Pe ultima sută de metri, candidații la funcția de șef al puterii executive din UTA Găgăuzia încearcă să câștige încrederea oamenilor pentru a obține fotoliul de bașcan în urma alegerilor de duminică, 22 martie 2015. O echipă de reporteri de la mai multe instituții media, coordonați de RISE Moldova, a documentat fiecare candidat în parte pentru a scoate la lumină afacerile și proprietățile ascunse de aceștia, dar și interesele unor oameni de afaceri controversați care susțin și finanțează campania electorală a candidaților.
DETALII DIN CULISE: În timpul documentării, un politician moldovean aflat la Moscova a făcut presiuni asupra unui reporter prin intermediul unui director de media. Un alt reporter, care apare la sfârșitul articolului cu numele „Reporter ȘANTAJAT” – a fost amenințat de către șeful său că își va pierde job-ul dacă semnează ancheta cu numele lui. RISE Moldova condamnă orice act de cenzură, de șantaj și presiune asupra jurnaliștilor.
Dacă la scrutinul electoral din 2010, în cursa pentru fotoliul de bașcan au participat doar trei candidați, în actuala campanie electorală s-au înscris un număr record de 12 concurenți.
Irina Vlah – candidatul oficial al Partidului Socialiștilor
Potrivit declarației cu privire la venituri și proprietăți depuse la Comisia Electorală Centrală (CEC) a UTA Găgăuzia, în afară de câștigul salarial de 465 000 de lei obținut în anii 2013-2014 în calitate de deputat comunist în Legislativul de la Chișinău, dar și din activitatea pedagogică și „alte surse legale”, Irina Vlah nu deține nicio proprietate (Detalii, AICI). Mai mult, aceasta locuiește cu părinții, într-o casă de 139,8 m.p. din orașul Comrat. Detalii, AICI
Totuși, în declarația de avere depusă în 2013 la Comisia Națională de Integritate (CNI), Vlah a mai indicat că deține un BMW X3, fabricat în 2008, în valoare de 15 000 USD. (Detalii, AICI) „Nu sunt proprietara mașinii. Am avut procură pentru dreptul de a conduce”, explică Vlah de ce a omis să treacă autoturismul de lux și în declarația depusă în acest an la CEC din UTA Găgăuzia. Detalii, AICI
Deși aparent este cel mai „sărac” candidat, campania electorală a lui Vlah are un deviz de cheltuieli impunător. Până la 14 martie 2015, Vlah a cheltuit oficial pentru promovare 414 000 lei, din care 20 000 lei reprezintă contribuția personală. Asta în timp ce concurenții săi electorali au cheltuit de 4-5 ori mai puțin în aceeași perioadă. Detalii, AICI
Irina Vlah (despre sursele de finanțare): „La noi totul este transparent. Eu prezint toate rapoartele”.
Sponsorii lui Vlah
Pe lângă susținerea socialiștilor în frunte cu liderul Igor Dodon, Irina Vlah recunoaște că este ajutată financiar și de fratele ei, afaceristul Serghei Vlah. „Este membrul familiei mele și cred că este firesc acest lucru”, spune candidata. Serghei Vlah administrează compania S.I. Demir-agro, deținută sută la sută de Natalia Vlah, mama acestora. Firma prestează servicii de vânzare-cumpărare a producţiei agricole şi transport de mărfuri. Detalii, AICI
Irina Vlah se bucură și de susținerea omului de afaceri Iurie Iacubov, care a devenit cunoscut după ce a finanțat referendumul de anul trecut din UTA Găgăuzia, pentru care ar fi cheltuit peste un milion de lei. La acel scrutin din 2 februarie 2014, 98 % dintre respondeți și-ar fi exprimat dorința ca Republica Moldova să adere la uniunea vamală Rusia–Belarus–Kazahstan. Autoritățile de la Chișinău nu au recunoscut referendumul, iar Procuratura Generală a intentat mai multe dosare penale, deoarece organizarea acestuia a fost o acțiune ilegală.
