Elena, o pacientă de 59 de ani, a ajuns cu febră, tuse și respirație grea la medicul de familie, în 2021,  în plină pandemie. A primit diagnosticul bronșită acută și patru medicamente prescrise printre paginile cartelei medicale. 

Febra a continuat să persiste după tratament. În câteva zile, Elena a chemat salvarea. Felcerul i-a mai dat două medicamente și asigurarea că totul e bine, notându-și informațiile pe o fișă. 

Febra nu mai scădea de cinci zile. Elena a mers la policlinica din raion pentru o radiografie. O poza printată îi arăta că are plămânii inflamați. A sunat speriată din nou la urgențe. După un test rapid, a aflat că are COVID-19 și că nu mai sunt locuri în spital. Discuțiile aprinse cu administrația instituției medicale i-au găsit loc în Spitalul raional Edineț. 

A fost internată în stare gravă cu cartela medicală, fișa de pe ambulanță, radiografia, saturația 92% și recomandarea potrivit protocolului de a fi conectată la aparatul cu oxigen. Cu respirația tot mai grea, Elena încerca să reconstituie medicilor evoluția bolii, pastilele pe care le lua și comorbiditățile de care suferea. Informații notate cu pixul pe o fișă de hârtie. 

În a treia zi de internare, Elena a fost transferată de urgență în reanimare. Rudele căutau alertate două medicamente care credeau că o vor salva. Primul l-au cumpărat de la o asistentă medicală în spitalul unde era internată. Pentru al doilea au făcut un drum până în Ucraina. 

Am investigat mai târziu că medicamentele se găseau de fapt în spital, în stoc redus. Medicii declarau că erau practic impuși să aleagă pacientul cu mai multe șanse la viață ca să aleagă cui administrează tratamentul. Medicii nu au informat din primele zile rudele despre necesitatea medicamentelor indicate în protocol. 

În a cincea zi de internare, Elena a decedat de COVID-19 în spital. 

• În era digitalizării, medicii sunt nevoiți să evalueze rapid pacienții fără să cunoască informații vitale din istoricul medical al fiecărei persoane care ajunge de urgență la spital. Asta pentru că lipsește un sistem informațional unic, integrat la nivel național, o problemă tergiversată de 13 guverne în ultimele două decenii. 
• Situația a devenit acută în pandemie, când cadrele medicale au fost copleșite de cazurile de COVID-19. Informațiile medicale sunt în bună parte la purtător – în fișele cărate de pacienți prin spitale sau după cum își amintește fiecare bolnav. 
• Doar 13 spitale republicane folosesc Sistemul de Asistență Medicală Spitalicească (SIA AMS) din 2017. Reprezintă doar o cincime din toate unitățile publice din țară. Restul spitalelor, deși deservesc aproape 2 milioane de pacienți, nu sunt încă digitalizate. 
• Am făcut radiografia acestui sistem informațional, după ce am investigat traseul unor pacienți prin spitale și am consultat zeci de strategii și rapoarte. Am vorbit cu medici de familie, medici de urgență și medici specialiști în spitalele raionale și republicane, experți în securitate digitală, precum și cu decidenți din sănătate. 
• Niciun oficial nu a fost tras la răspundere pentru deciziile autorităților din sănătate. Milioanele cheltuite din bugetul național și din fonduri europene pentru sisteme care nu funcționează și nu pot asigura interconectarea datelor medicale au rămas criticate doar în rapoartele de audit ale Curții de Conturi.  
• Ministerul Sănătății anunță că lucrează la o nouă strategie privind digitalizarea și lansarea unei platforme de la zero, dar va fi funcțională abia peste 6 ani. Am vrut să vedem cum stau lucrurile și în două state membre UE: România și Estonia.

Medicul de familie al Elenei are acces de nouă ani la un sistem informațional digitalizat numit Sistemul de Asistență Medicală Primară (SIA AMP) prevăzut să introducă date despre pacienți. Când a consultat-o pe Elena, sistemul nu funcționa, informațiile fiind notate în cartela medicală, zeci de pagini care adună traseul medical de la naștere. 

Și lucrătorii medicali de la policlinica din raion unde Elena și-a făcut radiografia au acces la același sistem. Doar că nu este dezvoltat ca să poată atașa analizele de laborator și radiografiile. Spitalul raional unde a fost internată Elena nu este conectat în general la acest sistem și nu poate vedea ce au scris lucrătorii din medicina primară și de ambulator despre pacienta lor. 

