Știri

Peste 19 milioane de lei restanță: Cum a ajuns sub sechestru gospodăria deputatului Sergiu Stefanco

Gospodăria țărănească a deputatului Partidului „Democrația Acasă”, Sergiu Stefanco s-a ales cu bunurile și conturile blocate. Sechestrul preventiv a fost aplicat la finele lunii septembrie 2026, la solicitarea unei bănci, care cere rambursarea unor credite de circa un milion de euro.

Parlamentarul s-a pomenit și el, la rândul său, cu patrimoniul blocat, având calitatea de garant al entității agricole ajunsă în incapacitate de plată.

Colaj: Roman FILIPPOV/RISE Moldova

O decizie a Curții de Apel Centru (Chișinău) arată că, în mai 2022, Gospodăria Țărănească (GȚ) „Stefanco Sergiu Sergiu” din satul Ucrainca, raionul Căușeni, a contractat de la Maib un credit de 17 milioane de lei, cu termen de rambursare în mai 2029, la care ulterior s-a adăugat un alt împrumut de circa trei milioane de lei.

Conform materialelor cauzei, banca susține că întreprinderea nu și-a îndeplinit corespunzător angajamentele contractuale. Prin urmare, la 20 octombrie 2025, a solicitat de la ambele părți (Gospodăria Ţărănească şi Sergiu Stefanco) achitarea restantă a celor două împrumuturi. Reclamațiile au fost recepționate la 29 octombrie 2025, însă datoriile nu au fost stinse.

Captură din decizia Curţii de Apel Centru

După trei luni, la finele lunii ianuarie 2026, Maib s-a adresat în instanță, cerând încasarea unei datorii totale estimate la peste 19,6 milioane de lei. Conform calculelor prezentate în instanță, suma datorată pentru primul credit era de 18,25 milioane de lei (dintre care 14,85 milioane de lei reprezentau creditul în termen, 1,54 milioane de lei – creditul restant, iar 1,86 milioane de lei – dobânzile, restanța fiind de 185 de zile). Datoria aferentă celui de-al doilea credit constituia 1,62 milioane de lei (1,52 milioane de lei – credit restant și 98.602 lei – dobânzi, cu o restanță de 196 de zile).

Moratoriul salvator

Concomitent cu acțiunea de bază, Maib a solicitat instituirea sechestrului pe bunurile și conturile bancare ale pârâților, în limita pretențiilor formulate. Potrivit deciziei instanței, Sergiu Stefanco și-a asumat răspunderea personală în aceeași măsură ca întreprinderea pentru executarea integrală a obligațiilor financiare.

În motivarea cererii, banca a menționat că neachitarea datoriilor după somare demonstrează lipsa intenției sau imposibilitatea achitării benevole. Instituția bancară a avertizat că există riscul tergiversării returnării creditelor, iar creșterea zilnică a penalităților sau posibila înstrăinare a activelor ar putea împiedica recuperarea datoriei, în cazul unui verdict favorabil.

Pe 3 februarie 2026, Judecătoria Căușeni (sediul Central) a respins ca neîntemeiată cererea Maib de aplicare a sechestrului. Instanța a constatat că banca nu a prezentat probe concludente privind riscul de înstrăinare sau deteriorare a bunurilor pârâților ori riscul de a intra în concurs cu alți creditori.

Totodată, instanța a luat în calcul specificul activității agricole a gospodăriei, apreciind că blocarea mijloacelor financiare ar afecta lucrările de sezon și ar reduce capacitatea acesteia de a genera venituri pentru stingerea datoriilor.

Judecătorii au invocat și moratoriul temporar de 12 luni, votat de Parlament la finele anului 2025, care suspendă urmărirea silită a bunurilor anumitor categorii de fermieri. Însăși Sergiu Stefanco nu a participat la votarea moratoriului, în şedinţa Parlamentului din 29 decembrie 2025.

Sechestru cu caracter strict temporar și conservator

Maib a contestat decizia Judecătoriei Căușeni, argumentând că moratoriul legislativ privește doar executarea silită, nu și măsurile de asigurare cu caracter preventiv. Banca a subliniat că sechestrul nu presupune deposedarea de bunuri sau oprirea activității agricole, ci doar conservarea patrimoniului până la soluționarea definitivă a litigiului.

Sergiu Stefanco la volanul unui tractor. // Foto: facebook.com/Sergiu Stefanco

De asemenea, banca a indicat că, la 26 ianuarie 2026 suma totală restantă urcase la 19,87 milioane de lei, iar cuantumul ridicat justifică măsurile de precauție.

Astfel, magistrații Curții de Apel au admis parțial cererea băncii, dispunând instituirea sechestrului doar în limita corpului creditului pretins, în sumă de 17,91 milioane de lei, fără extinderea măsurii asupra dobânzii de 1,95 milioane de lei.

