Mass-media din Transnistria se află sub controlul autorităților neconstituționale de la Tiraspol. Asta arată analiza structurii acționariatului instituțiilor de presă transnistrene, realizată de RISE Moldova. Influența asupra presei publice – a cărei politică editorială este dictată, oricum, de „relațiile de prietenie” cu Kremlinul – este disputată de președintele autoproclamatei republici nistrene, Evgheni Șevciuk, și fracțiunea majoritară din Sovietul Suprem, constituită în jurul partidului Obnovlenie (Reînnoirea – n.r.). În privința presei private însă, opoziția deține deja supremația, fiind reprezentată în domeniu de Victor Gușan şi Ilia Kazmalî, proprietarii holdingului Sheriff. Cei doi controlează, de altfel, tot ceea ce înseamnă „mediu privat” în stânga Nistrului.
MASS-MEDIA PRIVATĂ
Televiziunea oligarhilor. Victor Gușan şi Ilia Kazmalî, acționarii companiilor holdingului Sheriff, sunt și fondatorii postului de televiziune TSV din Tiraspol. Postul TV a fost înregistrat în 2006 sub denumirea „Redacția mass-media, Televiziunea Liberei Alegeri”.
Sediul și adresa juridică ale televiziunii se află pe strada Liebknecht din Tiraspol (Detalii, AICI). La aceeași adresă funcționează centrul sportiv Sheriff și salonul auto Mercedes, controlate tot de Gușan şi Kazmalî.
Potrivit documentelor obținute de RISE Moldova, din 2006 administratoarea TSV TV este Inna Ghighineișvili. Deși TSV nu are pagină de internet, reportajele sale sunt publicate pe alte site-uri, precum pmrnews.org, înregistrat de un oarecare Alexandr Kazakov, din Harkov (Ucraina). Detalii, AICI
Conexiunea politică. Prin Sheriff, Victor Gușan şi Ilia Kazmalî nu au legături doar cu presa, ci și cu partidul Obnovlenie. După alegerile din toamna anului trecut, Obnovlenie a format cea mai mare fracțiune din parlamentul local având, în rândurile sale membri administratori ai unor mari companii din holdingul Sheriff. Detalii, AICI
Exemple în acest sens sunt directorul companiei vinicole KVINT, Oleg Baev, și cel al societății Tirotex – Andrei Mejinschii. Ca și Gușan – proprietarul Clubului de Fotbal FC Sheriff (Detalii, AICI), care în ultimii 15 ani a câștigat 13 titluri de campioană a Moldovei, și Mejinschi are legături la Chișinău. Este fratele fostului ministru al afacerilor interne al Republicii Moldova, Valentin Mejinschi, fost administrator al firmei de pază particulară „Argus-S” controlată de Vladimir Plahotniuc. Detalii, AICI
Legături cu statul. Nu doar oligarhii de la Sheriff, ci și acționarii celorlalte media private transnistrene au legături cu autoritățile. Unul dintre aceștia, Grigori Volovoi a fondat, în august 2004, compania de televiziune şi radio Novaia Volna. Aceasta deţine un post de radio cu același nume și televiziunea pe internet Dnestrv TV. Detalii, AICI
La începutul anilor ‘90, Volovoi a fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova.
El nu este la prima experiență ca patron de trust media. Tot în anii ‘90 , acesta a fondat, împreună cu Andrei Safonov – și el deputat în primul Parlament al Republicii Moldova – ziarul „Novaia Gazeta”, închis între timp. În decembrie anul trecut, Grigori Volovoi a fost numit redactor-șef al ziarului „Novoie Vremea”, fondat de administraţia publică din or. Bender. Detalii, AICI
Instituția de presă al Federației Sindicatelor din Transnistria, ziarul „Profsoiuznîe Vesti”, a fost reorganizat, pe 16 noiembrie 2010, în societate cu răspundere limitată. Proprietar și redactor al publicației este Ludmila Covali (Detalii, AICI). Soţul ei, Vladimir Covali, este redactor-şef al ziarului „Pridnestrovie”, fondat de autorităţile nerecunoscute de la Tiraspol şi finanţat de la bugetul regiunii.
Deputat găgăuz, ziar pentru un an
Ziarul „Patria Moldova” a fost înregistrat la Tiraspol în 2008, avându-i ca fodatori pe Alla Chendighelean, Alexei și Ivan Burgudji (Detalii, AICI). Publicaţia a existat timp de un an.
