14/06/2023

Investigația jurnalistică „Offshorul şi contul bancar austriac al familiei Iurcu”, publicată de RISE Moldova în octombrie 2021, a servit drept temei pentru Procuratura Anticorupție (PA) să deschidă un dosar penal pe numele fostul viceministru al Economiei, Vitalie Iurcu. PA a anunțat astăzi că dosarul a fost trimis în instanța de judecată.

O investigație RISE îl trimite pe fostul viceministru Iurcu în judecată

În investigaţia realizată în baza documentelor din #PandoraPapers, RISE Moldova a arătat că Vitalie Iurcu şi soţia sa deţineau o firmă din paradisul fiscal Belize și un cont bancar în Austria, pe care a uitat să le includă în declarațiile lui de avere din perioada în care exercita funcția de director general la Moldtelecom SA și, apoi, cea de vice-ministru și de secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei.

„Nu prea am ce verifica, staţi liniştit şi gata”, ne-a declarat atunci Iurcu.

Ancheta Procuraturii Anticorupţie a confirmat atât cele descrise în investigaţia RISE, cât şi a scos la iveală alte încălcări. „Subiectul investigat intenționat nu a indicat în declarațiile sale de avere și interese persoanele pentru perioada 2017-2019 un mijloc de transport de lux deținut prin intermediul unei companii afiliate acestuia, achiziționat în anul 2017 la prețul de aproximativ 700 000 lei (MDL), 7 conturi deschise într-o instituție bancară din Austria cu un rulaj de peste 400 000 euro, dar și activele în sumă de 50 000 dolari SUA deținute în capitalul social al unei societății comerciale nerezidente din Belize, înregistrate pe numele soției”, se menţionează în comunicatul organului de anchetă.

Totodată Procuratura Anticorupţie menţionează că „învinuitul a recunoscut faptele comise, însă le-a calificat ca acțiuni comise din eroare, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani”.

Pentru infracțiunea comisă (fals în declarații), Legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 20 de mii de lei la 30 de mii de lei sau închisoare de până la un an, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la doi la cinci ani.

Citiți ancheta „Offshorul şi contul bancar austriac al familiei Iurcu”, AICI.
Citiți alte anchete din proiectul #PandoraPapers, AICI.

#PandoraPapers reprezintă cea mai mari scurgere de informație din istorie privind paradisurile fiscale. RISE Moldova a publicat o serie de anchete ce vizează foști demnitari, șefi la stat, angajați ai unor instituții publice, precum și oameni de afaceri din Republica Moldova.


Ion PREAȘCA

Comenteaza acest articol