Instanța de Apel a subliniat că măsura asiguratorie are caracter strict temporar și conservator şi „nu anticipează soluția asupra fondului acțiunii, nu confirmă existența definitivă a creanței pretinse de bancă și nu reprezintă o executare anticipată a acesteia”.

Soluționare prin mediere…

Sergiu Stefanco a confirmat reporterului RISE Moldova existența litigiului și a datoriei, precizând că părţile deja au apelat la un mediator, pentru a găsi o soluție de compromis și a evita insolvabilitatea gospodăriei țărănești.

„Dar suntem în procedură de mediere, este dosarul la mediator. Sperăm că se rezolvă şi o să ne scoată interdicţia…. Aşa e când vrei să faci afaceri în Republica Moldova”, ne-a declarat Stefanco.

Parlamentarul mai susține că, datorită faptului că anul acesta „este un pic de roadă”, a identificat deja o soluţie prin care să rezolve problema datoriei prin mediator.

… sau se ajunge la insolvenţă

„Altfel, dacă nu se găseşte o soluţie, întreprinderea trebuie să intre în procedură de insolvenţă, ceea ce nu este convenabil nici pentru ei (bancă – n.r.), dar nici pentru mine. Bine. Nu este plăcut. Or, nu este o tragedie să intri în insolvenţă. Se face un grafic de achitări etc. Dar pentru ei nu e convenabil, pentru că recuperarea banilor e mai de lungă durată”, afirmă Stefanco.

În acelaşi timp, pe 12 noiembrie la Judecătoria Căuşeni ar urma să aibă loc o nouă şedinţă de examinare a litigiului intentat de Maib împotriva gospodăriei țărănești a lui Sergiu Stefanco. „Sperăm că, până atunci, să avem procedura de la mediator semnată şi să o prezentăm la judecătorie”, a adăugat deputatul. 

Ulterior el a precizat că şedinţa se va amâna, la cererea unei părţi pentru a putea pregăti toate documentele pentru acordul de mediere.

Totodată, el atrage atenţia la creşterea numărului tot mai mare de gospodării agricole ajunse în incapacitate de plată. Astfel, dacă anul trecut erau 480, apoi acum în incapacitate de plată sunt circa 1.900 de întreprinderi agricole, a precizat Stefanco, făcând trimitere la informaţii oficiale.

Statul – dator lui Stefanco

Gospodăria ţărănească are în prezent şi datorii de circa jumătate de milion de lei la bugetul de stat. Conducerea întreprinderii (asigurată de soția sa – n.r.) a propus achitarea datoriilor din contul sumei de trei milioane de lei TVA, acumulați pe conturile întreprinderii, dar deocamdată Fiscul nu a dat curs cererii, explică Stefanco.

Extrasul Gospodăriei Ţărăneşti „Stefanco Sergiu Sergiu”: RISE Moldova

Rapoartele financiare arată că, în 2025, gospodăria agricolă a raportat venituri din vânzări de 9,5 milioane lei și pierderi de peste cinci milioane de lei.

La finele anului trecut, gospodăria deținea active de circa 26 de milioane de lei, inclusiv terenuri (estimate la 20,5 milioane de lei) și mașini și utilaje (în valoare de circa trei milioane lei). Totodată, întreprinderea avea de recuperat creanțe de circa 13 milioane de lei, dintre care circa trei milioane de la bugetul de stat.

Pe de altă parte, gospodăria înregistra la finele anului trecut datorii de peste 35 de milioane de lei, inclusiv credite bancare de 23 de milioane de lei și împrumuturi comerciale de peste nouă milioane de lei.

Scurt profil:

Sergiu Stefanco a fost ales deputat pe listele Partidului „Democrația Acasă”, condus de Vasile Costiuc, fiind și vicepreședinte al formațiunii.

Sergiu Stefanco împreună cu Vasile Costiuc în Parlament// Foto: facebook.com/Sergiu Stefanco

A candidat și la alegerile parlamentare din iulie 2021, fiind pe locul șase în lista aceluiași partid, dar atunci formațiunea nu a trecut pragul electoral. În urma alegerilor locale din noiembrie 2023, Sergiu Stefanco ajunge în consiliul local al comunei Ucrainca, raionul Căușeni, și consilier raional la Căușeni. 

În ultima declarație de avere, Stefanco declara doar 19 terenuri agricole, deși datele cadastrale arată că deține mai mult de 470 de terenuri agricole și cu altă destinație. Stefanco a explicat că de fapt din punct de vedere juridic terenurile sunt ale gospodăriei ţărăneşti, doar că din cauza anumitor prevederi din legislaţie, autorităţile cadastrale le-au înregistrat pe numele său. Totodată, el mai este asociat cu circa 33,3% la o altă întreprindere agricolă, care însă de ani de zile nu prezintă rapoartele financiare la Biroul Naţional de Statistică.