Ivan Burgudji este cetățean al Republicii Moldova și deputat în Adunarea Populară a UTA Găgăuzia. Conduce Comisia juridică, pentru drepturile omului, legalitate, ordine de drept (Detalii, AICI), politica informaţională şi mass-media și este autorul unor proiecte de legi locale controversate, care, potrivit CCA „ar atenta la suveranitatea şi integritatea Republicii Moldova” (Detalii, AICI). Într-o discuție cu jurnalistul RISE, Burgudji a declarat că este cetățean transnistrean, dar și șeful reprezentanței UTA Gagauzia în autoproclamata republică nistrenă.
Burgudji este și președintele Fundației „Cultura găgăuză pentru dezvoltarea relațiilor de prietenie între găgăuzi și popoarele turce în numele lui Alparslan Türkeş”, înregistrată în Transnistria. Din februarie 2013, fundația se afla în proces de lichidare. Detalii, AICI
MASS-MEDIA PUBLICĂ
Moscova prietenă. În Transnistria, domeniul media este dominat, cel puțin numeric, de mass-media publice, în cazul cărora autoritățile neconstituționale au înființat organe de control subordonate așa-zisului guvern din stânga Nistrului, cum ar fi Compania tele-radio de stat și Serviciul de stat pentru mass-media. Ultimul, este condus de Inna Deleva, care anterior a condus așa-numita întreprindere de stat „Pridnestrovskaia Gazeta”.
Politica editorială a presei publice este coordonată de Moscova, prin Ministerul Comunicațiilor și a Mass-Media din Federația Rusă, cu care, în 2014, Serviciul pentru mass-media a semnat un memorandum de colaborare. Documentul prevede „punerea în aplicare a programelor și a proiectelor comune în domeniul comunicațiilor, tehnologiei informației și a informării în masă” și „asistență pentru mass-media din Rusia și Transnistria pentru plasarea informațiilor privind relațiile de prietenie dintre cele două părți”. Detalii, AICI
Bogata presă de stat. La începutul lunii februarie 2016, între fracțiunea majoritară (constituită în jurul partidului Obnovlenie-Reînnoirea) din Sovietul Suprem de la Tiraspol și președintele autoproclamatei republicii nistrene Evgheni Șevciuk s-a intensificat războiul pentru controlul asupra mass-mediei publice a Transnistriei. Deputații partidului Obnovlenie i-au cerut lui Şevciuk să examineze „subiectul reîntoarcerii Sovietului Suprem în rândul fondatorilor presei de stat”.
Lupta se dă pentru controlul postului TV „Pervîi Pridnestrovskii”, al posturilor de radio „Radio 1” și „Radio Pridnestrovie”, al agenţiilor de presă „Novosti Pridnestrovia” și „Vesti PMR”, dar și al ziarelor „Pridnestrovie”, „Adevărul Nistrean” și „Gomin”.
În plus, de la bugetul regiunii se alocă anual sume importante pentru finanţarea presei. Astfel, în ultimii doi ani alocațiile bugetare pentru mass-media au crescut considerabil. În 2015, au fost planificate peste 32 de milioane de ruble transnistrene (aproximativ 3 milioane de dolari americani), în timp ce proiectul bugetului autoproclamatei pentru 2016 prevede alocarea pentru necesitățile mass-media publice a peste 45 milioane de aşa-zise ruble transnistrene (aproximativ 4 milioane de dolari). Ceea ce înseamnă că, de la fiecare locuitor al regiunii, vor fi reținute circa 100 de ruble (aproape $10) pentru finanțarea presei controlate de regimul de la Tiraspol. Detalii, AICI
În august 2012, Evghenii Șevciuk a decis ca posturile publice de TV și radio să fie reorganizate, fiind creată astel întreprinderea de stat Compania de televiziune şi radio transnistreană, din care fac parte postul de televiziune Pervîi Pridnestrovskii, posturile de radio Radio 1 și Radio Pridnestrovie și agenția de știri Novosti Pridnestrovia (succesoarea agenției oficioase Olvia-press). Astăzi, director interimar al întreprinderii este Tatiana Syarova, care până nu demult a deținut funcția de redactor-șef. Detalii, AICI
