De când s-a făcut politician, Vladimir Plahotniuc a avut grijă să-și ascundă proprietățile de peste hotare în spatele unor firme paravan și persoane interpuse. Imperiul imobiliar din străinătate al oligarhului moldovean numără mai multe proprietăți exclusiviste care n-au figurat niciodată în declarațiile lui de avere.
RISE Moldova a identificat patru dintre ele. Înșiruite pe axa Geneva – Sciez – Les Houches – București, vilele valorează peste 30 de milioane de euro, adică peste jumătate de miliard de lei.
Anchetă realizată cu suportul cititorilor RISE Moldova (donații și Legea 2%)
.
VILA DIN METROPOLA ELVEȚIANĂ
Acum doi ani, Vladimir Plahotniuc, liderul Partidului Democrat din Moldova, și-a arătat în fața camerelor de luat vederi apartamentul de lux din centrul Chișinăului. În una din vitrine, printre mai multe fotografii, observăm o poză de familie pe fundalul unei vile cu un stil arhitectural distinctiv. Detalii, AICI
Reporterii RISE Moldova au aflat că această proprietate se află în una dintre cele mai scumpe metropole din lume. Mai exact, în suburbia orașului elvețian Geneva, chiar pe malul Lacului Leman. Potrivit datelor din registrul cadastral al Elveției, casa are o suprafață de circa 450 de metri pătrați, iar terenul – peste cinci mii de metri pătrați, inclusiv o porțiune de lac.
Firma care în 2012 a cumpărat vila cu 31,5 milioane de franci elvețieni de la miliardarul olandez Alfred Balm se numește Mareches SA (Detalii, AICI). Are denumirea străzii unde se află somptuosul imobil. Compania a fost creată cu doar o lună înainte de tranzacție și are statut de societate pe acțiuni anonimă. Detalii, AICI și AICI
Jurnalistul elvețian Francois Pilet ne spune că, pentru a fonda și menține activă o societate anonimă în Elveția, ai nevoie de sume impunătoare.
FRANCOIS PILET, jurnalist Vesper Media, Elveția: Trebuie să investești 100 de mii de franci elvețieni (circa 85 de mii de euro – n.r.) în capitalul social. După, trebuie să angajezi un avocat și administratori care se vor ocupa de această societate. […] Administrarea unei societăți anonime costa circa 10 mii de franci pe an. E mai scump decât un offshore în Panama.
Firma Mareches SA este administrată de avocatul Benedict Fontanet. Acesta mai reprezintă zeci de companii elvețiene, dar și firme înregistrate în jurisdicții offshore. Acum 30 de ani Fontanet a înființat un birou de avocați care-i poartă numele, iar în paralel s-a implicat și în politică. A fost președinte al filialei din Geneva a Partidului Creștin-Democrat și, timp de 15 ani, deputat în legislativul local. Detalii, AICI
L-am sunat la numărul său personal, însă Fontanet nu ne-a răspuns la apeluri. Ulterior ne-a comunicat, prin SMS, că nu vrea să stea de vorbă cu noi. Acesta nu a fost de găsit nici la biroul său din centrul Genevei, acolo unde are sediul juridic și compania care deține oficial casa de pe malul Lacului Leman.
Moldoveanul lui Plahotniuc la Geneva
În schimb pe LinkedIn, o platformă care unește profesioniști din întreaga lume, îl găsim pe fostul manager de proiecte al Mareches SA. Îl cheamă Denis Dmitriev și este originar din Republica Moldova (Detalii, AICI). Dacă îi studiem cu atenție CV-ul, constatăm că practic toată cariera lui profesională este legată de firmele administrate sau controlate de actualul lider PD. A început la Petrom-Moldova, pe când Plahotniuc era directorul general al companiei. A urmat Hotelul Codru, Holdingul Prime Management, Fundația Edelweiss, Asociația Oamenilor de Afaceri și Partidul Democrat.
