21/10/2020

Pe durata lungii sale cariere politice, deputatul, iar ulterior președintele Igor Dodon, era coordonat de așa-numita „subdiviziune moldovenească” de la Kremlin – structură cu care el, dar și alți politicieni din Republica Moldova, țineau legătura prin intermediari sau chiar direct.

Iar deplasările la Moscova erau la ordinea zilei. Doar în 2016 – anul în care a fost ales președinte al Republicii Moldova, Dodon a luat avionul spre capitala rusă de cel puțin 10 ori.

RISE Moldova a analizat agenda întâlnirilor pe care actualul președinte a salvat-o într-un telefon BlackBerry de care s-a folosit până la mijlocul anului 2017 și prezintă, în premieră, dovezi ale interacțiunii lui Dodon cu reprezentanții mașinăriei ruse de propagandă și strategii politice.

#KREMLINOVICI este un proiect de investigație al RISE Moldova și Centrul „Досье” și a fost posibil grație informațiilor din „Arhiva lui Cernov” și „Telefonul lui Dodon” – două seturi de date pe care le-am verificat din mai multe surse independente.

.

ZBOR DE RAPORT

igor-dodon-2015-socialistii-md

Igor Dodon, în timpul unui marș organizat de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova. Aprilie 2016 // Foto: Socialistii.md

17 decembrie 2015. Igor Dodon, pe atunci deputat și lider al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) – formațiune aflată la acea vreme în opoziție, se prezintă de dimineață la ședința Parlamentului.

Pot chiar să-și pună o steluță socialistă în frunte, totuna nu îi ajută”, a scris Dodon și pe Facebook, anunțând, astfel, despre intenția socialiștilor de a nu susține candidaturile lui Vladimir Plahotniuc sau Ion Sturza la postul de premier.

Deputatul, însă, nu-și face publice planurile pentru restul zilei – zborul la Moscova și întâlnirea cu Igor Maslov, unul dintre decanii serviciilor de informații și securitate ruse, conform datelor „Досье. În agenda deputatului Dodon scrie scurt: „Maslov-intrevedere”.

Igor Maslov, 60 de ani. Potrivit datelor Centrului „Досье”, este colonel al Serviciului de Informații Externe (SVR) al Federației Ruse, șef-adjunct al Departamentului pentru relații interregionale și culturale cu țările străine și șef al așa-numitei „subdiviziuni moldovenești” din cadrul Administrației Președintelui Federație Ruse. Maslov este coordonatorul mai multor politicieni din Republica Moldova, inclusiv al lui Igor Dodon.

Subalternii lui Maslov au sarcina de a „supraveghea” viața politică din Republica Moldova: întocmesc note informative și rapoarte despre politicieni, monitorizează informațiile cu caracter compromițător, redactează discursurile care se referă la Republica Moldova, atât pentru demnitarii și politicienii ruși, cât și pentru cei moldoveni.

Datele analizate de partenerul RISE Moldova, Centrul „Досье”, arată că Igor Maslov expediază notele întocmite de subalterni șefului său direct – generalului SVR, Vladimir Cernov.

14-mld-skdnf823u2hr

De la stânga la dreapta: Vladimir Bociarnikov – adjunctul lui Cernov, Vladimir Cernov, Evgheni Umerenkov – responsabil de Țărilor Baltice, Igor Maslov – responsabil de Republica Moldova, și Vadim Smirnov – ajutorul lui Umerenkov. // Foto: Centrul «Досье»

Cernov conduce, din 2012, Departamentul pentru relații interregionale și culturale cu țările străine din cadrul Administrației Președintelui Federație Ruse. Potrivit datelor deținute de Centrul „Досье”, în afară de „stabilirea relațiilor” și „analiza detaliată a materialelor”, în lista sarcinilor acestui departament intră informarea lui Putin despre situația din Armenia, Azerbaidjan, Georgia (inclusiv Abhazia și Osetia de Sud), Uzbekistan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Kazahstan, Țările Baltice și Republica Moldova (inclusiv Transnistria).

Respectiv, informația pe care Cernov o primește de la așa-numita „subdiviziune moldovenească” a lui Maslov este direcționată cartierului general al SVR, dar și șefului adjunct al Administrației Președintelui Federației Ruse, Dmitri Kozak.

70414098_2328734697367411_449865392957947904_o

Dmitri Kozak (s) și Igor Dodon (d) // Foto: Igor Dodon via Facebook

Kozak este responsabil de relațiile cu țările CSI și cele ale Uniunii Economice Euroasiatice și face parte din cercul oamenilor apropiați de președintele rus, Vladimir Putin.

.

TOP SECRET – „A.P.”

18 decembrie 2015. Chiar de dimineață, agenda lui Dodon prevede o zi încărcată la Moscova.