Deși Vlah neagă că Iacubov ar fi unul dintre sponsorii ei, businessmanul și-a exprimat deschis susținerea pentru aceasta. Prin intermediul unui spot video, acesta a numit-o pe Vlah – „Omul nostru”. Mai mult, Iacubov a organizat la Comrat un concert în susținerea candidatului Vlah, invitatul special fiind interpretului rus Oleg Gazmanov. Chiar dacă a urcat pe scenă pentru a ține un discurs, Vlah neagă oficial, că interpretul rus a fost adus la Comrat în scopuri electorale.
Iurie Iacubov (despre susținerea și propaganda în favoarea Irinei Vlah)
„În primul rând, eu o cunosc de mai mulți ani. Este o femeie de treabă. Al doilea motiv, este faptul că toți bărbații-găgăuzi s-au aventurat în diverse confruntări. Toți aveau scopuri conflictuale. Femeile sunt mai puțin predispuse pentru conflicte. Tuturor angajaților mei, în jur de șapte mii de oameni, le-am dat concediu și i-am trimis la locurile de trai ca să facă agitație electorală pentru Vlah. Ei o fac, însă, fără bani…”.
Potrivit documentelor obținute de RISE Moldova, Iacubov deține trei cetățenii: a Republicii Moldova, a Federației Ruse și cea a României. Detalii, AICI
Iurie Iacubov (despre cetățenia României)
„Din informațiile pe care le am eu, nu dețin cetățenia română. Dacă mi-a fost oferită cetățenia, acest lucru a avut loc fără înștiințarea mea”.
Afacerile ratate din României ale lui Iacubov
Potrivit documentelor de la Registrul Comerțului din România, la începutul anilor 2000, Iacubov a fondat compania Iurom SRL, cu sprijinul cetățeanului român Dorel Vasile Marincaș. Ulterior, compania și-a deschis o filială în or. Ploiești, iar de administrarea acesteia se ocupa Ion Dațcu . În scurt timp, Iacubov a cedat compania Iurom cetățeanului moldovean Valerian Flocea.
Mai târziu, Flocea a cedat compania cetățeanului moldovean Grigore Curmei, originar din Drochia. Tot atunci denumirea companiei a fost schimbată în Reco Delta SRL. Aceasta și-a sistat activitatea în 2010, având datorii față de fiscul român. Activitatea de bază a Iurom SRL/Reco Delta SRL a fost vânzarea uleiurilor industriale. Primul administrator al companiei a fost Marincaș care mai deține afaceri în Franța.
La rândul său, Valerian Flocea a deschis agenția de securitate Speed Securitate, înregistrată pe adresa unde își are sediul Hystria Expert SRL. Ultima, are în calitate de proprietari – compania Rtzen Import-Export Ltd. din Cipru și cetățeanul moldovean Andrei Cecetov, actualul vicepreședinte al clubului de fotbal Zimbru și ginerele omului de afaceri Nicolae Ciorinîi. Directorul Hystria Expert SRL este Natalia Dragan, iar în istoricul companiei mai figurează Sergiu Bulățel, fostul partener de afaceri român al ex-deputatului PD Valeriu Guma, condamnat pentru acte de corupție în România și căutat de Interpol.
Iurie Iacubov (despre afacerile din România): „În 2003 nu puteam fi în România. Mă aflam la Vladivostok (Rusia – n.r.). Nu am afaceri în România și nu am rugat pe nimeni să deschidă firme pentru mine”. Întrebat dacă în trecut a înființat companii peste Prut, Iacubov a răspuns scurt – „Fără comentarii”.
Afacerile din Rusia
Într-un interviu pentru portalul Tribuna, Iacubov a declarat că deține în Federația Rusă casa de vinuri Migdal P, care importă vinuri din Republica Moldova, iar printre alte afaceri, acesta deține active la o bancă comercială și la compania „Inkom-Beton”. Totuși, potrivit bazei de date rusești SPARK, Iacubov nu figurează în calitate de fondator și nu deține vreo funcție oficială la niciuna din aceste companii.
Iurie Iacubov (despre afacerile din Rusia): „În unele figurează soția, în altele – un văr de-al meu. Sunt și companii care sunt deținute de alte firme pe care le-am fondat personal”.