Nu există nici o bază de date națională a medicamentelor și articolelor sanitare care să permită  verificarea rapidă a stocurilor din spitale. 

Așa arată sistemul unic digitalizat în sănătate pe care îl avem acum. În Republica Moldova instituțiile medicale sunt conectate la două sisteme informaționale care adună datele despre pacienți: SIA AMP și SIA AMS. Instituțiile de asistență medicală primară și ambulatoriu au acces la Sistemul informațional automatizat Asistența Medicală Primară (SIA AMP). 

13 spitale republicane din 61 de spitale publice din toată țara folosesc SIA AMS din 2017. Restul spitalelor, care deservesc 2 milioane de pacienți, printre care și spitalul raional al Elenei, nu sunt digitalizate. Lucrătorii medicali scriu cu pixul pe fișe de hârtie. Iar pacientul e singura platformă care mișcă datele fiind nevoit să care extrasele după el de la o instituție la alta.  

Un sistem digitalizat interconectat în sănătate ar însemna ca medicul din spital al Elenei, imediat după internare, să introducă codul de identificare a pacientei în baza de date și să poată vedea tot traseul: în a câta zi de boală Elena a fost la medicul de familie, ce pastile a primit și când s-a înrăutățit starea de sănătate.  

În pandemie consecințele lipsei unui sistem interconectat cu datele pacienților s-a simțit și mai acut. Medicii din raioane sunau colegii de la spitalele republicane să se consulte cu privire la tratamentul administrat bolnavilor gravi de COVID-19, spune Veronica Țugulschi, șefa Unității de primiri urgențe din Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” din Chișinău.

Descriau la telefon, susține ea, cum sunt tegumentele, culoarea ochilor, ce aud în pulmoni și inimă, ce medicamente au și trimiteau prin Viber sau WhatsApp radiografiile: „Asta-i sistemul informațional care funcționează”.

În cazul pacienților COVID orice informație când merge vorba de un pacient grav e importantă și vitală, continuă Veronica Țugulschi:

(…) Când scrii numele și prenumele pacientului și îți apare toată informația, tu deja ești înarmat altfel și altfel poți acționa la moment. (…) Foarte mulți pacienți au primit anticoagulante de tip Axarel și veneau cu hemoragii și întrebam dvs. acasă primiți și ei spuneau că nu și căutam sursa hemoragiei. Dar să cauți sursa hemoragiei e groaznic. Tre să faci colonoscopie. Dacă noi știm din start că primește medicamentul ăsta, noi știm că-i de la asta și altfel acționăm”.

După deces, fișa medicală a Elenei, 30 de foi completate cu toate analizele, investigațiile, medicamente și ora administrării lor, a ajuns la medicul statistician care ar trebui, potrivit legii, să verifice respectarea completării fișelor pacienților. Este o măsură de audit intern asigurată de administrația spitalelor pentru prevenirea erorilor medicale. 

Dacă auditul intern depistează greșeli de tratament în fișa medicală, trebuie să anunțe administrația spitalului. Directorul, la rândul lui, potrivit ordinului, decide dacă face un alt audit extern și transmite examinarea greşelilor Asociaţiilor medicale a profesioniştilor și Comisiilor republicane de atestare a lucrătorilor medicali. 

Asta nu s-a întâmplat în cazul Elenei. Administrația spitalului a răspuns că tratamentul indicat a fost verificat, a fost corect administrat și nu necesită măsuri aplicate medicilor. 

Cu ajutorul fișei medicale și analiza unui medic infecționist, am demonstrat contrariul într-o serie de investigații publicate pe RISE. Elena a fost tratată pentru o pneumonie bacteriană și nu una virală (Detalii, AICI). Rudele au fost puse pe drumuri ca să cumpere medicamente foarte scumpe, deși spitalul le avea în stoc și era obligat să le asigure. (Detalii, AICI)

Din fișă lipseau mai multe date despre evoluția bolii și reacția la unele medicamente administrate care aveau ca reacție adversă tahicardia și nu-i erau recomandate. Aceste mențiuni și completări sunt obligatorii și se fac de câteva ori pe zi în cazul pacienților gravi. Altfel, nu poate fi verificat, de exemplu, dacă ora unei intervenții medicale coincide cu ora când starea de sănătate a pacientului s-a înrăutățit. 

