16/01/2018

Două mari companii de pe piaţa gazelor lichefiate din Republica Moldova au fost cumpărate, acum trei luni, de persoane afiliate conducerii Partidului Socialiştilor.

Preluarea afacerilor cu gaz lichefiat a avut loc în perioada când activitatea celor două companii era sub lupa Consiliului Concurenței, acestea fiind bănuite de trucarea unei licitații publice în valoare de circa 4 milioane de lei.

Noii proprietari declară că nu au știut despre investigația Consiliului Concurenței. „Noi de abia am cumpărat această companie. Trebuie să ne clarificăm care este situaţia şi apoi vom decide…

dominic-portile-orasului2

Una dintre stațiile Dominic se află lângă Porțile Orașului și se învecinează cu benzinăria Eurosim, firmă la care liderul liberalilor Mihai Ghimpu deține 33%. Ianuarie 2018 // Foto: RISE Moldova

La mijlocul lunii decembrie 2017, Consiliul Concurenţei (CC) a anunţat public că a finalizat investigația privind încălcarea legislației concurențiale de către companiile Dominic SRL şi Comerţ-Gaz SRL. Consiliul a constatat că acestea au încheiat un acord anticoncurențial orizontal de tip cartel dur, participând cu oferte trucate la o licitație publică organizată de Regia Autosalubritate din Chişinău în ianuarie 2016.

PRELUARE „SOCIALISTĂ”
La finele lunii septembrie 2017, în perioada când CC încă își defăşura investigaţia, firma Dominic SRL, unul dintre cei mai importanți jucători pe piața gazului lichefiat din Republica Moldova, a fost preluată de Irina Dolință, fiica deputatei socialiste Alla Dolinţă și membră a Comitetului Executiv Politic al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM).

Tranzacția nu s-a făcut direct, ci prin intermediul Combar-Plus SRL, companie pe care, oficial, Irina Dolință a cumpărat-o de la Unitrees Investments, un offshore cipriot reprezentat de tatăl său, Igor Dolință (Detalii, AICI). Exact după aceeași schemă tânăra a preluat anterior și Vesma-Teh SRL, o altă companie a familiei Dolință de la care PSRM închiriază sediul său central din Chișinău.

dodon-sotia-si-familia-dolinta-fb-irina-dolinta

Alla și Igor Dolință (d) alături de Igor și Galina Dodon (s) // Foto: Irina Dolință via Facebook.com

Fostul proprietar al Dominic SRL, businessmanul Vladimir Frenc, și-a cedat afacerea în schimbul a trei milioane de lei, sumă care coincide cu capitalul social al firmei. Detalii, AICI

Însă contractul de vânzare-cumpărare nu l-a semnat el, ci fiica sa, Angela Golovanova. Curios este că Dominic SRL a fost fondată în 1994 de către soțul Angelei Golovanova, Serghei, pe când compania avea denumirea de GIC SRL. Un an mai târziu, acesta a vândut-o lui Vladimir Frenc.

Chiar dacă Frenc și-a cedat afacerea, aceasta a rămas, oarecum, tot în anturajul familiei sale. Și asta pentru că Irina Dolință, noul proprietar oficial al Dominic SRL, este prietena nepotului său, Serghei Golovanov jr.

Vladimir Frenc nu a răspuns la apelurile şi mesajele noastre. Fiica sa, Angela Golovanova, a refuzat să discute la acest subiect şi ne-a redirecționat la tatăl său, care „ne va răspunde la toate întrebările, atunci când va reveni în oraș”.

În prezent Dominic este proprietara unui depozit la Bălți și a nouă stații de alimentare cu gaz lichefiat. În 9 luni ale anului 2017 aceasta a ocupat locul opt în topul importatorilor de propan-butan, după ce în 2016 se clasase pe locul cinci.

Compania are trei licenţe eliberate de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică: pentru importul şi comercializarea cu ridicata a gazului lichefiat, pentru comerţul cu amănuntul a gazului lichefiat și pentru comerţul cu amănuntul a produselor petroliere. Detalii, AICI

Pe 29 decembrie 2017 compania a anunţat că se reorganizează prin dezmembrare (separare). Detalii, AICI

Recent, la Dominic a mai apărut un asociat, Silvia Russu, cu o cotă de 1%. Restul 99% au rămas în proprietatea Irinei Dolință. Detalii, AICI

CONEXIUNI CONTINUE
În aceeași perioadă când familia Dolință a preluat Dominic SRL, s-a schimbat și proprietarul Comerț-Gaz SRL, cealaltă firmă investigată de CC.