Candidatul Serghei Buzadji a renunțat în favoarea lui Vlah
Serghei Buzadji, președintele raionului Ceadâr-Lunga, de specialitate inginer-fizician (Detalii, AICI), a părăsit cursa electorală pe ultima sută de metri. Buzadji a anunțat oficial că se retrage din cursă, îndemnându-și susținătorii să o voteze pe Irina Vlah.
Serghei Buzadji a încasat, în ultimii doi ani, în calitate de președinte al raionului Ceadâr-Lunga, un salariu total de 197 100 lei, iar alte peste 16 000 de lei au provenit din alte surse legale, potrivit declarației sale de avere. Detalii, AICI
Imobilul în care acesta are viză de reședință – o casă de 140 m.p. din or. Ceadâr-Lunga – aparține oficial fiicei acestuia, Ana, în vârstă de 19 ani. Detalii, AICI
Potrivit datelor ÎS Cadastru, pe 4 martie 2008, casa a fost gajată în schimbul unui împrumut de 202 000 de lei, cu termen de rambursare de 20 de ani, acordat de BC „Moldova-Agroindbank”. La finele lunii februarie curent, potrivit acelorași date, creditul a fost rambursat în proporţie de 79%. Însă, la momentul înregistrării la CEC-ul UTA Găgăuzia, Buzadji nu a indicat careva obligații financiare.
Serghei Buzadji (despre casă):
„De la bun început, casa a fost cumpărată în ipotecă pe numele fiicei. Este un cadou de la bunica. Am cumpărat casa pe banii ei, ai mamei mele, care acum locuiește în America (SUA – n.r.). Însă, mai târziu, am luat bani pentru reparația acestei case. La acel moment ea încă nu atinsese vârsta majoratului, iar eu exercitam tutela și administram afacerile privind casa. Acum casa este a ei, sută la sută”.
Serghei Buzadji (despre rambursarea creditului):
„Am împrumutat bani ca să rambursez creditul. Dar rămân dator cu bani rudelor. Puțin câte puțin le restitui banii. Este un fel de venit neoficial, de aceea nici nu l-am indicat (în declarația cu privire la venit – n.r.). Cu toate că, da, trebuia să-l declar, dar, în acest caz, urma să confirm prin acte faptul luării banilor cu împrumut, cu autentificare la notar etc. Dar n-am făcut acest lucru. Pur și simplu sora mea, mama… mi-au transferat bani din America (SUA) pe contul meu. A fost o chestiune de familie, de aia nici n-am indicat-o”.
Afacerele ascunse ale candidatului Nicolai Dudoglo
Candidatul independent Nicolai Dudoglo, care la ultimele alegeri parlamentare a ajuns în Parlament pe lista Partidului Democrat a avut, în ultimii doi ani, un venit oficial de 396 000 de lei. Detalii, AICI
Potrivit declarației de avere depuse la CEC-ul UTA Găgăuzia, Dudoglo are două automobile, şase loturi de teren, trei apartamente (unul în Chișinău şi două în Comrat), în valoare totală de 374 000 de lei, un imobil cu destinaţie comercială și două conturi bancare la Victoriabank, în care sunt depozitați 190 000 de lei. Detalii, AICI
Deși Dudoglo nu a declarat că ar deține cote-părți în vreo companie, acesta este co-fondator al firmei Drongo Ltd. din Ungaria, alături de Grigore Ilici Morar (Detalii, AICI). În documentele de constituire ale companiei, Morar figurează drept cetățean al Bulgariei. Tot el este și președintele Comisiei pentru politica economică, atragerea investițiilor, buget, finanțe și dezvoltare regională a Adunării Populare a UTA Găgăuzia. Detalii, AICI
Printre partenerii de afaceri ai lui Dudoglo și Morar, în compania maghiară, se numără și doi cetățeni ai Ungariei, Árpád László Szőke și Pavel Dudoglo.
