Curtea Supremă de Justiție a decis ca Ion Druță, alias „Vanea Pisateli”, să execute pedeapsa de 20 de ani de închisoare aplicată de magistrații de la Apel. Infracțiunea – triplu omor la Ialoveni.
Pisateli a fost condamnat pentru că în anul 2000 le-a dat indicații subalternilor să-i execute pe trei interlopi cu care se afla în „conflict de afaceri”.
„Faptul existenţei unui conflict de afaceri între victima Ilie Buruiană şi Ion Druţă a fost confirmată atât de Druţă cât şi de către Dumitru Catruc (un interlop aflat în subordinea lui Pisateli – n.r.). Totodată, gestul cu mâna de sus în jos şi declaraţia „kazliţi”, confirmată nemijlocit de inculpat (Ion Druță), urmează a fi apreciată ca o indicaţie directă dată lui Robert Gîrleanu pentru săvârșirea omorului cetățenilor: Ilie Buruiană, Mihail Guzun şi Andrei Plămădeală. Mai mult, însuşi inculpatul a confirmat indicaţia dată lui Gîrleanu, care nu poate fi tălmăcită în sensul indicat de Ion Druţă „lămuriţi-vă singuri”, mai ales că imediat după această indicaţie părţile vătămate au fost împuşcate”, este concluzia instanței de judecată.
De fapt, asasinul Robert Gîrleanu, cel care i-a executat efectiv pe cei trei oameni, este originar din Republica Moldova. Anul trecut, Gîrleanu, a fugit din România până să fie condamnat pe viață de judecătorii români. Detalii, AICI
Amintim că informațiile despre execuția celor trei, la comanda lui „Vanea Pisateli”, au apărut pentru prima oară în spațiul public într-o investigație RISE din 2011 (Detalii, AICI). Printre altele, articolul a dezvăluit că, în acest caz, probele judiciare dispăreau și apăreau subit în ancheta polițienească. Ulterior, RISE a relatat că procesul judiciar a fost viciat de mai multe intervenții în favoarea liderului interlop.
Totodată, „Vanea Pisateli” a mai fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare în 2015 – pentru că a vândut reporterilor RISE un lansator de grenade anti-tanc și un pistol-automat. Asta chiar în timp ce era judecat pentru triplul omor de la Ialoveni. Detalii, AICI
Ilie ONCEANU (freelancer)