19/02/2024

Sîli. Andrie Sîli. Este noua identitate românească a fostului deputat Constantin Țuțu, judecat pentru mai multe infracțiuni.

La Chișinău, unde e învinuit pentru trafic de influență, îmbogățire ilicită, dar și pentru huliganism într-un dosar de omor, se numește tot Constantin Țuțu.

Schimbarea numelui și menținerea unei identități diferite în două țări poate avea consecințe serioase, inclusiv riscul de acțiuni penale pentru fraudă sau alte infracțiuni asociate”, susțin avocații consultați pe marginea acestui subiect.

Țuțu este de mulți ani omul de încredere al oligarhului moldovean Vladimir Plahotniuc, fostul său șef de partid și cel care l-a propulsat în Parlament.

Anchetat în șase dosare penale, Plahotniuc, care a avut de asemenea o identitate diferită în România, se află pe lista de sancțiuni în SUA, Elveția și Uniunea Europeană. Și fiul său, Timofei Plahotniuc, a solicitat schimbarea numelui în România, după ce oligarhul a pierdut puterea la Chișinău și a fugit din țară.

Între timp, o nouă semnătură a apărut în două companii din imperiul familiei Plahotniuc din Cipru și Olanda, chiar în timp ce procurorii îi investigau averea și puneau proprietăți și firme sub sechestru.

Cele două companii sunt în acte pe numele românului Dragoș Furtună, prietenul lui Țuțu și liderul unui club de motocicliști din București. Furtună e judecat în România pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, după ce l-a amenințat în trafic pe un motociclist, care era de fapt polițist. Când i-au controlat mașina, polițiștii au descoperit arme pentru care nu avea autorizație.

Rapoarte confidențiale arată că Plahotniuc a direcționat în deceniul trecut milioane de euro către aceste companii, sume provenite, potrivit procurorilor, din fraudele bancare care au zguduit sistemul financiar din Republica Moldova.

Fostul deputat Constantin Țuțu, oligarhul Vladimir Plahotniuc și omul cu semnătura, Dragoș Furtună, sunt toți pasionați de motociclete. Colaj: Roman Filippov/ RISE Moldova

DOUĂ NUME DE SFINȚI
Prăbușit în fotoliul din piele, Scarface, personajul narcotraficantului cubanez interpretat de Al Pacino în filmul de ficțiune cu același nume, pare că îi cuprinde cu brațele pe cei doi bărbați din fața lui. Cadrul e dintr-un restaurant cubanez din zona Foișorul de Foc, turnul emblemă al Bucureștiului.

Dragoș Furtună și Constantin Țuțu în restaurantul cubanez La Negra din București.

Fotografia este postată pe rețele sociale pe 30 noiembrie 2023 de Dragoș Andrei Furtună, șeful restaurantului și unul dintre cei doi care își imortalizează întâlnirea cu pictura de pe perete. E ziua lui onomastică.

Constantin Țuțu, fost parlamentar și fost luptător K1 în Republica Moldova, e alături de el.

Un prieten adevărat este cineva care îți acceptă trecutul, îți susține prezentul și-ți încurajează viitorul”, scrie Furtună, 45 de ani, când postează fotografia în care e umăr la umăr cu Țuțu.

Adaugă și eticheta ConstantinȚuțuofficial.

Dar Țuțu e, de fapt, Sîli. Fostul deputat moldovean și-a schimbat identitatea în România, în septembrie 2022, iar noul nume este Andrie Sîli. Detalii, AICI

La Chișinău a rămas însă cu numele real, Constantin Țuțu, inclusiv în procesele penale în care e judecat.

„(…) Din punct de vedere juridic, schimbarea numelui și menținerea unei identități diferite în două țări poate avea consecințe serioase, inclusiv riscul de acțiuni penale pentru fraudă sau alte infracțiuni asociate. Este esențial ca autoritățile să fie alertate și să colaboreze strâns pentru a asigura respectarea legii și a preveni abuzurile. Dacă se dovedește că schimbarea numelui a fost efectuată cu intenția de a se sustrage de la justiție sau de a încălca sancțiuni internaționale, persoana în cauză poate fi supusă unor proceduri judiciare atât în România, cât și în Republica Moldova”, ne-a explicat avocatul Vadim Vieru.

