15/05/2020

Trei companii de transport auto – două din Republica Moldova și una din Cehia, au reușit să fenteze interdicțiile legale, impuse pe timp de COVID-19, și au repatriat câteva sute de moldoveni.

Schema e simplă. Autocarele companiei din Cehia – țară membră UE, îmbarcă pasagerii și-i lasă la hotarul cu România. De aici sunt preluați de autobuzele companiilor locale, care continuă drumul spre casă. Schema a atras atenția după ce autocarele pline cu pasageri au fost oprite pentru verificări de polițiștii din Germania.

RISE Moldova a reconstruit traseul curselor [i]legale și scandalurile penale în care au fost implicate firmele.

Cetățeni ai Republicii Moldova, blocați în Germani / Foto: Dna.dr

Cetățeni ai Republicii Moldova, blocați în Germani / Foto: Dna.fr

FILMUL CURSEI DE 96 DE ORE
25 aprilie. E ora 7:00. Pe Boulevard de Bercy din Paris, 239 de cetățeni ai Republicii Moldova așteaptă trei autobuze care urmau să vină și să-i ducă acasă. Aglomerația de persoane a atras intervenția jandarmilor, așa că pasagerii sunt nevoiți să se împrăștie și să se îmbarce dintr-o altă locație. După ce au plătit câte 200 de euro șoferilor, fără a primi în schimb bilet, în jurul orei 10:00 pornesc spre Republica Moldova la bordul autobuzelor inscripționate Ednateric-Trans.

Pe la 15:30, imediat ce părăsesc teritoriul francez, autocarele sunt stopate de Poliția de frontieră a Germaniei la punctul vamal din apropierea localității Iffezheim, instituit în contextul pandemiei de coronavirus. Pașapoartele pasagerilor sunt ridicate pentru verificări. Fără nicio explicație, călătorii urmează să aștepte până în dimineața zilei următoare.

Despre cursă, oamenii au aflat de pe rețelele de socializare. Pagina de Facebook „Trans Eric Paris”, moderată de compania Transeric Tur SRL din Republica Moldova, a expediat mesaje în care anunța că „Sâmbătă, 25 aprilie, vor fi organizate curse charter cu autocarul de la Paris spre Moldova”, indicând ora și adresa de pornire, precum și numărul de telefon pentru rezervări.

mesajul-trimis-moldovenilorToate persoanele înregistrate vor fi contactate telefonic cu o zi înainte de plecare”, mai scria în mesaj, fără a oferi detalii despre cine efectuează cursa sau prețul călătoriei.

După cum avea să aflăm ulterior, cursa a fost efectuată de compania cehă Katev Travel & Commercial s.r.o, parteneră a două companii moldovenești de transport terestru – Transeric Tur SRL și Ednateric-Trans SRL, cele trei firme operând împreună de ani buni pe traseul Republica Moldova-Cehia și Franța.

Iar cu câteva zile înainte de cursa Paris-Chișinău, mai multe autocare cu numere de înmatriculare cehe, deținute de Katev Travel & Commercial, au părăsit Republica Moldova prin postul vamal Leușeni. Au motivat că merg la reparație și, dat fiind faptul că aveau plăcuțe de înmatriculare străine, au trecut frontiera de stat fără probleme. Doar că, potrivit reprezentanților Agenției Naționale Transport Auto (ANTA), trei dintre ele au ajuns în Paris, unde au îmbarcat peste 200 de cetățeni ai Republicii Moldova.

Katev Travel & Commercial s.r.o. își are sediul în Praga. Firma, condusă de Penka Kateva din Cehia, în vârstă de 61 de ani, a fost fondată în 1994. Potrivit Registrului Comerțului din Cehia, în 2017, Katev Travel înregistra un capital social de 2,1 milioane de coroane cehe, echivalentul a circa 82 de mii de euro.

Acum, blocați în Germania, pasagerii au încercat să contacteze reprezentanții companiei de transport care le organizase cursa. „Am sunat pe toate numerele și nu răspundea niciunul. Aveam un număr care m-a sunat în Franța să-mi spună despre rezervare. Zic: ‘Alo! Compania Eric Tur?’. Zice: ‘Da, da, Eric Tur’. Apoi zic: ‘Ați auzit ce se întâmplă cu noi la vamă?’. ‘Nu, nu. Eu nu-s de la Transeric Tur, de la mine de pe telefon au sunat’ și mi-a închis”, ne povestește Roman Albu, unul dintre pasagerii cursei.

