29/03/2023

Din 2014, de când e deputat, Alexandr Nesterovschi a fost discret la capitolul imobile. În ultimii patru ani, nu a declarat vreun apartament sau vreo casă, deși legea prevede că funcționarii publici sunt obligați să declare inclusiv imobilele în care locuiesc cu chirie. 

Jurnaliștii de la RISE Moldova și TV Nord din Bălți au aflat, însă, ce ascunde deputatul: un apartament donat de bunicul fostei sale soții, o vilă înscrisă pe concubină și un apartament cumpărat de părinții săi fără venituri oficiale.

Colaj: Roman Filippov

20 martie 2023. Un grup de deputați din Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) și membri ai organizației „Garda Tânără” a organizat un flashmob în fața casei în care locuiește Alexandr Nesterovschi. Se întâmplă după ce, câteva zile mai devreme, Nesterovschi a anunțat că se retrage din PSRM și aderă la „Mișcarea pentru Popor”, iar în Parlament va fi deputat neafiliat. Socialiștii i-au cerut să-și depună mandatul și l-au acuzat de trădare.

„În fața casei lui Alexandr Nesterovschi” este expresia din comunicatul emis de PSRM care ne-a stârnit întrebări. Deputatul Nesterovschi are cel puțin un acoperiș deasupra capului.

Flashmob PSRM, 20 martie 2023. Foto: Garda Tânără via Facebook

APARTAMENTUL PĂRINȚILOR FĂRĂ VENITURI
Flashmobul socialiștilor a avut loc la Bălți, în fața unui bloc de pe strada Bulgară. Aici deputatul Nesterovschi își are viza de reședință din 2019, într-un apartament de 78 de metri pătrați, înregistrat pe numele mamei sale.

Părinții lui Alexandr Nesterovschi au cumpărat imobilul în ianuarie 2016. Din 2010 și până în 2016, timp de șapte ani, venitul oficial al familiei Nesterovschi a fost de aproape 30 de mii de lei. „Au fost la muncă peste hotare”, a fost răspunsul deputatului la întrebarea din ce resurse au cumpărat părinții săi un apartament.

Deși locuiește în acest apartament, Nesterovschi nu l-a declarat niciodată.

DONAȚIA DE LA „BUNICUL” FOSTEI SOȚII
În octombrie 2022, Alexandr Nesterovschi a intrat în proprietatea unui apartament de 44 de metri pătrați de pe strada Ivan Kolesov din Bălți. De fapt îl obținuse prin contract de donație încă în februarie 2016, doar că nu-și trecuse apartamentul pe numele său. Donatorul a fost Mihail Tomacinschii, un bărbat din satul Frumușica, raionul Florești, care a decedat în 2020, la 77 de ani. Bărbatul își cumpărase apartamentul din Bălți în 2008, când avea vârsta de 65 de ani.

Blocul în care se află apartamentul donat de bunicul soției. Foto: Dorin Rusu/TV Nord

L-am întrebat pe Alexandr Nesterovschi cine e Mihail Tomacinschii, iar demnitarul a răspuns că e bunicul său. Așa că am verificat bunicii deputatului și nu am găsit numele Tomacinschii în arborele său genealogic.

Am revenit la Nesterovschi și l-am întrebat de pe ce filieră este bunicul său. De această dată deputatul ne-a spus că Mihail Tomacinschii a fost bunicul fostei sale soții, de care a divorțat oficial în august 2018.

De ce bunicul fostei soții a lui Nesterovschi i-a făcut o donație generoasă lui și nu nepoatei sale?

La 1 februarie 2016, în aceeași zi în care îi donează lui Nesterovschi locuința de 44 de metri pătrați, Tomacinschii cumpără un alt apartament în Bălți, pe strada Ștefan cel Mare. La nicio lună de la achiziție, bătrânul de 72 de ani donează apartamentul nepoatei sale, pe atunci soția deputatului Nesterovschi. Imobilul are 53,9 metri pătrați și s-a regăsit în declarațiile lui Nesterovschi din 2016 și 2017, iar ulterior a dispărut.

VILA CONCUBINEI CU SALARIU MINIM PE ECONOMIE
„Tu ești irepetabila mea doamnă a perfecțiunii” [Ты — моя неповторимая леди совершенство – original], este textul care însoțește două fotografii postate de parlamentar în august 2018. Imaginile îi au ca protagoniști pe Alexandr Nesterovschi și Elena Palagniuc. Tânăra apare în mai multe fotografii publicate de alesul poporului, însă nu și în declarațiile sale de avere.

Alexandr Nesterovschi și Elena Palagniuc. Foto: Facebook

Postările și fotografiile mai vechi în care este etichetată pe rețelele sociale vorbesc despre afilierea Elenei Palagniuc la Fundaţia de binefacere  „Soluția” a socialiștilor și apare într-un spot de susținere a lui Igor Dodon la alegerile prezidențiale din 2016.

În aprilie 2017, Palagniuc a fost angajată la Fama Glamosa SRL, firma în care Nesterovschi deține 50% și în care, în acea perioadă, era administrator. Compania prestează servicii în domeniul turismului, sub numele de „Relax Tur”. RISE Moldova a dezvăluit în ancheta „Funcțiile [ne]ascunse ale deputaților afaceriști” că, timp de cinci ani, Nesterovschi a reușit să combine deputăția cu funcția de administrator în cadrul firmei Fama Glamosa SRL. Fapt pentru care deputatul se judecă acum cu Autoritatea Națională pentru Integritate (ANI), pentru a nu fi lipsit de mandatul de deputat.

