5/12/2016

O treime din deputații așa-zisului Soviet Suprem de la Tiraspol derulează și conduc afaceri în paralel cu funcția publică. Fie că ocupă fotolii de directori, consilieri sau prezentatori TV, majoritatea funcționarilor sunt conectați la Holdingul „Sheriff” – imperiul de business fondat de oligarhii Victor Gușan și Ilia Kazmalî.

sovietul-suprem-rmn

Holdingul „Sheriff” funcționează ca un stat în interiorul altui stat, fiind activ pe toate segmentele economiei – de la comerțul cu produse alimentare, automobile, carburanți, medicamente, producerea și exportul alcoolului la servicii hoteliere, telefonie fixă și mobilă, internet, bănci și asigurări, sport și presă.

De-a lungul anilor, cei mai importanți politicieni din nerecunoscuta Republică Moldovenească Nistreană (rmn) au apucat să lucreze în cadrul acestei corporații, despre proporțiile căreia RISE Moldova a scris, anterior, în ancheta „Republica Sheriff”. Unii funcționari s-au rupt, ulterior, de holding, dar majoritatea dintre ei așa și au rămas în solda lui Gușan și Kazmalî, fără să renunțe la fotoliile de deputat.

Politica și afacerile, în armonie perfectă
Sovietul Suprem, așa-zisul parlament al regiunii separatiste, este format din 43 de aleși ai poporului. În paralel, 15 deputați ocupă și funcții de conducere în cadrul Holdingului „Sheriff”. Șapte dintre ei fac parte din fracțiunea „Obnovlenie”, partid care deține cele mai multe mandate în legislativul de la Tiraspol – 23.

Legislația autoproclamatei rmn permite așa-zișilor deputați să administreze afaceri în timp ce ocupă funcții publice. Asta deși în Federația Rusă, țară la care se raportează declarativ toți politicienii transnistreni, acest lucru a fost interzis încă în 2003. Detalii, AICI

Din 2013, Evghenii Șevciuk, așa-numitul președinte al rmn, a pus pe masa deputaților deja de patru ori un proiect de lege care interzice aleșilor poporului să se implice și în alte activități remunerate. „Deputatul, ocupat permanent la un alt serviciu, nu se poate implica totalmente în activitatea legislativă. Acest lucru reprezintă o piedică serioasă pentru transformarea organului de stat suprem într-un parlament cu adevărat funcțional”, se menționează în nota informativă la proiect. Detalii, AICI

De fiecare dată, însă, demnitarii au refuzat să voteze inițiativa lui Șevciuk, motivând cu „eficacitatea activității legislative a deputaților implicați în procesul de conducere a întreprinderilor”.

Imunitatea parlamentară – catalizator al afacerilor
Fondatorii „Sheriff-ului” nu dețin mandate în legislativul republicii separatiste, în schimb își au oamenii lor acolo.

Dmitrii Oghirciuk este deputat și directorul general al „Sheriff” SRL (Detalii, AICI). Mai conduce cinci companii fondate de oligarhul Gușan, dintre care două au fost fondate împreună cu offshorurile cipriote Lawanda Limited LLC și Edemona Limited LLC.


De un loc în așa-zisul parlament de la Tiraspol se bucură și fiul lui Victor Gușan – Evghenii. Acesta a fondat în regiune patru companii. Una dintre ele, „Universal Trade” SRL, este adminstrată de Porfirii Șkilniuk, un alt ales al poporului. Pe lângă funcția de director de firmă, deputatul mai deține și fotoliul de prim-vicedirector general al „Sheriff” SRL. Detalii, AICI

Iacov Galac este director general adjunct al filialei „Sheriff” din r. Râbnița. Cot la cot cu el lucrează Valentin Matveiciuk, directorul regional al filialei. Detalii, AICI

Colegul lor de legislativ, Alexandr Martînov, a lucrat în calitate de șef al departamentului economic al Clubul Sportiv „Sheriff” (din care face parte și clubul de fotbal „Sheriff Tiraspol”). Ulterior acesta a fost catapultat în fotoliul de director economic al societății pe acțiuni de tip închis „Tiraspolskii Hlebokombinat” (trad. din rusă – Combinatul de Panificație din Tiraspol – n.r.).

