Mașini scumpe declarate la prețuri mici, care apar și dispar din declarațiile de avere. O vilă declarată în „posesie și folosință”, deși este proprietară. O moștenire de 20 de mii de euro, lăsată de tatăl său de 79 de ani. Asta am găsit în declarațiile de avere depuse de judecătoarea de la Curtea de Apel Bălți, Ruslana Burdeniuc.
Declarațiile de avere ale magistratei au fost verificate și de Autoritatea Națională de Integritate (ANI). Mai întâi, declarația depusă pentru 2021, apoi cea din 2022, iar inspectorii de integritate au constatat „lipsa aparenței de încălcare a regimului juridic al declarării averii”.
Ruslana Burdeniuc a intrat în sistemul de justiție în 1998, când a fost numită judecătoare la Judecătoria raionului Sîngerei. În 2005 a fost transferată la Curtea de Apel Bălți, unde activează până în prezent.
VILA COCHETĂ DE LÂNGĂ BĂLȚI – LA 3.500 DE EURO
Averea declarată a judecătoarei e una modestă – un apartament și un teren primite donație de la părinți în 2015. Un alt apartament moștenit a fost vândut anul trecut și, potrivit declarației de avere, magistrata de la Bălți a încasat 20 de mii de euro.
Tot în declarațiile sale de avere depuse la Autoritatea Națională de Integritate (ANI), începând cu anul 2018, Ruslana Burdeniuc indică o vilă și un garaj. Judecătoarea le declară drept „posesie şi folosinţă”, noi însă am aflat altceva. Judecătoarea este proprietara acestora, iar actul de recepție finală a construcțiilor a fost înregistrat la Agenția Servicii Publice (ASP) în martie 2018.
Casa se află într-un cartier de vile aflat la 15 minute de mers cu mașina de la Curtea de Apel Bălți. RISE Moldova și TV Nord a dezvăluit anterior, în „Secretele deputatului Nesterovschi”, că și concubina deputatului Alexandr Nesterovschi și-a cumpărat recent o vilă în acest cartier. Tot acolo are casă și socrul fostului primar de Bălți, Nicolai Grigorișin.
Potrivit datelor de la ASP, vila care are aproape 75 de metri pătrați a fost ridicată pe un teren de 13 ari. Tot pe acest teren se află și o construcție accesorie de 42 de metri pătrați. Valoarea cadastrală a vilei e doar de 70,7 mii de lei, circa 3.500 de euro.
Vila roz a judecătoarei
Casă judecătoarei e greu de confundat. O construcție roz cu două nivele și mansardă, acoperită cu țiglă metalică de culoare roșie, se zărește imediat cum intri în sectorul de vile. Alături se află un garaj, acoperit cu țiglă metalică verde, dar culoarea construcției la fel e de un roz pal. Gospodăria judecătoarei este îngrădită de un gard înalt, de aceeași culoare ca și construcțiile.
Să valoreze totul doar 3.500 de euro? Ne-am întrebat și-am căutat să vedem cât costă o vilă în zona în care judecătoarea Burdeniuc și-a ridicat casa. Pe site-urile de specialitate însă nu am găsit o vilă cochetă ca a magistratei. Cert e că un lot de teren de 6 ari (de două ori mai mic decât cel al Ruslanei Burdeniuc), pornește de la prețul de 2.000 de euro și poate ajunge până la 11.500 de euro.
Așa că am întrebat un agent imobiliar din Bălți. Acesta ne-a spus că prețul unei case construite în sectorul de vile „Izvoraș” poate începe de la 15.000 de euro și ajunge până la 120.000 de euro. Totul depinde de amplasarea locuinței. Cu cât aceasta este amplasată mai aproape de unul din drumurile centrale, cu atât mai mult poate valora locuința.
L-am întrebat pe șeful adjunct al Serviciului Cadastral teritorial Bălți, ASP, Viorel Pupăză, de ce valoarea cadastrală a unui imobil este mai mică decât cea de pe piață.
„Valoarea stabilită în scopul impozitării diferă de valoarea de piață a bunului imobil precum diferă și piața, pentru că ne dăm seama că pe parcurs piața poate să evolueze, prețurile pot să crească sau pot să se micșoreze în urma a mai multor factori”, susține funcționarul.