Constantin Țuțu, 37 de ani, e învinuit la Chișinău în două dosare penale. În primul, fostul parlamentar e judecat pentru trafic de influență, după ce a fost acuzat că a luat mită 20 mii de euro pentru a influența procurori și judecători, dar și pentru îmbogățire ilicită și fals în declarațiile de avere.

„Fostul deputat a fost acuzat că, fiind persoană cu funcție de demnitate publică, în perioada 2014-2019, a efectuat cheltuieli în sume mai mari decât veniturile realizate în aceeași perioadă, și că, pentru anul 2017 și respectiv 2018, a inclus în declarația de avere și interese personale date false și incomplete asupra veniturilor obținute”, susțin procurorii anticorupție.

Țuțu a postat pe rețelele sociale mai multe mesaje în care a susținut că ancheta a fost făcută la comandă politică:

Remarc că s-au admis încălcări foarte grave în cauza penală care mă vizează, de la pornirea acestora într-un mod ilegal, la comandă politică, până la așa-numita finalizare a urmăririi penale, prin lipsa prezentării rechizitoriului, iar zecile de cereri și plângeri sunt pendinte și nesoluționate în modul prevăzut de lege”.

Până acum au fost planificate peste 90 de ședințe de judecată, dar o mare parte dintre ele n-au avut loc. Fie au fost amânate, fie întrerupte din diverse motive.

În al doilea dosar, care se rejudecă la Curtea de Apel Chișinău, e învinuit de huliganism într-un caz de omor, alături de traficantul de droguri Oleg Pruteanu, zis #Borman.

Colegiul penal lărgit atrage atenția asupra poziției contradictorii a instanței de apel care apreciază folosirea armelor de către Țuțu Constantin și Pruteanu Oleg în situația descrisă în speță drept una legală și corectă, având la baza sentinței raportul de expertiză balistică din 10 mai 2015, care constată că: ,,1 tub de cartuș a fost tras din pistolul ce aparține lui Corcodel Ion, 3 tuburi de cartușe au fost trase din pistolul ce îi aparține lui Țuțu Constantin și 1 tub de cartuș a fost tras din pistolul lui Pruteanu Oleg, de asemenea 1 tub de cartuș a fost tras din arma ce aparținea lui Veretco Alexei”. Detalii, AICI

Extras din decizia judecătorilor de la Curtea Supremă de Justiție prin care au trimis cazul la rejudecare.

Și acum Țuțu figurează în aceste procese cu primul său nume, fără nicio mențiune privind identitatea diferită din România.

Așa e cunoscut de ani buni și la București. Constantin Țuțu a fost menționat acum aproape un deceniu în rechizitoriul procurorilor antimafia care au anchetat grupările de rakeți implicate în trafic de țigări în România. Cazul l-a vizat și pe Pruteanu – Borman.

„În România este interzisă deținerea dublei identități și există răspundere penală (…) pentru cazurile în care persoana are dublă identitate. Dacă nu greșesc a fost și cazul cu Plahotniuc, unde în România s-a pornit dosar penal pe faptul că el în Republica Moldova era Plahotniuc, iar în actele românești era Ulinici, însă cauza a fost încetată deoarece cei din România nu au putut să demonstreze faptul utilizării identității din Moldova în România”, spune și Sergiu Bozianu, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Vieţii Private, care menționează că a făcut de mai mulți ani propuneri pentru modificarea legislației din Moldova, ca să fie pedepsite astfel de fapte.

Constantin Țuțu, împreună cu mai mulți foști deputați PD și oameni de încredere ai oligarhului Vlad Plahotniuc. Foto: ok.ru

Și fiul cel mare al lui Plahotniuc a solicitat, la finalul anului 2020, schimbarea numelui în România în Timofei Parvan, folosind ca adresă vila familiei de lângă București (Detalii, AICI). Proprietatea a fost pusă, între timp, sub sechestru de procurori în dosarele penale în care e acuzat tatăl său. Detalii, AICI

Prima dată, Vladimir Plahotniuc a folosit adresa vilei din București, în 2009, ca să-și schimbe numele în Ulinici. În 2010, când intrase oficial în politică, l-au urmat soția și cei doi copii. Au revenit toți la vechiul nume un an mai târziu, după ce presa a relatat despre noile identități.