Cu ajutorul unui medic statistician am demonstrat că s-au făcut intervenții cu pixul peste informațiile Elenei din fișa medicală. A fost modificat nivelul de afectare a plămânilor la unul mai grav. O altă încălcare a procedurilor. (Detalii, AICI)

Digitalizarea nu o să evalueze actul medical direct, dar poate contribui la asta. 

O fișă medicală electronică nu poate fi modificată după salvarea informațiilor despre pacienți și lasă urme spre cei care le-au introdus sau accesat. Utilizatorii SIA AMP pot accesa sistemul folosind semnătura electronică pentru securitate. Orice mișcare este înregistrată și permite Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), principala instituție care gestionează sistemele informaționale din sănătate, să vadă cine și ce modificări a făcut la auditare. Intervențiile din sistem sunt păstrate ca probe în cazul incidentelor de securitate, potrivit Ordinului Ministerului Sănătății și CNAM.

„Dacă pacientul spune că l-au alungat din spital, tu vii și controlezi în sistem, unde automat calculatorul îți pune ora. Tu nu poți schimba aici nimic”, adaugă medicul Veronica Țugulschi. 

Și comisiile convocate de Ministerul Sănătății pentru a se deplasa și a examina calitatea asistenței medicale oferite pacienților în spitalul în care a fost internată Elena, ar putea accesa direct informațiile din calculator, evitând deplasarea și costurile, precizează Ministerul Sănătății. 

După analiza fișei medicale a Elenei, medicul statistician a introdus toate diagnosticele și procedurile din fișă în sistemul informațional de raportare și evidență a serviciilor medicale DRG, dezvoltat în toate spitalele din țară în 2013 și administrat de CNAM. 

Dacă toate câmpurile obligatorii – diagnostic principal, diagnostice secundare, proceduri medicale –  sunt completate de medic și codificate corect, softul este programat în așa mod că validează automat cazul de boală, inclusiv cel de COVID-19. Validarea înseamnă că la sfârșitul lunii CNAM va deconta bani din contribuțiile noastre pentru tratamentul acestui pacient. 

Cazul Elenei ne-a costat 20 de mii de lei, potrivit administrației spitalului unde a fost internată. (Detalii, AICI). Iar rudele au cheltuit tot atât ca să cumpere medicamentele care trebuiau asigurate gratuit de spital, după cum o demonstrează chiar bonurile de plată și medicamentele incluse în fișa medicală. 

Actualul sistem informațional validează și cazurile pacienților care și-au cumpărat singuri medicamentele. (Detalii, AICI). Exact ca în cazul Elenei. Iar CNAM plătește automat spitalului și acești bani, chiar dacă spitalul nu le asigurase medicamentele. 

Singura metodă pentru pacienți de a-și primi banii pentru medicamentele care trebuiau asigurate gratuit de spitale e să prezinte bonurile de plată la CNAM într-un dosar cu alte probe. 

Ca să verifice dacă nu s-au introdus intenționat în sistem date greșite ca să primească mai mulți bani spitalul, CNAM trebuie să meargă să verifice fișele medicale fizice din arhivă cu datele introduse în sistem. Lucru care se întâmplă cam o dată la trei ani.  

Personalul CNAM nu reușește fizic să facă acest lucru, iar cazurile de raportare eronată nu pot fi excluse definitiv, spune CNAM într-un răspuns la o solicitare RISE: „Niciun sistem informațional nu poate oferi garanții, mai ales în cazul când este implicat factorul uman”. 

Îi contrazice Victor Guzun, fostul ambasador al Moldovei în Estonia, specialist în politici de digitalizare, care spune că un sistem electronic înseamnă în primul rând o luptă cu fraudele și corupția: „Monitorizarea tuturor cheltuielilor publice devine matematic super precisă. (…) Și imediat dacă este greșit undeva, sistemul specifică în ce circuit și care a fost problema. Desigur că unele situații se întâmplă, dar ele sunt minime, pentru că nimeni nu are nici un fel de posibilitate, nici măcar ipotetic, să greșească”.

La evaluarea din iunie 2021, în Spitalul unde a fost internată Elena, medicii experți au verificat dacă diagnosticele au fost codificate corect în alte 47 de fișe medicale. Așa au găsit că în 24 de cazuri diagnosticul principal a fost incorect codificat în sistemul DRG. De exemplu, în loc de alte pneumonii virale, a fost diagnosticat insuficiență respiratorie acută. 

