Complexul locativ care ar urma să se construiască în apropiere de Port Mall, pe strada Bucovina 3 din capitală, rămâne cu autorizațiile de construcție suspendate. O decizie irevocabilă în acest sens a fost pronunțată de Curtea de Apel Chișinău.
Deși instanța a stabilit acum mai bine de o lună că lucrările trebuie stopate, până când o altă instanță judecătorească va decide asupra anulării autorizațiilor de construcție, compania continuă activitatea pe șantier.
Scandalul a apărut în presă în decembrie 2025, când mai mulți locatari din zonă au ieșit într-o conferință de presă pentru a denunța construcția, care riscă să le umbrească multora locuințele care au doar două nivele.
Compania Estate Invest Company a obținut două autorizații de construcție de la Primăria Chișinău pentru a ridica un complex locativ în sectorul Ciocana al capitalei.
În ancheta „Interese la Arhitectură: adjunct cu duplex pe datorie”, publicată de RISE Moldova, am descris cum a obținut actele și cum arhitectul șef adjunct al capitalei a admis un conflict de interese cumpărând, pe datorie, un duplex în valoare de 350 de mii de euro de la administratorul companiei de construcție, la doar o săptămână după ce i-a semnat autorizația de construcție.

De la suspendare la anulare?
Locatarii din zonă, direct afectați de proporțiile proiectului, au depus o petiție la Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică (INST). În urma sesizării, INST a constatat abateri majore de la documentația de urbanism. Dezvoltatorul imobiliar depășise coeficientul de utilizare a terenului (estimat la 5,36, în condițiile în care limita legală stabilită de Regulamentul local de urbanism era de 5,0).
De asemenea, proiectul depășea limitele admise de înălțime și nu respecta distanțele minime legale față de hotarele proprietăților vecine. Ca urmare a acestor nereguli, la data de 26 decembrie 2025, inspectoratul a emis decizia de suspendare a ambelor autorizații de construcție.
În același timp, INST a cerut în instanță anularea celor două autorizații, iar procesul încă durează.
Nemulțumit de blocarea lucrărilor, dezvoltatorul s-a adresat în instanță. Judecătoria Chișinău a emis o încheiere prin care a suspendat decizia Inspectoratului, permițând temporar continuarea lucrărilor. Prima instanță a considerat că inspectoratul putea acționa doar într-un termen de 30 de zile de la emiterea autorizațiilor și că suspendarea nu era justificată, neexistând un pericol iminent pentru siguranța publică sau pentru monumentele istorice.

Însă inspectoratul a contestat încheierea. INST a avertizat instanța cu privire la un risc major: dacă lucrările ar fi continuat pe durata procesului, complexul rezidențial ar fi fost finalizat. În cazul în care autorizațiile ar fi fost anulate definitiv la finalul procesului, demolarea unor blocuri de 22 de etaje ar fi devenit extrem de dificilă sau chiar imposibilă, ceea ce ar fi creat un prejudiciu cu adevărat ireparabil interesului public și vecinilor.
La 25 mai 2026, completul de judecată a pus capăt disputei. Instanța de recurs a admis argumentele inspectoratului, a anulat încheierea judecătoriei și a respins cererea dezvoltatorului. Conform deciziei irevocabile, autorizațiile de construcție ale Estate Invest Company rămân oficial suspendate.
Lucrările continuă „până la 11 noaptea”
Deși a trecut mai bine de o lună de la decizia judecătorilor, dezvoltatorul fiind obligat să oprească complet lucrările pe parcursul procesului privind anularea autorizațiilor, șantierul rămâne activ.
Mai mult, locatarii sectorului de case aflat în preajmă zonei de construcție susțin că muncitorii lucrează până la „10-11 seara”.
Andrian Burduja, președintele Asociației de locatari, a declarat pentru RISE că, în ultimele luni, a chemat poliția de două ori pentru a constata încălcarea graficului de muncă, în contextul în care decizia instanței a fost publicată pe portalul instanțelor abia acum o săptămână și au aflat de curând că firma ar trebui să-și stopeze lucrările.
Burduja spune că nu au primit încă un răspuns la sesizările făcute la poliție.
L-am întrebat pe Ion Magaliuc, administratorul Estate Invest Company, în bază cărui temei legal compania continuă construcția, însă, până la publicare, acesta nu ne-a răspuns.
Șeful adjunct de la Arhitectură a admis un conflict de interese când a semnat autorizația
În decembrie 2025, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat că Igor Vrabie, șeful-adjunct al Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare a Consiliului mun. Chișinău, a admis un conflict de interese atunci când a semnat autorizația de construcție pentru Estate Invest Company. Pentru că se află la prima încălcare, funcționarul s-a ales cu o doar cu o amendă. Acesta însă a contestat actul ANI în instanță.

Între timp, pe masa inspectorilor de la ANI se află și un control asupra averii lui Vrabie, pentru că, în urma unei verificări prealabile, s-a constatat „existența unei diferențe substanțiale între veniturile obținute și cheltuielile realizate, pe de o parte, și averea dobândită, pe de altă parte, astfel fiind necesar de a demara procedura de control a averii și a intereselor personale, pentru a verifica disponibilitățile financiare ce au stat la baza modificărilor patrimoniale identificate la această etapă”.