2/10/2018

Reporterii RISE Moldova au realizat un interviu cu Veaceslav Platon, controversatul bancher, condamnat în prima și a doua instanță la 18 ani de închisoare pentru implicare în „furtul miliardului” din sistemul bancar din Moldova.

Interviul a fost realizat prin intermediul avocaților lui Platon, după ce Administrația Națională a Penitenciarelor ne-a refuzat un interviu video cu acesta. Motivul – „condamnatul are calitatea procesuală în altă cauză penală aflată în procedură” (Detalii, AICI). Respectiv, nu am avut posibilitatea să confruntăm unele răspunsuri sau să facem precizări.

Acest interviu este o versiune tradusă, varianta originală fiind în limba rusă.

veaceslav-platon-sotie-judecata

I-AM INTERZIS SOȚIEI SĂ MAI VINĂ ÎN MOLDOVA

– Cum sunteți tratat în penitenciar?
– Atitudinea față de mine este una extrem de dură. De mai bine de doi ani sunt singur în celulă. În general sunt singur în tot blocul. Toate celulele din jurul meu sunt goale. La ușă stau de gardă non-stop angajații [Detașamentului cu destinație specială] „Pantera”. Nu-și scot cagulele nici când temperatura urcă la 40 de grade. Ușa e deschisă doar în prezența a trei oameni. Totul e împânzit cu camere de supraveghere. Sub fereastra mea, indiferent dacă plouă sau ninge, stă un gardian cu pistol automat. Turnul de supraveghere cu alți gardieni înarmați e la zece metri de fereastra mea.

Rația alimentară îmi este limitată la maximum. Când era caniculă nu mi se dădea apă potabilă, iar pe cea de la robinet o întrerupeau. Celula mea corespunde perfect condițiilor de carceră. Mâncarea și lucrurile personale stau pe podea. Nu am altceva pe care să le pun. După publicarea materialelor referitoare la implicarea lui [Vladimir] Plahotniuc (actualul președinte al Partidului Democrat – n.r.) în furtul miliardului au început să-mi ia creioanele și pixurile. După ce avocații mei au scris un șir de plângeri, angajații penitenciarului mi-au adus cinci pixuri și trei creioane. Am semnat că le-am primit, iar după o oră, în timp ce eram la întrevedere cu avocații, au intrat în celulă și le-au luat. În timpul perchezițiilor ei îți iau tot ce vor, apoi pleacă fără să întocmească vreun document. Procuratura este solidară cu administrația penitenciarului și, în mod demonstrativ, fără ca măcar să întrebe pe cineva, refuză să reacționeze.

În cazul avocaților mei, contrar tuturor normelor legale care nu le limitează întâlnirile cu clienții, li s-a impus un grafic de trei vizite pe săptămână, cu durata de până la o oră fiecare. După ce CtEDO a comunicat [autorităților Republicii Moldova] despre plângerile noastre, vizitele avocaților au fost reduse la două pe săptămână.

Toți inamicii politici ai lui Plahotniuc se întâlnesc cu avocații lor în una și aceeași cameră, unde totul este înregistrat video și audio. Și eu, și Filat, și [David] Davitean (fostul cumnat al lui Vitalie Proca – killerul care a încercat să-l asasineze pe bancherul rus Gherman Gorbunțov – n.r.).

În ultima perioadă, la intrarea în penitenciar, avocaților au început să le fie verificate chiar și documentele privind apărarea mea, lucru interzis. Cinism total. Au început să le confiște ziarele și revistele. Toate schemele referitoare la furtul miliardului pe care avocații mei le investighează, iar ulterior îmi transmit rezultatele, sunt confiscate personal de [Igor] Pîntea (șeful Penitenciarului nr. 13 – n.r.), fără să fie întocmit vreun protocol, și duse nu știu unde.

De șase ori pe zi sunt percheziționat. Dacă se strică fierbătorul electric (iar el și radioul sunt singurele aparate electrice de care dispun), atunci pot să aștept și săptămâni întregi până obțin permisiunea să-mi fie transmis altul. Respectiv, nu pot să-mi fac un ceai. La televizor nici nu visez, deși acesta este expres permis de lege. Am venit chiar cu propunerea ca din contul meu să instalez televizoare în toate celulele, dar oferta a fost respinsă. Cică la ei rețeaua electrică e veche și nu va rezista tensiunii. Le-am propus să suport și repararea rețelei, însă au râs de mine.

Felul în care sunt tratat aici ține direct de controlul personal al lui Plahotniuc. Totul este coordonat cu el, chiar și fierbătorul electric. Cel puțin așa a dat de înțeles Pîntea. Dar nu-i nimic, m-am obișnuit deja. În schimb voinţa mi se călește.

– Când v-ați văzut ultima dată soția, copiii, mama? În celulă aveți poze cu membrii familiei?
– Au trecut mai mult de doi ani de când nu mi-am văzut copiii și peste un an de când nu mi-am văzut soția. Cu ea în general nu mi-au permis nicio întâlnire. Am văzut-o doar așa, timp de câteva momente, în sala de judecată.

În iulie 2017 Plahotniuc a început să ne transmită amenințări, precum că soția va fi arestată următoarea dată când va veni în Moldova (ea locuiește în Federația Rusă – n.r.). Respectiv, i-am interzis să mai vină încoace, chiar dacă ea vrea.

Da, am fotografii cu membrii familiei. Ce-i drept, în timpul ultimei percheziții Pîntea, șeful Penitenciarului nr. 13, le-a smuls de pe perete și le-a rupt în bucăți. Eu însă am avut și altele.