Mai mult, Denis Dmitriev însuși menționează în CV că, din 2012, este „asistentul în Geneva al președintelui celui mai influent holding din Moldova”. Contactat telefonic de reporterul RISE Moldova, Dmitriev a confirmat că este vorba de Vladimir Plahotniuc.
Reporter: Am găsit CV-ul dumneavoastră pe internet unde menționați că reprezentați interesele președintelui celui mai mare holding din Republica Moldova în Geneva. Vă referiți la domnul Vladimir Plahotniuc?
Denis Dmitriev: Exact. Adică am reprezentat interesele până în 2015.
Reporter: Puteți să ne dați mai multe detalii, ce ați făcut în Geneva, ce proiecte ați demarat?
Denis Dmitriev: Am avut proiecte imobiliare. Imobile, investiții.
Reporter: Beneficiarul final al Mareches SA este Vladimir Plahotniuc?
Denis Dmitriev: Nu pot să vă dau niciun detaliu. Este informație confidențială. […] Nu pot să vă spun, pentru că chestiile astea o să apară în presă și eu nu vreau să mă expun și să expun alte persoane la care eu am lucrat.
Vila din Geneva a fost cumpărată la un an după ce, în 2011, OTIV Prime Holding, o companie olandeză conectată la Plahotniuc, și-a vândut o parte din afacerile pe care le deținea în Moldova. Cumpărătorul a fost Iuri Kontievski, omul de încredere al controversatului bancher moldovean Veaceslav Platon. În acea tranzacție OTIV a fost reprezentată de Andrian Candu, actualul președinte al Parlamentului și finul de cununie al lui Plahotniuc. Costul afacerii a fost de 75 milioane de dolari americani. Detalii, AICI
Potrivit unui document obținut de RISE Moldova, banii provin din conturile Westburn Enterprises, firmă implicată în operațiunea de spălare a sumei de 22 de miliarde de dolari, cunoscută ca Laundromatul rusesc (Detalii, AICI). Într-un denunț semnat în 2014, Kontievski susținea că tranzacția a implicat de fapt 80 de milioane de dolari și că banii urmau să ajungă într-o bancă elvețiană. Detalii, AICI
.
VILA DE PE MALUL FRANCEZ AL LACULUI LEMAN
Din CV-ul lui Dmitriev mai aflăm și despre o altă achiziție în zona lacului, doar că deja pe malul francez. Este vorba tot despre o vilă. Valoarea proiectului – 4 milioane de euro. Într-adevăr, familia Plahotniuc deține o casă chiar pe malul lacului, pe strada Avenue du Vion, în orașul Sciez.
Vila se află într-un cartier rezidențial îngrădit, cu pază la intrare. Casa a fost cumpărată de familia lui Vladimir Plahotniuc încă în 2008, însă nu a fost indicată niciodată în declarațiile sale de avere.
Din 2008 și până în 2011 a figurat direct pe numele lui Vladimir Plahotniuc și al Oxanei Childescu, soția acestuia. În iunie 2011, vila a fost trecută în proprietatea Sigmateli Ltd, o firmă înregistrată în Cipru. Deși oficial proprietarul s-a schimbat, numele Childescu apare în continuare pe cutia poștală, alături de compania cipriotă.
Sigmateli a fost înregistrată în septembrie 2010. La momentul fondării, era deținută de Trade Invest System, un offshore din Belize. În 2011, acționar la Sigmateli devine o companie din Bahamas. Ulterior, beneficiarii reali s-au ascuns în spatele unor firme-paravan și interpuși din Cipru. Detalii, AICI
În prezent Sigmateli este deținută oficial de firma cipriotă Axecorp Trading (Detalii, AICI). Potrivit documentelor obținute de RISE de la registrul companiilor din Cipru, beneficiarul final este, de fapt, Oxana Childescu. Aceleași acte arată că Vladimir Plahotniuc este legat de Sigmateli încă de la fondare. În 2010-2011 el a împrumutat firmei 20 de milioane de euro, sumă care nu se regăsește în declarațiile lui de venit din acea perioadă.