Pasionat de motociclete, sportivul Țuțu a fost mereu în anturajul lui Vladimir Plahotniuc, iar oligarhul l-a pus apoi pe listele partidului său pentru un loc în Parlament. După ce Plahotniuc a pierdut puterea la Chișinău, în 2019, au fugit pe rând din țară. Întâi, în iunie, a dispărut Plahotniuc, aflat acum pe lista sancțiunilor internaționale. E anchetat deja în nu mai puțin de șase dosare penale, cu un prejudiciu, calculat de procurori, de zeci de milioane de dolari.

La două luni distanță, în august, Țuțu a trecut pe jos granița în România, prin vama Siret, după ce fusese acuzat de îmbogățire ilicită. A fost căutat de Interpol, care a comunicat autorităților moldovene că are deja cetățenie română și reședința în București.

„UN COD DE ONOARE”
În schimb, Dragoș Furtună a fost trimis în judecată la finalul anului trecut după un conflict în trafic. În mijlocul zilei, pe 15 martie 2023, Furtună l-a amenințat cu moartea pe un motociclist pe o stradă din București, susțin procurorii. Coborâse din mașina lui Porsche cu un pistol de semnalizare în mână și îl lovise pe motociclist în casca de protecție.

Conflictul din trafic dintre Dragoș Furtună și polițistul Raul Jipa. Foto: facebook.com/RaulJipa

Cel pe care-l atacase era de fapt polițist. În mașină, anchetatorii au descoperit două arme neletale, pentru care nu avea însă autorizație.

„M-a lovit cu palma de două ori în cască, în primă fază, când a coborât din mașină, dar și după ce eu am sunat la 112 și m-am prezentat ca fiind polițist și am cerut sprijin că am fost amenințat cu arma (un pistol cu gaz, pentru care îți trebuie autorizație). El a auzit când m-am prezentat. Știa că sunt polițist”, susține polițistul Raul Jipa într-o discuție cu reporterii RISE.

Furtună e un motociclist veteran. E șeful clubului de motocicliști Bandidos din București, iar înainte a fost membru în Nomads MC- Gremium.

Conflictul, spune polițistul, a plecat de la faptul că oprise la culoarea verde pentru că trecea o coloană oficială, dar Furtună l-a șicanat că nu se deplasează:

„M-am trezit eu să îl învăț pe el legislație rutieră la ora aia, neștiind cine e. El a tras mașina în față, mi-a blocat drumul, a coborât din mașină și mi-a pus pistolul în piept. (…) Apoi am aflat cine e și cât e de periculos. (…) El e șeful Bandidos și a fost la Gremium înainte, ei l-au desprins de acolo pentru a aduce Bandidos în România, pentru ca împreună să răzbească în fața celor de la Hells Angels. (…) Sunt cluburi outlaws (în afara legii), care își împart teritoriile și ce mai au ei de disputat”.

„Nu vă faceți griji, sunt bine”. Este mesajul pe care Furtună îl postează după ce motocicliștii de la un club rival l-au atacat chiar pe terasa restaurantului său cubanez. Bandajat la urechea dreaptă și cu o glugă pe cap, își asigură cunoscuții că totul e-n regulă, iar amicii îi urează însănătoșire grabnică.

Furtună nu se constituie parte vătămată, deși susține public că a fost înjunghiat în gambă, lovit cu ciocanul în cap, iar atacatorii au folosit și pistoale cu gloanțe de cauciuc. Susține că respectă un „cod de onoare”. Îi acuză, în schimb, pe atacatori și pe avocații lor că încearcă să-l scoată țap ispășitor pentru conflictul de lângă restaurant.

Dosarul penal n-a fost finalizat încă.

