La zece ani de când dosarul a ajuns în instanță, cazul medicului acuzat de neglijență la nașterea Deliei Berari este judecat pentru a treia oară. Noul complet de judecată, care a preluat dosarul în 2026, examinează acum fondul acuzației și audiază martorii.
Fetița s-a născut în 2012, cu leziuni cerebrale grave provocate de asfixie severă, la 24 de minute după depistarea prolapsului de cordon. Medicul învinuit a chemat urgent de acasă echipa pentru cezariană. Părinții nu fuseseră informați înainte că spitalul nu avea echipă de gardă noaptea. După naștere, Delia nu se mișca și se putea alimenta doar printr-o sondă.
Inițial, Procuratura i-a pus sub acuzare pe angajații spitalului pentru starea gravă a copilului.
Prima expertiză judiciară din Moldova arăta că prolabarea a avut loc spontan, prevenirea era imposibilă, iar medicii au acționat conform protocoalelor.
A doua, efectuată în România, a constatat că măsurile medicale au fost târziu aplicate. Examinarea la timp a travaliului de către medic ar fi permis depistarea prolabării și intervenția rapidă, ceea ce ar fi putut exclude sau reduce consecințele asupra copilului.
Delia a murit trei ani mai târziu.
Medicul curant a rămas singurul învinuit și a fost trimis în judecată pentru încălcarea din neglijență a regulilor și metodelor de acordare a asistenței medicale. Risca până la trei ani de închisoare. Administrația spitalului nu a fost pusă sub acuzare.
„Eu nu aveam nici o intenție ca medicul să fie băgat la pușcărie. Eu continui să sper că sistemul de justiție va arăta ca asta a fost malpraxis, iar toți angajații din sistemul de sănătate o să înțeleagă că greșelile se pedepsesc și sunt scoase la iveală. Medicii să înțeleagă că nu poți să te joci cu viața omului, nu-i corect să fii iresponsabil atunci când e vorba de o viață și soarta unei familii”, spune Diana Berari, mama Deliei.
Prescripția s-a împlinit în 2017. Medicul nu mai poate fi condamnat la închisoare, dar continuă procesul pentru a-și demonstra nevinovăția și a obține o decizie definitivă de reabilitare.
„Medicul refuză încetarea procesului pentru că se consideră nevinovată. Ea înțelege durerea mamei. Și eu o înțeleg și venim și luptăm la fiecare ședință. (…) Doamna Berari este victima unei anchete ineficiente și medicul este victima unei anchete ineficiente”, declară avocatul Vadim Oltu.
Sistemul de justiție încă nu a răspuns cum a ajuns un copil sănătos în timpul sarcinii să se nască în stare gravă și dacă cineva este responsabil.
RISE a reconstituit, din fișele medicale, expertizele medico-legale, declarațiile din instanță și alte documente din dosar, ce s-a întâmplat în noaptea nașterii Deliei și traseul dosarului.
***
În 2026, după zece ani de proceduri, examinarea dosarului avansează în continuare lent. În nouă luni au fost fixate patru ședințe.
Consiliul Superior al Magistraturii ne-a comunicat că nu a făcut o analiză separată a duratei examinării acestei cauze și că gestionarea și prioritizarea țin de competența instanței.
Curtea de Apel susține că noul complet ține cont de durata examinării și de necesitatea celerității. Fiecare dintre cei trei judecători are însă peste o mie de dosare.
„La ultima ședință le-am spus să le fie milă și de mine pentru că eu din nou retrăiesc momentele celea când fac mărturii. Și completul de judecată mi-a spus că nu e cazul ca eu să mai povestesc iarăși, doar să îmi susțin declarațiile făcute anterior”, spune Diana Berari.
Potrivit procurorului de caz, Vasile Oanța, la următoarea ședință urmează să fie audiați ultimii trei martori, după care va începe cercetarea documentelor și a probelor scrise.
Avocatul medicului cere o nouă expertiză judiciară, susținând că cea din România, care stabilește o legătură de cauzalitate între acțiunile medicului și starea copilului, este viciată. Procurorul se opune și consideră suficiente concluziile acesteia. O nouă expertiză ar putea prelungi și mai mult examinarea dosarului.