PENTRU ADUCEREA MEA ÎN MOLDOVA AU FOST PLĂTITE 3 MIL. USD

– Ce afaceri ați deținut în Moldova înainte de a fi arestat? Ce s-a întâmplat cu acestea după ce ați fost arestat?
– În principiu nu am deținut afaceri, ci am administrat investiții străine. Acum totul a ajuns în mâinile lui Plahotniuc. Însă acest lucru este temporar, până în momentul în care Plahotniuc va pierde puterea.

– Ce s-a întâmplat pe data de 25 iulie 2016? De ce ați fost arestat?
– Eu am fost arestat în Kiev pe data de 25 iulie, la cererea autorităților Republicii Moldova. Asta s-a întâmplat la doar 40 de minute după ce parvenise cererea din Moldova. Reținerea a fost făcută de către subdiviziunea cu destinație specială „Alfa” a SBU (Serviciul Ucrainean de Securitate – n.r.). Erau cel puțin 20 de persoane. În dimineața acelei zile, Viorel Morari, [șeful Procuraturii Anticorupție din Moldova], anunțase că eu sunt dat în urmărire. Eram absolut liniștit, deoarece de 23 de ani eram cetățean al Ucrainei, iar în anul 2002 îmi schimbasem numele de familie după cel al soției. Constituția Ucrainei interzice extrădarea propriilor cetățeni. Iar în momentul în care le-am prezentat celor de la SBU pașaportul, aceștia au înălbit. S-a creat panică. I-au raportat lui [Petro] Poroșenko, [președintele Ucrainei]. Însă acesta a dat ordin să fie întreprinse toate măsurile ca să fiu predat amicului său Plahotniuc.

Cei de la SBU au mers la oficiul unde acum 14 ani primisem pașaportul și au furat din dosar formularul nr. 1. Anume acest lucru le-a permis ulterior să anunțe că pașaportul este fals. O tâmpenie, evident, însă acest aspect nu a preocupat pe nimeni. Dar chiar și dacă nu-l luăm în considerare, atunci Procuratura Generală a Ucrainei însăși a încălcat toate normele posibile și a emis mandatul de extrădare falsificând cu dată anterioară refuzul meu de contestare a deciziei [de extrădare a Serviciului de Migrație al Ucrainei]. Astfel am fost dus la aeroport, unde mă aștepta deja o cursă charter.

Avocații mei, care sunt persoane serioase și influente în Ucraina, nu au putut să creadă celor întâmplate. Nici măcar în timpul [fostului președinte ucrainean Viktor] Ianukoviki nu se făceau astfel de mârșăvii.

În martie 2019 în Ucraina vor avea loc alegeri prezidențiale. Dintre toți candidații, Poroșenko se află pe locul 7 în topul preferințelor alegătorilor. Cred că în aprilie 2019 o să anulăm toate deciziile, atât a Procuraturii Generale a Ucrainei, cât și a tuturor instanțelor de judecată.

– De ce credeți că ați fost arestat anume în iulie 2016?
– Am fost arestat imediat ce Plahotniuc s-a înțeles cu Poroșenko.

– Cum explicați extrădarea Dvs., având în vedere faptul că, în luna septembrie-octombrie 2016, autoritățile ucrainene i-au informat pe avocații Dvs. că nu a avut loc niciun fel de extrădare? Asta în timp ce Dvs. deja de o lună erați în Republica Moldova?
– Procurorii înșiși erau șocați și nu recunoșteau extrădarea, deoarece înțelegeau faptul că decizia privind extrădarea mea nicicum încă nu putea să intre în vigoare.

– Ați fost extrădat în Republica Moldova pe data de 29 august. Descrieți momentul extrădării.
– Mă aflam în celulă. De la mine tocmai ieșise avocatul [Ilia] Novikov, cel care a apărat-o și pe Nadejda Savcenko (pilot militar, erou al Ucrainei, s-a aflat o perioadă în închisoare în Rusia – n.r.). Mi s-a cerut să ies și mi-au pus cătușele. Apoi m-au dus într-o cameră cu patru martori cărora li s-a cerut să mă țină minte. Aceștia au semnat o hârtie conform căreia cică încă cu 10 zile în urmă am refuzat să semnez și, respectiv, să contest în instanță documentele Serviciului de Migrație al Ucrainei.

Au intrat apoi procurorii, mi-au adus la cunoștință decizia de extrădare a Procuraturii Generale a Ucrainei și imediat m-au prevenit că am 10 zile la dispoziție pentru a o contesta. Chestiunea constă în faptul că, conform legii, decizia Procuraturii Generale a Ucrainei intră în vigoare doar după ce aceasta este contestată în două instanțe de judecată. Procurorii au ieșit, au intrat câteva persoane cu cagule, mi-au pus un sac pe cap, m-au scos în curte, m-au urcat într-un microbuz și m-au dus la aeroport.

– Cu ce avion ați fost adus în Republica Moldova? Al cui era avionul? Cât de des ați avut ocazia anterior să zburați cu astfel de aeronave? Cine a suportat cheltuielile de zbor?
– Avionul cu care am fost adus în Moldova era unul de marca Gulfstream. Acesta aparține unei companii în spatele căruia se află Poroșenko. Relațiile dintre Plahotniuc și Poroșenko sunt demne de remarcat – în fața avionului în care mă aflam eu zbura alt avion, care de asemenea îi aparținea lui Poroșenko. Imediat după ce în primul avion fusese încărcați banii plătiți pentru extrădarea mea, a aterizat și cel de-al doilea avion. Din informațiile pe care le dețin, pentru aducerea mea în Moldova au fost plătite 3 milioane de dolari.

Mă întrebați dacă am mai zburat cu curse charter și cine le-a plătit? Da, am zburat, și încă destul de des. Câteodată zburam cu [Ilan] Șor (om de afaceri și primar de Orhei – n.r.). Și cu Plahotniuc am zburat de vreo două ori.