Candidatul Nicolai Dudoglo „a uitat” să mai declare alte două firme în care figurează numele soției sale, Tatiana. Potrivit datelor de la Camera Înregistrării de Stat (CÎS), Tatiana Dudoglo este fondatoarea Î.I. „Dudoglo Tatiana” (Detalii, AICI) și co-fondatoare la Istikbal SRL, unde deține 50% din capitalul social, celelalte 50% revenindu-i Elenei Șahar (Detalii, AICI). De menționat că de administrarea firmei Istikbal SRL se ocupă cetățeanul turc Nuri Şahar, tot el fiind și secretarul reprezentanței Uniunii Municipalităților din Lumea Turcă în UTA Găgăuzia. Detalii, AICI
Nicolai Dudoglo (despre compania nedeclarată din Ungaria):
„În formularul declarației pe venit adoptată de CEC-ul găgăuz nu figurează întrebarea despre fondarea unor companii în afara țării”. La fel a explicat și absența din declarația pe venit a companiilor deținute de soție.
Vitalii Cebanu, sponsorul lui Dudoglo: De la afaceri cu gunoi, la atacuri raider la bănci
O biografie interesantă are și Vitalii Cebanu – omul de afaceri care și-a anunțat susținerea pentru candidatul Nicolae Dudoglo. În timpul campaniei electorale din UTA Găgăuzia, Cebanu este prezentat ca un businessman de succes. Potrivit informațiilor de la CÎS, Cebanu este administratorul și proprietarul companiilor Adaf Grup SRL și Aniconix-Grup ( Detalii, AICI). Acesta mai deține 25% din acțiunile Sud Nobil SRL (Detalii, AICI). Anterior, Adaf Grup SRL a figurat într-un sсandal legat de însușirea unor proprietăți deținute de sindicate. Detalii, AICI
În februarie 2006, o altă companie a lui Cebanu, Aniconix-Grup, a intrat în posesia complexului medical de recuperare „Nistru”, aflat în satul Condrița, mun. Chișinău. Complexul a fost cumpărat cu 270 000 USD, iar în scurt timp, a fost achiziționat și un teren aferent cu suprafata de 15 ha, contra sumei de 2,7 milioane de lei. Detalii, AICI
Ulterior, terenul și complexul au trecut în proprietatea unei alte firme, Vitran-Exped, care făcea parte din holdingul ADAF-Grup – deținut de același susținător a lui Dudoglo, Vitalii Cebanu. Holdingul avea ca obiectiv construirea în locul complexului medical a unui cartier rezidențial de lux – „Villagio”, destinat oamenilor bogați. Pentru construția acestui complex a fost luat un credit de la Victoriabank, însă proiectul a eșuat, iar terenul, fiind gajat, i-a revenit băncii. Detalii, AICI
Cebanu a iniţiat şi un proiect de construcţie a unui complex de prelucrare a deșeurilor și a fabricării energiei ecologice, pe baza celei mai mare gropi de gunoi din Moldova, din Ţânțăreni, raionul Anenii Noi. Proiectul a fost lansat cu mare fast în 2008, cu participarea președintelui Vladimir Voronin.
Potrivit raportului anual CNA pentru 2012, printre cele mai grave crime de corupție care au avut loc în 2012 se regăsește şi menţiunea privind ancheta pe cazul „dobândirii ilicite a bunurilor S.A. „Banca de Economii” de către administratorul SRL „Aniconix Grup” în sumă de 7.000.000 lei”. Administrator al Aniconix Grup este Vitalii Cebanu (Detalii, AICI). În acest caz, dosarul a fost clasat de către Procuratura Generală „deoarece fapta nu întrunește elementele componenței de infracțiune”.
O altă afacere a lui Cebanu implică cea mai mare bancă – Moldova Agroindbank. Compania lui, Diarstamia Management Limited din Cipru, a cumpărat 4,99% din acțiunile băncii în 2013. Tranzacţia a provocat dubii şi, în același an, compania a fost impusă să vândă acțiunile, după ce Banca Naţională a Moldovei a constatat că Diarstamia Management Limited ar fi acţionat concertat împreună cu alți cinci acționari care dețineau împreună 17,2% din acțiuni.
Potrivit site-ului oficial al mișcării „Găgăuzia Nouă”, organizație care îl susține pe Dudoglo, Cebanu a lansat recent şi inițiativa de fondare a Băncii Populare a Găgăuziei.
Vitalii Cebanu (despre susținerea lui Dudoglo): „Particip activ în campania electorală. Reprezint interesele unui grup mare de oameni de afaceri care m-au delegat să fac acest lucru. Acești oameni reprezintă afaceri din Moldova și Rusia, dar și companii cu capital străin. Este vorba despre niște companii mari care vor ajunge în Găgăuzia în cazul în care Dudoglo va deveni bașcan”. Acesta a refuzat să spună despre ce companii este vorba.
