16/03/2021

Mariana Durleșteanu, candidata în retragere a coaliției majoritare Dodon-Șor pentru funcția de prim-ministru, deține două apartamente în Londra, Marea Britanie, acolo unde, anterior, a fost ambasadoare.

Primul – l-a procurat în 2012 printr-o firmă din Moldova, iar al doilea – în 2018. Ambele imobile se află la 8 km de Ambasada Moldovei la Londra și nu departe de Aeroportul Heathrow.

screenshot-apartament-md

În această casă se află apartamentul procurat de firma Finsol SRL, transferat ulterior pe numele Marianei Durleșteanu. Captură: google.com/maps

Două candidate, ambele foste ministre de Finanțe
Numele Marianei Durleșteanu a revenit pe scena politică pe 11 februarie a.c. În acea zi, Natalia Gavriliță, candidată la funcția de prim-ministră – nominalizată de președinta Maia Sandu, a mers în Parlament pentru a-și prezenta programul de guvernare. În timp ce Gavriliță răspundea la întrebările deputaților, socialistul Igor Dodon a anunțat un alt candidat pentru funcția de prim-ministru, propus de formarea unei noi majorități parlamentare PSRM-Șor.

Igor Dodon:Numele candidatului la funcția de prim-ministru pe care îl înaintăm oficial, astăzi, este Mariana Durleșteanu, fostă ambasadoare a Moldovei la Londra și fostă ministră a Finanțelor în perioada 2008-2009”.

Acasă, la Regină
Mariana Durleșteanu a fost numită ambasadoare a Moldovei în Marea Britanie în noiembrie 2004. Peste câteva luni, pe 17 martie 2005, Durleșteanu a mers la Palatul Buckingham pentru a înmâna Reginei Elizabeth II, scrisorile de acreditare în calitate de ambasadoare. Deja în 2008, președintele Vladimir Voronin a rechemat-o de la Londra și a numit-o în funcția de ministră a Finanțelor.

158019327_5406404426068711_802408016976684667_o

Mariana Durleșteanu și Regina Elizabeth II. Foto: via Facebook/MarianaDurlesteanu

RISE Moldova a aflat că, în 2011, Mariana Durleșteanu creează la Chișinău compania Finsol SRL. Un an mai târziu, firma cumpără un apartament dintr-un bloc modern din vestul Londrei – în sectorul Hounslow (Isleworth), situat la mai puțin de 20 km de Palatul Buckingham, reședința administrativă a Reginei Elizabeth II.

Finsol SRL a plătit pentru apartament 249.950 lire sterline (în jur de 400.000 USD la cursul din ziua tranzacției).

Înregistrările cadastrale din Londra ne arată că, în 2014, Finsol SRL transferă dreptul de proprietate către Mariana Durleșteanu contra sumei de 157 de mii de lire sterline (puțin peste 260.000 USD la cursul din ziua tranzacției), adică mult mai puțin decât a plătit compania din Moldova în 2012.

Potrivit datelor disponibile pe pagina web a Biroului Național de Statistică din Moldova, în perioada 2015-2019, Finsol SRL nu a înregistrat profit, iar pentru câțiva ani compania nu a prezentat situațiile financiare.

În continuare, am întrebat Serviciul Fiscal de Stat (SFS) dacă Finsol SRL a achitat careva impozite în Republica Moldova, inclusiv în urma tranzacției din 2014. Solicitarea a fost expediată pe 1 martie, însă până la ora publicării acestui articol nu am primit răspuns clar. În schimb, SFS ne-a răspuns la o altă solicitare expediată, ulterior, prin care ne-a informat că, în astfel de situații, firma ar putea să achite impozit în Republica Moldova sau în Marea Britanie, asta pentru a evita dubla impozitare. Precizăm că, la moment, nu am reușit să aflăm dacă Finsol a plătit careva taxe la Londra.

Al doilea apartament din Isleworth
În 2018, Mariana Durleșteanu a mai procurat un apartament, tot în vestul Londrei, situat la 5 minute de mers pe jos față de celălalt.

Pentru al doilea imobil din Hounslow, Durleșteanu a scos din buzunar 470.000 de lire sterline (aproape 670.000 USD la ziua tranzacției).