De câteva ori când am mers în vacanță prin Europa, chiar Șor mi-a pus la dispoziție așa, prietenește, avionul său. Acesta își oferea avionul și lui Voronin, și lui Leancă, și încă multor altor persoane, în special din Rusia. Așa acesta își stabilea relații de prietenie: oferind cadouri, asigurând zboruri sau vacanțe confortabile. Șor e maestru în a câștiga încrederea și a se face util și amabil. Și totul e oferit în contextul: „Fii bun, acceptă calul în dar”.

– Care-i rolul lui Ilan Șor în dosarul penal care vă vizează? La nunta acestuia din 2011 Dvs. ați declarat că mirele este multi-talentat. Bănuiați atunci că talentele lui vor sta la baza unui proces penal împotriva Dvs.?
– Șor este doar un instrument. Acesta îi aparține în totalitate lui Plahotniuc. Vă amintiți că Șor a depus mărturie împotriva mea doar după ce fusese reținut. Imediat ce a depus mărturie – a și fost eliberat. Nu cred că a fost nevoie de cine știe ce eforturi pentru a-l convinge. Pentru propria-i libertate acesta cu lejeritate a oferit la schimb libertatea mea.

Mă întrebați dacă am bănuit vreodată ce rol va juca Șor în viața mea? Problema doar nu e în el. Problema e în Plahotniuc și în sistemul de putere pe care acesta l-a instaurat în Republica Moldova. Dacă nu exista Șor, cu siguranță să găsea altcineva. Chiar și mâine, indiferent despre ce dosar penal ar fi vorba, se va găsi cu ușurință un martor care să facă declarații împotriva Dvs. și veți fi imediat reținut și judecat, dacă Plahotniuc va avea nevoie de acest lucru. Iar voi știți asta foarte bine.

– Ați fost prieten cu Șor? Doar ați petrecut împreună diverse sărbători de familie – zilele de naștere ale copiilor, nunți etc.
– Cu Șor am fost cunoștințe foarte bune, dar prieteni – niciodată. Prieten este acela care trece prin foc și pară pentru mine. La fel și eu pentru el. Cu alte cuvine, eu înțeleg cu totul altfel noțiunea de prieten. Da, eu eram un oaspete frecvent la evenimentele organizate de Șor. Eu îi eram util. Acesta împrumuta bani de la mine destul de des.


20.04.2017 – Magistrații Judecătoriei Chişinău sediul Buiucani l-au condamnat la 18 ani de închisoare pe omul de afaceri Veaceslav Platon pentru escrocherie și spălare de bani

PLAHOTNIUC ȘI ȘOR SUNT BENEFICIARII FINALI AI CREDITELOR BEM

– Domnule Platon, cine este beneficiarul final al creditelor de la Banca de Economii (BEM) pentru care ați fost condamnat la 18 ani de închisoare? Ilan Șor și procurorii susțin că acesta sunteți Dvs.
– Sunt uimit că îmi puneți această întrebare. Noi am publicat pe internet o groază de informații la acest subiect, acolo totul este rugumat de mii de ori. Constat că anume această trăsătură reprezintă un specific național al Republicii Moldova – nimeni nu vrea să citească, tuturor le este lene să pătrundă în esență. Citesc doar titlurile. Anume de acest fapt și profită Plahotniuc. Vedem titluri răsunătoare și afirmații spumoase, iar la nivel de probe – materiale din cadrul Congresului al XXV-lea al Comitetului Central al Partidului Comuniștilor al Uniunii Sovietice. Dar nimeni nu citește, nimeni nu analizează. Nici măcar judecătorii nu citesc materialele din cadrul proceselor penale și puțin ce înțeleg din deciziile pe care ei înșiși le pronunță.

Repet încă o dată: beneficiarii finali ai tuturor creditelor BEM au fost Plahotniuc și Șor. Ai tuturor creditelor, fără excepție. Și acestea nu sunt declarații goale, de genul celor pe care doar procuratura Moldovei își permite să le facă. În susținerea acestor declarații există probe documentare concrete.

– Conform materialelor din dosarul penal în care sunteți vizat, creditele emise de BEM au fost folosite pentru a stinge creditele pe care le-ați luat de la Victoriabank între anii 2011-2012. În declarațiile pe care le-ați făcut ulterior, Dvs. susțineați deschis că acele credite luate de la Victoriabank au fost folosite la stingerea unor datorii legate de cumpărarea unor active de la Vladimir Plahotniuc (Victoriabank SA – 26,75%, Victoria Asigurări SRL – 81,76% și Alfa-Engineering SRL – 100% – n.r.). În același timp, acordurile de credit indică faptul că acestea au fost contractate pentru alte scopuri, în special pentru cumpărarea echipamentului. Deci Dvs. recunoașteți din start că nu ați folosit creditele conform destinației, ceea ce reprezintă o încălcare a legislației bancare și penale?
– Întrebarea nu este pusă corect. Creditele de la Victoriabank nu au mers la stingerea datoriei față de Plahotniuc, ci la plata tranzacției încheiate. Nu au existat nicio datorie față de Plahotniuc. Lucrurile stau în felul următor: întâi dai banii, apoi vezi acțiunile.

În ce privește încălcarea legislației bancare și a celei penale. Ei și ce? Vreo persoană din conducerea Victoriabank a fost pedepsită pentru încălcarea legislației bancare? Cei de acolo au fost coparticipanți la furtul a două miliarde din BEM și nu s-a întâmplat nimic.

