonalizarea datelor victimelor. Decizia Curții Supreme de Justiție a devenit publică în 2021. La solicitarea RISE Moldova, Curtea de Apel Chișinău a transmis copia hotărârii. Prima instanță a refuzat însă de trei ori să ofere o copie depersonalizată, invocând subiectul sensibil al cauzei, desfășurarea ședințelor cu ușile închise și necesitatea protejării interesului superior al minorului.
Refuzurile au fost semnate de președinta interimară a Judecătoriei, Victoria Răilean, magistrata care a judecat dosarul lui Meșteșug. Consiliul Superior al Magistraturii ne-a răspuns că judecătoarea nu a comis o încălcare disciplinară și că nu există un conflict de interese, întrucât ea semnase o opinie separată în care pleda pentru condamnarea medicului.
Reprezentanții RISE Moldova au dat în judecată pentru refuzul neîntemeiat și îngrădirea accesului la un act de interes public.
Detaliile privind localitățile în care Boris Meșteșug a abuzat fetițele, precum și motivele prezenței lui acolo, au fost omise din text și depersonalizate din deciziile Curții de Apel și ale Curții Supreme de Justiție, pentru a proteja victimele și a preveni identificarea acestora.
Dacă ați fost o victimă a lui Boris Meșteșug, ne puteți contacta pe adresele: info@rise.md și liliana@rise.md pentru a continua să investigăm. De asemenea, puteți contacta Inspectoratul Național de Investigații, Asociația Obștească Centrul Internațional La Strada Moldova, nr de contact: 0 8008 8008 și Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de copii, nr de contact: +373) 78 000 480.
Autoare: Liliana Botnariuc
Editoare: Luiza Vasiliu
Fact-checking: Departamentele de Fact-checking al RISE Moldova
Preluarea articolelor de pe www.rise.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct la sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu RISE Moldova. Materialele de pe platforma on-line www.rise.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din R. Moldova.