CUM S-A AJUNS AICI
În 2012, Diana Berari, s-a internat la Spitalul Internațional Medpark din Chișinău cu contracții la fiecare cinci minute. Era 25 iulie, miercuri, ora 01:30. Avea planificată naștere naturală. Medicul său curant nu ajunsese încă. O anunțase la telefon că vine curând, locuind în apropiere.
Diana a declarat în instanță că deși avea un grad înalt de miopie, medicul său a încurajat-o să nască natural și a asigurat-o că nașterea va fi asistată de un profesor de specialitate și de șefa maternității. Sala de operație urma să fie pregătită, iar la cea mai mică complicație să se recurgă de urgență la cezariană.
La recepție,Diana a completat fișele, apoi moașa a condus-o în salon și i-a verificat tensiunea, temperatura, pulsulși bătăile inimii fătului timp de 2-5minute cu cardiomonitorul. I-a spus că totul este în regulă. Era ora 02:00.
După control, potrivit declarațiilor medicului, moașa a anunțat-o telefonic despre internare și că monitorizarea fătului era bună, fără să-și amintească dacă văzuse înregistrarea.
Medicul s-a îmbrăcat și a pornit pe jos de acasă. Drumul, care în mod obișnuit îi lua cam zece minute, s-a prelungit după ce a fost atacat de o haită de câini.
* Orele care au urmat au fost reconstituite din apelurile telefonice prezentate de medic ca probe în dosar și din declarațiile sale în instanță.
La 02:27, pe drum sau după ce ajunsese la spital, l-a contactat pe medicul neonatolog, responsabil de supravegherea și reanimarea copilului imediat după naștere, care obligatoriu trebuie să fiecerându-i să vină. Îl chema de fiecare dată când venea la spital.
Ajuns, și-a schimbat hainele și l-a întrebat pe reanimatologul de gardă dacă putea interveni în cazul unei urgențe. I-a răspuns că nu, deoarece avea pacienți în stare gravă la terapie intensivă.
Diana a rămas cu soțul ei și au continuat să numere contracțiile. Era deja la una la două minute când ea a vrut să meargă la baie și a chemat moașa, de teamă să nu nască acolo. Își amintea că abia atunci moașa a examinat-o vaginal prima dată de la internare, anunțând-o de colul deschis și că va naște curând. Moașa a relatat ulterior că dilatarea era 6-7 cm, iar „Головка была слишком прижата” – „capul fătului era prea apăsat” și angajat.
A urmat o contracție puternică. La 02:30i s-a rupt punga amniotică. Moașa a plecat după infirmieră și să anunțe medicul.
Diana și soțul ei au declarat în judecată că au trecut câteva minute până când medicul a ajuns în salon.Moașa și medicul au relatat însă că s-au întâlnit pe coridor. Medicul sunase moașa la 02:29 în timp ce urca la etajul trei să afle salonul pacientei și a intrat la Diana imediat după scurgerea lichidului amniotic. A așteptat să treacă o contracție, apoi a culcat-o și a început examinarea.
Medicul a constatat prolabarea cordonului și i-a spus Dianei că este o complicație. Cordonul, coborât înaintea copilului în canalul de naștere, putea fi comprimat de capul fătului, împiedicând transferul de sânge și oxigen. O astfel de compresie poate afecta creierul copilului, cauzând dereglări grave, inclusiv paralizie cerebrală.
Medicul ținea cu o mână capul fătului, pentru a elibera cordonul de presiune, iar cu cealaltă suna medicii să vină de urgență la spital.
La 02:38 a chemat anesteziologul care locuia cel mai aproape de spital în sala de operație, ora consemnată în fișă ca moment al deciziei de cezariană. Apoi a schimbat mâna cu moașa, care a continuat să țină capul fătului. A ridicat bazinul pacientei, cu ajutorul patului funcțional, și a ascultat bătăile fătului. Pulsul său normal scăzuse de la 120 la 80 pe minut.
A ieșit grăbită să facă pregătirile pentru cezariană. În acel moment, ea era singurul obstetrician din spital.
La 02:40, a sunat a doua oară medicul neonatolog, pentru a verifica dacă a ajuns la spital. Era încă acasă și aștepta taxi. Medicul a coborât la etajul întâi și a chemat în loc pediatrul reanimatolog de gardă, care se ocupă de copil după 28 de zile. A cerut fetei de gardă să telefoneze asistenta de operație, moașa care locuia lângă spital, și șefa maternității.