Ce ține de legislația penală, probabil vă referiți la art. 238 din Codul Penal (dobândirea creditului, împrumutului sau despăgubirii/indemnizației de asigurare prin înșelăciune – n.r.). Uitați-vă la acest articol în redacția anului 2011, an în care au fost emise creditele. Acolo este stipulat faptul că răspundere apare numai în cazul în care banca a fost prejudiciată. Respectiv, în cazul în care creditele au fost stinse, nu există nici răspundere. Iar modificările ulterioare ale art. 238 nu au efect retroactiv.

Dar chiar și atunci, ca și în prezent, acest articol era unul mort, deoarece nu a fost pronunțată nicio sentință în baza lui. Mai mult, 70% din totalul creditelor valutare acordate de băncile din Republica Moldova nu sunt utilizate conform destinației. Acesta este rezultatul deficiențelor privind reglementările pieței valutare, când până și băncile îi obligă pe agenții economici să evite formalitățile.

– În a doua jumătate a anului 2014 creditele luate de la Victoriabank au făcut obiectul unor contracte de cesiune și de fidejusiune. Care a fost rolul acestor tranzacții și cine urma să întoarcă datoriile?
– Când se discutau condițiile tranzacției inverse (răscumpărarea activelor vândute de către Plahotniuc lui Platon, în special acțiunile Victoriabank – n.r.), [Serghei] Iaralov (persoană de încredere a lui Plahotniuc – n. r.) și Șor au început să promoveze următoarea formulă: <întrucât la momentul achiziției ați luat credite și cu ele ați plătit parțial tranzacția, noi tot vrem să facem la fel. Dar pentru că nu prea avem timp la dispoziție, iar activitatea Consiliului băncii [Victoriabank] este blocată de către Judecătoria Buiucani, iar fără permisiunea consiliului nu poate fi acordat niciun credit, realocați-ne nouă aceste credite sau lăsați-ne să garantăm pentru ele. Respectiv, noi vom scădea suma împrumuturilor din suma tranzacției.>

Partenerii mei au fost de acord cu această formulă, cu condiția scoaterii gajului de pe bunurile depuse la momentul accesării creditelor. În rezultat, creditele au fost transferate pe companiile lui Șor, iar bunurile noastre – degajate. Am primit și scrisori de la Victoriabank privind eliberarea gajului.

Din motive lesne de înțeles, instanța de judecată nici măcar nu a vrut să ia în considerare probele respective, invocând faptul că, cică acestea nu au legătură cu cauza aflată pe rol. Iar Șor a spus că și-a asumat aceste datorii așa, pur și simplu, la cererea mea. Asta în timp ce el a gajat la Victoriabank mijloace furate preventiv de la BEM. Și „justiția echidistantă din Moldova” a fost mulțumită cu o astfel de explicație total lipsită de sens.

plahotniuc-si-platon-otiv

– În 2014 cui ați vândut acțiunile Victoriabank – lui Ilan Șor, lui Vladimir Plahotniuc sau lui Serghei Lobanov?
– Acțiunile Victoriabank i-au fost transmise lui Vladimir Plahotniuc. În spatele companiei [cipriote] Insidown (din noiembrie 2014 și până în ianuarie 2018 firma a deținut 39,2% de acțiuni la Victoriabank – n.r.) stă Plahotniuc. Șor și Iaralov s-au ocupat doar de tranzacția de cumpărare. Compania Insidown și „Lumea Copiilor” (denumirea veche a actualului Centru comercial „Gemeni” – n.r.) au aceiași acționari, și anume Kinanis LLC [din Cipru]. Cele 12,5 milioane de dolari transferate la bursă pentru cumpărarea acțiunilor Victoriabank au fost luate în credit de la Banca Socială, iar mai apoi înlocuite cu bani luați de la firma Zenit Management [din Marea Britanie]. Deținem toate înregistrările și extrasele, e nevoie doar de niște procurori cinstiți. Autoritățile ar putea chiar acum să confiște cele 40% din acțiunile Victoriabank preluate de Banca Transilvania. Serghei Lobanov a fost doar o persoană interpusă, care, de fapt, nu are nimic cu Insidown. Iar Șor și Iaralov nu au făcut decât să reprezinte interesele lui Plahotniuc în această tranzacție.

– De ce ați decis să-i întoarceți lui Vladimir Plahotniuc activele pe care le-ați cumpărat în 2011 tot de la el? De ce tranzacția a fost intermediată de Ilan Șor și Serghei Lobanov?
– Deja am răspuns la această întrebare. Plahotniuc nu-mi permitea să schimb managementul băncii și practic blocase activitatea Victoriabank. Mai mult, folosindu-se de controlul pe care-l avea asupra Băncii Naționale, bloca permanent acțiunile Victoriabank. În astfel de condiții nu avea niciun sens să le mai păstrez. Mai mult, după o analiză detaliată a calității activelor, ne-am dat seamă că plătisem un preț mult prea mare pentru ele.

– În iunie 2018 Procuratura Anticorupție v-a înaintat învinuirea într-un nou dosar penal. Sunteți acuzat iarăși de escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari. Mai exact, procurorii susțin că, în 2014, prin înșelăciune l-ați convins pe Ilan Șor să ia pentru Dvs., prin intermediul firmelor sale, credite de la BEM. E vorba de o sumă de circa 280 de milioane de lei. Cine este beneficiarul final în cazul acestor credite?
– Repet încă o dată: toate creditele BEM au fost acordate lui Șor și Plahotniuc. Nimeni altcineva nu a mai primit credite. Uitați-vă peste sentința lui [Vladimir] Filat (fost premier, condamnat la 9 ani de închisoare pentru corupere pasivă și trafic de influență – n.r.). Vă rog să depuneți un efort și să o citiți. În ea n-o să găsiți nicio referire la BEM. Absolut niciuna! În pofida acestui fapt, s-a tot tirajat și trâmbițat precum că Filat este unul dintre beneficiarii creditelor BEM. Doar în societatea moldovenească e posibil așa ceva.