Fosta ministră a Finanțelor, Mariana Durleșteanu, deține și alte bunuri de valoare, inclusiv o parte dintr-o casă din Durlești, Chișinău.

Interesele din România
Aceasta este asociată în două companii. Mai exact, Durleșteanu deține 80% din societatea Dixy Energy SRL, care are o stație de fabricarea betonului în zona județului Constanța, România.

Tot cu sediul în Constanța, Durleșteanu figurează și ca proprietară a Energypoint Trend SRL, având activitatea de bază „întreţinerea şi repararea autovehiculelor”.

Timp de mai mulți ani, Durleșteanu a deținut funcții de conducere în grupul Rompetrol (actualul KMG International”.

2021-2-procente-1

Retragerea
Săptămâna trecută, Partidul Socialiștilor a anunțat în mod repetat că „rămâne ferm pe poziția de a susține un guvern în frunte cu Mariana Durleșteanu, candidatul propus de majoritatea politică formată la nivelul Parlamentului pe 11 februarie și va iniția noi acțiuni zilele următoare pentru a asigura desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru”.

Astăzi, am contactat-o pe Mariana Durleșteanu când încă era candidată la funcția de prim-ministră.

16 Martie, ora. 14.09

-Reporter: Facem o documentare despre cetățenii moldoveni care au imobile în Londra. Am găsit și numele Dvs. Avem câteva întrebări?
– Mariana Durleșteanu: Nu vă supărați, ați putea reveni că am un telefon din Parlament.

16 Martie, ora. 15.33

Mariana Durleșteanu anunță prin intermediul platformei de socializare Facebook că se retrage din lupta pentru funcția de prim-ministră. În postare, Durleșteanu menționează: “…am decis să îmi retrag candidatura de la funcția de Prim-Ministru al Republicii Moldova. Nu îmi pot permite ca numele și reputația mea să fie folosite pentru reglări de conturi între clanurile politice, eu am acceptat nominalizarea doar din dorința de a contribui la depășirea crizelor și a mișca țara înainte”.

16 Martie, ora. 16.12

Ulterior, contactată de RISE Moldova, Mariana Durleșteanu ne-a declarat că apartamentele din Marea Britanie au fost procurate cu banii câștigați din sectorul privat.

– Mariana Durleșteanu: Este compania mea prin care ofeream servicii de consultanță unui holding petrolier din Viena. Am luat, dacă țin minte, o sută și ceva de mii de euro… după care am achitat toată suma integrală și l-am trecut (apartamentul – n.r.) pe persoană fizică. Compania avea datorii față de mine ca fondator și am trecut pe mine. Este o procedură legală. De atunci, firma nu a mai avut activitate.

Reporter: Ați achitat impozit în urma tranzacției din 2014?
– Mariana Durleșteanu: Am contabilă care îmi duce toată evidența. Tot am achitat la stat. Din ce țin minte, impozitul pe profit era zero dar verificați cu FISC-ul și vedeți că sunt „curată”. Nu-mi permit să fac nebunii. Sunt foarte-foarte integră.

– Reporter: Mai devreme ați anunțat despre retragerea din cursa pentru Guvern?
– Mariana Durleșteanu: A fost decizia mea. Am înaintat condiții când mi s-a propus… condiții când a fost semnat lista de 54 (deputați) dar nu se respectă.

– Reporter: Acesta a fost motivul?
Mariana Durleșteanu: Mai multe. Am vrut să o fac pur pentru oameni. Sunt plătită bine aici unde sunt. Însă, nu înseamnă că mă retrag din viața politică.

Iurie SANDUȚA

Fact-checking: Dumitru STOIANOV

A contribuit: Ana Poenariu (RISE Project), Transparency International UK


Articol publicat în cadrul unui proiect sprijinit de Fundația Open Society Institute, în cooperare cu Programul Eurasia al Open Society Foundations. Opiniile exprimate în cadrul proiectului aparțin autorilor acestuia și nu corespund neapărat celor ale finanțatorului. Instituțiile finanțatoare nu influențează în niciun fel subiectul şi conținutul materialelor publicate.


Preluarea articolelor de pe www.rise.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct la sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu RISE Moldova. Materialele de pe platforma on-line www.rise.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din R. Moldova.

RISE LEAKS

Comenteaza acest articol