20/08/2019

Procurorii anticorupție au pus sechestru pe o parte din fostele active ale statului privatizate la începutul anului de un grup de firme, caz descris în investigația RISE Moldova – „Frăţia privatizării”. Este vorba de fosta cantină a Guvernului și aproape două mii de metri pătrați din Casa Presei. Între timp, o parte din imobile au ajuns deja în proprietatea unei firme din România.

30 APRILIE 2019. RISE Moldova publică „Frăția privatizării”, o anchetă video în care arătăm cum un grup de companii conectate între ele au preluat pe bani mărunți câteva proprietăți de stat.

16 IULIE 2019. Procuratura Anticorupție anunță că a pornit urmărirea penală în privința unor angajați ai Agenției Proprietății Publice (APP) care, prin abuz de putere, ar fi admis vânzarea imobilelor.

25 IULIE 2019. Oamenii legii obțin mandat judecătoresc și aplică sechestru pe fosta cantină a Guvernului și pe cei aproape două mii de metri pătrați din Casa Presei privatizați la începutului acestui an.

VECHII PROPRIETARI „S-AU EVAPORAT”
La fel ca procurorii, nici cumpărătorii imobilelor nu au pierdut timpul. Astfel, după schimbarea puterii şi demisia, pe 20 iunie, a lui Vladimir Baldovici de la conducerea APP, s-au schimbat şi proprietarii celor trei firme, fondate în aceeaşi zi şi cu aceeaşi adresă juridică.

21 IUNIE 2019. Construct Deluxe SRL, firma care a preluat de la stat fosta Cantină a Guvernului, a devenit proprietatea firmei românești AECM Trade Group SRL. Conform Registrului Comerțului din România, compania a fost înregistrată în aprilie 2019 în comuna Tânşa, judeţul Iaşi, și îl are unic asociat pe Serghei Adam din Republica Moldova.

Serghei ADAM: Eu sunt proprietar la mai multe firme. Hai să facem în felul următor — mă eliberez de la discuţii şi revin cu un apel.

Ulterior, Adam așa și n-a mai revenit, iar la apelurile noastre repetate acesta nu a mai răspuns.

Tot la AECM Trade Group a ajuns și Construct Elegant SRL, cea de-a doua firmă a fraților Igor şi Marcel Botnariuc. La începutul acestui an, Construct Elegant a luat în locațiune, iar ulterior, privatizat, o parte din Casa Presei.

24 IUNIE 2019. Sergiu Glinca, fondatorul și administratorul Quantum Imobil — firmă care a privatizat și ea o parte din Casa Presei, își vinde afacerea. Noul proprietar devine Constantin Hîncota, care mai deţine şi alte companii din domeniul construcţiilor.

Constantin HÎNCOTA: Sunt om de afaceri şi nu mă implic în politică. Nu vă pot spune mai mult nimic.

Prin aceeași schemă — de luare în locațiune și apoi privatizare la un preț cu mult sub cel de piață — în această iarnă au mai fost privatizate și alte imobile: o vilă cu statut de monument istoric, un teren din spatele clădirii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (fosta clădire a Ministerului Agriculturii — n.r.); dar și un teren de jumătate de hectar de pe strada Petricani, care aparținea întreprinderii de stat Editura „Universul”.

Ion PREAȘCA



Preluarea articolelor de pe www.rise.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct la sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu RISE Moldova. Materialele de pe platforma on-line www.rise.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din R. Moldova.

RISE LEAKS


КОММЕНТИРУЙ ЭТУ СТАТЬЮ