3/05/2016

Conflictul de interese și afacerile ascunse ale ministrului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, scoase la lumină de RISE Moldova, vor fi verificate de Procuratura Anticorupție, Centrul Național Anticorupție (CNA) și Comisia Națională de Integritate (CNI). Asta după ce RISE a publicat articolul „Holdingul secret al unui ministru”, în baza unor documente obținute din Italia, Cipru și România, care demonstrează că Chirinciuc controlează holdingul italian de mobilă Cavio prin finul său de cununie.

CNI-sedinta-2Joi, 28 aprilie, membrii CNI au votat în unanimitate pentru inițierea unui control „privind eventuala încălcare a regimului juridic al declarării veniturilor şi proprietății pentru anul 2015, conflictului de interese şi a incompatibilității admisă de către dl. Chirinciuc Iurie – ministru al Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor”, ne-a spus Eugeniu Vițu, șeful Serviciului informare și relații cu publicul al CNI.

Purtătoarea de cuvânt a CNA, Angela Starinschi, susține că și CNA verifică averea lui Chirinciuc.

CNA examinează, în prezent, sesizarea Procuraturii Anticorupţie referitor la informaţia apărută în presă privind acțiunile pretins ilegale ale ministrului Transporturilor si Infrastructurii Drumurilor, și anume nedeclararea unor bunuri realizate prin persoane interpuse în declaraţiile cu privire la venituri si proprietăţi, cât şi conflictul de interese la numirea în funcție a doi viceminiștri şi a unei secretare. Reieșind din competenţele CNI, Centrul a solicitat efectuarea controlului informațiilor ce se conţin în declaraţiile cu privire la venituri și proprietăți cât și a declarațiilor de interese ale subiecților”, a menționat Starinschi.

Precizăm că, în timpul documentării articolului „Holdingul secret al unui ministru”, Iurie Chirinciuc a recunoscut că deține 50% din afacerea italiană Cavio. Mai mult ca atât, ministru ne-a solicitat să nu dezvăluim public acest lucru pentru că o să-l încurcăm în afaceri.

Citiți articolul integral, AICI

КОММЕНТИРУЙ ЭТУ СТАТЬЮ