Mie mi-a fost atribuită Zenit [Management], companie prin care a trecut cel mai mare flux de bani. Dar această firmă este înregistrată la aceeași adresă cu alte 12 companii de-ale lui Șor, pe care el însuși le recunoaște ca fiind ale lui. Toate cele 13 companii au același administrator, au aceeași asociați, conturi în aceeași bancă din Letonia, iar în Republica Moldova – conturi la BEM și Unibank. Toți banii sunt încasați și redirecționați de companiile lui Șor. Iar reprezentantul companiei [Zenit Management] în Republica Moldova, care a semnat și aprobat toate transferurile, este o angajată a Duty Free, o oarecare Victoria Stoian, care, prin cumul, mai este și o persoană foarte apropiată (formulare modificată de RISE – n.r.) de-a lui Andrei Nirauța, directorul companiei Caritas Group – cel mai mare contractor de credite de la BEM. Și iată că în cadrul celui de-al doilea dosar au decis să-mi atribuie mie această companie. Și, respectiv, toți banii care au trecut prin ea precum că eu i-aș fi furat.

Apropo, un detaliu interesant – în dosarul Filat Șor a declarat că Zenit îi aparține lui Filat, iar cele 180 de milioane care au trecut prin Zenit ar fi fost mita pentru Filat. În prezent versiunea s-a schimbat și brusc banii au devenit un împrumut prietenesc pentru mine. După așa ceva, cum să nu-i numești pe procurori niște debili care nici măcar nu sunt în stare să falsifice ca lumea un dosar? De fapt nici societatea moldovenească nu e departe de ei.

– Câte procese penale au fost intentate pe numele Dvs.?
– Am încetat să le mai număr, dar cu siguranță sunt mai mult de zece. Procurorii moldoveni sunt atât de proști și atât de activi, încât nici măcar nu are rost să comentez acuzațiile pe care mi le-au înaintat. Sunt atât de primitivi, încât au ajuns să prezinte și probe care demonstrează că dosarele sunt fabricate. Nu-mi venea să cred ochilor și mi-a luat ceva timp să mă obișnuiesc cu acest grad înalt de prostie.

De exemplu, chiar în timpul procesului de judecată am găsit printre materialele din dosar un raport privind implicarea Victoriabank în furtul a 2 miliarde de lei de la BEM, document semnat de angajații Centrului Național Anticorupție – procurorii [Andrei] Baeșu și [Adriana] Bețișor. Iar după ce am comparat materialele din dosarul Filat cu cele din dosarul meu, am râs minute-n șir. Procurorii singuri și-au semnat condamnarea. Toate probele privind complicitatea lor în acoperirea unei infracțiuni sunt la vedere și cu semnătură proprie.

În Rusia până și anchetatorii de nivel raional sunt mai bine pregătiți. Un nivel mai prost de pregătire nu am văzut niciodată. Nu mai vorbesc de elementara calificare corectă a infracțiunii și stabilirea componentelor obiective și subiective. Adică cele mai simple și de bază lucruri. Nici nu vreau să-mi imaginez ce fac ei cu oamenii de rând.

SUNT UN JURIST CU POTENȚIAL ÎNCĂ NEEXPLOATAT

– Nu vi se pare că ați căzut pradă sistemului pe care chiar Dvs. l-ați alimentat? Corupție în sistemul de drept și de justiție, în rândul organelor de forță, în sfera politică, șantaj, manipulare…
– Aveți o imagine total greșită privind cauzele care au dus la situația actuală din instituțiile de stat. Sistemul de justiție și al organelor de forță poate fi schimbat foarte rapid și ușor. În principiu e suficient un singur an, dar nicio guvernare nu este cointeresată în acest lucru. Or, imediat ce preia puterea, guvernarea începe să dea ordine judecătorilor și organelor de forță, ordine pe care și le dorește executate necondiționat. Orice guvernare preferă o justiție dependentă și părtinitoare. Cine oare și-ar dori și s-ar împăca cu gândul ca o instanță de judecată să ia decizii făcând abstracție de voința și planurile sale!? Un astfel de conducător s-ar simți un ratat. Cum așa? Nimeni să nu-l asculte, iar anumite chestiuni să fie rezolvate conform regulilor?!

Politicienii, în marea lor majoritate, sunt persoane slab educate și cu o viziune foarte îngustă asupra lumii. E necesar să apară un politician înțelept, de talie internațională, care ar oferi o reală independență organelor de justiție. Businessul nu va fi niciodată generatorul unor schimbări importante. Mediul de afaceri a preferat întotdeauna să se adapteze realităților existente. Flexibilitatea și adaptabilitatea – iată care sunt caracteristicile distinctive ale unei afaceri de succes. De aceea, dacă societatea în general acceptă mituiala, atunci și businessul va da mită și nu va lupta cu acest fenomen. Și doar în cazul cererilor sau presiunilor de sus mediul de afaceri va reacționa și se va plia noilor cerințe.

– De foarte multe ori Dvs. ați negat că sunteți deținătorul acțiunilor din mai multe bănci și companii de asigurări din Republica Moldova și susțineți că acționați din numele clienților Dvs., dar niciodată n-ați pomenit de vreunul dintre ei. De ce ar trebui să credem aceste afirmații și că nu Dvs. sunteți proprietarul de facto al acestor acțiuni? Ați putea să ne spuneți numele clienților Dvs.?
– Dacă eu am fost ales să fiu administrator și frontman, înseamnă că acești oameni nu vor să se afișeze. În caz contrar Plahotniuc i-ar anunța imediat în urmărire internațională. Ce, ar trebui acum să-i expun pe toți? Creați un sistem de drept sănătos și un climat loial de investiții, în care oamenii nu vor fi urmăriți pentru că dețin active prea apetisante, și-atunci ei singuri vor ieși la lumină. Dvs. doar nu vă plimbați noaptea printr-un cartier rău famat să vă etalați ceasul de aur sau bijuteriile, nu!?