Între timp, pasagerii și șoferii au fost interogați. Potrivit lui Dieter Hutt, purtătorul de cuvânt al poliției locale, atât compania cehă, cât și șoferii care au realizat cursa, sunt cercetați penal pentru trafic de ființe umane, iar banii achitați de pasageri – 48.000 de euro cash – au fost confiscați.

Alexandru BOT, avocatul companiilor de transport: Pentru rutele ocazionale nu sunt formule certe de încasare a banilor. […] Biletele de regulă se eliberează atunci când e vorba despre o rută regulată. […] În cazul dat a fost o rută ocazională, contractată de acei pasageri și nu implică obligația de a elibera bilete. Dar suma a fost facturată și raportată la organele fiscale din Germania, pentru că Katev Travel este plătitor de taxe în Germania.

26 aprilie. Dis-de-dimineață, în jurul orei 5:00, polițiștii le restituie pașapoartele, dar dat fiind faptul că circa 100 de pasageri depășiseră termenul legal de aflare pe teritoriul Uniunii Europene și pentru că șoferii au anunțat că se îndreaptă spre Cehia, țară care își închisese granițele pentru străini, nu le permit să-și continue drumul pe teritoriul Germaniei.

Șoferii fac cale întoarsă spre Paris. Pasagerii se revoltă – vor să ajungă acasă. Șoferii fac din nou cale întoarsă. Pasagerii cer poliției germane să fie lăsați să treacă mai departe. „Toată lumea s-a ridicat în picioare și striga: ‘Puneți-ne deport și lăsați-ne să plecăm acasă’ ”, ne-a mai spus Roman Albu.

Știrea despre moldovenii blocați în Germania ajunge în presa din Republica Moldova, iar spre seară Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) anunță că peste două zile, adică pe 28 aprilie, este stabilită o cursă charter Paris-Chișinău cu avionul, aceasta fiind soluția propusă călătorilor blocați în Germania. Totodată, MAEIE atenționa „cetățenii care planifică să revină în țară, să utilizeze doar curse autorizate, pentru a evita situațiile neprevăzute”.

27 aprilie. În urma tratativelor duse între autoritățile din Germania, Franța, Austria, România și Republica Moldova, și cu acordul Republicii Cehe, autocarele cu cei 239 de moldoveni la bord au fost lăsate să-și continue traseul.

29 aprilie. La intrarea în Vama Albița din România, autocarele înmatriculate în Cehia debarcă pasagerii și fac cale întoarsă. După ce au trecut controalele de rutină de la oficiul vamal român, pasagerii celor trei autocare au traversat pe jos zona neutră dintre România și Moldova, iar după Vama Leușeni erau așteptați de alte patru autocare ale Transeric Tur și Ednateric-Trans – partenerele companiei cehe.
.

BLOCAȚI ȘI ÎN AEROPORTURI
Aproape 96 de ore – atât a durat cursa celor 239 de moldoveni care au pornit de la Paris spre Chișinău, cursă care, de obicei, durează până la 43 de ore. Doar că aceștia nu sunt singurii care au avut de suferit în urma curselor organizate de Transeric Tur și Ednateric Trans.

cetateni-moldoveni-blocati-in-aeroportul-din-paris

Foto: Dorina Macarici Chirilov

La 30 martie curent, 220 de moldoveni au rămas blocați în Aeroportul Charles de Gaulle din Paris.  S-a întâmplat după ce compania de transport terestru – Transeric Tur, a contractat-o pe Air Moldova să efectueze o cursă charter. Doar că, deși la Paris totul era aranjat pentru 30 martie, aeronava nu avea permisiunea să aterizeze la Chișinău.

Compania Transeric Tur a anunțat pasagerii cursei despre mutarea zborului pentru o altă dată într-o postare pe Facebook. Anunțul a fost publicat chiar în ziua în care urma să fie operat zborul, cu mai puțin de o oră până la îmbarcare. Ulterior, anunțul a fost șters.

Astfel, moldovenii ajunși pe Aeroportul Charles de Gaulle din Paris au fost nevoiți să doarmă o noapte în aeroport, iar cursa a fost operată a doua zi, pe 31 martie 2020, după ce autoritățile Republicii Moldova a autorizat totuși zborul.