La 02:42, medicul a urcat la etajul doi și a descuiat sala de operație în timp ce o suna pe asistenta de anestezie să transfere pacienta și s-o pregătească de cezariană.
Transferul a durat încă câteva minute. Diana a fost transportată spre sala de operație pe spate, cu genunchii îndoiți, în timp ce asistenta îi susținea fătul cu mâna în vagin. Ușile sălii de operație erau încuiate și-au mai pierdut timp așteptând acolo. Soțului nu i s-a permis să intre și a rămas la ușă.
În acest timp, la 02:43, medicul a sunat moașa să afle unde e, la 02:46 – anesteziologul.
La 02:45 Diana a ajuns în blocul operator și la 02:49 în sală. Abia acolo a înțeles că echipa nu era încă pregătită. I-a văzut pe toți panicați, contracțiile deveniseră insuportabile, intervenția nu începea.
„Aveam dureri inumane, copilul când începe să iasă, e un proces fiziologic, nu poți să-l oprești. Asistenta medicală era cu mâna în mine ca să oprească nașterea. Toate contracțiile erau mult mai dureroase. Eu așteptam imediat cum intrăm în sala de operație să înceapă intervenția, dar toată lumea aștepta, spuneau: Acuș, acuș. Credeam că nu e anesteziologul. Le-am spus: «tăiați-mă pe viu, eu o să suport, dar scoateți copilul cât mai repede»”.
Medicul i-a explicat că ar putea intra în șoc de durere. Diana a auzit-o pe moașă că-i propune medicului să nască natural și să folosească vacuumul la necesitate, iar medicul i-a răspuns că va ajunge șefa maternității, atunci și va decide.
Asistenta de operație a ajuns când pacienta era deja în sală, a desfăcut masa, și a deschis și aranjat instrumentele sterile.
La 02:56, medicul i-a raportat telefonic șefei maternității că imediat ce va sosi neonatologul, va face operația. În câteva clipe, a apărut pediatrul, iar medicul a decis să opereze cu el. La 02:57, șefa maternității a intrat în sală și a început cezariana.
Până i s-a administrat anestezia, nu mai simțea bătăile copilului. „S-a liniștit și îmi dădeam seama că gata el moare”.
Copilul a fost extras la 03:02. Durase 24 de minute de la identificarea prolapsului de cordon până la naștere, potrivit datelor consemnate în fișa medicală.
Din declarațiile celor prezenți la cezariană reiese că aproape întreaga echipă a fost adunată de acasă: anesteziologul, neonatologul, al doilea obstretician (șefa maternității), asistenta de operație și a doua moașă. În spital, în acea noapte, era de gardă doar pediatrul. Și ginecologul putea fi chemat doar de acasă.
Neonatologul a explicat mai târziu că potrivit contractelor încheiate atunci cu spitalul, echipa de gardă nu rămânea în spital noaptea, ci la domiciliu, cu obligația de a fi disponibilă la telefon și de a veni când e chemată. Dacă un medic nu putea răspunde, trebuia contactat altul.
„Presupunem că la 03:02 a fost scos copilul. Asta înseamnă 25 de minute. Ce facem noi 25 de minute într-un spital, când nu trebuie să mergi de la Botanica la Medpark ca să scoți un copil? Pentru asta erau suficiente cinci minute… dacă totul ar fi fost organizat”, spune Diana.
La semnarea contractului, părinții nu știau că echipa de gardă nu se afla permanent în spital: „Ideea e că nimeni nu știa că ei nu au echipă de gardă. Atunci se spunea: «Cu Medpark eu nu mă tem de nimic». Se făcea promovare în masă”.
***
Nu este clar cât timp a mai trecut de la naștere până la intubarea copilului și stabilizarea lui.
Medicul pediatru, care a declarat că până atunci nu mai participase la nașteri, a preluat copilul și i-a aspirat secrețiile din gură și nas. Fetița era vineție (avea cianoză generalizată) și nu respira. A început măsurile de resuscitare, însă respirația nu revenea. A intubat-o, conectat-o la ventilație artificială și predat-o neonatologului ajuns atunci.