Candidatul Oleg Caicî s-a retras în favoarea lui Dudoglo
Directorul „Gagauz-gaz”, Oleg Caicî, este primul candidat care s-a retras la doar o lună de la înregistrarea sa pentru funcția de bașcan, în favoarea lui Nicolae Dudoglo.
Acest candidat se remarcă prin faptul că în ultimii doi ani, a câștigat oficial 565 900 lei, mai mult decât oricare dintre concurenții care s-au pregătit să participe la prima rundă a scrutinului. În declarația de avere, el a indicat că mai deține o casă la Ceadâr-Lunga, cu o suprafață de 120 de m.p., și un automobil BMW.
Ianioglo, candidatul cu 3 apartamente și 3 terenuri
Valeriu Ianioglo, prim-vicepreședintele Executivului UTA Găgăuzia, a declarat un venit oficial de aproape 360 000 de lei, bani pe care i-a încasat de la locul de muncă, și circa 160 000 de lei proveniți din alte surse legale (pensii, burse, îndemnizații și premii). Detalii, AICI
Ianioglo a mai indicat în declarația de avere că deține trei apartamente – unul în or. Chișinău (71 m.p.), unul în or. Basarabeasca (55,3 m.p.) și unul în or. Tighina (90,7 m.p.) și un automobil fabricat în 1996. Soția lui Ianioglo, Maria, deține cu drept de proprietate 50% (circa 146 000 de lei) din acțiunile companiei Moni-Lux SRL. Detalii, AICI
Valeriu Ianioglo (despre resursele financiare utilizate în campania electorală): „Îmi finanțez campania electorală din banii proprii și ai oamenilor care mă susțin”.
Candidatul Garbalî nu ține minte toate firmele sale
În cursa electorală pentru postul de bașcan al autonomiei găgăuze participă și fostul șef de departament la Banca de Economii, Ruslan Garbalî.
În declarația pe care a depus-o la CEC-ul din UTA Găgăuzia, Garbalî a indicat că este administrator la Transtrim-M SRL și că, în ultimii doi ani, a câștigat aproape 100 000 de lei la locul de muncă de bază, circa 28 000 de lei din depuneri la instituții bancare și 3 952 lei proveniți din alte surse. Detalii, AICI
Totodată, la aproape o lună de când Garbalî ocupa funcția de administrator la Transtrim-M SRL, acesta mai figura în calitate de șef al Departamentului Administrare Gaj, potrivit unei dări de seamă din 21 ianuarie 2013 a Băncii de Economii din Moldova. Detalii, AICI
Ruslan Garbalî este proprietarul a două terenuri, unul în Chișinău și altul în Ceadâr-Lunga, a unei case de 86,6 m.p. (estimată la 670 mii lei) și a unui garaj (36,5 m.p.), ambele imobile fiind amplasate în capitală. De asemenea, acesta mai deține două apartamente în s. Bubuieci, mun. Chișinău, cu valoare totală de peste jumătate de milion de lei.
Ruslan Garbalî conduce un automobil Audi Q7 și dispune de hârtii de valoare în sumă de 2 700 de lei la compania SC BIC&GAR SRL, administrator al căreia este soția sa, Liliana. Detalii, AICI
Garbalî însă „a uitat” să indice faptul că mai deține 50% din acțiunile SC Funduk& Co SRL, companie care are drept obiective de activitate cultivarea fructelor și legumelor. Detalii, AICI
Ruslan Garbalî (despre SC Funduk& Co SRL):
„Ultima dată au fost făcute acolo niște mișcări în anul 2007 sau 2008. Nici nu țin minte. Firma nu activează. Dar bine că mi-ați amintit de ea, mi-ați oferit prilej să iau o decizie și să clarific care este situația acolo”.
