Acum câteva luni, Finpar Invest SRL – companie de bază în imperiul imobiliar al oligarhului Vlad Plahotniuc, liderul Partidului Democrat (PD), a vândut trei proprietăți în valoare de peste jumătate de miliard de lei. Printre ele și Global Business Centre, reședința de afaceri unde Plahotniuc a fost vizat de o tentativă de asasinare.
Tranzacția nu s-a făcut direct, ci prin cedare de firmă. Cumpărătorul e o companie din paradisul fiscal Gibraltar cu beneficiari reali ascunși în spatele unor firme-paravan. Acum proprietățile sunt administrate de o rusoaică cu trecut afiliat gigantului energetic Gazprom.
Recent una dintre proprietățile preluate de la Finpar a și fost vândută unor companii controlate anterior de controversatul bancher Veaceslav Platon, condamnat în prima și a doua instanță la 18 ani de închisoare pentru implicare în „furtul miliardului”.
Iulie 2018. Finpar Invest fondează Real Concept Imobil SRL și varsă în capitalul social al noii companii trei proprietăți. E vorba de o vilă urbană cu statut de monument istoric din preajma Parlamentului, un teren de peste 10 hectare din zona Autogării de Nord și centrul de afaceri Global Business Centre.
Preventiv imobilele au fost evaluate de Soclu, companie care în trecut a mai prestat servicii similare firmei Finpar. Valoarea totală a celor trei proprietăți – 608,5 milioane de lei.
TRANZACȚIA ÎN OFFSHORE
„NU MĂ MAI DERANJAŢI”
În iulie 2018, la câteva săptămâni de la fondarea Real Concept Imobil, Finpar vinde cota de 100% ale noii companii offshorului Querious Holdings LTD din Gibraltar. Oficial Finpar e deţinută de Asirapal Enterprises LTD, o companie din Cipru.
Contractul de vânzare a capitalului social a fost semnat în prezența Olgăi Bondarciuc, notara care a autentificat în trecut mai multe tranzacții în care au fost implicate firme sau persoane din anturajul oligarhului Plahotniuc.
Mihai Pocnea, administrator al Finpar Invest, a refuzat să comenteze la telefon tranzacția și a solicitat să-i trimitem întrebările în scris, ceea ce am și făcut. După câteva zile de așteptare, timp în care nu am primit răspuns, am revenit la Pocnea, însă acesta a neglijat apelurile și mesajele noastre.
Am insistat repetat și, într-un final, Pocnea ne-a expediat următorul mesaj: „Acesta este numărul meu personal de telefon şi vă rog să nu mă mai deranjaţi în acest mod. Mulţumesc.” Asta în condițiile în care numărul său de mobil este indicat în documentele de reprezentare ale companiei Real Concept Imobil în fața Agenţiei Servicii Publice.
PROPRIETARUL DIN GIBRALTAR
Noul proprietar al Real Concept Imobil, Querious Holdings LTD, este deținut de Redmount Nomines LTD, o companie paravan tot din Gibraltar și care face parte din grupul Redmount, specializat în servicii de optimizare fiscală şi gestionare de active.
Peste câteva zile după ce a cumpărat firma Real Concept Imobil, Querious Holdings a cedat cota de 100% unei alte firme din Gibraltar – Eastern Holdings LTD (Detalii, AICI). Aceasta din urmă are acționari nominali tot din cadrul grupului Redmount.
Deja la mijlocul lunii august 2018, administrator la Real Concept Imobil devine Yulia Rogozhina. Femeia are 37 ani, e cetățeancă a Federației Ruse și locuieşte în Lytkarino, o suburbie a Moscovei. Anterior Rogozhina a activat în cadrul firmei Gazpromstroyinginering, o subsidiară a gigantului rus Gazprom.
Contactată telefonic, Rogozhina a refuzat să dea detalii despre adevărații proprietari şi planurile acestora referitoarea la cele trei imobile cumpărate. „Nu vă pot spune nimic despre planurile investitorilor, nici cine sunt ei… Reprezentantul meu poate că va lua legătura cu Dvs. şi vă va oferi detalii la acest subiect”.
Până la publicarea acestui material, nimeni nu a luat legătura cu reporterul RISE Moldova.
PROPRIETĂȚILE VÂNDUTE DE FINPAR INVEST
Activelor deținute de compania liderului democrat au fost supuse în ultimii ani unui proces mai amplu de reconfigurare. Amintim aici doar de vânzarea a șapte benzinării (2015), clădirea de pe malul lacului din Parcul „Valea Trandafirilor” (2016) și fosta Cafenea „Guguță” (2017). Pe fundalul acestor cedări continue a și avut loc înstrăinarea în offshore a celor trei proprietăți.
