19/02/2016

Palatul de Cultură al Sindicatelor va fi transformat în mall, iar fostul hotel sindical „Flora” — în centru de business. Proiectele au fost realizate de arhitecții ruși care au făcut schița și pentru reședința lui Ilan Shor din Codrii Orheiului.

„Flora” se află deja în proces de reconstrucție și, de curând, a ajuns în proprietatea unei firme la care asociat majoritar este Iurii Luncașu, omul de afaceri surprins în compania lui Vlad Plahotniuc în Sciez, Franța.

01-Grafic-Proiecte-realizate de Proekt Capital

Pe 23 decembrie 2015, Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova (CNSM), organizație care reprezintă interesele oamenilor muncii, a mai vândut un imobil moștenit din perioada sovietică. Cu o suprafață de peste 6 mii de metri pătrați, Palatul Republican de Cultură al Sindicatelor din Chișinău a fost înstrăinat contra sumei de 41 milioane de lei și 5 bănuți.

Mihail Hîncu, vicepreședintele CNSM: Noi am dat comandă de o expertiză și ne-au spus că palatul e într-o stare avariată și, ori întărim pereții capital cu metal în pământ, ceea ce însemna cheltuieli enorme, ori îl demolăm. În acest caz l-am vândut foarte bine, pentru că, dacă îl demolam noi, pe banii noștri, și încercam să construim ceva acolo tot din banii noștri, era mult mai…

Palatul Sindicatelor — Mallul „Ocean”
Un concept realizat de Proiekt Capital, o companie de arhitectură din Federația Rusă care a realizat și planul pentru Shor Holding Regency, prevede demolarea palatului sindical și construcția unui centru comercial de peste 40 000 de metri pătrați.

Mallul „este proiectat pentru amplasarea în locul unei clădiri administrative din anii ‘70, care se presupune a fi demolată”, iar „în scopul păstrării spațiilor verzi existente, construcția atriumului este concepută în jurul molizilor care cresc în zonă”, comentează arhitecții. Detalii, AICI

De menționat că proiectul arhitectural a fost realizat în 2014, atunci când palatul încă era, de facto, în posesia CNSM. Detalii, AICI

00

Mihail Hîncu: Nu am văzut schițele și deja nu ne interesează. Firma Capital Investments SRL l-a cumpărat și face ce vrea. Ea coordonează mai departe mișcările cu Primăria – ce-i dă voie să facă și ce nu. Cine sunt fondatorii, nu vă pot spune. Familia directorului poate să nu vă spună nimic, că directorul e director, dar fondatori poate să fie orișicine și nimeni nu divulgă cine e fondatorul.

Alexei Dmitriev, directorul Proiekt Capital: Ținând cont de etica corporativă, noi nu divulgăm informații despre beneficiarii proiectelor pe care le realizăm.

Proprietarii, doi registratori ciprioți
Puskin-26-Langa-Casa-GuvernuluiOficial, noii proprietari ai Palatului de Cultură al Sindicatelor au devenit, prin intermediul mai multor firme, doi agenți registratori din Cipru. Cumpărătorul, Capital Investments SRL, e o firmă din Hâncești care a mai cumpărat, în vara anului trecut, tot de la sindicate, o clădire situată în apropierea imediată a Casei Guvernului. Detalii, AICI

Fondată în 2015, Capital Investments SRL e deținută de off-shore-ul cipriot Polyfidia Services Ltd (Detalii, AICI). Asociați ai Polyfidia Services sunt alte două companii, tot din Cipru – Normax Holdings Ltd și Normax Management Ltd, proprietarii cărora figurează avocații Maria Kadi și Afroditi Polydorou. Ambele companii oferă servicii juridice, de contabilitate și consultanță în afaceri.

Sergiu Șterbeț, administrator al Capital Investments SRL și reprezentant prin procură a Polyfidia Services Ltd, ne-a declarat că nu este la curent cu proiectul realizat de compania moscovită și că planurile privind noua achiziție vor fi făcute publice la etapa finală a proiectului.

Sergiu Șterbeț: Vreau să menționez că procesul de implementare a proiectelor prevede, atât componentele economico-financiare, cât și componentele care vizează comunicarea sau PR. Mecanismul de comunicare este strict legat de etapa finală a proiectului, etapă când este stabilit conceptul de dezvoltare și sunt spre finalizare activitățile de implementare ale acestuia.

02-Grafic-Palatul-Sindicatelor-Istoric-Ipotecar-si-Noul-Proprietar

Istoric ipotecar
În perioada 2011-2012, Palatul Sindicatelor a fost ipotecat pentru suma totală de 140 milioane de lei (Detalii, AICI). Circa 70% din bani au fost oferiți de Delmos-Grup SRL, companie fondată de persoane apropiate actualului primar de Orhei. Tranzacția a avut loc în 2011 și a implicat suma de 6 milioane de euro (aproape 100 milioane de lei – n.r.).

