24/07/2018

Fostul judecător și ex-președintele Judecătoriei Strășeni, Mihail Gavriliță, a fost amnistiat într-un dosar penal, fiind învinuit că a emis peste treizeci de hotărâri ilegale.

Prin deciziile sale, fostul magistrat i-a ajutat pe mai mulți ruși și ucraineni să-și perfecteze documentele ca, ulterior, să redobândească cetățenia României.

Mihail Gavriliță. Foto: unimedia.info

În perioada 2012-2013, mai mulți cetățeni străini, printre care ruși și ucraineni au încercat să obțină ilegal redobândirea cetățeniei României, în baza unor documente falsificate, eliberate de autoritățile Republicii Moldova.

În baza unor copii ale documentelor: certificate de botez și cununie, cetățenii străini au luat cu asalt Judecătoria Strășeni. Aceștia au solicitat ca magistrații să emită încheieri judecătorești în care să fie menționat că, rudele lor s-au născut în perioada anilor 1918-1940, 1941-1944, pe teritoriul actual al Republicii Moldova, atunci aflat în componența României.

Cu încheierea la mână, cetățeanul străin mergea la Starea civilă pentru a obține actele necesare (certificate de naștere, deces sau căsătorie) pentru dobândirea cetățeniei Republicii Moldova, iar ulterior, și redobândirea cetățeniei române.

Dorel Țurcanu este intermediarul-cheie și avocatul care i-a reprezentat pe străini în instanță.

Documentele pregătite de acest avocat au ajuns pe masa judecătorului Mihail Gavriliță, care deținea și funcția de președinte de instanță.

Procurorii l-au acuzat pe fostul magistrat că a emis un set de decizii contrar legii, având la bază doar copii ale documentelor și a unor certificate.

În 2014, Gavriliță a plecat din funcția de judecător și din cea de președinte al Judecătoriei Strășeni, în tabăra avocaților.

Dosarul penal pe numele lui Mihail Gavriliță a ajuns în instanță la începutul acestei luni, fiind examinat de magistrații de la Judecătoria Chişinău (sediul Buiucani). Aceștia au ajuns la concluzia că, fostul lor coleg de breaslă: „Prin pronunțarea acestor hotărâri ilegale ale judecătorului Mihail Gavriliță s-a adus atingerea intereselor publice, s-a atentat şi prejudiciat imaginea sistemului judecătoresc al Republicii Moldova, s-a atentat şi prejudiciat funcția statului la perfectarea şi eliberare actelor de stare civilă, precum şi la securitatea națională a Republicii Moldova, cât şi altor state”.

La rândul său, Gavriliță și-a recunoscut vina, iar pe 20 iulie 2018, magistrații de la Buiucani l-au amnistiatîn legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova”.

Contactat de RISE Moldova, fostul judecător Gavriliță ne-a spus că a fost amnistiat după ce a scris o cerere. „Altfel nu te amnistiază. Domnule, nu dau eu așa informații și consultanță pe telefon. Dați-mi pace!”, a afirmat fostul magistrat.

În „Dosarul cetățeniei” au fost implicați și alți judecători de la Strășeni. Magistratul Vasile Rusu este și el judecat în acest dosar pentru emiterea unor hotărâri ilegale.

În instanță, avocatul Dorel Țurcanu a mai mărturisit că a prestat servicii cetățenilor străini la solicitarea unui intermediar din Tiraspol, Nicolai Panin, iar după ce schema a fost deconspirată deciziile ilegale ale judecătorilor au fost contestate în instanțele superioare, fapt ce l-a nemulțumit pe intermediarul din regiunea transnistreană.

„Ulterior când hotărârea judecătorului Rusu, a fost contestată de către OSC Străşeni, mai târziu şi a lui Gavriliţă Mihail, «Nicolai Panin» era indignat şi revoltat de acest fapt, şi în cadrul unei discuții Panin i-a spus că pentru fiecare hotărâre judecătorească se achita câte 500 euro. Faptul, dacă, Panin transmitea personal şi direct grefierei Pelin Liliana, judecătorilor Gavriliţă, Rusu, Chisiliov, Lazari sau prin intermediari banii menționați el nu cunoaște, nu i-a fost spus, dar nici nu a întrebat fiindcă nu-l interesa acest fapt. Careva sume de bani judecătorilor, altor persoane, el personal nu a dat şi cu nimeni nu a discutat acest fapt”.

Extras din mărturia avocatului Dorel Țurcanu.

Am încercat să discutăm cu avocatul Dorel Țurcanu, însă are telefonul deconectat.

BENEFICIARII DE IDENTITĂȚI
Cel puțin o parte din rușii și ucrainenii care au păcălit autoritățile din Republica Moldova, deja au reușit să obțină și cetățenia României. Printre ei se numără și Ivan Vavilov și Tatiana Vavilova. Cu toate acestea, Ivan Vavilov a mărturisit că nu a fost niciodată pe teritoriul Republicii Moldova și că nu a solicitat perfectarea actelor de stare civilă în Republica Moldova sau în România.

În 2016, Serviciul Stare Civilă din Republica Moldova a atacat în instanță deciziile emise de judecătorul Gavriliță, fiind casate de magistrații de la Apel.

Totodată, Legea cetățeniei române prevede că autoritățile de la București pot retrage cetățenia română dacă persoana a obţinut-o prin mijloace frauduloase.

Iurie SANDUȚA


Citiți mai jos și alte articole la acest subiect:
Republica lui Ivan

Fabricat în Parlament


Preluarea articolelor de pe www.rise.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct la sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu RISE Moldova. Materialele de pe platforma on-line www.rise.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din R. Moldova.


RISE LEAKS


КОММЕНТИРУЙ ЭТУ СТАТЬЮ