În Republica Moldova proprietățile sunt precum o valiză fără mâner – nici nu poți să le deții, nici nu poți să le vinzi. Iar în legătură cu deținerea anumitor active, rămâne la discreția Dvs. să mă credeți sau nu pe cuvânt. Deocamdată nu am niciun interes să vă demonstrez contrariul.

– În ciuda faptului că nu se recomandă să întrebi despre primul milion, spuneți-mi, totuși, cum ați câștigat primul milion, fie el în lei, în dolari sau în euro?
– Asta a fost în anul 1994. Atunci i-am vândut Ukrzaliznytsia (Căile Ferate Ucrainene – n.r.) câteva zeci de vagoane pentru pasageri aproape noi. Rezultatul acestei tranzacții au fost primii mei bani groși.

– Dacă v-ați apuca să vă scrieți autobiografia, cum v-ați prezenta – bancher, asigurator, om de afaceri sau jurist?
– Cred că mai degrabă sunt jurist. Unul cu un potențial bun, încă neexploatat pe măsură.

– Vi se mai spune „Raiderul nr. 1 din spațiul ex-sovietic”. Sunteți de acord cu acest supranume?
– Raiderul nr. 1 din CSI! O prostie mai mare decât aceasta nici că putea fi inventată. Oricine repetă acest lucru demonstrează o formă rară de primitivism și dă dovadă de o incapacitate cognitivă totală. În Republica Moldova acest lucru reprezintă, de fapt, o boală cronică de la care ni se trag toate necazurile. Că doar nu te costă nimic să dai la căutare pe internet numele meu și să vezi unde în spațiul CSI am capturat eu ceva și ce anume?!

Raiderul nr. 1 din spațiul CSI! Păi acesta ar trebui să fie o figură legendară care deține companii petroliere, uzine metalurgice, combinate chimice, exploatații miniere, la urma urmei. Despre așa-numitele capturări ar trebui să fie scrise nu doar cronici de judecată, ci și romane polițiste, ar fi fost activ dezbătute în presa economică, juridică și politică. Dar unde sunt toate aceste lucruri? Măcar un singur caz? Măcar o cocioabă capturată de mine? Măcar un păgubaș sau o plângere? Nimic! Gol! Niciun dosar penal, niciun litigiu!

Și acum mă întreb: cum poate fi numită țara care zilnic permite TV-urilor, ziarelor, posturilor de radio și internetului să debiteze prostii și minciuni sfruntate, fără să depună un efort minim și să verifice faptele prezentate? Ce țară unică! Niciun jurnalist, niciunul măcar nu s-a obosit să afle ce anume a capturat acest raider, dat fiind faptul că e Nr. 1. Pentru ce fapte este glorificat? Prin ce s-a evidențiat? Am ajuns să fiu o figură comică în Ucraina și Rusia. Acolo toți sunt convinși că eu însumi distribui astfel de zvonuri despre mine. Nimeni nu crede că există un întreg imperiu de imbecili care îndrugă tot felul de prostii, cred singuri în ele, se ațâță unul pe altul și fac isterie pe loc gol.

E clar că această campanie a fost lansată de Plahotniuc încă în 2009, când, fiind deputat, am refuzat să votez pentru candidatura propusă de acesta la funcția de procuror general. Tot el a fost cel care, din numele lui Voronin, i-a scris lui [Nursultan] Nazarbaev, [președintele Kazahstanului], că Anatol Stati (businessman din Republica Moldova cu afaceri petroliere în Kazahstan – n.r.) este un terorist etc.

În afară de șirul nenumărat de „istorii moldovenești” inventate de Veaceslav Balacci, zis în popor „Balalaica”, și de Plahotniuc, nu veți găsi nimic. Așa că poftiți în societatea moldovenească, teribilă prin ignoranța și încrederea în sine.

– Dar există un șir de cauze penale în care sunteți vizat. Care a fost rolul Dvs. în așa cazuri de rezonanță precum Laundromatul rusesc, întreprinderea Energoatom din Ucraina, Lapteacru, furtul miliardului, Luminare – Glodeni-Zahăr, înstrăinarea acțiunilor Moldova-Agroindbank de la un șir de acționari, cumpărarea deputaților…
– Nu vreau să comentez cazurile aflate în jurisdicția Republicii Moldova și să excit imaginația și așa supraexcitată a procurorilor moldoveni. Apropo, ați uitați să menționați de atentatul asupra vieții lui Plahotniuc și acapararea pământului unui oarecare fermier. Asta așa, ca un apropo vizavi de proporțiile acțiunilor raiderului nr. 1 din CSI.

O să comentez totuși cazul Energoatom. În primul rând, nu există nicio cauză penală legată de această întreprindere. Există o dispută între entități economice. La bază ei stă recuperarea de la Energoatom a datoriei pentru utilajul furnizat, iar acțiunile privind recuperarea banilor s-au derulat pe teritoriul a patru țări. Pentru a da o aparență legală refuzului de a plăti chiar și în urma unor decizii de judecată intrate în vigoare, Energoatom a regizat o campanie de PR și a acuzat echipa noastră de juriști de fraudă. Noi am acționat statul ucrainean și Energoatom în arbitrajul de la Stockholm și am avut câștig de cauză. Instanța a obligat Ucraina să ne plătească despăgubiri, iar aceasta a executat în totalitate decizia. Ulterior nu au mai fost acuzații de fraudă la adresa noastră. Iată și toată istoria cu Energoatom.