Astfel, în octombrie 2017, noul proprietar al Comerț-Gaz devine Djemma Rotari, membră a Comisiei de control a PSRM și veche parteneră de afacere a familiei Dolință. Detalii, AICI

În paralel, Rotari figurează ca asociat unic și la Barcom SRL, firmă fondată de capul familiei Dolință, Igor, de la care a preluat-o în 2011.

Firma Comerţ-Gaz a fost fondată în 2004 de Leonid Darii. Doi ani mai târziu proprietar al firmei devine compania Transgaz SRL, iar în martie 2011 este preluată de Dominic SRL, ca peste două luni să ajungă în proprietatea Larisei Botnari. Până în iunie 2011, Botnari a fost asociată cu Vladimir Frenc la Dominic SRL.

Comerţ-Gaz este o companie de mărime mijlocie cu licenţă doar pentru comerţul cu amănuntul al gazului lichefiat și deţine șapte staţii de alimentare cu propan-butan.



AMENDĂ DE 3,5 MILIOANE
În perioada în care Dolință și Rotari preluau afacerile cu gaz lichefiat, activitatea Dominic și Comerț-Gaz era deja de patru luni sub lupa CC. Totul a pornit de la un tender în valoare de 3,9 milioane de lei, organizat încă în ianuarie 2016 de Regia Autosalubritate din Chișinău. Cei doi participanți la licitație – Dominic și Comerț-Gaz – au ofertat 11.300 de lei și, respectiv, 11.200 de lei, pentru livrarea unei tone de gaz propan-butan. Astfel, grupul de lucru pentru achiziții a desemnat câștigătoare oferta Comerț-Gaz.

Însă investigația inițiată de CC în primăvara anului 2017 a scos la iveală mai multe conexiuni dintre cele două companii. Printre ele, faptul că ambele oferte de participare la licitație au fost semnate şi prezentate de una și aceeași persoană – Fadei Verlan, directorul Comerţ-Gaz. Asta chiar dacă, la Dominic, director şi proprietar era Vladimir Frenc.

Mai mult, ambele companii împărțeau același contabil-șef, la fel ca și adresa la care își desfășurau activitatea – bd. Grigore Vieru 22/5. Acolo, până nu demult, se afla sediul Dominic, dar acum acesta este închis.

Investigaţia CC a mai constatat că firma Comerț-Gaz cumpăra de fapt gazul lichefiat de la Dominic, ultima importându-l din Rusia și Belarus. Pe de altă parte, deși a participat la licitație, Dominic nu dispunea la acel moment de licenţă pentru importul şi comercializarea cu ridicata a gazului lichefiat. Aceasta i-a fost eliberată de ANRE abia pe 29 ianuarie 2016, adică la nouă zile de la desfășurarea licitației.

În consecinţă, la finele lui noiembrie 2017, CC a aplicat companiei Dominic o amendă de 2,57 milioane lei, iar întreprinderii Comerț-Gaz SRL, o amendă de circa un milion lei, pentru încălcarea prevederilor Legii concurenței prin participarea cu oferte trucate la licitație.

INVESTIGAȚIA SURPRIZĂ
Am încercat să luăm legătura cu Irina Dolinţă, dar la numerele de telefon ale conducerii Dominic SRL a răspuns Igor Dolinţă, tatăl Irinei Dolinţă. Acesta ne-a declarat că exercită în prezent funcţia de administrator al companiei.

Igor Dolinţă (despre amenda CC): Noi de abia am cumpărat această companie. Trebuie să ne clarificăm care este situaţia şi apoi vom decide… Fostul proprietar, Vladimir Frenc, nu ne-a informat despre această investigaţie a Consiliului Concurenţei şi aceasta amendă este o surpriză neplăcută pentru noi… Încercăm să luăm legătura cu el, dar nu reuşim.

Djemma Rotari, cea care a preluat Comerț-Gaz, a refuzat să se expună pe marginea investigației CC.

Ion PREAŞCA
Rodica Nemerenco (TV Prim Glodeni), Iurie Rotaru (Social Media Balti), Vera Bulgaru (TV Drochia)


Acest material este publicat în cadrul proiectului „Jurnalism de Calitate pentru Democrație” implementat de RISE Moldova în baza unui grant acordat de către Uniunea Europeană. Suma grantului oferit de Uniunea Europeană va acoperi 90% din costurile totale ale proiectului. Co-finanțarea proiectului „Jurnalism de Calitate pentru Democrație” pentru anul 2017-2018 este asigurată de Fondul Naţional pentru Democrație (NED). Opiniile și constatările exprimate aparțin autorului și nu reflectă neapărat opinia Uniunii Europene.

Preluarea articolelor de pe www.rise.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct la sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu RISE Moldova. Materialele de pe platforma on-line www.rise.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din R. Moldova.

RISE LEAKS


Comenteaza acest articol