Din cauza modificării legislației electorale și trecerii la sistemul de vot mixt, la scrutinul parlamentar din februarie 2019 vor avea loc cele mai mari falsificări ale alegerilor de până acum. De această părere este Vladimir Voronin, președintele Partidului Comuniștilor din Republica Moldova. Într-un interviu pentru RISE Moldova, Voronin ne-a vorbit și despre șansele comuniștilor de a accede în următorul legislativ, dar și despre provocările pe care le-au avut la desemnarea candidaților pe circumscripții.
Vladimir Voronin ne-a mai povestit cât de des trece pe la vila din pădurea Țiganca, dacă i se mai deschid porțile acolo și care e relația dintre el și firma care arendează pădurea. „Unica pădure unde am acces.”
Și-a amintit în ce condiții l-a cunoscut pe Vladimir Plahotniuc, actualul președinte al Partidului Democrat din Moldova, și cum a ajuns să-i confere ordinul „Gloria Muncii”. „Prima dată am dat mâna cu dumnealui pe teritoriul Mănăstirii Curchi.”
Ne-a relatat și cât de mult s-a chinuit să vândă clădirea din centrul Chișinăului peste care acum fâlfâie steagul democraților. „Câți ambasadori am purtat eu personal pe acolo, ca să le propun pentru ambasadă… – Luați-vă, văi, prestij… Folosiți-vă! – Hmmmm…”
Dacă l-a ajutat politica să se îmbogățească, ce averea are, care îi sunt planurile de viitor și care este cel mai mare regret al lui, ca fost președinte al Republicii Moldova, – sunt alte câteva întrebări ale căror răspunsuri le aflați în interviul video de mai jos.
Acest material face parte dintr-o serie de interviuri cu persoane de interes public realizate de reporterii RISE Moldova.