Ceea ce înseamnă că spitalul a raportat în sistemul informațional că a oferit servicii medicale în valoare de aproape 375 de mii de lei, pe când în realitate i-a costat cu 128 de mii de lei mai puțin, arată raportul de audit al CNAM. (Detalii, AICI). 

Astfel de erori, dacă sunt repetate, pot duce la mari sume de bani decontate în plus din bani publici. În ultimii 5 ani instituțiile medicale au prejudiciat fondul asigurărilor obligatorii de asistență medicală cu aproape 292 milioane de lei (15 milioane euro), potrivit datelor obținute de RISE. Aceste pagube  au fost depistate de angajații CNAM în urma deplasării în spitale și compararea a sute de fișe medicale din arhivă și a rețetelor din farmacii cu datele din sistem. 

De exemplu, 33 de milioane au fost descoperite din erorile de codificare în sistemul DRG. Iar 24 de milioane lei din carențele depistate la prescrierea și eliberarea medicamentelor compensate. 

Elena este una dintre cele peste 12 mii de persoane decedate de COVID-19 în Moldova. 

Nu știm însă consecințele pentru sănătatea tuturor pacienților care au supraviețuit virusului, pentru că nu s-au adunat date separate despre asta în sistemul de raportări. 

Cert este că a crescut numărul bolnavilor de cancer după infecție, spune Veronica Țugulschi, șefa Unității de primiri urgențe din Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail”: „Vine la noi pacientul, vedem la radiografii că el are cancer pulmonar”. 

Nici numărul pacienților  a căror stare de sănătate a rămas deteriorată după contractarea virusului nu-l avem. În lipsa unui sistem unic integrat care ar ajuta medicii să monitorizeze acești pacienți și evoluția bolii, avem doar un studiu realizat prin sondaj din casă în casă. Din cei peste 2 mii de respondenți, 1827 au declarat că suferă după COVID de oboseală cronică, 1318 au dureri ale articulațiilor și 1069 – respirația îngreunată. 

O statistică națională despre cei care suferă de pe urma virusului s-ar aduna în câteva minute cu un sistem de date funcțional. 

„Dacă iei 5 baze de date cu aceleași protocoale de securitate, decoding și le pui în același sistem, poți să faci calcule într-o secundă”, spune specialistul în politici de digitalizare Victor Guzun. 

Monitorizarea bolilor pacienților devine cu atât mai importantă când aproape jumătate din populația Moldovei are două boli cronice, iar fiecare a treia persoană suferă de o boală cronică, cum ar fi ale aparatului circulator, de articulații sau endocrine.  

„Din cauza că noi nu avem o bază unică de date totul se face superficial. Nu iei pacientul din temelie ca să știi câte vaccine are făcute și care boală o are din copilărie până în ziua de azi. (…) Cât de banal pare, ai avut o lovitură când ai fost mic. Cu timpul poate să se transforme în chist, în epilepsie, în cancer. Poate să decurgă în orice, în hidrocefalie, în atrofie, în demență. Și noi ne așezăm cu pacientul și el nu aude și 50% din ce îl întreb, nu înțelege și nici nu știe. O parte din informație este scăpată”, explică medicul Veronica Țugulschi. 

Pe lângă o imagine completă a istoricului medical al pacientului, care permite medicilor să ia decizii informate, analiza acestor date la nivel național poate ajuta statul să dezvolte strategii de prevenție, intervenție timpurie în cazul acestor boli și să compare datele cu alte țări, precizează Ministerul Sănătății.

Situația era la fel de gravă și înainte de pandemie, mai ales pentru pacienții care ajung de urgență zilnic la spitale. „Eu lucrez în urgență, unde pacientul vine ori în comă, ori e în precomă, ori e surd, ori e encefalopat, ori are elemente de demență, ori el pur și simplu are amnezie și nu ține minte nimic”, precizează medicul Țugulschi. 

Apoi adaugă: „Și credeți-mă că foarte rar când este însoțit de rude și chiar dacă este însoțit, rudele nu dețin nici o informație despre pacient”.

Ultimul caz de care amintește Veronica Țugulschi este al unui pacient care a ajuns noaptea, sărea la bătaie și înjura. Simptome care sunt specifice schizofreniei sau unui accident vascular cerebral (AVC). Pacientul era pentru prima dată la spitalul respectiv, nefiind în nici o bază de date, nu avea nici o cartelă sau extras medical și nici un putea să răspundă cu discernământ la întrebările lucrătorilor medicali. 