Chiar dacă Garbalî se auto-poziționează în calitate de candidat independent, lucru sugerat și de sloganul acestuia – „După obraz, și nu după indicații” (traducere neoficală din rusă), la scrutinul parlamentar din 30 noiembrie 2014 acesta a donat 3 888 de lei Partidului Comuniștilor. Detalii, AICI
Candidatul Garizan, surprins că este proprietarul unei case
Oleg Garizan, absolvent al facultății de istorie, a fost primar al satului Copceac, r. Ceadîr Lunga și deputat din partea PCRM. În declaraţia de avere, el a indicat cu nu are locuință, în schimb deţine 1,653 ha în satul Copceac. Potrivit datelor de la CADASTRU, Garizan are o casă în satul Copceac, pe str. Makarenko. Locuința este proprietatea lui Garizan din data de 16 martie 2001, iar pe 9 ianuarie 2007, acesta a devenit și proprietarul terenului aferent. Detalii, AICI
Oleg Garizan (despre proprietățile nedeclarate):
„Este vorba despre o chestiune pur tehnică. Este casa mea, dar nu am perfectat actele nici până în prezent. Ea este înregistrată pe numele tatălui meu. În viitor, când voi perfecta casa pe numele meu, desigur [o voi declara]”.
Stoianoglo nu a observat 70 de m.p. de spaţiu locativ în propriul apartament
Fostul deputat al Parlamentului din partea Partidului Democrat, iar acum candidat independent la postul de başcan al UTA Gagauzia, Alexandr Stoianoglo, a indicat în declaraţia de avere că, timp de doi ani, a încasat un salariu total de 515 290 de lei.
Acesta mai declară că este proprietarul unui apartament în Chișinău, cu suprafaţa de 91,7 m.p., cu o valoare cadastrală de 942 047 de lei, însă, potrivit documentului cadastral, suprafața apartamentului este de aproape două ori mai mare. Detalii, AICI
Alexandr Stoianoglo (despre apartament)
„Am documente privind privatizarea apartamentului. În acestea este indicată suprafaţa totală. Eu am indicat cifrele din actul de proprietate asupra apartamentului, din contractul de vânzare-cumpărare. Iar faptul că mai există şi suprafaţă totală – coridorul, spre exemplu, apoi ce-mi rămâne să fac? Dacă va fi nevoie, voi prezenta toate documentele necesare”.
Acesta mai deține, potrivit declarației sale de avere, două automobile de lux: Mitsubishi Outlander și Hyundai Tucson.
Stoianoglo a uitat să treacă în declarația sa de avere firma soției sale, Țvetana, Î.I.„Curdova Tvetana”, specializată în comerțul cu amănuntul, sondaje sociologice, dar și consultanță în domeniul businessului. Firma a fost fondată în 2008 și are sediul la adresa de domiciliu a lui Stoianoglo. Detalii, AICI
Întrebat de ce nu a indicat informația despre compania soției, Stoianoglo a replicat: „În declarație pe venit publicată pe site-ul Parlamentului aceasta informație este menționată”.
Dmitrii Croitor, milionar în ruble rusești
Fostul başcan al UTA Găgăuzia în perioada 1999-2002, Dmitrii Croitor, care își dăduse demisia din cauza conflictelor politice din regiune, a hotărât din nou să ocupe funcția de șef al autonomiei.
Potrivit declaraţiei de avere, în ultimii doi ani acesta a câștigat 11 milioane de ruble rusești (circa 4,3 mln. de lei) în calitate de director al programului pentru dezvoltarea antreprenoriatului din cadrul ONU din Moscova, Federația Rusă. Familia Croitor deține două apartamente în Chișinău, cu o suprafață totală de 122,5 m.p., unul de 72,3 m.p. fiind înregistrat pe numele fostului bașcan, iar celălalt, de 51,3 m.p., pe numele soției.
Dmitrii Croitor (despre sursa finanțării campaniei sale electorale. Declarație făcută la 10 martie 2015 în cadrul unei emisiuni la televiziunea publică a UTA Găgăuzia):
„Nu este un secret şi acest fapt l-am indicat și în declaraţie. În ultimii ani eu locuiesc şi lucrez în Moscova. Am un salariu destul de bun. De aceea, resursele financiare care sunt cheltuite pentru campania mea electorală reprezintă propriul meu venit”.