Raul Jipa. Foto:Facebook/RaulJipa

Polițistul Jipa spune că Furtună l-a tratat și pe el ca pe membrul unui club moto, Ride & Ride, despre care spune că, la nivel de șefi, are relații cu Bandidos, unde există un „cod de onoare”, iar regulile interne interzic colaborarea cu forțele de ordine:

„Eu aveam vesta pe mine (cu însemnele clubului), dar nu știam cine e el la momentul ăla. După câteva zile de la incident am ieșit din club. Eu intrasem în gașca moto, unde eram cu mai mulți colegi și ofițeri SRI, pentru că făceam acțiuni de caritate, nu ca să intru în conflicte. (…) Am raportat incidentul la mine la serviciu și pe fir a intrat direcția de protecție internă, iar dosarul a plecat la Serviciul de Investigații Criminale din Poliția Capitalei, după care și-a manifestat interesul pentru acest dosar și Direcția de Investigații Criminale din IGP. Deci clar e cineva influent și periculos. Mi s-a propus și să mi se asigure protecție, pentru că m-a amenințat că intră peste mine în casă, că îmi omoară familia.”

La control, polițiștii au descoperit două pistoale neletale, pentru care nu avea însă autorizație, și trei arme albe, spune Raul Jipa:

Prima dată, cei de la 112, i-au găsit în mașină un pistol, o macetă și un spray iritant lacrimogen pentru urși. Apoi la secție am insistat eu să se mai facă încă o dată controlul mașinii pentru că nu era pistolul cu care am fost amenințat, era unul tot de culoare neagră, dar mai mare. Ce găsiseră colegii era un pistol mai mic, dar tot cu gaz (…) Au mai găsit încă o macetă stil fluture și pistolul cu care am fost eu amenințat”.

Dragoș Furtună nu a dorit să răspundă la întrebările noastre pe marginea acestui subiect: „Nu știu cine sunteți și nu vorbesc cu persoane pe care nu le cunosc”. A fost de acord să-i trimitem întrebările, dar n-a răspuns până la publicare.

În 2021, Furtună a devenit în acte beneficiar și director în două companii din imperiul lui Plahotniuc – Mavogan Holdings Limited (Cipru) și OTIV Prime Holding (Olanda). Prima o deține pe a doua, iar mai departe arborele afacerii se extinde până la Chișinău, unde Furtună e beneficiar al unor companii locale. E practic omul cu semnătura. În alte companii din același holding, soția lui Plahotniuc figurează în continuare ca beneficiar efectiv.

Conform legii pentru prevenirea și combaterea spălării banilor, beneficiarul efectiv este o persoana fizică ce deține sau controlează în ultimă instanță o altă persoană fizică sau juridică ori beneficiar al unei societăți de investiții sau administrator al societății de investiții, ori persoana în al cărei nume se desfășoară o activitate sau se realizează o tranzacție și/sau care deține, direct sau indirect, dreptul de proprietate sau controlul asupra a cel puțin 25% din acțiuni sau din dreptul de vot al persoanei juridice ori asupra bunurilor aflate în administrare fiduciară.

Schema lor financiară începe în insula mediteraneană.

DRUM ÎNCHIS
Așa scrie pe un panou galben de avertizare, instalat la intrarea din strada Aiantos din Nicosia, capitala Republicii Cipru. Două tractoare stau parcate printre palmieri pe drumul cu pietriș proaspăt, unde căutăm casa cu numărul 22. Aici e sediul juridic al Mavogan Holdings Limited, al cărei proprietar în acte este Furtună.

Pe strada Aiantos 22 din Nicosia se află sediul Mavogan Holdings Limited, fiind administrată de Joseph Kokkinos & Co Ltd. Tot aici este și biroul juridic al firmei cipriote Asirapal Enterprises Limited. Aceasta este proprietară în Moldova al Finpar Invest SRL, descrisă ca pilonul financiar al familiei Plahotniuc. Foto: Iurie Sanduța / RISE Moldova

În deceniul trecut, Mavogan Holdings a primit milioane de euro de la companii implicate în „Frauda bancară” și „Laundromatul rusesc”. Banii încasați erau transferați de obicei către o companie din Noua Zeelandă, care la rândul ei îi redirecționa către conturile din Elveția și Letonia ale Oxanei Childescu, soția lui Plahotniuc.