Neonatologul a declarat la audieri că a ajuns la zece minute după naștere, în timpul resuscitării și a preluat ventilația. Deși pediatrul i-a spus că intubase copilul, neonatologul a descris diferit ce a văzut: într-o declarație că bebelușul nu era intubat și a cerut alt tub să-l reintubeze, iar în alta, că acesta se extubase și l-a intubat din nou. Își amintea că fetița avea aproximativ 100 de bătăi pe minut, dar nu respira și nu se mișca. A transferat copilul în reanimare, unde i-a administrat fenobarbital și dopamină pentru stabilizare.
La un moment dat, neonatologul s-a apropiat de tată și i-a spus că fetița suferise o hipoxie gravă și că va avea mari sechele pe viitor. Șefa maternității și directorul spitalului i-au spus că regretă cele întâmplate și că vor face tot pentru fetiță.
Diana s-a trezit în reanimare la ora 06:00. Pe rând, au venit să o vadă șefa maternității, directorul spitalului și ceilalți medici. Neonatologul a anunțat-o că fetița sa ar putea rămâne toată viața într-o stare vegetativă. Medicul ei curant i-a spus că dacă ar fi știut ce urma să se întâmple, ar fi internat-o de vineri. Soțul și-a amintit că medicul le-a povestit și că se certase cu neonatologul pentru întârziere.
„Mi-a recomandat să o plasez într-un centru special pe fetiță și a spus că poate merge și ea să o viziteze acolo”, își amintește Mihai Berari, tatăl fetiței.
***
Fetița a fost transferată la Centrul Mamei și Copilului, unde era hrănită printr-o sondă introdusă prin nas până în stomac. După două săptămâni în reanimare și alte trei săptămâni în secție, au plecat acasă cu o singură sondă, care trebuia schimbată zilnic, și pe care nu o găseau în farmacii. Cereau câte una pe săptămână de la spital și o reutilizau. Medicii din țară le-au spus că nu mai puteau face nimic pentru ea.
„Dar ăsta era copilul meu și eu trebuia să fac tot”, spune Diana.
Fără echipament și fără să fi fost pregătiți, au învățat să o hrănească picurând laptele prin sondă. Dacă laptele ajungea prea repede, fetița vomita. Se adunau mucozități și făcea des pneumonie.
„Dacă făcea pneumonie, trebuiau perfuzii, care nu puteau fi administrate acasă. Trebuia numai în spital. Dar la așa copii venele se găsesc foarte greu. (…) Suferise foarte mult și centrul respirator și putea să se întrerupă respirația. Se făcea neagră la față și nu avea respirație deloc până la un minut. Eu nu știam ce să fac. Dar ea singurică își revenea. (…) Prima perioadă cel mai tare mă temeam că o pierd”, își amintește Diana.
Familia a început să caute ajutor și în străinătate. La trei luni, au ajuns la un neurochirurg din Italia, care le-a explicat că problema era legată de incapacitatea fetiței de înghiți și de acumularea secrețiilor.
„Dacă se aduna salivă, dacă strănuta, dacă plângea, se adunau mucozități care trebuiau aspirate din năsuc. (…) Dacă nu ajuta și se duceau mai adânc în căile respiratorii, trebuia să iei o altă sondă, să o introduci mai adânc în nas și să aspiri. Altfel, se înădușa și nu-i ajungea aer” povestesc Diana și soțul ei Mihai.
Pentru părinți, asta însemna îngrijire continuă: „Asta se întâmpla la fiecare jumate de oră, o oră, nu conta – ziua sau noaptea. Soția era imediat în picioare și pornea aspiratorul. (…) Dacă scăpai momentul, secrețiile se duceau în căile respiratorii și ea făcea pneumonie”.
Aveau nevoie de un aspirator medical foarte scump. Au cumpărat mască, balon cu oxigen, sonde și au amenajat acasă „o mică cameră de reanimare”.
***
În paralel cu lupta pentru supraviețuirea fetiței, Diana încerca să pună cap la cap ce se întâmplase. Pe măsură ce ea și soțul ei au început să compare amintirile cu documentele medicale, au apărut tot mai multe semne de întrebare despre cronologia nopții și acțiunile întreprinse de medici.
Primele neclarități au apărut chiar în datele consemnate în fișele medicale. Ora scurgerii lichidului amniotic era trecută inițial 02:53 în fișa de externareși 02:50 pe o altă pagină din fișa medicală. Ulterior, acestea au fost corectate la 02:30, ora fixată de Diana și soțul ei. Și ora transferului în sala de operație a fost modificată, de la 02:53 la 02:45. Alte repere, precum ora deciziei pentru cezariană, au fost ajustate cu câteva minute.
