Câțiva deputați nu au trecut în declarațiile de avere din ultimii ani firmele pe care le dețin. Asta deși legea îi obligă să o facă.
Lilian Chișca, vicepreședinte al Autorității Naționale de Integritate: Toți au obligația să declare ceea ce e prescris în art. 4 al Legii cu privire la declararea averii și intereselor personale. Aici este vorba despre veniturile subiectului declarării obținute împreună cu membrii familiei, persoanele aflate la întreținere în anul fiscal precedent, atât și averile acestora, cum sunt bunuri mobile, imobile, active financiare, cote părți, interese personale deținute la momentul depunerii declarației de avere – inclusiv în țară, cât și peste hotarele țării. În cazul în care nu declară e pasibil de răspundere contravențională.
De exemplu, deputatul democrat BORIS GOLOVIN a încetat din 2015 să mai raporteze în declarațiile de avere că figurează printre fondatorii Amdent-BV SRL, companie care oferă servicii stomatologice. Detalii, AICI
Boris Golovin: Nu mai sunt membru în această firmă.
Reporter: Am verificat dosarul la Camera Înregistrării de Stat (în prezent Agenția Servicii Publice – n.r.) și sunteți.
Boris Golovin: Nu-s. Demult.
Reporter: Probabil nu ați actualizat datele atunci?
Boris Golovin: Nu știu, dar demult am ieșit din fondatori.
Potrivit registrului companiilor, Boris Golovin deține până în prezent 65% din capitalul social al firmei Amdent-BV SRL. Ultimele modificări în dosarul companiei au fost făcute în 2012, când a fost schimbat administratorul. În schimb lista asociaților nu s-a mai schimbat de la fondare și până în prezent. Detalii, AICI
Tot potrivit registrului companiilor, deputatul socialist VLAD BATRÎNCEA deține 90% din capitalul social al Divlas-Com SRL. Firma a fost fondata încă în 2004 și este specializată în activități recreative, comerțul cu amănuntul al băuturilor alcoolice și al produselor din tutun. Oficial firma este activă până în prezent, iar Batrîncea nu e doar unul dintre fondatori, ci și administratorul companiei. Detalii, AICI și AICI
Reporter: De ce dumneavoastră nu ați declarat-o niciodată? Firma este activă, iar dumneavoastră figurați ca fondator și administrator.
Vlad Batrâncea: Nu am nicio firmă.
Reporter: Nu este compania dumneavoastră?
Vlad Batrâncea: Nu am nicio firmă.
Și VLADIMIR HOTINEANU, deputat democrat, nu a raportat anul trecut cota pe care o deține în cadrul companiei MPP Farmsintez SRL (Detalii, AICI). Potrivit declarațiilor anterioare, firma a importat un anumit tip de medicament. Sediul companiei este înregistrat la adresa unde Hotineanu deține în proprietate o casă, iar printre fondatori se regăsește și feciorul deputatului, care are 16% din capitalul social al firmei. Detalii, AICI
Vladimir Hotineanu: Vreau să vă spun că e declarată și-n 2017, și-n 2016.
Reporter: Am văzut că nu ați declarat-o.
Vladimir Hotineanu: Nu avem venituri, nu avem venituri și firma nu lucrează de 20 de ani.
Reporter: Cotele părți trebuie să le declarați?
Vladimir Hotineanu: Eu încă o dată vă mai spun – e declarată în fiecare an. Uitați-vă atent. Atent, atent uitați-vă.
Abia la mijlocul lunii mai 2018 Agenția Servicii Publice a început procedura de dizolvare a firmei. Chiar și așa, Hotineanu avea obligația să o treacă în declarația pentru anul trecut. Totodată, potrivit Serviciului Fiscal de Stat, firma înregistrează datorii la bugetul de stat.
Liuba ȘEVCIUC