„Cum faci diagnosticul diferențial? Tu n-ai nici o informație despre pacient. El nu poate să-ți spună dacă este la evidență la psihiatru sau nu și când au apărut modificările”.

O bază de date i-ar fi permis să vadă dacă pacientul este la evidență la psihiatrie. În cazul dat, medicul administrează un antipsihotic și îl monitorizează până a doua zi. „Dar dacă este un AVC? (…) Am riscat, am scris AVC sub semn de întrebare și am trimis la Spitalul de urgențe. Ni s-a confirmat că avea AVC în trunchi și mortalitatea e 80%. Dar vă imaginați că îl trimiteam la Psihiatrie și murea pe drum?”. 

La Spitalul Clinic de Psihiatrie din Chișinău ajung adesea pacienți care ar trebui direcționați de lucrătorii de pe ambulanță spre alte instituții medicale de profil. 

Iurie Pavlov, vicedirectorul Spitalului, spune că adesea pe lângă pacienții cu episoade psihotice, în instituție ajung și pacienți inconștienți sau având crize. În cazul unui pacient inconștient sau în comă medicul de urgență poate verifica în sistem dacă persoana a suferit de traumatisme cranio-cerebrale. „Și dacă a mai avut așa fel de come, înseamnă că trebuie să se afle la Institutul de Neurochirurgie”. 

Un alt pacient ajunge cu criză convulsivă. Medicul se gândește cum să-i oprească convulsiile și cum să-l fixeze să nu-și muște limba și să nu se lovească cu capul de pământ. „Dar nu înseamnă că el are epilepsie. (…) Criză epileptică și convulsivă poate să apară și la un copil la temperatură de 40-41 grade. (…) Și dacă doctorul știe că pacientul ăsta a mai avut în trecut crize convulsive la febră, înseamnă că el va fi atent și-i măsoară temperatura și e clar că asta nu e epilepsie”, precizează Iurie Pavlov. 

Acum SIA AMP e atât de depășit încât medicii din secțiile consultative ale spitalelor spun că așteaptă uneori zeci de minute ca sistemul să funcționeze și să introducă datele pacienților. În cazul în care sistemul se blochează, trebuie să se logheze din nou și să introducă informațiile pentru că nu au fost salvate. 

Timpul de răspuns și salvarea datelor într-un sistem funcțional ar trebui să fie de maxim 3 secunde per accesare, potrivit caietului de sarcini CNAM. 

Pentru medicul de familie al Elenei, Mihai Atamaniuc, timpul de așteptare în zilele când sistemul se blochează este prelungit și la câteva ore după muncă seara: 

„Ziua scriu cu tocul în cărticică pentru cel puțin 15-17 pacienți zilnic. Dar seara, după 18, când sistemul lucrează bine, îs nevoit să le introduc în sistem. Și sunt nevoit uneori să-mi iau lucrul pe acasă”. 

În zilele când sistemul e blocat, medicul printează fișele medicale și le încleie și în cartea medicală. Cartea aia e singura bază de date care ajunge odată cu bolnavii la instituții să le arate traseul lor medical.  

Așa, sistemul care era preconizat la început să le ușureze munca medicilor a ajuns să o dubleze, făcându-i să se întrebe la ce rost să-l mai folosească: „Eu, la vârsta mea, oleacă îmi vine greu să mă deprind să tipăresc, tipăresc mai încet. Ș-apoi sistema nu lucrează așa cum ar trebui. Și primirea [pacienților] merge mai încet decât ar merge fără calculator. (…) Poate cu timpul o să simțim o ușurare, dar până aici, cel puțin, ne-a îngreunat munca”, continuă medicul Atamaniuc. 

De la lansarea sistemului în 2014, s-a oferit acces la 380 de instituții medicale primare și de ambulatoriu, potrivit CNAM. Raportul de audit al Curții de Conturi din 2021 raporta în baza datelor CNAM, care deține sistemul, că doar 30% din cele 293 instituții medicale contractate, îl utilizau. În ianuarie 2024, datele CNAM arată că numărul instituțiilor medicale conectate la SIA AMP care au înregistrat date în sistem a crescut la 70%. 

Abia în 2030, conform noii strategii la care lucrează Ministerul, va fi funcțional un sistem interconectat printr-o fișă medicală electronică, deși ar fi trebuit să fie gata în 2011, apoi 2020.E practic încă o amânare de șase ani. Ministerul spune că toate strategiile anterioare nu mai sunt relevante. Asta pentru că noua strategie în sănătate vine în contextul reformării strategiei de securitate cibernetică și a modificărilor Agenției de Guvernare Electronică pentru a sincroniza platformele din toate ministerele. 