Avocatul Transeric Tur a explicat, într-o conferință de presă susținută pe 2 aprilie 2020, că incidentul s-a produs din cauza unor erori tehnice.

Alexandru BOT: În această situație de criză […], erorile, inclusiv cele tehnice, vor curge gârlă, indiferent de care domeniu vorbim, […] mai cu seamă cel a transporturilor. […] Pe viitor va fi depusă vigilența ca asemenea erori tehnice să nu mai apară, respectiv să nu punem în disconfort cetățenii.

Dar cu o zi înainte de declarațiile avocatului, la 1 aprilie, alți 180 de moldoveni au rămas blocați pe aeroport. De această dată în Praga, Cehia. Abia după ce au ajuns pe Aeroportul Václav Havel, pasagerii au aflat că zborul nu era autorizat de autoritățile de la Chișinău.

moldoveni-blocati-in-cehia

Foto: Cehia.mfa.gov.md

De această dată, implicată a fost cealaltă firmă de transport terestru din Republica Moldova – Ednateric-Trans. Într-un comunicat de presă, Ednateric-Trans susține că zborul a fost organizat de compania-parteneră din Cehia, Katev Travel, iar cursa urma să fie efectuată de Ceske Aerolinie.

Ednateric-Trans SRL a oferit companiei cehe Katev Travel doar suportul logistic, informațional și publicitar necesar pentru promovarea activității acesteia în Republica Moldova, precum și în rândul cetățenilor moldoveni stabiliți în Republica Cehă, inclusiv pentru organizarea cursei charter”, se arată în comunicat.

În cele din urmă, cursa a fost autorizată pentru data de 3 aprilie.

.
CUM AU REUȘIT FIRMELE SĂ SFIDEZE INTERDICȚIILE?
Efectuarea transportului rutier de persoane în trafic internațional prin servicii regulate, regulate speciale, ocazionale și în regim taxi, fără autorizarea Comisiei pentru Situații Excepționale, va fi sancționată cu suspendarea înregistrării până la trei luni sau radierea din Registrul operatorilor de transport rutier” – Dispoziția nr. 17 din 13 aprilie 2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale.

Cele două companii moldovenești care au organizat de facto curse de repatriere în plină pandemie de COVID-19 nu au fost sancționate conform prevederilor dispoziției respective, dat fiind faptul că, de jure, cursele au fost efectuate de Katev Travel din Cehia.

Însă, în ziua de 29 aprilie 2020, când autocarele Transeric Tur și Ednateric-Trans i-au preluat de la la Vama Leușeni pe moldovenii transportați de Katev Travel de la Paris până la Vama Albița, România, ANTA a reținut două dintre cele patru autocare încărcate cu pasageri.

Potrivit Inei Angheliuc, șefa Direcției relații internaționale a ANTA, inspectorii nu au reușit să identifice toate autocarele. Astfel, doi șoferi au fost amendați cu 12.500 și, respectiv, 15 mii de lei, iar certificatele și plăcuțele de înmatriculare ale autocarelor au fost reținute pentru șase luni.

Mai mult, la 5 mai curent, ANTA a anunțat că i-a citat legal pe cei doi operatori de transport – Transeric Tur și Ednateric-Trans, pentru a fi sancționați contravențional cu amendă de până la 40 de mii de lei. Potrivit instituției, cele două firme nu sunt notificate în Registrul operatorilor de transport rutier pentru efectuarea transportului ocazional de persoane pe teritoriul Republicii Moldova.

Ina ANGHELIUC, șefa Direcției relații internaționale a ANTA: Dosarul este transmis la Inspectoratul Național de Investigații (INI). Sunt mai multe încălcări ce țin de deciziile Comisiei Situații Excepționale […], dar noi nu suntem în drept să-i sancționăm pentru astfel de încălcări. Deja urmează INI să se expună. E probabil și penal să fie sancționați.

De asemenea, ANTA anunța că Ministerul Economiei și Infrastructurii a remis un demers către Ministerul Transporturilor al Republicii Cehe în care a solicitat să întreprindă măsuri față de operatorul de transport Katev Travel & Commercial pentru îmbarcarea cetățenilor Republicii Moldova, contrar legislației internaționale în domeniul transportului rutier.