Urmează operatorul de telefonie „Interdnestrkom”, o altă companie partea a Holdingului „Sheriff”. În fruntea departamentului serviciu clienți stă Oleg Petric, și el ales al poporului.

Fost director și actualul director adjunct al departamentului de cadre și probleme sociale din cadrul companiei „Sheriff” este deputata Ilona Tiureaeva. Sub același acoperiș, doar că în fotoliul de director al departamentului juridic, muncește și Alexandr Șerba, coleg cu Tiureaeva în așa-zisul Soviet Suprem.

vis-corporatia-sovietul-suprem

Șefii companiilor-satelit
Și întreprinderea „Tirotex”, cel mai mare producător de textile din regiune, se află sub umbrela „Sheriff” și este condusă tot de un deputat – Andrei Mejinschii. Alesul poporului din stânga Nistrului este fratele lui Valentin Mejinschii, ex-ministrul de Interne al Republicii Moldova și fost administrator al „Argus-S”, agenția de pază conectată la oligarhul moldovean Vlad Plahotniuc.

Parte a holdingului celor doi oligrahi este și „Tirotex-Energo”, companie care se numără printre cei mai mari producători de energie electrică din regiune. Aceasta îl are ca șef pe Vadim Levițchii, și el deputat, evident.

Din rândul partenerilor „Sheriff” face parte și „Agroprombank”, cea mai mare bancă privată din rmn. Deloc surprinzător, și aici director este un ales al poporului – Veaceslav Tidva. Același scenariu se repetă și în cazul renumitei fabrici de vinuri și coniac „KVINT”, unde deputatul Oleg Baev ocupă funcția de director general. În paralel, Baev a participat recent și la fondarea firmei Elit-trade SRL. Detalii, AICI

În slujba alegătorilor și a „Sheriff”-ului simultan se află și Ilia Vasiliev. Acesta este fondatorul „Tiroil”, companie care a achiziționat 100% din acțiunile „Metan-avto” și care completează rândurile partenerilor holdingului.

Vasiliev a fondat și „Tiroil-Trade”, firmă care a primit, de la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică din Chișinău, licența pentru furnizarea produselor petroliere pe întreg teritoriul Republicii Moldova.


Privatizare cu o rublă
Combinarea politicului și businessului în stânga Nistrului nu se limitează doar la fotolii și salarii. Potrivit datelor comitetului de investigații al rmn pe 2015, actualul deputat Oleg Vasilatii, fost director al așa-zisei Administrații de Stat a Tiraspolului și Dnestrovskului, se afla în vizorul anchetatorilor din regiune încă din 2010. El era bănuit de subevaluarea prețului de piață a unui obiect scos la privatizare contra a doar unei ruble transnistrene (circa 2 MDL – n.r.). Detalii, AICI

Este vorba de complexul comercial, situat în centrul or. Tiraspol. Firma care a scos din buzunar rubla pentru achiziționarea acestui obiect este „Sheriff” SRL.

vasilatiiVasilatii a refuzat să se pronunțe pe marginea acestui caz, menționând doar faptul că dosarului penal a fost închis. Informația e confirmată și datele obținute de RISE Moldova de la comitetul de investigații din rmn. Acestea arată faptul că acum niciun deputat din stânga Nistrului nu este vizat în vreo cauză penală. Detalii, AICI

Oleg VASILATII (despre normele de lucru ale aleșilor locali): Deputații care sunt angajați cu normă întreagă beneficiază de privilegii, sunt asigurați de stat și, de facto, lucrează doar în Sovietul Suprem. Salariul lunar pe care-l primesc este de circa 5.000 de ruble. Ei nu au dreptul să obțină câștiguri și din alte surse, decât din predare sau activitate științifică. Cei care nu sunt angajați permanenți ai parlamentului, nu primesc nici un fel de bani. Astfel, lor nu li se interzice să muncească și să câștige bani în oricare instituție privată.

În prezent, deputatul Vasilatii este prezentatorul emisiunii „Scurt și clar” difuzată la TSV, postul de televiziune transnistrean fondat de aceiași oligarhi Kazmalî și Gușan.