Ministerul susține că sistemele vechi nu sunt proiectate pentru a lucra cu un volum atât de mare de informații și nici să interacționeze între ele. Agenția pentru Guvernare Electronică spune că cele două sisteme sunt integrate cu platforma de interoperabilitate MConnect și ar trebui să poată furniza date către alte sisteme informaționale. Iar responsabilă de asta ar fi CNAM care urmează să asigure asta din propriile resurse financiare. 

Scopul Ministerului însă este crearea unei noi platforme pe care să poată funcționa cele două sisteme existente de asistență medicală primară și spitalicească. Până în 2030, Ministerul Sănătății și-a propus să implementeze fișa electronică a pacientului, rețeta electronică, programările electronice ale pacienților, funcții de referință și notificare pentru vizitele la medic, investigații, imunizări. Să dezvolte telemedicina și registre electronice pentru boli cronice cardio-vasculare, diabet, cancer, dializa renală și transplant. Și să asigure interoperabilitatea între toate sistemele informaționale în sectorul sănătății. 

Sunt aceleași promisiuni despre care lucrătorii medicali aud de 20 de ani. „Eu am anul ăsta fix 20 de ani de când lucrez în medicina. (…) Taman în 2005  am venit la lucru, de atunci se discută de sistem informațional. Încă nu am văzut nimic. (…) Da când o să fie? Când nu o să mai fim noi sau cum? (…)”, se întreabă medicul Veronica Țugulschi. 

O fișă electronică a pacientului cu tot traseul medical este mai degrabă un scop pe termen lung, ca rezultat al interconectării sistemelor din sănătate care ar putea deveni realitate aproape de 2030. 

Agenția de Guvernare Electronică spune pe de altă parte că lansarea unei platforme cu un dosar electronic al pacientului la nivel național ar dura în jur de doi ani dacă sunt suficienți bani și oameni.  

Noua strategie are la bază rezoluția Organizației Mondiale e-Sănătăte, planul de acțiuni al Uniunii Europene e-Health și un studiu de fezabilitate realizat cu ajutorul Organizației Mondiale a Sănătății și Uniunea Internațională de Telecomunicații. 

Cu zece ani în urmă costurile dezvoltării unui sistem informațional unic se ridicau la 20 milioane de euro, bani pe care autoritățile sperau să-i obțină cu ajutorul partenerilor de dezvoltare. 

Nu am reușit să obținem nici studiul, nici strategia din motiv că sunt încă în proces de elaborare. Ministerul Sănătății nu a indicat nici bugetul calculat în studiul de fezabilitate, menționând că banii vor fi obținuți prin strângere de fonduri de la partenerii străini și Uniunea Europeană. 

Cum stau lucrurile în România

În România, sistemul informatic din sănătate este aproape în colaps. Diferența față de Moldova este că România are la dispoziție sute de milioane de euro, bani nerambursabili, pentru a construi în sfârșit ceva funcțional. 

Situația stă cam așa: pacienții trebuie să meargă la medicul de familie cu un card fizic de sănătate numai ca să se convingă statul că au fost într-adevăr acolo și că nici ei, nici medicul, nu fac vreo fraudă. (Acest card atestă faptul că ești asigurat în sistemul public de sănătate și este obligatoriu de fiecare dată când mergi la o instituție medicală care oferă servicii din bani publici.)

Dacă un medic vrea să se consulte cu un coleg asupra radiografiilor sau RMN-ului unui pacient, de cele mai multe ori i le trimite prin WhatsApp, pentru că nu există o fișă electronică a pacientului (dosar electronic se numește în România), iar spitalele nu sunt interconectate. 

Ministerul Sănătății (MS) lucrează la o strategie de digitalizare în sănătate pe care a spus că o va anunța în curând, iar Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), echivalentul CNAM-ului, construiește deja unele soluții digitale.

E ca un puzzle la care unii creionează rama, iar alții au început din mijloc. Dar digitalizarea nu mai e un moft, iar integrarea cu sistemele europene de date e deja o cerință. 

În acest moment, sistemul de sănătate este parțial digitalizat, iar instituții diferite colectează și dețin diferite seturi de date. Deci problema nu e că nu există deloc date și atunci trebuie să așteptăm marea digitalizare. Niște date există, au explicat medicii și experții în sănătate cu care am vorbit, și multe sunt suficient de detaliate încât să direcționeze luarea de decizii de politică publică. 