Dmitrii Croitor (despre finanțarea campaniei sale electorale din bani proveniți de peste hotare):
„Este contul meu, pe care îmi primesc salariul câştigat în Federaţia Rusă. Eu personal ridic aceşti bani, banii mei, de pe cont, şi nimeni în afară de mine nu poate să facă acest lucru. În declaraţie este indicat că eu primeam anume ruble ruseşti”.
Casa secretă a lui Cernev şi sonda arteziană
Deși este un adept deschis a lui Nicolai Dudoglo, Serghei Cernev a hotărât să-şi înainteze și el candidatura la postul de başcan al autonomiei. Potrivit declarației de avere, acesta deține două automobile: un Jeep Grand Cherokee şi un VAZ 469; și două autocamioane: CAMAZ 5410 şi un MAZ 64029. În anii 2013– 2014 a avut un venit oficial de 120 000 de lei. Detalii, AICI
Însă Cernev n-a indicat în declarație că mai deține în or. Vulcănești o casă și un garaj. Imobilele, cu o suprafață totală de 214 m.p., sunt amplasate pe str. Pesceanaia și au fost înregistrate pe numele candidatului, potrivit datelor cadastrale, încă din 2008. Detalii, AICI
Serghei Cernev: „Documentele pentru casă încă nu sunt perfectate. Tocmai acum le perfectez”.
Serghei Cernev livrează locuitorilor din or. Vulcăneşti apă potabilă pe care o extrage dintr-o sondă arteziană din preajma casei sale. Cernev a refuzat să discute cu noi la acest subiect și a menţionat că el personal nu este implicat în afaceri.
Serghei Cernev (despre afaceri): „Am avut o firmă de transport a mărfurilor, dar am vândut totul. Eu am lucrat timp de 7 ani preşedinte al raionului și exista o incompatibilitate cu businessul”.
În schimb, Fiodor Terzi, primarul de Vulcăneşti, ne-a confirmat faptul că Cernev se ocupă cu distribuţia apei. „El deţine o fântână arteziană lângă casa sa și de acolo ia apa pe care o vinde consumatorilor”. Potrivit lui Terzi, candidatul la funcția de bașcan s-ar ocupa cu această activitate mai bine de 10 ani. „O făcea chiar şi atunci când era preşedinte al raionului Vulcăneşti şi deputat al Adunării Populare. El nu are autorizare oficială pentru pomparea şi comercializarea apei. E nevoie de o mulţime de documente”, a specificat primarul.
Deși locuiește de mai mulți ani în casa de pe str. str. Pesceanaia din Vulcănești, Cernev are viza de reședință în casa părinților săi de pe str. Gogol din același oraș. Tot în imobilul de pe str. Gogol își au sediul juridic trei companii în activitatea cărora este implicat fratele lui Serghei Cernev, Constantin.
Constantin Cernev este administrator și fondator unic la ÎI Alegant Cernev și Palenta-Exim SRL (care are un capital social de 1 milion de lei și care activează pe piața schimburilor valutare), iar la Arincos-Grup SRL, companie care se ocupă cu vânzarea predominantă de produse alimentare, băuturi și produse din tutun, acesta figurează doar în calitate de adminstrator. Detalii, AICI
Serghei Cernev (despre afacerile fratelui său și sursele de finațare ale campaniei electorale): „Noi nu lucrăm împreună. Cum spun moldovenii: frate cu frate, dar brânza-i cu bani. El (Constantin – n.r.) nu a investit nici un ban în campania electorală. Pe mine nimeni nu mă finanţează. Alerg de unul singur, prietenii mă mai ajută. Nu am tipărit deocamdată niciun banner şi nicio foaie volantă”.
Anastasov, șomerul cu casă, mașină și firmă
La cursa pentru fotoliul de başcan al UTA Găgăuzia s-au înscris nu doar politicieni şi businessmeni. Ilia Anastasov, de profesie agronom, este fondatorul televiziunii publice găgăuze și ocupă, la moment, postul de administrator al Gagauz-Film SRL. Detalii, AICI
Potrivit declaraţiei cu privire la venituri și proprietăți depuse la CEC-ul UTA Găgăuzia, exercitarea funcției administrative la Gagauz-Film SRL nu i-a adus în ultimii doi ani lui Anastasov nici o lețcaie, iar din alte resurse legale a primit 9 550 de lei.
