26/04/2016

Documente bancare obținute de OCCRP arată că violoncelistul Serghei Roldughin, vechiul prieten al președintelui rus Vladimir Putin, a primit bani dintr-o companie offshore în aceeași perioadă în care compania a fost folosită pentru a fura bani de la guvernul rus în cazul notoriu al lui Serghei Magnițky. În circuitul financiar au fost implicate și două companii din Republica Moldova.

Premierul rus Dmitry Medvedev, violoncelistul Serghei Roldughin și președintele Vladimir Putin. FOTO: meduza.io

Cazul Magnițky ține de furtul a 230 de milioane de dolari de la Trezoreria rusă și este unul dintre cele mai sonore cazuri de fraudă fiscală din Rusia lui Putin. Frauda a fost descoperită în 2007 de către Magnițky, un avocat rus care lucra pentru Hermitage Capital Management, cel mai mare investitor străin de atunci în Rusia.

Magnițky a fost arestat de către aceiași ofițeri de poliție pe care i-a acuzat de mușamalizarea fraudei. El a fost aruncat în închisoare, unde a murit din cauza maltratărilor și a îngrijirilor medicale inadecvate.

Acțiunile Rosneft
Un contract comercial din mai 2008, obținut de către OCCRP din documentele #PanamaPapers, indică faptul că International Media Overseas SA (IMO), o companie din Panama deținută la momentul respectiv de Roldughin, a vândut 70.000 din acțiunile Rosneft, o companie mare de stat, pentru suma de 800.000 de dolari americani, unei corporații din Insulele Virgine Britanice (BVI), Delco Networks SA (Delco). Detalii, AICIși AICI

Plata pentru acțiuni s-a făcut printr-un transfer de pe contul bancar al companiei Delco, deschis în banca lituaniană UKIO Bankas, pe contul bancar al companiei lui Roldughin, IMO, deschis în filiala din Zurich a Băncii Comerciale Ruse (RBC).

BUN_ROBERTA_TO_DELCODELCO și companiile asociate par a fi parte dintr-o mare rețea denumită Proxy Platform, care implică companii și conturi bancare din Rusia, Moldova, Marea Britanie, Letonia și paradisuri fiscale offshore și care a fost folosită de guvernul rus și numeroase organizații criminale pentru furt și spălare de bani, evaziune fiscală și mituire.

Rețeaua din cauza Magnițky
După ce au fost sustrași în mod fraudulos de la trezoreria rusă, la începutul anului 2008, banii au dispărut într-o serie de companii proxy. Două dintre acestea au fost înregistrate în Chișinău: Elenast-Com SRL, amplasată într-un bloc de apartamente din era comunistă, și Bunicon- Impex SRL, care și-a declarat sediul într-o clădire abandonată, actualmente un centru de oficii.

Elenast și Bunicon au transferat o parte din banii furați în februarie 2008 unei companii din BVI, Vanterey Union Inc., care apoi le-a redirecționat către Roberta Tranzit LLP, o companie cu sediul în Marea Britanie. Roberta Tranzit, la rândul său, i-a virat, împreună cu banii primiți și de la alte societăți afiliate (în total 2 milioane de dolari americani) companiei Delco. Plățile au fost efectuate într-o succesiune rapidă, toate ajungând la Delco în aceeași lună.

În afară de Vanterey, alte trei companii utilizate în cazul Magnițky – Protectron Company Inc., Wagnest Ltd. și Zarina Group Inc., au transferat fonduri pe contul Roberta Tranzit. La fel ca Vanterey, și Zarina Group a primit bani prin cele două firme proxy moldovenești.

În mai 2008, Delco a achiziționat acțiunile Rosneft de la Roldughin, transferând pe contul companiei violoncelistului 800.000 de dolari americani.

Roberta Tranzit, care a fost dizolvată în 2009, a fost constituită ca un parteneriat între două societăți din BVI: Milltown Corporate Services și Ireland & Overseas Acquisitions Ltd. Ambele companii au fost implicate în fraude legate de comerțul cu arme, produse farmaceutice și alte afaceri dubioase.

Cele două companii din Republica Moldova, Elenast și Bunicon, au fost, de asemenea, implicate într-o serie de alte transferuri din cazul Magnițky. Banii care au trecut prin conturile lor au fost într-un final investiți în apartamente de lux din inima cartierului Wall Street din New York. La moment există un sechestru pe aceste apartamente pus de guvernul Statelor Unite.

Companiile din Moldova implicate în Cazul Magnițky au redirecționat banii prin conturile deținute la Banca de Economii. Banca a fost închisă în 2015, după ce a fost folosită într-una dintre cele mai mari fraude din istoria Moldovei – furtul unui miliard de dolari americani din sistemul bancar.

Vanterey, Roberta și Delco au folosit conturi bancare deschise la banca lituaniană UKIO Bankas, închisă și ea în 2013. Autoritățile bancare din Lituania au închis-o din cauza situației sale financiare precare, iar acționarul său principal, Vladimir Romanov, a fugit din țară. Chiar dacă a fost suspectat de deturnare de fonduri pe scară largă, în 2014 Romanov a primit azil politic în Rusia.

Roldughin a declarat presei ruse că banii au fost donații de la oameni de afaceri ruși, pe care el i-a folosit pentru achiziționarea instrumentelor muzicale scumpe. Cu toate astea oficialii ruși par să recunoască că statul a folosit, de fapt, conștient rețelele criminale, inclusiv, posibilele offshore-uri ale lui Roldughin.

Paul RADU


RISE este partenerul pentru Republica Moldova al proiectului de investigație global #PanamaPapers, coordonat de The International Consortium of Investigative Journalists. Documentele secrete aparțin casei de avocatură Mossack Fonseca, una dintre cele mai mari creatoare de companii paravan și structuri offshore în spatele cărora se ascund adevărații beneficiarii și bunurile lor. Astfel de companii sunt principalele instrumente folosite pentru spălare de bani, evaziune fiscală, mită și multe alte inginerii financiare.

Preluarea articolelor de pe www.rise.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct la sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu RISE Moldova. Materialele de pe platforma on-line www.rise.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din R. Moldova.
Comenteaza acest articol