Frauda bancară cunoscută și ca „Miliardul dispărut” a dus la prăbușirea a trei bănci moldovenești, care, în perioada 2012-2014, au acordat împrumuturi unor persoane interpuse și companii paravan. În noiembrie 2014, o sumă echivalentă cu 12% din PIB-ul țării a fost utilizată pentru acoperirea pierderilor din cele trei bănci, dar și pentru a preveni falimentul sistemului bancar din Republica Moldova.

Casa de la numărul 22 are trei etaje. Prin unele geamuri se observă dosare cu documente, iar pe fațada clădirii este afișat un panou cu denumirea unei firme de contabilitate – Joseph Kokkinos & Co Ltd. Am sunat la poartă, iar când o femeie a ieșit la balcon, am întrebat-o dacă putem vorbi cu un reprezentant al Mavogan Holdings. Ne-a spus că va verifica și a revenit rapid cu un răspuns: la acea adresă funcționează doar un oficiu pentru clienți, iar sediul central se află în altă locație.

Următoarea noastră destinație e Larnaca, un oraș de pe coasta sudică a insulei, acolo unde se află una dintre casele de avocatură care a administrat mai multe afaceri ale familiei Plahotniuc, inclusiv Mavogan Holdings Limited.

Mai multe companii din imperiul lui Plahotniuc au fost administrate ani la rând de la acest birou de avocați. Foto: Iurie Sanduța / RISE Moldova

Ca să ajungem la intrarea principală am traversat un mic pasaj cu mai multe ferestre mari, prin care am observat câteva încăperi pline cu lucruri de anticariat, tablouri, cărți vechi și câteva cutii cu inscripția Romeo și Julieta, aruncate una peste alta. Ușa de la intrare care duce spre birourile avocaților era încuiată. Am bătut de câteva ori, dar n-a răspuns nimeni.

În același timp, o femeie îmbrăcată elegant, cu o geantă neagră și un săculeț de hârtie pe care scria „Advocate”, coboară dintr-un Mercedes albastru închis. Ne gândim că este una dintre persoanele pe care o căutam.

– Reporter RISE Moldova: Bună ziua! Știți dacă aici este sediul acestei companii? Cunoașteți această firmă înregistrată de niște avocați?

Angajată AK Law: Eu sunt avocată. Dar nu lucrez la această companie.

– Reporter RISE Moldova: Scrie aici Christos Konstantinou. Îl cunoașteți?

– Angajată AK Law: Da, el este fiul meu.

Ne spune că băiatul ei e la Londra și ne dă în final adresa lui de e-mail. I-am trimis o listă cu întrebări, dar a evitat să ne răspundă punctual la fiecare, afirmând că nu mai coloborează cu familia Plahotniuc:

„Vă rog să rețineți că am încetat să-i oferim servicii cu ani în urmă.”

Conform documentelor, avocatul Konstantinou s-a despărțit de firma lui Plahotniuc în primele zile din 2020. După câteva luni, pe 15 mai, soția oligarhului, Oxana Childescu, a devenit proprietară în acte a companiei Mavogan.

Contextul era unul complicat pentru familia Plahotniuc.

Oxana Childescu pierduse recent procesul din Cipru cu mai mulți consultanți și interpuși români care preluaseră abuziv, susține ea, mai multe firme care dețineau bunuri și proprietăți în valoare de peste 80 de milioane de euro.

În pofida luptei juridice cu românii, purtată în Cipru și Dubai, familia Plahotniuc apelează tot la un bucureștean pentru o altă companie cipriotă.

Dragoș Furtună, la Amsterdam, unde e sediul OTIV Prime, controlat de Plahotniuc.

Pe 21 aprilie 2021, Childescu iese din Mavogan Holdings, iar noul proprietar din acte este Dragoș Furtună, prietenul lui Țuțu. Furtună devine pe 3 iunie 2021 și directorul companiei olandeze OTIV Prime Holding, deținută de Mavogan Holdings.
Holdingul OTIV deține mai multe companii în Moldova, prin intermediul cărora oligarhul a controlat instituții media, hoteluri, companii de pază și un club de noapte.

