26/01/2017

[:ro]

Sediul de lux al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) are un nou proprietar, iar beneficiarul real se ascunde în paradisul fiscal din Belize. Asta după ce, ani la rând, fostul șef de stat și lider de partid Vladimir Voronin a declarat că imobilul va fi vândut „când vor crește prețurile și va trece criza”.

RISE Moldova a aflat că beneficiarul din Belize este reprezentat în Republica Moldova de un personaj-cheie din anturajul oligarhului Vladimir Plahotniuc. În afacere a fost implicată și o persoană judecată pentru deținere de droguri, care a fost însă amnistiată cu o lună înainte de tranzacția imobiliară.

sediu-pcrm-vedere-de-sus-2

Noul sediu PCRM de pe str. Armenească din centrul Capitalei este înconjurat de mai multe instituții de stat și se află la câțiva pași de locuința președintelui PD, Vladimir Plahotniuc. Clădirea cu patru niveluri a fost proiectată cu spații pentru zeci de birouri, un mini-hotel, un restaurant și o parcare subterană.

ISTORIA COMUNISTĂ A TERENULUI
În 2006, în timp ce liderul comunist Vladimir Voronin se afla la al doilea mandat de președinte al R. Moldova, PCRM a obținut în folosință un teren de peste două sute de ari pe str. Armenească și, ulterior, l-a privatizat în schimbul a mai puțin de jumătate de milion de lei, în baza unei decizii a Consiliului municipal Chişinău.

În 2007, partidul a contractat și un credit de 22 de milioane de lei de la Banca de Economii, pentru care a garantat cu terenul și clădirea aflată în proces de construcție.

După schimbarea puterii, în 2009, Cancelaria de Stat a contestat în instanță deciziile Consiliului municipal Chişinău prin care terenul a fost atribuit PCRM-ului. În plus, autoritățile au pus sechestru atât pe lotul de pământ, cât și pe clădirea partidului.

NOUL PROPRIETAR
Practic, aplicarea sechestrului i-a împiedicat pe comuniști să vândă imobilul, însă nici ei nu s-au mutat în noul sediu, deși clădirea a fost dată în exploatare încă în 2009.

Pe 22 decembrie 2016, executorii au ridicat sechestrul. Peste două săptămâni, pe 5 ianuarie anul acesta, clădirea PCRM-ului a fost trecută în proprietatea firmei cu capital străin Constar Invest SRL.

Această companie a fost fondată la Chișinău în 2008 și este administrată de Serghei Daşevskii (care a purtat anterior numele de Vîrva – n.r.). Detalii, AICI

În 2006, Daşevskii a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare pentru escrocherie, iar anul trecut a fost arestat și judecat pentru deținere de droguri. Pe 19 decembrie 2016, magistrații Judecătoriei sect. Botanica au încetat, însă, procesul penal și l-au amnistiat conform Legii privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței R. Moldova – document adoptat anul trecut de Parlament.

În prezent, numele lui Daşevskii apare într-un alt dosar penal, aflat pe rolul Judecătoriei sect. Centru. Afaceristul este judecat pentru „conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe” (Detalii, AICI). Examinarea dosarului a început în martie 2015, dar mai multe ședințe de judecată au fost amânate și întrerupte (Detalii, AICI), după ce judecătoarea Adela Andronic, care se ocupa de caz, a intrat într-un „război” cu Consiliul Superior al Magistraturii, iar în final a fost eliberată din funcție. Potrivit instanței, dosarul urmează să fie repartizat altui judecător.

Reporterii RISE au mers la domiciliu lui Daşevskii ca să discute cu acesta însă nu l-au găsit acasă. „Eu nu l-am văzut de două săptămâni”, ne spune unul dintre vecini. Totodată, l-am contactat telefonic însă nu ne-a răspuns.

BENEFICIARUL DIN UMBRĂ
Oleg Reidman, deputat comunist și secretarul comitetului central al PCRM, ne-a confirmat tranzacția imobiliară. Acesta ne-a spus că imobilul de lux a fost vândut „persoanei care a finanțat construcția lui”, fără a oferi mai multe detalii.

Proaspăt proprietar al clădirii PCRM, firma Constar Invest SRL este deținută de Jarrow Business SA, o companie offshore din Belize, în spatele căreia se ascund adevărații beneficiari ai imobilului.

RISE Moldova a aflat că Jarrow Business SA este reprezentată, prin procură, încă din 2006, de moldoveanul Serghei Noscov. Tot el a fost cel care, în numele companiei offshore, l-a numit pe Serghei Daşevskii administrator al firmei Constar Invest SRL.

Noscov este un personaj-cheie în administrarea afacerilor controlate de Vladimir Plahotniuc. Una dintre aceste afaceri este Nobil Club SRL, care administrează hotelul Nobil (Detalii, AICI). RISE Moldova a arătat anterior că, în 2005, Noscov a devenit administrator și asociat unic al companiei, iar câteva luni mai târziu, a numit-o administrator al Nobil pe Cezara Salinski – asociată a lui Vlad Plahotniuc și a lui Andrian Candu la Prime Management SRL.

În 2009, Serghei Noscov a vândut acțiunile deținute la Nobil companiei offshore Entertainment & Publicity Investment Ltd (Belize), reprezentată de aceeași Cezara Salinski. În urma acestei tranzacții, Noscov nu a plecat, însă, din companie, ci și-a schimbat rolul – din asociat în intermediar. Astfel, în decembrie 2010, Serghei Noscov – în calitate de reprezentant al companiei Entertainment & Publicity Investment Ltd – a transferat dreptul de proprietate asupra firmei Nobil Club către OTIV Prime Hospitality BV (Olanda), reprezentată la acea dată de Andrian Candu, actualul președinte al Parlamentului.

O altă firmă afiliată lui Plahotniuc în care a figurat Noscov este Agenția de pază Argus-S.

Pe Serghei Noscov nu l-am găsit la domicliu său de pe str. Nicolae Titulescu din sect. Botanica. În schimb ne-a răspuns la telefon. Acesta a ascultat întrebarea reporterilor și a spus scurt: „Nu pot discuta la moment. Revin mai tărziu”. Ulterior, nu a mai răspuns la apelurile noastre.

Noscov a fost prins și în scandalul #PanamaPapers, figurând ca reprezentant al unui offshore care a fost acționar majoritar al fostului post de televiziune NIT TV. În 2012, Consiliul Coordonator al Audiovizualului a retras licența de emisie a NIT-ului pentru că a promovat deschis politica PCRM.

Iurie SANDUȚA, Inna CÎVÎRJIC


Preluarea articolelor de pe www.rise.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct la sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu RISE Moldova. Materialele de pe platforma on-line www.rise.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din R. Moldova.

[:]

КОММЕНТИРУЙ ЭТУ СТАТЬЮ