„Eu admit momentul că la 02:38 medicul m-a verificat, dar nu admit că în 7 minute noi am ajuns în sala de intervenție. Noi am ajuns mult mai târziu. (…) Ne-am oprit la o ușă cum stăteam cu fața în sus și eu întrebam ce așteptăm, de ce nu mergem. E încuiată sala de operație. Nu găsesc cheia. (…) Și dacă eram la 02:45 și operația a început la 03:00, ce s-a făcut timp de 15 minute?”.
La internare erau consemnate o dilatare a colului de 4-5 cm și angajare 0. Diana și soțul ei susțin că moașa nu a examinat-o vaginal atunci; moașa susține contrariul.
„Să înțelegi dacă a băgat degetele în tine sau nu, asta nu poți să zici că nu sunt sigură. Asta ori a fost, ori nu a fost. Mai ales că și bărbatul meu era prezent”.
La a doua examinare, efectuată înainte de scurgerea lichidului amniotic, în fișă apăreau dilatarea completă și aceeași „angajare 0”.
Și monitorizarea bătăilor fătului ridica întrebări. În fișă era anexată o singură înregistrare, cu orele 01:40 modificată de mână în 02:00, fără să fie clară durata monitorizării. „De ce nu apare întreaga înregistrare? Atunci, la internare, doar nu era o urgență”.
Într-o notă explicativă, medicul a scris că a completat fișa la 04:30, imediat după operație, și că unele date fuseseră trecute aproximativ, din spusele moașei, fără ca cineva să fi urmărit timpul pe parcursul urgenței.
Mai târziu, după ce administrația spitalului a discutat cazul cu echipa de gardă, cronologia a fost refăcută prin confruntarea mărturiilor celor prezenți cu documentele din sala de operație și orele apelurilor telefonice.
În judecată, a adăugat că, fiind cu gândul la starea copilului, a încercuit automat indicele 0 la angajarea capului la internare (date care trebuiau să fie completate de moașă la internare). Iar în cazul „dilatării complete”, intenționase să noteze „aproape completă”, dar a omis cuvântul „aproape”.
Aceste ore, examinări și poziția fătului erau esențiale pentru a stabili ce știau moașa și medicul despre evoluția travaliului înainte de ruperea membranelor și cât de repede au intervenit după prolabarea cordonului.
***
La un an de la naștere, părinții erau în continuare singurii care se ocupau de îngrijirea fetiței. Își amintesc că mamele lor au venit la început să-i ajute, dar le era greu să vadă prin ce trecea copilul și plângeau. Diana rămânea cu Delia zi și noapte. Mihai după ce revenea de la muncă. După deplasările pentru consultații și tratamente, Mihai își epuizase zilele libere de la serviciu, iar colegii i-au donat din zilele lor pentru ca el să poată continua să o însoțească. Cheltuielile erau mari. „Țin minte că, căruciorul construit după forma fetiței ne-a costat peste 4 mii de euro”.
Între timp, medicii de peste hotare diagnosticaseră fetița cu encefalopatie hipoxic-ischemică perinatală, dereglări ale tonusului muscular, alimentație prin sondă nazo-gastrică și epilepsie simptomatică, cu crize parțiale motorii cu generalizare secundară.
Rapoartele clinice din Italia avertizau că, odată cu creșterea fetiței, se puteau dezvolta și alte patologii, iar cele deja diagnosticate se puteau agrava. Medicii recomandau tratamente și măsuri de recuperare.
Părinții au cerut sprijinul Medpark. În acea perioadă, instituția era condusă de directorul general Hakan Adanali. Mihail Ciocanu, directorul medical al spitalului, responsabil de organizarea medicală și a gărzilor, a plecat în iulie la Ministerul Sănătății, fiind numit viceministru.
„Noi am cerut, cu ajutorul avocatului, să ne faciliteze sau să vină cu ajutor financiar pentru întreținerea Deliei până la vârsta de 5 anișori, pentru că nu știam ce va urma, să achite alimentația specializată, recuperările și tratamentele Deliei atât în țară, cât și peste hotare: Italia, România, Rusia (…) și toate aparatele și ustensilele care erau necesare”, își amintește Diana.