Ora 8:30. Întrevedere cu „Krotov M. Iosifovici”. În agenda telefonică a lui Dodon, o persoană cu același nume este trecută drept „Krotov — consilier Narîskin”. La acel moment, Serghei Narîșkin era președintele Dumei de Stat a Federației Rusiei, iar, în mai puțin de un an, urma să fie numit la conducerea SVR.

telefon-25Ora 9:30. O nouă întrevedere în agenda lui Dodon. De altfel, una atât de secretă, încât este notată doar cu acronimul „A.P.”. Acesta poate fi descifrat ca: „Administrația lui Putin” sau „Administrația Președintelui”.

Ora 12:00. În agendă figurează întâlnirea cu „Loskutov Dmitrii Vladimirovici”. De la finele anului 2018, Loskutov se află la conducerea întreprinderii Glavkosmos, însă în 2015 acesta era adjunctul lui Dmitrii Rogozin, care la acel moment deținea funcțiile de vicepreședinte al Guvernului rus și cea de reprezentant special al președintelui Federației Ruse pentru Transnistria.

Anterior, RISE Moldova a dezvăluit cum, sub patronajul lui Rogozin, mai multe loturi cu ajutoare umanitare din Federația Rusă, procurate la prețuri majorate, au fost introduse prin contrabandă în Transnistria.

În 2017, autoritățile Republicii Moldova l-au declarat pe Rogozin persoană non-grata, acuzându-l de „amestec în treburile interne ale Moldovei”.

Ora 13:00. Întrevedere la „Gazprom media” – concernul rus care deține postul de televiziune NTV. Coincidență sau nu, dar cu o săptămână înainte de această vizită a lui Igor Dodon la Moscova, licența pentru retransmisiunea NTV în Republica Moldova a fost obținută de Exclusiv Media SRL, firmă la care Galina Dodon, soția politicianului, este angajată din 2012.

Exclusiv Media îi aparține deputatului socialist Corneliu Furculiță. Anterior, RISE Moldova a scris că Exclusiv Media apare într-o schemă prin care socialiștii s-au grupat în jurul unei afaceri secrete cu o companie off-shore conectată la Federația Rusă.

În seara aceleiași zile de 18 decembrie 2015, liderul socialiștilor revine la Chișinău.

Următoarea vizită a lui Dodon la Moscova este planificată pentru 24 decembrie 2015. În agenda sa este trecut un singur eveniment: „Admin.Presed”, care ar putea semnifica „Administrația Președintelui”.

Deja peste o lună, la 19 ianuarie 2016, Igor Dodon are planificată o nouă întâlnire. E vorba din nou de Igor Maslov, șeful așa-numitei „subdiviziuni moldovenești”. Vizita are loc cu o zi înainte ca Parlamentul de la Chișinău să-l voteze în funcția de premier pe Pavel Filip – la acel moment coleg de partid cu Vladimir Plahotniuc, care, cu o săptămână mai devreme, a pretins și el la aceeași funcție.

Întrevederea cu Maslov este stabilită dis-de-dimineață – între 8:00 și 9:00. Pentru după-amiaza zilei, Dodon are planificată o nouă întrevedere cu „Krotov M. Ios.”. Aparent e vorba de același consilier al lui Narîșkin – viitorul șef al SVR. (În august 2017, adică peste șapte  luni de la această întâlnire, Igor Dodon, fiind deja președinte, îi va oferi lui Krotov „Ordinul de Onoare”.)

Iar pentru ora 16:00, în agenda lui Dodon apare o locație deja cunoscută: „Adm. P.” [Administrația Președintelui].

.

VOIAJELE LA MOSCOVA

Nu am reușit să găsim nicio mențiune publică despre întâlnirile din 2015-2016 ale lui Igor Dodon cu Igor Maslov – șeful așa-numitei „subdiviziuni moldovenești” de la Kremlin, cu Mihail Krotov – consilierul lui Narîșkin, sau cu Dmitri Loskutov – adjunctul lui Rogozin.

Cert e că, doar pe parcursul anului 2016, înainte de a fi ales în funcția de Președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon a fost la Moscova de cel puțin 10 ori. Datele le-am extras din baza de date a zborurilor din Federația Rusă, care a ajuns în posesia noastră.


.

VIZĂ DE REȘEDINȚĂ LA TIRASPOL

telefon-2În lista abonaților moscoviți din agenda telefonului lui Dodon am descoperit două numere atribuite lui Igor Maslov: +7903969**** și +7495980****. Am sunat de câteva ori la unul dintre ele și am expediat și un SMS, prin care am anunțat că suntem reporteri de la RISE Moldova și că vrem să obținem de la el un comentariu. Maslov a citit mesajul, însă nu ne-a răspuns.

În schimb am reușit să luăm legătura telefonică cu Vasili Kașirin, cel care, potrivit actelor din „Arhiva lui Cernov”, poate fi considerat drept unul dintre coordonatorii activi ai așa-numitei „subdiviziunii moldovenești” a Kremlinului.