Delmos-Grup SRL a încheiat cu sindicatele contractul de ipotecă a palatului pe 24 iunie. Exact în aceeași zi, compania a semnat și contractul de vânzare a hotelului Cosmos, imobil pe care l-a cumpărat, anterior, tot de la sindicate. Detalii, AICI

Compania Delmos-Grup SRL a fost fondată în 2006 de Alexandr Durnovțev, iar în calitate de administrator figura Valerii Romanov (Detalii, AICI). Ambii au figurat și în Ghermivali SRL, firmă din Holdingul Shor care deținea câteva hectare de pădure în Codri.

Actualmente, Romanov figureză în calitate de administrator la Grand Petrol SRL, companie prin care primarul de Orhei intenționa să facă afaceri cu petrol în regim duty-free, în urma unei înțelegeri Shor-Filat.

03-Grafic-Conexiuni-Shor-Sindicate

Demolare planificată în 2010
Potrivit extraselor cadastrale, Palatul de Cultură al Sindicatelor a fost și subiectului unui contract de societate civilă încheiat, în 2010, cu ÎCS Grand Imobiliare SRL. Fondată jumătate de an mai devreme, firma era administrată de Alexandr Maclovici și deținută de Sunpro Alliance LLP, o companie britanică la care asociați erau două firme din Belize (Detalii, AICI și AICI). Între timp, Sunpro Alliance este lichidată, iar locul ei ocupat de-o surată fondată o lună mai devreme — Wester Alliance LLP. Detalii, AICI și AICI

Mihail Hîncu (despre contractul cu Grand Imobiliare SRL): Partea noastră în acest proiect era că noi intrăm cu acest palat care se demolează, iar metrajul pe care îl are ni se repartiza în noua construcție. A fost un proiect care ajungea la 50 milioane de euro – un centru cultural-sportiv, deasupra cu bazine. Ceva contemporan. Până la urmă ei au spus că nu au bani și că, investitorii străini care trebuiau să-i finanțeze, s-au dezis.

Casa-Ilan-Shor-ChisinauWester Alliance LLP a figurat, timp de doi ani, proprietara casei lui Ilan Shor din Chișinău. Imobilul de 250 de metri pătrați, situat într-un cartier rezidențial, a fost cumpărat în 2009 de actualul primar de Orhei, după care, cu regularitate anuală, și-a tot schimbat stăpânii. În cele din urmă, casa ajunge în posesia companiei britanice, iar din decembrie 2014 figurează din nou pe numele lui Shor. Detalii, AICI

Acționar la Grand Imobiliare SRL și Unibank
În iulie 2012, Wester Alliance LLP iese din acționariatul ÎCS Grand Imobiliare SRL și în locul ei vine Nani Abashidze din Georgia. Deja câteva săptămâni mai târziu, Abashidze devine acționar la Unibank, una din cele trei instituții financiare implicate în dispariția miliardului și care, în prezent, sunt în proces de lichidare. Detalii, AICI

Potrivit raportului Kroll, Abashidze a cumpărat pachetul de 4,6% din acțiunile Unibank cu banii luați cu împrumut de la Harwood United LLP. La rândul ei, compania britanică, lichidată în noiembrie 2013, a primit banii din transferuri efectuate prin intermediul băncilor din Letonia, instituții care au redirecționat spre zone off-shore miliardul dispărut. Detalii, AICI și AICI

Hotelul Flora – sediu de bancă și oficii
Fostă proprietate sindicală, Flora e situată la periferia unui parc din sect. Râşcani. Cumpărat de oameni din anturajul lui Ilan Shor, conceptul de reconstrucţie a imobilului a fost realizat tot de Proiekt Capital. „Reconstrucția a schimbat complet aspectul clădirii existente, aducând, în mediul dărăpănat din anii ’40-’60 ai secolului trecut, o viziune modernă a blocurilor administrative”, notează arhitecții pe site-ul companiei. Detalii, AICI

00

Lucrările de reconstrucție a hotelului Flora, care include și clădirea unui fost restaurant de alături, sunt deja în proces de realizare. Cu gama de culori modificată și unele ajustări, lucrările la fațada blocului central au fost finalizate, în timp ce la „restaurant” doar s-au schimbat ferestrele și sudat scheletul acoperișului triunghiular de la intrare.

Realizat de compania de arhitectură din Moscova, în actele Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor (MDRC) proiectul privind „reconstrucția imobilului cu construirea unor anexe, în vederea amplasării unei bănci comerciale și unor oficii” e semnat de o companie de arhitectură din Chișinău.