Conform dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale, pe durata stării de urgență, operatorilor auto le este interzisă repatrierea și transportarea internațională a cetățenilor. Chiar și așa, Transeric Tur a mai anunțat  și pentru 8 mai o cursă din Paris după același scenariu – până la Vama Albița cursa e operată de Katev Travel, apoi pasagerii trebuie să traverseze pe jos zona neutră până la Vama Leușeni, de unde sunt preluați de autocarele Transeric Tur și Ednateric-Trans.

Altă soluție nu există. Asta este unica soluție legală”, ne-a spus unul dintre reprezentanții Transeric Tur, după ce i-am sunat în calitate de potențiali pasageri.

„REPETATE CAZURI DE CONTRABANDĂ”
Ednateric-Trans SRL este o companie specializată în transportul de pasageri și mărfuri, fondată în 2008 de Natalia Begu. (Detalii, AICI)  Trei ani mai târziu, Begu o vinde Carolinei Babii și Alinei Nistor, noile proprietare împărțindu-și capitalul social în cote egale. Cele două însă nu s-au bucurat prea mult de afacere. Opt luni mai târziu, în octombrie 2011, Ednateric-Trans este revândută fostei proprietare.

Am contactat-o pe Carolina Babii, pentru a obține detalii despre tranzacțiile cu compania de transport. Aceasta a negat că a cumpărat firma Ednateric și ne-a închis în nas. Am sunat și la sediul companiei, în încercarea de a discuta cu Natalia Begu. Reprezentanta cu care am discutat ne-a spus că-i va transmite proprietarei că am căutat-o și că va reveni ea, „dacă va fi cointeresată”. Până la publicarea acestui material, Begu nu a mai revenit.

Iar în acea perioadă de opt luni, cât Ednateric a fost deținută de Babii și Nistor, Serviciului Vamal (SV) a pornit o anchetă pentru implicarea companiei într-o tentativă de contrabandă cu țigări. Am solicitat SV să ne informeze despre finalitatea anchetei din 2011, însă, până la publicarea materialului, nu am primit un răspuns.

Aceasta, însă, nu a fost singura dată în care Ednateric-Trans a intrat în vizorul oamenilor legii. S-a întâmplat și în 2012, după ce firma revenise în proprietatea Nataliei Begu. Atunci, SV și Serviciul de Informație și Securitate (SIS) au sesizat Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor (MTID), astăzi Ministerul Economiei și Infrastructurii, despre faptul că Ednateric-Trans, care opera cursa Chișinău-Plzen (Cehia), a fost implicată în „repetate cazuri de contrabandă cu articole de tutungerie”.

Astfel, în iulie același an, MTID a emis un ordin prin care i-a retras firmei Ednateric-Trans dreptul de deservire a rutei. Altfel spus, i-a interzis să mai opereze curse pe traseul Chișinău-Plzen-Chișinău.

Câteva zile mai târziu, Ednateric-Trans a cerut în instanță anularea ordinului MTID. Și, în timp ce compania se judeca și pentru suspendarea ordinului pe durata procesului, compania cehă Katev Travel & Commercial a atacat și ea în instanță decizia MTID. Motivul: alături de Ednateric-Trans, deține, „în condiții de paritate”, dreptul de a efectua curse pe ruta Chișinău-Plzen.

Ulterior, cererile celor două companii au fost conexate, iar în mai 2013, Judecătoria sect. Buiucani le dă câștig de cauză. Hotărârea a fost menținută și de instanțele ierarhic superioare, astfel Ednateric-Trans și Katev Travel & Commercial continuând să opereze curse în Cehia.

CONCURENȚĂ NELOIALĂ
Un an mai târziu după ce câștigă definitiv procesul împotriva MTID, Ednateric-Trans intră și în vizorul Consiliului Concurenței. Instituția a constatat că, în perioada noiembrie 2009 – august 2011, Ednateric-Trans a practicat diferite prețuri pentru ruta Chișinău-Plzen.

Astfel, dacă inițial biletul până în Praga costa 80 de euro, ulterior a costat 50 de euro, iar pentru o perioadă de un an și jumătate, compania a operat curse la 60 de euro, prețurile mai mici nefiind aprobate de MTID. Respectiv, consiliul a decis că Ednateric-Trans a sfidat legea și a stabilit preţuri monopoliste joase, ceea ce a defavorizat companiile concurente.