GLOBAL BUSINESS CENTRE
Global Business Centre (GBC) de pe bd. Dimitrie Cantemir din capitală a fost ani la rândul reședința de afaceri a lui Plahotniuc. Acesta e un imobil luxos compus din două clădiri: cea principală are șapte etaje, o suprafață totală de peste 5.200 de metri pătrați și o valoare cadastrală de 55,7 milioane de lei; cea secundară – două etaje, circa 300 de metri pătrați și o valoare de 4,6 milioane de lei. Detalii, AICI
Terenul de 16 ari pe care e amplasat centrul de afaceri, rezultat din comasarea a două loturi mai mici, a ajuns în proprietatea Finpar Invest în 2004-2006, în plină guvernare comunistă. Compania, care la acel moment avea denumirea veche de Minor SRL, a plătit pentru el aproape 270.000 de lei (circa 17.000 de euro la cursul de atunci). În 2018, când a ajuns să fie vândut, terenul a fost evaluat la un preț de aproape 70 de ori mai mare – 18,7 milioane de lei (circa 960.000 de euro).
La intersecția anilor 2017-2018, Plahotniuc s-a transferat în noul sediu de lux al PD din centrul Chișinăului, fiind urmat de mai multe organizaţii pe care le-a fondat, inclusiv Asociaţia Oamenilor de Afaceri din Moldova și Fundaţia Edelweiss.
Odată cu plecarea proprietarului și a organizațiilor afiliate, centrul de afaceri de pe bd. Dimitrie Cantemir a fost părăsit și de alte companii și persoane. De exemplu, Victoriabank și-a închis Agenția 51 din cadrul GBC, iar notara Olga Bondarciuc şi-a mutat oficiul pe str. 31 august 1989 – nu departe de sediul PD, noua reședință a lui Plahotniuc.
Pe când activa la GBC, Plahotniuc a fost vizat de o tentativă de asasinare, plan dejucat de forțele de ordine din Moldova și Ucraina în primăvara lui 2017 (Detalii, AICI). Conform imaginilor prezentate de poliție, killerii și-au schițat planul pe nisip și urmau să folosească aruncătoare de grenade.
VILA DE LÂNGĂ PARLAMENT
Cel mai mare chilipir din tranzacția cu offshorul din Gibraltar Finpar l-a avut de pe urma unei vile urbane cu statut de monument istoric de importanță locală din imediata apropiere a Parlamentului (Detalii, AICI). Clădirea e amplasată pe un teren de aproape 7 ari din str. Sfatul Țării și are o suprafaţă utilă de 674 de metri pătraţi. Detalii, AICI
Vila urbană a fost cumpărată de la stat încă în 2001 de Minor SRL, actuala Finpar Invest, cu un preţ de doar 249.000 de lei (circa 20.000 de euro la cursul de atunci). Tranzacţia nu s-a lăsat fără probleme. Oficiul cadastral Chişinău a refuzat înregistrarea dreptului de proprietate pe motiv că lipsea actul de primire-predare a unor încăperi. Drept răspuns Finpar a apelat la instanţa de judecată, care a obligat cadastrul să înregistreze totuși tranzacţia.
În 2005 clădirea a fost reconstruită de Moldconstruct Market SRL, companie care a câștigat mai multe licitații publice în perioada guvernării comuniste și la care Oleg Voronin, fiul președintelui de atunci, a figurat ca economist. Detalii, AICI
În următorii ani monumentul istoric își mai schimbă proprietarii de două ori ca, în martie 2017, să fie răscumpărat de Finpar Invest. La finele aceluiași an firma reușește să privatizeze și terenul, achitând în bugetul statului suma simbolică de 145.000 lei (puțin peste 7.000 de euro).
Iar în aprilie 2018, când Finpar pregătea tranzacția cu offshorul din Gibraltar, terenul de lângă Parlament este evaluat la 11,6 milioane lei. O sumă de 80 de ori mai mare decât cel plătit la privatizare.
Nici vila urbană nu a fost de lăsat. Aceasta a fost evaluată la peste 47 de milioane de lei, sumă de aproape 190 de ori mai mare decât prețul de privatizare plătit la începutul anilor 2000.
După ce offshorul din Gibraltar a preluat controlul Real Concept Imobil, vila a fost transferată în proprietatea Real Grup Imobil, o societate pe acțiuni din Republica Moldova la care administrator a figurat până zilele trecute aceeași Yulia Rogozhina.
PARAGINA „GRĂDINA MOLDOVEI”
Totuşi cea mai valoroasă proprietate pe care Finpar a cedat-o offshorului din Gibraltar e un teren de peste 10 hectare cuprins în perimetrul AutoGării de Nord, CET-1, piaţa de pe Calea Basarabiei şi str. Tudor Vladimirescu.
