Aquapark-ul de lângă satul Sociteni este unul dintre cele mai atractive și populare locuri de odihnă din Republica Moldova. Investiția în această afacere, deocamdată unică în țară, a fost de aproape 700 de mii de euro. Însă RISE Moldova a aflat că majoritatea banilor investiți în grandiosul proiect au fost obținuți din trafic de droguri. Iar afacerea în sine, potrivit procurorilor, a fost o metodă de a spăla banii obținuți din activități criminale.
Parcul acvatic a fost deschis în vara anului 2013 și se află la doar zece kilometri de Chișinău. Pe lângă piscine și restaurante, aquapark-ul mai are tobogane atât pentru copii, cât și pentru adulți. Echipamentul a fost cumpărat din Turcia și a costat aproape 700 de mii de euro, ceea ce în lei ar fi însemnat, la vremea respectivă, cam 10 milioane. Firma care a realizat grandiosul proiect – O&H ENTERPRISES SRL – a fost creată la sfârșitul anului 2011 și, inițial, a avut doi fondatori – un cetățean al Marii Britanii pe nume Ali Tahir și un moldovean – Mihail Onu.
Potrivit procurorilor britanici, Ali Tahir, principalul investitor în aquapark, făcea parte dintr-un grup criminal organizat care producea și vindea droguri. În prima jumătate a anului 2013 acesta a fost reținut în Marea Britanie, împreună cu șase complici, având asupra sa 30 kg de heroina, 4 kg de cocaina și 1 kg de marijuana. Sesizați de organele de drept din Marea Britanie, Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție au deschis în Moldova un dosar penal pentru spălare de bani.
Bogdan ZUMBREANU, șef de direcție la Centrul Național Anticorupție: “În cadrul urmăririi penale a fost aplicat sechestru pe bunurile care au constituit obiectul activităților criminale. Cunoaștem că prin sentințele instanțelor de judecată din Anglia, autorului infracțiunii i-a fost aplicată sancțiune sub formă de privațiune de libertate pentru 11 ani”.
Mihail Onu, cel de al doilea fondator al afacerii, este un moldovean de 36 de ani, originar din raionul Cimișlia. Acesta a lucrat timp de mai mulți ani în Marea Britanie, unde s-a împrietenit cu fratele celui care urma să-i devină partener de afaceri. În timp ce contribuția britanicului în parcul acvatic a fost de circa opt milioane de lei, cea a moldoveanului a fost de patru ori mai mică, și anume de două milioane de lei.
Sergiu BULAT, managerul aquapark-ului: “Putem stabili un contact cu dumneavoastră pentru o întâlnire cu ei, ca să vă povestească despre aceste lucruri. Nu o să aibă niciun secret de ascuns. Noi avem mulți ani de succes, suntem din 2013. Astăzi suntem activi. La aquapark e dimineață, dacă putem să spunem așa, în această afacere. Mergem bine înainte”.
Mai multe detalii despre traseul banilor murdari, dar și despre pedeapsa stabilită de instanțele de judecată companiei din Moldova prin intermediul căreia au fost spălați banii – aflați în reportajul de mai jos.