Media publică se extinde și în mediul online. Astfel, site-ul postului TV Pervîi Pridnestrovskii este tv.pgtrk.ru. Pe adresa IP a televiziunii sunt înregistrate, însă, nu mai puțin de 22 de site-uri transnistrene, inclusiv site-ul oficial al președenției din regiune, cel al susținătorilor lui Evgheni Șevciuk, pagina web a partidului pro-Șevciuk Vozrojdenie și site-ul așa-numitului minister al afacerilor externe, condus până în septembrie 2015 de Nina Ștanski, soția lui Șevciuk. Detalii, AICI
Presa scrisă: holdingul „Pridnestrovskaia Gazeta”. Înainte de a crea o societate care să reunească posturile TV și de radio, în 2010, autorităţile de la Tiraspol au înființat întreprinderea de stat „Pridnestrovskaia Gazeta”, care coordonează activitatea presei scrise oficiale: ziarele „Pridnestrovie” (în limba rusă), „Gomin” (în limba ucraineană), „Adevărul Nistrean” (în limba “moldovenească”, cu grafie chirilică) și agenția de ştiri Vesti PMR. Detalii, AICI
Cele trei ziare care fac parte din „holdingul” Pridnestrovskaia Gazeta sunt editate de la începutul anilor ‘90, fiind până în 2010 entități juridice separate. Director al „Pridnestrovskaia Gazeta” este Vasile Burlac, care este și fondatorul „Clubului militar-istoric al celui de-al 55-lea regiment de infanterie al armatei imperiale ruse” înregistrat de așa-zisul Minister al Justiției transnistrean. Detalii, AICI
Redactor-şef al Pridnestrovie este Vladimir Covali, soţul Ludmilei Covali, proprietara ziarului „Profsoiuznîe vesti”.
Pagina web a ziarului Pridnestrovie – pridnestrovie-daily.net – se află pe aceeași adresă IP cu site-urile agenției de știri Vesti PMR, dar și cele ale unor instituții publice transnistrene: cum ar fi aşa-zisul Minister al Finanțelor sau Procuratura și Curtea de Arbitraj.
Presa orăşănească. Administrația orașului Bender are și ea un departament responsabil de managementul mass-media oficiale. În 1998, autoritățile locale au creat Secția de conducere a TV, radio și presa scrisă a orașului Bender. Ulterior, în 2006, subdiviziunea a fost scoasă din administrația or. Bender, fiind înregistrată la aşa-zisul Minister al Justiției drept „instituția municipală Departamentul de TV, radio și print Bender”. Departamentul gestionează activitatea a două instituții media: postul de televiziune BTV şi ziarul „Novoie Vremea”.
Director al departamentului este Janna Nastas, care a ocupat mai multe funcţii la televiziunea din Bender BTV. Iar ziarul „Novoie Vremea” este condus de Grigori Volovoi, proprietar al companiei de televiziune şi radio Novaia Volna.
În stânga Nistrului mai sunt editate din banii publici și ziare ale sovietelor raionale şi orăşeneşti. Printre ele se numără Dnestrovskaia Pravda (fondator administraţia orașului Tiraspol), Novosti (fondator administraţia orașului Râbnița), Zarea Pridnestrovie (fondator administraţia orașului Dubăsari) şi Drujba (fondator administraţia orașului Grigoropol).
MASS-MEDIA DE PARTID
Presa de stat este completată, cel puțin din punct de vedere editorial, de media de partid.
Astfel, ziarul „Obnovlenie”, înregistrat în 2007, este portavocea partidului cu același nume. După alegerile din noiembrie 2015, formațiunea a obţinut 23 din 43 de locuri în Sovietul suprem de la Tiraspol și a devenit principala putere politică, în opoziție față de actualul lider de la Tiraspol.
Evgheni Șevciuk a fost primul lider al partidului Obnovlenie, pe care l-a condus în anii 2006-2010.
Înregistrat în aprilie 2012, ziarul pro-Șevciuk „Vozrojdenie” este fondat de partidul actual pro-Șevciuc, „Vozrojdenie”. Ziarul nu are pagină web, însă versiunea în format pdf este publicată inclusiv și pe site-ul personal al lui Șevciuk. Detalii, AICI
În perioada 2007-2012, apărea și „Spravedlivaia Respublika”, o publicație a partidului cu denumire omonimă (Detalii, AICI). În acea perioadă, la conducerea formațiunii s-a aflat fostul deputat transnistrian Iuri Ghervaziuk, care astăzi deţine funcţia de şef al aşa-zisului Comitet vamal.
Vladimir THORIK (RISE Moldova), Natalia SILIȚCAIA (Panorama)