Vasili Kașirin: Eu lucrez la stat și mie îmi este interzis categoric să discut cu presa. Nu doar cu cea străină, dar și cu cea din Federația Rusă. Așa că, mă scuzați…

Reporter RISE: În cadrul Administrației Președintelui [Federației Ruse] Dvs. oricum sunteți responsabil de aspecte ce țin de Moldova, deci, am putea discuta măcar despre Moldova?
Kașirin: Nu comentez. […] Cunosc foarte bine activitatea redacției voastre, o respect, însă nu pot face niciun comentariu pentru Dvs. […] Eu nu comunic cu presa.

RISE: Totuși comunicați cu politicienii din Moldova?
Kașirin: De unde știți?

RISE: Conform unor scurgeri de informații din cancelaria domnului [Vladimir] Cernov, Dvs. elaborați note de raport…
Kașirin: Gata, nu mai discut cu Dvs. Toate bune. La revedere.

16-mld-sldfjowuri3242

Vasili Kașirin în Transnistria // Foto: mfa-pmr.org

În octombrie 2014, autoritățile moldovenești l-au reținut pe Kașirin pe Aeroportul din Chișinău și l-au expulzat înapoi în Federația Rusă, pe motiv că prezintă un pericol pentru securitatea națională.

În acea perioadă, Kașirin era cunoscut pe ambele maluri ale Nistrului drept unul dintre experții Institutului Rus pentru Cercetări Strategice (IRCS) – o instituție subordonată Administrației prezidențiale și condusă pe atunci de general-locotenentul SVR Leonid Reșetnikov. În 2017, Reuters anunța că experții IRCS elaborau planul unei campanii propagandistice de imixtiune a Federației Ruse în alegerile prezidențiale din SUA, lucru negat atunci de noul director al institutului, Mihail Fradkov – fost șef al SVR.

tiraspol-adresa-kashirin-1Datele analizate de RISE Moldova arată că, în 2014, autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol i-au eliberat lui Vasili Kașirin pașaportul de cetățean al autoproclamatei Republici Moldovenești Nistrene. Conform documentului, Kașirin avea viza de reședință în Tiraspol, pe strada Păcii, 24. La adresa respectivă am găsit un bloc locativ.

Coincidență sau nu, dar în același bloc își are sediul juridic și „Integrarea Euroasiatică” – o organizație neguvernamentală conectată la ajutorul umanitar din Federația Rusă introdus prin contrabandă în Transnistria.

.

POLITICIAN CU INTERESE PERSONALE

În septembrie 2014, o delegație a PSRM, în frunte cu Igor Dodon, s-a întâlnit la Moscova cu Serghei Narîșkin, președintele Dumei de Stat. Conform unui comunicat de presă al formațiunii, atunci Narîșkin a calificat PSRM drept un „partener de încredere”. Doar că, potrivit datelor Centrului „Досье”, în aceeași lună, pe biroul generalului Vladimir Cernov a ajuns o referință despre Igor Dodon. Una deloc lăudabilă, de altfel.

În cercurile politice moldovenești, I. Dodon are reputația unui politician de neîncredere, pentru care primează, mai întâi de toate, propriile interese și ambiții. Conform materialelor „Wikileaks”, când a candidat din partea PCRM la alegerile [parlamentare] anticipate din iulie 2009, acesta i-a comunicat ambasadorului SUA în RM despre planurile sale de a părăsi formațiunea respectivă după alegeri și de a crea un nou partid de centru-stânga, care ar putea fuziona cu alte forțe necomuniste, pentru a alege șeful statului.

Marți, 13 octombrie, am transmis prin intermediul Serviciului de presă al lui Dodon o solicitare de interviu. După câteva zile de așteptare, am recepționat un răspuns negativ. Ulterior am încercat să-l contactăm direct. Însă acesta nu ne-a răspuns nici la apeluri, nici la SMS-urile expediate.

Respectiv, nu am reușit să aflăm inclusiv dacă Igor Dodon știa despre caracteristica pe care i-o întocmise structurile Kremlinului. Totuși, în cadrul actualei campanii electorale prezidențiale, în care Igor Dodon s-a înscris pentru a încerca să obțină un nou mandat de președinte al Republicii Moldova, unul dintre sloganele sale sună în felul următor: «Надежный президент». În traducere directă din rusă: „Președinte de încredere”. Însă staff-ul său electoral a preferat o versiune română stilizată: „Președinte responsabil”.

soci3

Vladimir THORIK

Traducere din rusă: Lilia BOTNARIUC
Adaptare: Olga CEAGLEI și Nicolae CUȘCHEVICI


Proiectul #KREMLINOVICI nu are limite temporale și poate fi completat pe parcurs, odată cu apariția unor date noi. Prin urmare, dacă dispuneți de informații relevante care prezintă interes public, vă încurajăm să le expediați echipei RISE Moldova, utilizând aplicația RISE Leaks.


Preluarea articolelor de pe www.rise.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct la sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu RISE Moldova. Materialele de pe platforma on-line www.rise.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din R. Moldova.

RISE LEAKS

КОММЕНТИРУЙ ЭТУ СТАТЬЮ