Însă paradoxul constă în faptul că cei mai preocupați de cazul Energoatom au fost politicienii din Moldova. Și Voronin, și Filat, și Lupu cu Plahotniuc s-au tot oferit să ajute autoritățile ucrainene în lupta împotriva mea și să apere interesele Energoatom. Dar în Ucraina nimeni nu era interesat de acest lucru.

Am observat că orice succes al compatrioților noștri în afara țării irită puternic elita politică, indiferent de perioadă sau culoarea partidului. Se pare că la noi invidia și gelozia sunt trăsături naționale definitorii. Anume astfel se și explică plăcerea cu care oamenii sunt gata să accepte și să consume minciuni despre semeni. Atâta timp cât în rândul maselor există o cerere sporită pentru bârfe, minciună și murdărie, calitatea produsului practic nu mai contează. Noi doar în general nu mai avem lideri morali: toți au fost împroșcați cu mizerie și călcați în picioare.

veaceslav-platon_risemoldova_2016

NEUTRALITATE ARMATĂ CU PLAHOTNIUC

– Când și în ce context l-ați cunoscut pe Vladimir Plahotniuc? Erați prieteni sau aveați doar relații de afaceri? Când ați încetat să comunicați cu el?
– Cu Plahotniuc ne-am cunoscut cam prin 2005. Era o întâlnire comună la care participasem eu, el, Victor și Viorel Țopa. În 2008 m-am întâlnit cu el de vreo câteva ori în Kiev și atunci el ne-a ajutat să apărăm Moldindconbank, fapt pentru care îi eram extrem de recunoscător. Am început să avem întâlniri mai frecvente în 2009, după ce eu am devenit deputat. Întâlnirile erau strict de afaceri. Comunicarea dintre noi a încetat în 2015.

– Judecând după declarațiile Dvs. anterioare, Plahotniuc ar putea fi cel mai cointeresat ca să rămâneți după gratii. Dacă este așa, când ați înțeles că Vladimir Plahotniuc vrea să vă bage la răcoare?
– Întotdeauna l-am considerat pe Plahotniuc o persoană mai rațională, care-și calculează pașii cu mult înainte, de aceea nu aveam cine știe ce temeri în privința lui. Dar pentru orice eventualitate evitam să vin în Moldova. Acesta a avut noroc de Poroșenko și de situația din Ucraina în acel moment. În plus a fost și o coincidență de factori subiectivi. Plahotniuc în general este un mare norocos. Faptul că eu am ajuns să-i fiu prizonier este, pe de o parte, un mare noroc pentru el, însă, pe de altă parte, și cea mai mare greșeală. Amintiți-vă că, până a mă aduce pe mine în Moldova, toți erau siguri că miliardul a fost furat de Filat și că Șor i-a fost un fel de complice. În ultimii doi ani, însă, nimeni nu mai are dubii că figura principală din furtul miliardului a fost și este, de fapt, Plahotniuc. Dacă nu eram eu atunci totul ar fi fost pus în continuare în cârca lui Filat, iar Plahotniuc era să fie pe cal alb.

– Să înțelegem că erați o amenințare pentru Vladimir Plahotniuc? De ce era necesar să vă bage la închisoare?
– Între mine și Plahotniuc a existat întotdeauna o relație de neutralitate armată. Eu nu am fost niciodată partener cu el. Singura afacere pe care eu și partenerii mei am derulat-o cu el a fost cumpărarea acțiunilor Victoriabank, ASITO, BEM, clădirea hotelului Național și a Victoria Asigurări. În rest, relațiile se bazau pe furnizarea de servicii reciproce. Principalul serviciu pe care mi l-a făcut a fost să nu-mi strice afacerile mele și ale partenerilor mei.

Singurul caz în care într-adevăr ne-a ajutat a fost în 2008, când nu a permis lichidarea Moldindconbank la ordinul lui Voronin. Însă la sfârșitul anului 2013 relațiile noastre s-au înrăutățit foarte tare. Deși vânduse Victoriabank, Plahotniuc a încercat să controleze banca în continuare, prin intermediul [Nataliei] Politov[-Cangaș] (fost președinte al Victoriabank – n.r.). Astfel s-a iscat un conflict. Dacă vă amintiți, în anul 2014 BNM a blocat acțiunile acționarilor Victoriabank și nu le-a permis să voteze. După aceasta Judecătoria Buiucani a blocat acțiunile Consiliului băncii și le-a prelungit contractele de muncă tuturor celor din conducere. Partenerii mei fuseseră șocați. În Ucraina sau în Rusia așa ceva era posibil doar în perioada terifianților ani ’90.

După lungi negocieri, partenerii mei au convenit cu Plahotniuc să-i întoarcă acțiunile cumpărate de la el în 2011 și să-și primească banii înapoi. Fapt care s-a și întâmplat în noiembrie 2014. După cum s-a descoperit ulterior, Plahotniuc a achitat tranzacția inversă din banii furați de la BEM. La acel moment noi n-am știut despre acest lucru și nici nu aveam de unde ști.

După tranzacție relațiile noastre s-au îmbunătățit mai mult sau mai puțin. Totuși acesta nu înceta să-mi facă zile negre. Lucrurile între noi au luat-o pe o pantă abruptă atunci când (în ianuarie 2016 – n.r.) [Nicolae] Timofti (președintele Republicii Moldova la acel moment – n.r.) refuzase să-i aprobe candidatura la funcția de premier. Nu știu de ce, dar Plahotniuc și-a indus gândul că eu aș sta în spatele refuzului și imediat a declarat război afacerilor partenerilor mei, interesele cărora eu le reprezentam în Moldova. Iar la scurt timp au început arestările oamenilor mei.