În paragină și presărat cu gunoaie şi fundaţii ale unor construcţii nefinalizate, acesta e în prezent ascunzătoare pentru maidanezi și veceu în aer liber pentru șoferii și călătorii de la Gara de Nord.
Cândva pe el se întindeau sere, iar acum 14 ani guvernarea comunistă decidea să-l transforme într-un complex agricol numit „Grădina Moldovei”. A fost primul pas programat care a dus la privatizarea lui ulterioară. Detalii, AICI
2005. Guvernul Tarlev decide modificarea destinației terenului, care avea atunci suprafaţa de 10,65 hectare și se afla în folosinţa întreprinderii Vivaflora, „în legătură cu excluderea acestuia din circuitul agricol, pentru construcţia unui centru agricol comercial”. Detalii, AICI
2006. Terenul este transmis în arendă, pe un termen de 99 de ani, firmei Gifi Vostok SRL, una dintre cele mai mari companii de microfinanţare din Republica Moldova din acea perioadă. Detalii, AICI
2007. Gifi Vostok obține girul Ministerului Economiei, condus pe atunci de actualul președinte Igor Dodon, și cedează dreptul de arendă firmei Best Travel SRL, motivându-și decizia prin incapacitate financiară.
2008. După o licitaţie organizată de Agenţia Proprietăţii Publice, Best Travel achiziționează terenul cu doar 16,8 milioane de lei.
2010 (iulie). Curtea de Conturi constată că vânzarea terenului „s-a efectuat în condiţii nefavorabile statului, în lipsa transparenţei, la preţul normativ prevăzut pentru terenuri aferente, neţinându-se cont că terenul respectiv a fost destinat pentru construcţii, ceea ce a determinat o diminuare a costului acestuia”. Conform raportului curții, terenul a fost evaluat de Bursa Imobiliară „Lara” la un preţ de 60,07 milioane lei, respectiv statul a ratat un venit de peste 43 de milioane de lei.
2010 (septembrie). Best Travel revinde terenul firmei Finpar Invest cu 29,2 milioane lei. Preț aproape de două ori mai mare decât cel achitat în 2008, dar de două ori mai mic decât cel real de piață.
Deja în 2014 firma controlată de Plahotniuc rupe 22 de ari din terenul cumpărat și îi vinde firmei Grand Oil SRL, pe care acum este amplasată o benzinărie Lukoil. Grand Oil e firma căreia tot în 2014 Finpar Invest i-a vândut șapte benzinării, lucru despre care RISE a scris anterior.
Ajuns în aprilie 2018, terenul de 10,4 hectare este evaluat la 320 de milioane de lei, sumă de 10 ori mai mare decât prețul cu care a fost cumpărat. Anume cu această valoare este inclus în capitalul social al Real Concept Imobil și vândută offshorului din Gibraltar.
Cumpărat pentru a fi vândut?
Noul proprietar a și divizat terenul de peste 10 hectare în două loturi egale.
Unul a fost ipotecat companiei de asigurări Asito, contra sumei de 50 de milioane de lei. Datele cadastrale arată că tranzacția s-a efectuat în baza unui antecontract de vânzare-cumpărare din 28 septembrie 2018. Detalii, AICI
Tot în aceeași zi a fost ipotecat și al doilea lot, contra sumei de 60 de milioane de lei. Și în acest caz e vorba de o companie de asigurări – Moldasig SA. Detalii, AICI
Potrivit procurorilor, ambele firme de asigurări au fost controlate anterior de Veaceslav Platon, controversatul bancher condamnat în prima și a doua instanță la 18 ani de închisoare pentru pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari, după ce ar fi prejudiciat Banca de Economii cu peste 869 de milioane de lei.
Reprezentanții companiilor respective au evitat să comenteze cele două tranzacții.
Ion PREAȘCA
A contribuit: Iurie ROTARU (ziarul «СП», Bălţi)
Acest articol a fost publicat în cadrul proiectului „Using New Media for Civic Engagement and Transparent Elections” implementat de RISE Moldova în baza unui grant oferit de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Cehe și National Endowment for Democracy. Opiniile exprimate în această publicație aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia Ministerului sau a National Endowment for Democracy. Instituțiile finanțatoare nu influențează în niciun fel subiectul şi conținutul investigațiilor publicate.
Preluarea articolelor de pe www.rise.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct la sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu RISE Moldova. Materialele de pe platforma on-line www.rise.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din R. Moldova.
Citiți mai jos și alte articole la acest subiect:
PlahotniucLeaks
Culisele afacerii imobiliare Voronin-Plahotniuc
Palatul de la intersecția Shor-Plahotniuc
Tranzacția și interesele din spatele „Casei Albe”
[VIDEO] Paradisul oligarhului