Două săptămâni mai târziu, pe 20 iunie 2021, motociclistul român anunță pe rețelele sociale că e într-o vizită la Amsterdam, unde tocmai devenise director în holdingul oligarhului.

Operațiunile financiare ale celor două companii, Mavogan și OTIV, sunt incluse într-un raport confidențial al Serviciului pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor din 2020.
Cele două firme au încasat milioane de dolari de la Tukumaan Limited, înregistrată în paradisul fiscal Insulele Marshall și implicată în „Furtul Miliardului” și în „Laundromatul rusesc”. Anchetatorii susțin că Plahotniuc a fost beneficiar efectiv al Tukumaan Limited, fiind acuzat de înființarea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani.

După fuga lui din țară, procurorii au pus sechestru pe conturi, imobile și participații în companii. Spre exemplu, la finalul anului 2020, au înghețat peste 600 de mii de dolari ai companiei Argus-S SRL, al cărei beneficiar efectiv e Oxana Childescu. Potrivit procurorilor moldoveni, SRL-ul încerca să transfere banii în conturi OTIV din Turcia, unde Plahotniuc fusese localizat în acea perioadă.

Pe filiera Cipru-Olanda, Furtună e beneficiar efectiv în alte două filiale înființate la Chișinău de grupul OTIV. Prima a administrat hotelul Nobil din centrul orașului, dar a fost lichidată anul trecut. A doua a deținut clubul de noapte Drive.

În schimb, în alte companii locale ale OTIV beneficiar efectiv e încă soția lui Plahotniuc.

De când e în lanțul extern de companii, Furtună și apropiații săi apar periodic alături de Țuțu la diverse evenimente organizate în restaurantul cubanez. În unele fotografii, cei doi prieteni apar împreună cu mai mulți diplomați străini.

În paralel, Furtună a fost executat silit pentru o chirie restantă , iar cazierul său fiscal l-a împiedicat să intre oficial, ca asociat, în firma care deține restaurantul cubanez.

Pe 6 aprilie 2021, cu două luni înainte să se implice în holdingul familiei Plahotniuc, Dragoș Furtună parafează un contract pentru preluarea a jumătate din local , dar transferul nu e finalizat la registrul comerțului.

După câteva zile, pe 15 aprilie 2021, jumătate din companie este preluată de prietena lui, cu care locuiește cu chirie într-un complex rezidențial de lângă centura Bucureștiului, deși Furtună era de trei ani proprietarul unui apartament situat deasupra restaurantului său mexican din centrul istoric.

Detaliul reședinței lor apare într-un proces penal început în 2022, după ce l-au călcat hoții și i-au furat mai multe bunuri. Proprietara imobilului a încercat de atunci să-l evacueze pentru neplata chiriei.

De partea cealaltă, Constantin Țuțu are săptămâna aceasta o nouă ședință de judecată în dosarul de îmbogățire ilicită. Mai deține o proprietate în Chișinău și o companie de securitate.

Am încercat să-l contactăm pe fostul deputat Țuțu și prin intermediul avocaților săi, dar nu ne-a răspuns până la publicarea articolului.

Contactat de RISE, Lucian Rogac, avocatul familiei Plahotniuc ne-a spus că: „Vlad Plahotniuc respectă decizia sa de a se abține să comenteze diverse investigații jurnalistice, precum și diverse zvonuri sau speculații politice și de alt gen care sunt vehiculate în raport cu dumnealui sau cu membrii familiei sale”.

ȘEDINȚE DE JUDECATĂ AMÂNATE  ȘI AGENDA LUI ȚUȚU DE LA BUCUREȘTI

11 Mai 2020. Procuratura Anticorupție a trimis în judecată dosarul lui Constantin Țuțu pentru escrocherie și trafic de influență.

2 Noiembrie 2021. Procurorii trimit în judecată și dosarul în care este învinuit de îmbogățire ilicită și fals în declarații.

8 Decembrie 2021. Judecătorii au unit dosarele penale în unul singur.  Detalii, AICI

Apoi mai multe ședințe sunt amânate.