Prima platformă digitală implementată în România a fost Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI), pe care întâi au testat-o medicii de familie, ca apoi să devină obligatorie pentru toți furnizorii în contract cu Casa de Asigurări, din 2010. Au urmat rețeta electronică în 2013, cardul de sănătate în 2015 și dosarul electronic de sănătate (DES) – teoretic în 2016, dar practic de abia la final de 2020, după ani buni în care nu a mers absolut deloc. 

Toți medicii și toate unitățile medicale (publice și private) care fac servicii plătite din bani publici sunt obligați să le înregistreze în SIUI, de la o banală consultație la cele mai complicate proceduri medicale, iar fiecare serviciu medical are un tarif stabilit de CNAS o dată la doi ani. Fiecare furnizor contractează ce servicii vrea și raportează lunar ce servicii a prestat, ca să-și primească banii – la fel ca în Moldova. 

Instituțiile care verifică dacă raportările s-au făcut corect și nu au fost „umflate” – practic, instituțiile omologe CNAM-ului – sunt Institutul Național de Management al Serviciilor de Sănătate (INMSS), pentru spitale, și Casele județene de sănătate, pentru toți ceilalți furnizori: medicii de familie, laboratoare, farmacii, servicii de recuperare fizică etc. Deci, din start, avem instituții de control diferite, chiar dacă cea care împarte banii e una singură – Casa Națională de Sănătate. 

Ca să se conecteze la SIUI, medicii de familie cumpără unul dintre cele cinci softuri de pe piață sau folosesc unul minimal, de la stat, iar spitalele au de ales între altele două. Dar spitalele și medicii de familie nu comunică direct – unii nu știu ce recomandări sau investigații fac ceilalți. Și nici spitalele nu comunică între ele, chiar dacă folosesc același soft. Singurul purtător de informații și documente medicale este pacientul – la fel ca în Republica Moldova. 

Când mergi la o consultație sau pentru o internare, medicii trebuie să le introducă în SIUI atunci, pe loc – de aceea îți cer cardul de sănătate. Dacă SIUI nu merge, cum se întâmplă uneori cu zilele, e ca și cum el nu ar fi făcut acea consultație (și, evident, nu va fi plătit pentru ea), iar tu nu-ți poți primi biletul de trimitere către specialist sau rețeta compensată (prin care iei unele medicamente la preț redus).

Medicul (sau spitalul) are la dispoziție 72 de ore ca să introducă acel serviciu. Dacă SIUI nu merge, fie te cheamă iar („Dar de unde știu eu când o să meargă?”, spunea un medic), fie, ca să te scutească de un drum, îți reține cardul și vii după el în altă zi. Doar că asta e ilegal, conform art. 186 din Contractul cadru. Sistemul te obligă, practic, să încalci legea. 

Mai e un detaliu important: chiar dacă 2010, când s-a generalizat folosirea sistemului informatic nu pare atât de demult, primele echipamente și tehnologii digitale au fost cumpărate încă din 2002, deci sunt și mai vechi decât la prima vedere. Construcția platformei a durat opt ani și s-a lăsat cu mai multe dosare penale pentru mai mulți șefi CNAS, iar unul dintre ei face chiar închisoare pentru mită. 

În plus, SIUI nu e doar depășit, ci și subdimensionat. De exemplu, acum îl folosesc 42.000 de furnizori de servicii medicale, or el a fost dimensionat pentru 21.000, spune fostul președinte CNAS, Andrei Baciu. 

Pe de altă parte, atât CNAS, cât și Institutul care validează raportările spitalelor, controlează cheltuirea banilor doar din punct de vedere administrativ, nu al calității actului medical. Acest tip de audit medical nu se face deloc în România. 

De exemplu, Casele județene de asigurări amendează medicii de familie dacă au dat un concediu medical fără să-i ceară omului o adeverință de salariat, iar Institutul cere spitalului o reverificare dacă a introdus niște date greșit (de exemplu, vârsta unui pacient e negativă sau un pacient bărbat a făcut o histerectomie), dar nu evaluează dacă medicul a luat cele mai bune decizii medicale sau dacă pacientul are o calitate a vieții mai bună la externare.