După anchetă, Nesterovschi și Vitneanski au făcut-o pe Palagniuc administratoarea în acte a firmei, așa că în martie 2020, Elena Palagniuc a devenit directoarea agenției de turism „Relax Tur” din Bălți.

În același an, tânăra, care avea 29 de ani, s-a ales cu un Lincoln MKZ din 2013. Automobilul fusese înmatriculat în Republica Moldova câteva luni mai devreme. Anume această mașină a fost văzută mai multe dimineți la rând parcată în fața blocului unde locuiește Nesterovschi. Potrivit site-urilor de vânzări, un asemenea bolid costă astăzi în jur de 15 mii de euro. Detalii, AICI

Mașina lui Alexandr Nesterovschi (dreapta) și mașina Elenei Palagniuc (stânga), parcate în fața blocului de pe str. Bulgară. 24 martie 2023, ora 8:20. Foto: Dorin Rusu/TV Nord

Doar că cheltuielile nu coincid cu veniturile. În 2020, salariul oficial anual al administratoarei Fama Glamosa a fost de doar 37.606,8 lei brut (venitul până la impozit), ceea ce înseamnă un salariu mediu de 3 mii de lei pe lună.

În 2021, venitul anual al Elenei Palagniuc a fost și mai mic – doar 33.270 de lei (circa 1660 de euro). Chiar și așa, iubita deputatului Nesterovschi s-a ales cu o căsuță de vacanță într-un sector de vile de lângă orașul Bălți. A cumpărat-o de la fostul șef al Direcției arhitectură și construcții a Primăriei Bălți, lipsit în 2019 de dreptul de a deține funcția publică, după ce ANI a constatat că a încălcat regimul juridic al incompatibilității de funcții.

Casa de vacanță cumpărată de Elena Palagniuc în 2021. Foto: Dorin Rusu/TV Nord

Am întrebat-o pe Elena Palagniuc cum justifică cheltuielile mari și veniturile mici, dar și despre relația cu deputatul Nesterovschi.

Palagniuc: Uitați, dvs. aveți informație câți ani am eu?
Reporter: Da.
P: Uitați, eu am părinți, corect?! Părinții, la timpul lor, m-au ajutat să-mi cumpăr, mi-au oferit un capital, pentru a-mi cumpăra o proprietate, în particular o mașina. Mai departe, eu lucrez, îmi adun capitalul și îmi cumpăr o mașină mai bună, adăugând ceva bani. În ultimii ani, eu mașina nu mi-am schimbat-o. Am luat-o până la pandemie (pandemia a început în martie 2020, iar Palagniuc și-a cumpărat mașina în octombrie – n.r.). Tatăl meu a lucrat, mama până în prezent lucrează. Tatăl a mers peste hotare. Venitul familiei noastre este normal, de aceea, părinții, cu ce au putut, m-au ajutat. (…) Oamenii se întâlnesc, oamenii se despart, este și un cântec foarte frumos (zice despre relația cu Nesterovschi – n.r.).
R: Dvs. locuiți împreună (cu Alexandr Nesterovschi)?
P: Să spun așa, este o relație complicată.
R: Ați fost văzuți des împreună și mașinile parcate alături…
P: Eu locuiesc în oraș, orașul nu este atât de mare. Dacă și dvs. locuiți, înțelegeți bine. Puteți să o întâlniți și pe fosta soție la magazin.
R: Eu mă refer pe strada Bulgară, unde locuiește la moment domnul Nesterovschi, des este văzută și mașina dvs…
P: Da, așa este, mie îmi place magazinul Linella, eu merg acolo și parchez.

L-am întrebat și pe Alexandr Nesterovschi de ce nu își declară concubina la ANI, așa cum prevede legea. A evitat să ne răspundă, cerându-ne, ulterior, să nu o includem pe „domnișoară” și dându-ne indicații despre ce putem scrie și ce nu.

Fama Glamosa – firma cu venit, dar fără profit
Fama Glamosa SRL a fost înregistrată în 2013 de Alexandr Nesterovschi și Iuri Vitneanski. Ultimul este activist PSRM și a deținut funcția de vicepretor al sectorului Botanica din Chișinău din 2019 până în 2022. Dacă Nesterovschi a declarat că a încasat dividende de la Fama Glamosa în sumă de 25 de mii de lei în 2017 și 2018, atunci Vitneanski declară doar 1500 de lei obținuți în 2021.

Firma are doar doi angajați și înregistrează venituri, dar nu stă foarte bine la capitolul profit. Cele mai mari venituri au fost încasate 2018 și 2019 –  în jur de 2,2 milioane de lei pe fiecare an, însă profitul a fost de circa trei mii de lei. Situația financiară în 2020 a fost mai proastă – 560 de mii de lei venit, iar profitul a fost, de fapt pierderi – minus 78 de mii de lei. Cele mai recente date de la Biroul Național de Statistică arată că, în 2021, firma a declarat venit de aproape 1,9 milioane de lei, iar profitul i-a fost de doar 200 de lei.

Marcela ZĂMOSTEANU (RISE Moldova), Dorin RUSU (TV NORD)

Editare: Nicolae CUȘCHEVICI
Fact-checking: I.C



Preluarea articolelor de pe www.rise.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct la sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu RISE Moldova. Materialele de pe platforma on-line www.rise.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din R. Moldova.

RISE LEAKS

Comenteaza acest articol