Ilia Anastasov (despre cum s-a descurcat cu un venit de circa 10 mii de lei timp de doi ani):
„Supraviețuiesc. Deja de vreo cinci ani sunt șomer, iar banii pe care i-am dat cu împrumut tot nu pot să-i recuperez”.
Candidatul la funcția de bașcan trăiește într-o casă de 116 m.p., situată pe str. Osvobojdenie (Libertății – trad. din rusă – n.r.) din or. Comrat, evaluată oficial la 201 588 lei.
Anastasov mai deține un lot de pământ în s. Tomai, r. Comrat, de 1,6 ha, iar în calitate de mijloc de transport folosește o mașină de teren Toyota Land Cruiser. Acesta mai deține 50% din activele întreprinderii agricole MaxmonopolM SRL.
De remarcat e faptul că CEC-ul autonomiei găguze nu dispune de date în privința veniturilor și cheltuielilor lui Ilia Anastasov pentru campania electorală. Detalii, AICI
Cu toate acestea, spotul electoral al candidatului Anastasov este derulat periodic pe un ecran publicitar de tip LED amplasat chiar în centrul Comratului.
Ilia Anastasov (sursele finanțării campaniei sale electorale):
„Eu nu mi-am deschis un cont electoral la bancă, deoarece nu am bani de cheltuială. Unicul lucru pe care l-am făcut este că am plasat publicitatea lângă semafoare, pe ecrane luminoase. Dar băieții de acolo știu că eu sunt fondatorul televiziunii găgăuze și mi-au făcut un cadou, plasându-mi publicitatea gratuit. Nu știu pe cât îmi este de folos această publicitate. De altfel, eu nici nu mi-am tipărit platforma electorală cu fotografia mea, după ce am aflat cât costă. Eu merg doar acolo unde totul e gratis: la radio, la televiziune”.
Dobrov a împărțit Gagauz Eri cu soția
Candidatul Leonid Dobrov a avut în ultimii doi ani un câștig total de 120 000 lei. Acesta deține, în Comrat, două apartamente (70 m.p. și 30 m.p.), un garaj (60 m.p.), o bucătărie de vară (60 m.p.), barul „Fortuna”, un automobil și un hectar de teren agricol. Totodată, Dobrov are obligații financiare de 60 de mii de lei față de „Express Leasing”.
În același timp, Dobrov nu a declarat publicația periodică Ziarul Gagauz Eri SRL, firmă fondată împreună cu soția sa, Maria, și în care acesta mai figureză în calitate de administrator (Detalii, AICI). La rândul ei, compania Gagauz Eri SRL este co-fondator la Universitatea din Găgăuzia SRL, în care Leonid Dobrov de asemenea este administrator. Detalii, AICI
Leonid Dobrov (despre firmele sale):
„Nu am indicat întreprinderea „Universitatea din Gagauzia” SRL deoarece aceasta și-a stopat activitatea încă acum 12 ani și actualmente există doar pe hârtie. Referitor la Gagauz Eri SRL, eu am declarat totul”.
Leonid Dobrov (despre sursele finanțării campaniei sale electorale):
„Eu dau darea de seamă doar Comisiei Electorale Centrale a UTA Găgăuzia”.
Valentin Kara, președinte CEC a UTA Găgăuzia:
„Potrivit legislației, candidații prezintă rapoartele financiare. Ei trebuie să indice de unde au primit banii, de la persoane fizice sau juridice, cu indicarea numelui complet. Informația publicată pe site-ul nostru este în forma în care noi o primim de la instituțiile bancare. Noi nu facem însemnări sau comentarii. Probabil, informația prezentată de bănci este discutată împreună cu candidații în cauză. Vom discuta cu colegii posibilitatea de a face publice și numele sponsorilor campaniilor electorale. În prezent nu suntem împuterniciți să solicităm astfel de informații. Acum avem acces doar la bănci”.
Vladimir THORIC (RISE Moldova)
Inna CÎVÎRJÎC (NewsMaker)
Sergiu P.
„Reporter ȘANTAJAT” –(a fost amenințat de șeful său, să nu semneze cu numele real)
Articolul în limba rusă, AICI