În răspuns, spune Diana, spitalul a susținut că întreaga conduită medicală fusese corectă și că Medpark nu avea nicio vină. „Dar deoarece incidentul s-a întâmplat la Medpark, ei erau gata din punct de vedere uman și moral să ne ajute, inclusiv prin colaborarea cu niște clinici din Italia și asigurarea alimentației Deliei și a pompei alimentare”.
Pentru părinți și avocatul lor, acest răspuns nu însemna asumarea responsabilității pentru ce i se întâmplase copilului. La 12 august 2013, au dat în judecată spitalul, cerând despăgubiri de 2 milioane de lei într-un dosar civil. Au făcut apoi public cazul într-o conferință de presă.
La sfârșitul aceleiași luni, Procuratura a deschis și un dosar penal pe numele angajaților instituției medicale, pentru vătămarea gravă a sănătății copilului din imprudență. Medicul curant avea calitate de martor.
În cadrul anchetei, Procuratura a dispus expertiza medico-legală pentru a stabili dacă intervențiile personalului medical au fost corecte și dacă exista o legătură între acțiunile sau inacțiunile acestuia și starea gravă a copilului.
În februarie 2014, trei medici legiști din Moldova au concluzionat că prolabarea cordonului a apărut spontan și nu putea fi prevenită. Potrivit concluziilor, cezariana fusese decisă imediat după depistarea prolapsului, iar copilul fusese extras în timp util. Asfixia gravă era pusă pe seama comprimării cordonului, nu a acțiunilor sau inacțiunilor medicilor.
Detalii
- Prolabarea a avut loc spontan, iar prevenirea era imposibilă. Introducerea mâinii în vagin pentru a proteja cordonul era admisă și prevăzută de literatura de specialitate și protocoalele clinice naționale.
- În timpul sarcinii nu au fost indicații pentru operația cezariană. Necesitatea a apărut în timpul travaliului după ce s-a depistat cordonul ombilical prolabat. Decizia a fost luată imediat după ce au depistat prolabarea (ora 02:38), după ruperea pungii amniotice (ora 02:30). Fără tergiversare sau transfer tardiv în sala de naștere.
- Din momentul depistării prolabării, până la admiterea în blocul de operație, au trecut 7 minute, iar ulterior extragerea fătului nu a depășit 13 minute, ceea ce înseamnă extragerea la timp. Depășirea intervalului mai mare de jumătate de oră ar fi dus la deces.
- Medicii au acționat conform prevederilor Protocoalelor Clinice Naționale și literaturii de specialitate și nu există metode mai rapide de extragere a fătului în astfel de cazuri, din ce motiv și mortalitatea este foarte înaltă – 50%.
- Starea copilului a fost cauzată de asfixia gravă intrauterină prin compresia cordonului ombilical prolabat și nu de acțiunile sau inacțiunile medicilor. Asfixia gravă ca urmare a complicațiilor survenite în timpul nașterii și a prolabării cordonului ombilical nu se atribuie la vătămare corporală.
„Raportul a fost a doua lovitură. (…) Am mers la medici obstetricieni și ginecologi și-i rugam să mă ajute să înțeleg. Ajunsesem să cred că poate eu nu am dreptate în toată situația asta. Toată lumea mi-a spus că e caz vădit de malpraxis și toți știau asta pentru că au vuit toate maternitățile atunci”, spune Diana Berari.
Îngrijirea Deliei devenea tot mai complexă. La un an și opt luni, fetița a fost supusă unei intervenții PEG, prin care sonda de alimentație a fost introdusă direct în stomac. În Moldova, astfel de intervenții încă nu se făceau. La fiecare trei-patru luni, familia pleca în Italia pentru schimbarea sondei.
A doua expertiză finalizată la București în noiembrie același an a ajuns la concluzii diferite. Experții au stabilit că evaluarea pacientei de la internare și până în momentul nașterii când a ajuns medicul ginecolog curant, a fost făcută de moașă, care este un cadru sanitar și nu unul medical superior. Ceea ce este greșit conform practicii medicale și prezumă evaluarea eronată a stării pacientei.
În absența examinării de către un medic a gravidei, de la internare și până la circa 8 minute de la momentul ruperii membranelor amniotice, au avut loc, circumstanțele favorizante ale apariției prolabării cordonului ombilical. Iar managementul eronat al travaliului a putut contribui la starea actuală a copilului.
