Duminică, 15 martie 2015, ora 11:50. Pe Aeroportul Internaţional Chişinău aterizează un avion de model Embraer Legacy 650 al companiei Nobil Air. Cursa charter Bishkek-Chişinău îl avea la bord pe Almazbek Atambaev, preşedintele Kârgâzstanului. Acesta s-a întâlnit, în secret, la Chișinău cu deputatul și omul de afaceri Vladimir Plahotniuc. Deși s-a aflat la Chișinău timp de aproximativ 4 ore, liderul kîrgâz a refuzat întrevederea cu președintele R. Moldova, Nicolae Timofti.
Vlad Țurcanu, purtătorul de cuvânt al președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti:
Nu s-a întâlnit cu domnul Timofti. Perioada de aflare în Republica Moldova a fost una scurtă, astfel încât nu a fost timpul necesar pentru o întâlnire între cei doi președinți. Dl. Atambaiev a avut o escală prin Moldova. Noi am dialogat cu colegii din Kârgâzstan dar, până la urmă, nu s-a ajuns la o întâlnire între cei doi președinți. În Chișinău s-a aflat între o oră și jumătate și două.
La ora 15.39 cu acelaşi avion al companiei Nobil Air, președintele kîrgâz a plecat la Sankt Petersburg , unde s-a întâlnit cu preşedintele Federației Ruse, Vladimir Putin.
Despre această vizită secretă la Chișinău, autorităţile nu au anunțat oficial. Ieri-dimineaţă, la hotelul Nobil era mare agitație – specialiştii de la Bombteh verificau împrejurimile, dar şi interiorul, în căutarea unor posibile explozibile. Totodată, poliţia nu a permis, până la orele 12:30, parcarea automobilelor în zonă respectivă. În plus, restaurantul de la hotel era închis pentru vizitatori.
Sabina Veșnin, șefa Secției relații publice a Inspectoratului General al Poliției:
Referitor la Hotel Nobil a fost o verificare de rutină. Acestea se fac când vin delegații străine. Poate a fost o delegație mai puțin importantă și s-a cerut verificarea camerelor de hotel.
Potrivit datelor de pe portalul specializat în monitorizarea traficului aerian flightradar24.com, avionul de model Embraer Legacy 650 a decolat duminică dimineaţă de pe aeroportul Manas din Kârgâzstan, dar nu a zburat direct spre Chişinău, ci a ajuns până în regiunea Reazan, Rusia. Abia după aceasta a luat direcţia spre Chisinau.
Ulterior, avionul a fost înregistrat pentru cursa Chișinău – Moscova, însă aeronova și-a schimbat direcția spre Sankt Petersburg.
La Sankt Petersburg, Almazbek s-a întâlnit cu Vladimir Putin pentru a discuta despre cooperarea economică ruso-kârgâză. Totodată, întrevederea de astăzi, a fost prima ieşire oficială în public a lui Putin, după 10 zile de absenţă, şi a fost folosită pentru a demonstra că preşedintele rus este sănătos.