„Valoarea urmează a fi estimată și apreciată la justa valoare pentru promovarea principiilor de echitate în societate ce ține de achitarea impozitului asupra bunului imobil. Nu putem să stabilim valoarea impozitului pentru un metru pătrat de locuință standardă pentru o localitate, pe când ne dăm bine seama că valoarea unui apartament sau a unui metru pătrat într-un apartament din centru sau din suburbii, nu este același cu valoarea unui metru pătrat dintr-o casă din centru sau alte raioane care se consideră mai de elită, să le spunem așa”, mai spune Pupăză.
MAȘINILE DE LUX
Am analizat cele 15 declarații depuse de Burdeniuc la ANI și nu am putut să trecem cu vederea peste pasiunea judecătoarei față de automobile. Mai mult, trei dintre cele șase mașini identificate, au dispărut din declarația magistratei fără a fi declarate.
Prima mașină apare în declarația de avere depusă pentru anul 2009. Este vorba despre un Nissan Primera. Burdeniuc indica atunci că mașina a costat-o aproape șapte mii de lei.
A vândut-o doi ani mai târziu, de 15 ori mai scump. Atunci își cumpără un BMW seria 5. Ulterior automobilul a dispărut din declarații, fără a fi indicat cu cât a fost vândut. În 2015 și-a cumpărat o Skoda Superb, pe care a vândut-o în următorul an cu șapte mii de euro.
În 2016, magistrata se alege cu o nouă achiziție – un Audi Q5, din anul 2009, care ar fi costat-o circa 9.000 de euro. Și acest automobil a dispărut fără să-l fi declarat. Astăzi, la șapte ani distanță, prețul unui Audi Q5, din același an, începe de la 14 mii de euro și poate ajunge la 20 de mii.
În 2018, Ruslana Burdeniuc își cumpără un BMW 520D, care avea la acel moment doar patru ani. A costat-o circa 12 mii de euro. Doar că, în 2020, judecătoarea și-a luat un Mercedes GLC-220 (anul 2016), iar BMW-ul a dispărut din documentele depuse la ANI. Noul Mercedes a costat-o pe Burdeniuc 350 de mii de lei.
Potrivit declarației de avere, magistrata susține că prețul de piață al unui asemenea bolid e de 500 de mii de lei, adică circa 25 de mii de euro, dar a costat-o mai ieftin pentru că „așa au convenit părțile”. Tot ea spune că automobilul a fost procurat din Germania și a necesitat „cheltuieli de reparație și întreținere”.
Doar că acum judecătoarea nu mai e posesoarea Mercedesului, ci a unui BMW X5, procurat în iulie curent.
Am mers la Curtea de Apel Bălți să o întrebăm pe Ruslana Burdeniuc de ce nu se declară proprietara vilei, cum se face că vila sa a ajuns să fie evaluată la doar 3.500 de euro și ce s-a întâmplat cu cele trei mașini despre care am scris mai sus. Ea însă nu a vrut să vorbească cu noi. A trimis-o pe șefa Secretariatului Curții de Apel Bălți, Liudmila Plămădeală, tot ea și purtătoarea de cuvânt a instituției.
„Dumneaei nu are suplimentar la cele indicate în declarație să comunice și să comenteze. Declarația este publică, este semnată, este verificată de ANI”, ne-a spus Liudmila Plămădeală. Aceasta a refuzat să ne ofere un număr de telefon sau o adresă de email unde să expediem întrebările. „Chiar și dacă o să scrieți pe poșta electronică (…), credeți că o să vă comunice altă informație? De ce ar fi nevoie ca dvs. să ne expediați careva întrebări, dacă v-am explicat că altă informație nu are dumneaei să vă comunice”, a conchis Plămădeală.
Așa că am expediat întrebările grefierului judecătoarei Burdeniuc. Până la publicare, magistrata nu a revenit cu un răspuns.
Marcela ZĂMOSTEANU (RISE Moldova), Traian CIBOTARI (TV Nord)
Fact-checking pentru acest material a fost realizat de Departamentul de Fact-checking al RISE Moldova.