Fătul a suferit de modificările grave, ireversibile post-ischemic-hipoxic, cel mai probabil la ora 02:30, în momentul când s-au rupt membranele amniotice ale pacientei. Pentru că peste 8 minute, când a fost examinată de medic, s-au luat măsurile de a reduce gradul de compresie asupra cordonului. În acest moment, fătul prezenta deja bradicardie severă (scăderea pulsului de la 120 la 80), iar la naștere starea sa a fost și s-a menținut foarte gravă, semn a modificărilor ireversibile hipoxic-ischemice.
Detalii
Datele privind poziția și starea fătului erau incomplete și contradictorii, iar monitorizarea continuă a travaliului nu era documentată. Prolapsul cordonului nu putea fi anticipat înainte de travaliu. Însă dilatația de 4-5 centimetri, membranele intacte și lipsa angajării fătului impuneau o monitorizare mai atentă pentru că riscul de prolabare era mai mare în aceste circumstanțe.
Cezariana de urgență a fost corectă, timp de 22 de minute, iar măsurile medicale ulterioare au fost corecte, prompte și adecvate, dar tardiv instituite cu momentul apariției prolapsului. Cezariana fiind singura măsură eficientă de terminare a nașterii într-o situație de risc vital pentru făt.
Experții nu au stabilit însă dacă o cezariană mai rapidă ar fi schimbat starea copilului. Nu există un interval standardizat de la apariția prolapsului care să garanteze un rezultat diferit. Organizarea administrativă și chemarea medicilor de la domiciliu depășeau competența experților, iar stabilirea vinovăției și responsabilității revenea organelor de anchetă.
Avocatul medicului, Vadim Oltu, contestă însă modul în care a fost dispusă expertiza. Medicului nu i s-a oferit posibilitatea de a adresa întrebări experților. „Pe fond, expertiza spune că, din momentul în care a intervenit medicul, toate acțiunile ei au fost corecte și sunt apreciate pozitiv de experți. Nu găsesc o greșeală la ea. Nu ea a fost de serviciu atunci. Este viciată procedura de dispunere a expertizei și fondul este viciat”.
***
Cele două expertize nu au închis toate întrebările.
Documentele obținute de RISE, arată că, în 2015, Procuratura a cerut Ministerului Sănătății să clarifice și modul în care trebuia organizată garda de către administrație. O comisie de specialitate în obstetrică și ginecologie, formată din Iurie Dondiuc, Ștefan Gațcan și Mihai Strătilă, a precizat că o maternitate trebuie să asigure permanent obstretician-ginecolog, neonatolog și anesteziolog-reanimatolog. Detalii, AICI.
Însă, în situații excepționale, precum lipsa de cadre sau numărul mic de nașteri, conducerea instituției putea stabili, prin ordin și regulament, sub responsabilitate proprie, ca medicii specialiști să asigure garda de la domiciliu și să fie chemați la nevoie.
Răspunsul comisiei lăsa loc de interpretare. Pe de o parte, preciza că pacienta trebuia examinată la internare de obstetrician-ginecolog și că monitorizarea gravidei revine medicului curant sau ginecologului de gardă. Pe de altă parte, în timpul nopții, când ginecologul de gardă era la domiciliu, pacienta putea fi examinată inițial de moașă, care urma să-i comunice rezultatele, iar medicul trebuia să o examineze în cel mai scurt timp.
Cadrul normativ general al Ministerului prevedea deja că spitalele care oferă servicii de maternitate 24/7 trebuie să asigure personal calificat disponibil.
Rămânea neclar dacă lipsa echipei medicale permanente în spital crea riscuri într-o urgență și cine purta responsabilitatea în cazul Dianei: medicul de gardă aflat la domiciliu, medicul curant sau administrația spitalului, care stabilise modul de organizare a gărzilor.
În aceeași lună, procurorul Iulian Suhan a clasat procesul penal pe motiv că fapta nu întrunește elementele unei infracțiuni. După clasare, (iulie 2015) Procuratura municipiului Chișinău, condusă atunci de Ivan Diacov, a sesizat Ministerul Sănătățiidespre încălcările constatate în activitatea personalului și conducerii spitalului în urma celor două expertize.