22 Februarie 2022. Constantin Țuțu apare alături de Dragoș Furtună și mai mulți diplomați la deschiderea restaurantului cubanez La Negra. „Nostalgia latină. O noapte plină de farmec și ritmuri latine cu un public select și vibrant. Am fost încântați să avem prezența onorabilă a reprezentanților ambasadelor Spaniei, Peru, Sloveniei și Libanului. O călătorie gastronomică și muzicală în care nimeni nu a rămas fără să danseze”, anunță pe pagina de Facebook reprezentanții La Negra.

Țuțu și Furtună în clubul Face din București.

16 Aprilie 2022. Țuțu și Furtună pozează din nou împreună în clubul Face din București. Fotografia a fost publicată de Furtună cu eticheta #Prietenie, susținând că „Un bun prieten nu te lasă niciodată să faci lucruri stupide…”, iar Țuțu i-a apreciat poza și mesajul.

12 Septembrie 2022. Țuțu solicită la București schimbarea numelui în Andrie Sîli. Tot în acea zi, la Chișinău, erau planificate două ședințe de judecată în dosarele în care Țuțu este acuzat de trafic de influență și îmbogățire ilicită:
„Ședința întreruptă. A considerat imposibil desfășurarea ședinței preliminare în lipsa inculpatului Țuțu Constantin care a înaintat o cerere de amânare fiind în imposibilitate de a se prezenta. A fixa prelungirea examinării acesteia pentru data de 31 octombrie 2022”, decid judecătorii.

25 Ianuarie 2023. Procuratura Anticorupție publică un comunicat prin care afirmă că apărarea lui Țuțu încearcă să întârzie examinarea cauzei penale, mai multe ședințe fiind amânate. Detalii, AICI

21 Aprilie 2023. Ședința de judecată în dosarul de îmbogățire ilicită al lui Țuțu a fost întreruptă. Judecătorii au admis cererea inculpatului privind contramandarea ședințelor stabilite pentru perioada de 15 mai 2023-15 iunie 2023. Atunci apărătorii lui Țuțu au depus o cerere ca el să meargă în România la tratament, iar procurorul de caz a declarat pentru Jurnal TV: „ Potrivit certificatului, nu era indicat faptul că necesită un tratament în staționar. Totodată, a fost obligat inculpatul de a prezenta actele care vor confirma faptul aflării la tratamentul respectiv„.
Și anterior avocații lui Țuțu au susținut că el nu s-a prezentat la ședințe din motive de sănătate.

21 Iunie 2023. Magazinul de pe rețele sociale Tutu Constantin Store publică o fotografie la sală în care apare Țuțu și fratele partenerei de viață a lui Furtună.

8 Noiembrie 2023. Îmbrăcat într-un hanorac negru, cu șapca întorsă pe spate și purtând un rucsac din piele, Țuțu apare din nou în fotografii alături fratele concubinei lui Furtună, la restaurantul Arogant by Loka din București.

30 Noiembrie 2023. Țuțu și Furtună pozează din nou la restaurantul La Negra din București.

În această perioadă mai multe ședințe sunt amânate. Cu două zile înainte de întâlnirea lui Țuțu cu Furtună, pe 28 noiembrie 2023, judecătorul a amânat ședința de judecată în dosarul pentru îmbogățire ilicită. La fel s-a întâmplat și o zi mai târziu de la poza celor doi din București. „Ședința nu a avut loc și a fost amânată”.

Iurie SANDUȚA, Daniel BOJIN

Fact-checking: Dumitru STOIANOV

Grafică: Roman FILIPPOV


CITEȘTE ȘI:

1. AVEREA LUI PLAHOTNIUC, FELIATĂ DE UN FUGAR ROMÂN
2. DUELUL DIN DUBAI


Acest material jurnalistic a fost realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestuia reprezintă responsabilitatea exclusivă a beneficiarului EU4IM [RISE Moldova] și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.



Preluarea articolelor de pe www.rise.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct la sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu RISE Moldova. Materialele de pe platforma on-line www.rise.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din R. Moldova.

RISE LEAKS

Comenteaza acest articol