Nici noi n-am stat cu mâinile în sân – partenerii mei au pregătit un șir de contramăsuri, inclusiv în SUA. Dar problema de bază constă în caracterul lui Plahotniuc. Acesta tinde întotdeauna să dețină putere absolută și nu este dispus să o împartă nici măcar o fărâmitură de influență. Și nu contează dacă e vorba de politică sau economie. De aceea eu am fost întotdeauna un factor iritant pentru el. Simpla mea existență nu l-a lăsat în pace niciodată. Acest lucru poate fi interpretat, într-o anumită măsură, ca un indicator al calităților mele.

– Este adevărat că Dvs. puneați la cale o campanie de discreditare a lui Plahotniuc? Dacă da, atunci de ce a fost necesar acest lucru? Este adevărat că bugetul pentru trei luni de campanie în Washington s-a ridicat la 490 de mii de dolari, iar campania prevedea promovarea unor proiecte de legi „privind interdicția accesului în SUA a lui Vladimir Plahotniuc, investigarea activității ilegale a lui Plahotniuc și a organizației sale criminale”?
– Nu e vorba de o campanie de discreditare a lui Plahotniuc, ci de dezvăluirea adevăratei lui fețe, precum și rolul pe care l-a jucat în Moldova în spălarea banilor din cazul Magnițki. Sunt sigur de faptul că [Grigorii] Gacichevici (fostul director al Băncii de Economii – n.r.) este ținut în închisoare doar pentru a nu dezvălui adevăratul rol pe care Plahotniuc l-a avut în cazul Magnițki.

De acest caz s-au ocupat partenerii mei, de aceea eu nu știam cheltuielile exacte. Aceștia într-adevăr au discutat cu oameni influenți din SUA, inclusiv cu [William] Browder, (fondatorul Hermitage Capital Management, fond de investiții cu care o rețea de oficiali și interlopi ruși au încercat să acopere furtul a peste 200 de milioane de dolari din bugetul rus, lucru deconspirat de avocatul Serghei Magnițki – n.r.), acțiunile necesare pentru atragerea la răspundere a lui Plahotniuc.

– Considerați că ați pierdut lupta? Dacă lupta dintre Dvs. și Vladimir Plahotniuc continuă, atunci care este rolul Dvs. în acest război și care este rolul lui Plahotniuc?
– Totul depinde de perioada de timp la care ne raportăm, pentru a putea stabili dacă am învins sau am pierdut. Dacă e să vorbim de momentul de față, atunci evident că am pierdut. Dar dacă privești în perspectivă, atunci înțelegi că Plahotniuc a căzut într-o capcană din care deja nu mai poate ieși.

Pierderea puterii, în cazul lui, înseamnă automat pușcărie sau urmărirea permanentă printr-un șir de țări ale lumii, sechestrarea activelor, arestarea tovarășilor etc. Nimeni nu-i va permite să se mențină la putere pentru mult timp. Nimeni nu va întreține un dictator în centrul Europei. Valoarea lui se reduce doar la faptul că, din când în când, latră în direcția Rusiei. O valoare destul de îndoielnică pentru UE și SUA. În prezent vedem cât de des Putin se întâlnește cu [cancelarul german Angela] Merkel și [președintele american Donald] Trump. În contextul respectiv, importanța lui Plahotniuc tinde să ajungă la zero.

Plahotniuc încearcă să devină pentru SUA „ticălosul său”. Însă dată fiind importanță mică a Republicii Moldova și a numărului mare de „ticăloși de-ai săi” răspândiți prin toată lumea, acestuia nu-i va reuși nimic. Și, în general, nu obții niciun avantaj consistent din interacțiunea cu un personaj atât de toxic precum Plahotniuc. Doar pierderi de imagine. Republica Moldova nu este Coreea de Nord, iar Plahotniuc nu este Kim Jong-un. Moldova nu-și permite să se izoleze de restul lumii și să se bazeze doar pe propriile resurse. Așa că sperăm că acest regim nu va rezista prea mult.

Care este rolul meu în această luptă? Noi avem un popor foarte răbdător și laș. Știm din istorie că poporul moldovenesc nu a luptat niciodată pentru libertatea sa și nu și-a vărsat sângele pentru ea, spre deosebire de alte popoare.

În prezent sunt limitat în posibilități de afirmare. Dar, prin exemplul propriu, prin declarațiile pe care le fac, vreau să arăt oamenilor un exemplu de spirit puternic, voință și curaj. Vreau să-i stimulez pe oameni să nu se mai teamă de Plahotniuc și de poliția sa, de centrul său anticorupție și de procurorii săi. Ca poporul să poată să preia ceea ce-i aparține prin drept de naștere – frâiele puterii.

Liuba ȘEVCIUC, Inna CÎVÎRJIC


Acest subiect a fost realizat de RISE Moldova cu sprijinul Departamentului Buna Guvernare al Fundaţiei Soros-Moldova și al Fundațiilor pentru o Societate Deschisă (OSF), în cadrul proiectului „Transparent Democracy Through Quality Journalism”, implementat de RISE Moldova. Opiniile exprimate în această publicație aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia Fundaţiei. Instituțiile finanțatoare nu influențează în niciun fel subiectul şi conținutul investigațiilor publicate.

Citiți mai jos și alte articole la subiect:

Identitățile și călătoriile internaționale ale lui Veaceslav Platon

Cum au fost jefuiți acționarii celei mai mari bănci din Moldova

Vânătorii de bănci

INTERVIU | Veaceslav Platon: Sunteți cu toții o grămadă de fraieri

Banii și procesul lui Platon din Miami

Matrioșka din Bentley


Preluarea articolelor de pe www.rise.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct la sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu RISE Moldova. Materialele de pe platforma on-line www.rise.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din R. Moldova.

RISE LEAKS


КОММЕНТИРУЙ ЭТУ СТАТЬЮ