Procuratura i-a solicitat ministrului Mircea Buga o anchetă de serviciu pentru stabilirea vinovaților și sancționarea Medpark, precum și „lichidarea încălcărilor legislative și înlăturarea cauzelor și condițiilor care le-au favorizat, cu neadmiterea pe viitor”.
Stabilirea responsabililor și sancționarea lor au fost lăsate în sarcina Ministerului. Nu am obținut concluziile anchetei, iar Ministerul nu a făcut publice rezultatele acesteia și eventualele sancțiuni.
Într-un răspuns pentru RISE, Ministerul a precizat că nu are pârghii legale pentru a interveni în activitatea administrativă a spitalului. Organizarea gărzilor și sancțiunile disciplinare țin de responsabilitatea Medpark, ca instituție autonomă.
***
Peste trei luni, prim-adjunctul Eduard Harunjen a admis plângerea Dianei Berari privind anularea ordonanței de clasare și a dispus reluarea urmăririi penale.
În ultima perioadă, părinții au început să vadă mici progrese în starea Deliei.
„Fix la doi ani a fost primul zâmbet. Doi ani am așteptat. Până atunci, ea zâmbea doar în somn, uneori chiar râdea în hohote, și noi stăteam deasupra ei și ne uitam cum râde. Dar când era trează, nu zâmbea. Când a zâmbit prima dată, umblam cu aparatul după ea să o fotografiem. Eu postam și toți ziceau: «Fata asta numai râde»”, își amintește Diana, zâmbind.
La ultima deplasare în străinătate, însă, după investigații, temperatura fetiței a urcat brusc la 40 de grade. Au început convulsiile, care nu s-au oprit nici după primul ajutor medical. Fetița a intrat în comă, iar la câteva zile, a fost confirmată moartea cerebrală.
„În toți acești 3 ani și 3 luni, cel mai mare vis a nostru era ca undeva în lume să se facă transplant de scoarță cerebrală. Dacă nu am reușit noi, am decis să oferim această șansă altora prin prelevare de organe”. Rinichii și ficatul au fost donate altor trei fetițe din România, aflate în stare gravă.
După moartea Deliei, experții din România au emis un supliment la expertiză. În lipsa autopsiei, cauza imediată a decesului nu a putut fi stabilită cu certitudine, dar cel mai probabil acesta a fost consecința evoluției de lungă durată a encefalopatiei hipoxic-ischemice provocată la naștere de prolabare, tardiv sancționat obstretical. Legiștii au stabilit o legătură de cauzalitate între deficiențele medicale și asfixia copilului.
În privința resuscitării, lipsa documentării nu le permitea evaluarea obiectivă a manevrelor aplicate. Din cauza ischemiei fetale prelungite, leziunile cerebrale ar fi putut fi ireversibile indiferent de măsurile aplicate după naștere.
În urma acestei expertize, ancheta penală a fost reluată doar față de medicul curant, pentru neglijență în acordarea asistenței medicale, care ar fi dus la decesul copilului. Neonatologul care a ajuns la zece minute după naștere, restul echipei de gardă chemate de acasă și administrația responsabilă de organizarea gărzilor nu au fost incluși în dosar.
„În această expertiză scrie că, sub rezerva neefectuării autopsiei, există o legătură de cauzalitate. Asta nu înseamnă că medicul este vinovat.(…) Procuratura s-a șters pe mâini și a trimis în judecată un medic respectat, care a salvat vieți, și are atâtea nașteri și nu doarme noapțile. (…) Protocolul spune, că în cazul prolapsului, există un risc mare de deces al copiilor. În situația asta s-a născut un copil viu. De ce riscul prevăzut de protocol trebuie imputat medicului?”, spune avocatul Vadim Oltu.
Avocatul contestă și validitatea expertizei, susținând că potrivit legii, aceasta nu putea fi efectuată fără autopsie: „Dar autopsia nu s-a făcut pentru că s-au donat organele. Și dacă nu s-a făcut, cum puteți să ne imputați și să spuneți despre cauzalitate?”.
Documentele obținute de RISE, arată că, până la acel moment, directorul medical Medpark, Mihai Ciocanu, directorul general Medpark și alți reprezentanți ai Ministerului Sănătății nu fuseseră audiați.
Nici în instanță, administrația spitalului, membrii Comisiei Ministerului Sănătății sau alți reprezentanți nu se regăsesc printre persoanele audiate pentru a clarifica aceste aspecte.