Colegul de platou al lui Vasilatii, tot în calitate de prezentator, doar că în zile diferite, este un alt deputat – Andrei Safonov. Acesta mai este cunoscut și ca blogger și critic vehement al actualului lider de la Tiraspol.

Oleg VASILATII (despre activitatea de business a deputaților): Este un lucru necesar, dat fiind faptul că, cea mai mare parte din deciziile adoptate de Sovietul Suprem, sunt decizii cu caracter economic. Drept urmare, calificarea de care dispun ei în calitate de șefi ai sectoarelor economiei reale este tocmai oportună. Această modalitate de formare a Sovietului Suprem permite evitarea izolării informaționale a parlamentului, lucru pe care l-a încercat Șevciuk și care era posibil să-i reușească, dacă nu exista mecanismul de angajare cu normă redusă.

Businessmani cu bilet de partid
Printre membrii așa-numitului Soviet Suprem al rmn mai sunt și oameni de afaceri care, oficial, nu au legături cu Holdingul „Sheriff”. Unul dintre ei este deputatul Igor Iarîci, fondator a cinci companii. Detalii, AICI

Totodată, acesta deține și funcția de director general al „Grigoriopolskii KPH” (trad. din rusă – Combinatul de Produse de Panificație din Grigoriopol – n.r.). Detalii, AICI

Următorii în listă sunt „aleșii” Oleg Petric și Valerii Babcinețkii, ambii având câte o firmă la activ (Detalii, AICI și AICI). Membrii partidului „Obnovlenie” – Vadim Lipskii, Igor Buga și Serghei Pisarenco, dețin câte două companii. (Detalii, AICI și AICI). Pisarenco mai figurează și în calitate de director general la trei firme. Detalii, AICI

Galina ANTIUFEEVA, președintele partidului „Obnovlenie”: Deputații care lucrează în companiile holdingului „Sheriff” nu fac lobby pentru acesta. Ei sunt doar trei la număr, astfel nu văd cum ar putea să influențeze luarea deciziilor în Sovietul Suprem. Ei sunt niște profesioniști care vor să facă [din rmn] o țară înfloritoare. Noi avem obiecții față de primul om în stat [președintele Șevciuk], care tinde să secretizeze anumite lucruri.

Soldații imperiului
Însă nu toți politicienii care au lucrat pentru Holdingului „Sheriff” au rămas „soldați” fideli celor doi oligarhi-fondatori.

La finele anilor ‘90, Evghenii Șevciuk, acutalul așa-zis președinte al rmn, a fost vicedirector al companiei Sheriff. La alegerile prezidențiale care urmează să aibă loc pe 11 decembrie 2016 acesta luptă pentru un nou mandat. Respectiv, acum acesta critică cu vehemență atât holdingul, cât și pe fostul său coleg de serviciu, Vadim Krasnoselskii. Ultimul este și principalul său adversar la scrutinul din decembrie.

Acum circa două luni, când s-a lansat în cursa electorală, Krasnoselskii și-a dat demisia din funcția de spicher al așa-zisului legislativ din rmn. La fel ca Șevciuk, fostul deputat are și el experiență de lucru în cadrul Sheriff.

Între anii 2012 și 2015, el a fost consilierul directorului companiei „Interdnestrkom”, singurul operator de telefonie mobilă din stânga Nistrului, fondată de aceiași părinți ai holdingului, Gușan și Kazmalî.

Deși Krasnoselskii se prezintă drept candidat independent la funcția de președinte al rmn, el este susținut activ atât de deputați din „Obnovlenie”, cât și de foștii colegi care lucrează și în prezent sub umbrela Sheriff-lui.

Iulia BOȚAN, Vladimir THORIC


Acest articol a fost publicat în cadrul proiectului „Jurnalism de Calitate pentru Democrație”, implementat în baza unui grant acordat de către Uniunea Europeană. Suma grantului oferit de Uniunea Europeană acoperă 90% din costurile totale ale proiectului. Co-finanțarea proiectului pentru anul 2016 este asigurată de Biroul pentru Drepturile Omului și Muncă din cadrul Departamentului de Stat al SUA.

Preluarea articolelor de pe www.rise.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct la sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu RISE Moldova. Materialele de pe platforma on-line www.rise.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din R. Moldova.

КОММЕНТИРУЙ ЭТУ СТАТЬЮ