DOSARUL INCENDIERII AUTOCARELOR
Transeric Tur SRL este o companie parteneră a Ednateric-Trans, la fel specializată pe transportul de pasageri și mărfuri. A fost fondată în 2010 de Eduard Begu, soțul Nataliei Begu, și Irina Svetenco-Podrea, ultima îndeplinind și funcția de administratoare a companiei. Detalii, AICI

Eduard Begu și Laurențiu Podrea, soțul cofondatoarei și administratoarei Transeric Tur, sunt cercetați penal, alături de alte cinci persoane, pentru organizarea mai multor activități criminale care aveau drept scop eliminarea unei firme concurente.

eduard-s%cc%a6i-natalia-begu

Eduard și Natalia Begu / Foto: via Facebook

Potrivit procurorilor, Begu și Podrea au pus la cale incendierea mai multor autocare aflate pe teritoriul Republicii Moldova, Federaţiei Rusă şi Cehiei, și chiar i-au șantajat pe reprezentanții companiei Sarvalteh Auto SRL din Ceadîr-Lunga.

Între timp, în august 2019, oamenii legii i-au trimis în judecată pe executorii incendierii autocarelor – doi poliţiști şi un civil. Iar dosarul în care figurează Begu și Podrea drept organizatori, a fost mutat de la Procuratura mun. Chişinău, Oficiul Rîşcani, la Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS).

În decembrie 2019, procurorul general Alexandr Stoianoglo a vorbit în cadrul unei emisiuni la TV8 despre acest caz, calificând acțiunile incendiatorilor drept „acte de terorism”. Stoianoglo a mai declarat că făptașii erau „colaboratori ai poliției, de rangul maiorilor și căpitanilor”, și că „toți sunt în libertate, continuă să terorizeze afaceriștii”, declarându-se nemulțumit de modul în care PCCOCS gestiona cazul.

Am solicitat PCCOCS să ne comunice la ce etapă se află dosarul în care sunt vizați Begu și Podrea. În răspunsul primit, instituția ne-a confirmat doar faptul „că anumite investigații ce se referă la persoanele juridice menționate în solicitarea dumneavoastră, dar și la administratorii acestora, au fost încredințate PCCOCS spre examinare” și că, la moment, nu poate face publice detalii din „rezultatele acestor investigații”. Detalii, AICI

La rândul lui, avocatul companiilor Transeric Tur și Ednateric-Trans, tot el reprezentându-l pe Eduard Begu în cauza penală privind incendierea autocarelor, afirmă că dosarul este unul fabricat și că nu cunoaște la ce etapă se află.

Alexandru BOT: Clientului meu i s-au impus anumite reguli de cartel care nu au fost acceptate de el. În sensul că anumiți transportatori să monopolizeze un anumit segment din piața de transporturi, respectiv cumva să partajeze între ei piața. Clientul meu a refuzat. Ulterior au început problemele. La momentul reținerii, mai multe persoane responsabile de acea reținere i-au comunicat și lui, și partenerului său, Podrea Laurențiu: ‘De ce nu ați fost de acord cu condițiile comunicate? Să fi acceptat, aceste probleme nu se începeau’.

Conform datelor Biroului Național de Statistică, în 2017, Transeric Tur a raportat un profit de aproape 3,9 de mln de lei, iar pentru anii 2016 și 2018  – o pierdere totală de circa 5,9 mln de lei.  (Detalii, AICI) În schimb Ednateric-Trans a fost mai profitabilă – în 2016 și 2017 a câștigat în total aproape cinci milioane de lei, doar că, în 2018, a înregistrat oficial și ea pierderi – 977 de mii de lei. Detalii, AICI

Marcela ZĂMOSTEANU
Au contribuit: Olga CEAGLEI (RISE Moldova), Roberto JURKSCHAT, freelancer (Germania)


Acest material a fost realizat de RISE Moldova cu sprijinul National Endowment for Democracy în cadrul proiectului „Fostering Accountability through Investigative Journalism”, implementat de RISE Moldova. Opiniile exprimate în această publicație aparţin în exclusivitate autorului şi nu reflectă neapărat poziţia National Endowment for Democracy. Instituțiile finanțatoare nu influențează în niciun fel subiectul şi conținutul materialelor publicate.


Preluarea articolelor de pe www.rise.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct la sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu RISE Moldova. Materialele de pe platforma on-line www.rise.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din R. Moldova.

RISE LEAKS


Comenteaza acest articol