Vladimir Arpentiev, director Arhcălin SRL: Noi, în principiu, am colaborat cu arhitectorii de la Moscova. E practic conceptul lor de fațadă. Puțin coloristica… S-a făcut mai multe schițe. Se propunea și demolare, dar a fost aleasă varianta mea pentru că era de trei ori mai ieftină. Asta e toată istoria. Noi am făcut doar scara paradnaia (de sărbătoare – n.r.) la intrare, să arate ca bancă, și în rest – învelim fațada cu termopane și etalbond.

Deși în 2013 proprietarul clădirii era Asigromex SRL, într-unul din Registrele MDRC a avizelor de verificare a proiectelor beneficiar al imobilului figurează Dufremol SRL, firmă cu afaceri duty-free administrată de Ilan Shor. Detalii, AICI și AICI

Ipotecat la Banca Socială
Cu o suprafață cadastrală de 2000 metri pătrați, Flora a ajuns în proprietatea firmei Asigromex SRL în 2010. Contractul de cumpărare a fost semnat de același Valeriu Romanov, omul de încredere a lui Ilan Shor, în calitate de administrator și fondator unic al companiei. Detalii, AICI și AICI

Achiziționat cu 17 milioane de lei, imobilul este ipotecat peste două zile pentru o sumă dublă – 35 milioane. Ulterior, în baza mai multor acorduri adiționale semnate cu Banca Socială (BS), noul proprietar Flora mai obține câteva zeci de milioane. Detalii, AICI

Șirul împrumuturilor opresc la finele anului 2014, când Banca Națională a decis să instituie administrare specială la BS ca urmare a mai multor tranzacții financiare dubioase, ca un an mai târziu în genere să retragă licența și să dispună lichidarea instituției. Detalii, AICI și AICI

Mutări pe tabla holdingului
Pe 16 iulie 2010, la patru luni după ce semnează contractul de cumpărare a hotelului Flora, Romanov pleacă din Asigromex. În aceeași zi, el devine oficial asociat unic al Ghermivali SRL, compania care a cumpărat câteva hectare de pădure la Ivancea, locație pentru care a fost proiectat complexul Shor Holding Residence. La noua companie Romanov se alătură lui Alexandr Durnovțev, fostul său coleg în Delmos-Grup SRL. Detalii, AICI

Totodată, locul lui Romanov la Asigromex e ocupat de Alexandr Maclovici de la Grand Imobiliare SRL. În următorii ani, compania este deținută de mai multe persoane, printre care și Moisei Mester. Acesta își păstrează funcția de administrator până în prezent, gestionând concomitent și activitatea Finprofilux SRL, companie deținută de ucraineancă Halyna Klymenko, prin intermediul unei alte firme. Detalii, AICI și AICI

În paralel, Moisei Mester deține și administrează și Moldclassica International SRL. Compania, parte a Holdingului Shor, are un capital de peste un milion de lei și activează în domeniul duty-free. Detalii, AICI

Am încercat să obținem un comentariu din partea lui Ilan Shor pe marginea schițelor de proiect, prin intermediul Mariei Albot, persoana responsabilă de relațiile cu publicul și mass-media. Până la publicarea acestui text, așa și nu am primit niciun răspuns.

Iurii LuncașuNoul proprietar „Flora”
Acum o lună, Asigromex a vândut fostul hotel sindical. Din 18 ianuarie 2016, proprietar al imobilului a devenit Acvilin-Grup SRL, companie care se prezintă lider în distribuția mărfurilor de larg consum şi a mobilei de birou care colaborează cu producători precum „Philip Morris International” și „Nestle”. Detalii, AICI

Cu un capital social de 2 milioane de lei, compania îi are ca asociați pe Oleg Bacalov, cu 40%, și Iurii Luncașu — 60% (Detalii, AICI). Ultimul mai deține acțiuni la Denir Lux SRL, Primprof Construct SRL și GB & Co SRL și, în 2012, a fost surprins în compania lui Vladimir Plahotniuc în timpul unei vizite în Franța.

Nicolae CUȘCHEVICI (RISE Moldova), Polina CUPCEA (freelancer)


Ancheta este publicată în cadrul programului de training-uri „RISE Investigative Journalism”, realizat de RISE Moldova, cu suportul financiar al Biroului pentru Democrație, Drepturile Omului şi Muncă al Departamentului de Stat american.

Preluarea articolelor de pe www.rise.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct la sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu RISE Moldova. Materialele de pe platforma on-line www.rise.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din R. Moldova.
КОММЕНТИРУЙ ЭТУ СТАТЬЮ