Digitalizarea nu o să îmbunătățească și nu o să evalueze actul medical direct, dar poate contribui la ele. De exemplu, dacă faci acum o colonoscopie sau o endoscopie într-un spital de stat, vei primi doar descrierea în cuvinte a ceea ce a văzut medicul acolo, nu și fotografia sau înregistrarea video. Or, pentru operații extrem de sensibile și pentru a urmări evoluția în timp, acestea sunt esențiale.

Deși s-au cheltuit 16 milioane de euro pentru construirea DES (dosarul electronic al pacientului), el nu funcționează nici azi. A funcționat, adunat, mai puțin de un an, și nici atunci nu era complet: nu puteai să încarci RMN-uri sau CT-uri (computer tomograf), scrisori medicale, bilete de trimitere sau rezultatele analizelor de sânge. 

Iar uneori riscul de erori medicale e enorm, spune dr. Raul Pătrașcu, fost manager al Spitalului Județean Timiș, care a reușit să digitalizeze o parte din procesele din spital. Lipsa digitalizării, alături de un traseu clar al pacientului, fac ca România să fie pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește statisticile de mortalitate, morbiditate și decese evitabile prin cancer.

Ce proiecte digitale sunt în lucru acum în România

Pe de o parte se lucrează la strategie națională de digitalizare în sănătate, care va seta cadrul legal, obiectivele și instituțiile responsabile, și pe de altă parte, sub presiunea fondurilor din Planul Național de Redresare și Reziliență, pe care Comisia Europeană l-a creat după pandemie, se lucrează la proiecte și platforme digitale concrete, care vor trebui să se potrivească cu strategia.

Miza e mare, explică vicepreședintele Societății Române de Informatică Medicală, Călin Muntean. Strategia asta trebuia făcută acum 20 de ani și, pentru că n-a avut-o, România a pierdut foarte mulți bani și foarte multe vieți umane: „În România nu avem o cartă albă și neagră a medicinei, care să spună câtă mortalitate puteam să prevenim, câte accidente, câte greșeli medicale sau nimic despre automedicație și consecințele ei dezastruoase.”

Și am fi colectat datele astea dacă am fi avut o strategie? Da, spune el. 

Dacă reușește acum, „ar centra sistemul politico-economico-medical în jurul pacientului și nu mai contează cine vine ministru”. Cu condiția ca datele să și fie folosite în luarea deciziilor. 

În paralel cu strategia, Ministerul a deschis licitația pentru trei proiecte cruciale, cu bani din PNRR: unul de redimensionare a întregii platforme informatice (în valoare de 70 de milioane de euro), unul pentru infrastructură digitală în 245 de spitale (100 de milioane de euro) și unul de digitalizare a instituțiilor din subordinea MS (tot 100 de milioane de euro).

În timpul ăsta, CNAS are și ea în derulare șase proiecte mamut, în diferite stadii, dintre care unul vizează un nou dosar electronic al pacientului, de 23 de milioane de euro. 

Sănătatea e o decizie politică 

Sănătatea este o decizie politică, iar sănătatea publică reprezintă activitate politică – este unul dintre primele principii pe care le învață cei care studiază sănătate publică. De aceea, toate deciziile ar trebui raportate la pacient și la rezolvarea problemelor lui, nu doar la fluxurile financiare din sistem. 

Asta înseamnă că tot efortul ăsta de digitalizare ar trebui măsurat în niște îmbunătățiri concrete ale experienței pacientului și actului medical – dacă obiectivul va fi un sistem digital integrat, el va fi atins sub o formă sau alta, dar nimeni nu va avea o viață mai bună. În plus, pentru că acum se verifică doar cheltuirea banilor, nu calitatea actului medical, competența nu poate fi valorizată. 

Iar dacă am privi și mai mult din perspectivă de sănătate publică, sistemul ar trebui să se raporteze la cetățean, nu la pacient, spune dr. Marius Ungureanu, directorul Departamentului de Sănătate Publică de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca: „Cetățeanul nu e by default pacient și nu vrei să ajungă pacient. Sintagma însăși trădează eșecul în domeniul sănătății publice.”

Dar pe asta, digitalizarea nu o s-o rezolve. 

Autori: Liliana BOTNARIUC, RISE Moldova, Sorana STĂNESCU, jurnalistă Foaia de observație, România

Editare: Daniel BOJIN 

Ilustrații: Alex BURETZ

Fact-checking: Departamentul de Fact-checking al RISE Moldova

---

---

Preluarea articolelor de pe www.rise.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct la sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu RISE Moldova. Materialele de pe platforma on-line www.rise.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din R. Moldova.