Totodată, Sigmateli este administrată de C.Argyrou & Associates Secretarial, o companie de avocatură cipriotă care gestionează mai multe firme conectate la Plahotniuc. Printre ele, Asirapal Enterprises și Finpar Victoria – actualul și fostul asociat al Finpar Invest, cea mai veche companie a familiei liderului democrat.
La acestea două se mai adaugă Investar Investments, firmă care, în primăvara lui 2017, a preluat o vilă somptuoasă de peste 2.000 de metri pătrați amplasată într-un cartier rezidențial din Chișinău. Atunci compania cipriotă a fost reprezentată prin procură de Iurii Luncașu, un personaj din anturajul oligarhului moldovean.
Luncașu este vecin cu Plahotniuc în Franța. Vila acestuia se află tot pe strada Avenue du Vion, doar că la trei intersecții distanță. Luncașu și-a cumpărat vila un an mai târziu, adică în vara lui 2009 (Detalii, AICI). Anterior RISE Moldova a scris că cei doi au fost fotografiați împreună în străinătate. Într-una dintre poze, Plahotniuc este surprins sunând la poarta lui Luncașu (Detalii, AICI). Într-o altă poză, Plahotniuc apare în compania reprezentatului său la Geneva, Denis Dmitriev. Detalii, AICI
.
CABANA DE LA POALELE MONT BLANC-ULUI
Tot din CV-ul lui Denis Dmitriev aflăm că acesta a coordonat investiții și în zona Alpilor francezi. Este vorba despre două cabane, procurarea și renovarea cărora s-a ridicat la circa patru milioane de euro. Am reușit să identificăm una dintre ele. Datele obținute de RISE arată că proprietara cabanei este aceeași Sigmateli. Detalii, AICI
Firma a obținut avizul de renovare și extindere a casei montane încă în 2012, iar cel care a reprezentat-o în fața autorităților locale franceze a fost Andrian Candu (Detalii, AICI). Mai mult, proiectul de reconstrucție a cabanei a fost realizat de compania de arhitectură la care Dmitriev lucrează în prezent. Detalii, AICI
Cabana se află la distanțe aproape egale de cele două vile de pe malul Lacului Leman. Din Geneva ne ia aproape două ore ca să ajungem în sătucul montan Les Houches. De aici se deschide o panoramă impresionantă a Mont Blanc-ului, acoperit de zăpadă și pe timp canicular. Mont-Blanc este cel mai înalt vârf din Europa de Vest și separă Franța de Italia.
Găsim cabana pe o străduță cochetă, chiar la marginea unei păduri de la poalele masivului muntos. E realizată într-un stil arhitectural specific vilelor montane, iar cele două nivele și mansarda numără aproape 400 de metri pătrați. Curtea este invadată de vegetație, semn că proprietarii nu au trecut de ceva timp pe aici. Pe site-urile de specialitate, prețul unor cabane similare depășește lejer pragul de 1 milion de euro. Detalii, AICI
.
VILA DIN PIPERA
Pe lângă proprietățile din Franța, firma cipriotă Sigmateli figurează în acte și proprietara unei vile din România, despre care RISE a relatat încă în noiembrie 2016. Casa se află în Pipera, o zonă rezidențială din nordul Bucureștiului, și are în total aproape 300 de metri pătrați. Înainte ca Vladimir Plahotniuc să se implice direct în politică, vila a fost înscrisă pe numele lui.
Datele cadastrale din România arată că firma cipriotă a cumpărat casa din București cu 1,3 milioane de euro. Tranzacția a avut loc în 2011, Sigmateli fiind reprezentată de Andrian Candu, pe atunci deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
Sigmateli a preluat vila din București de la Andrei Ursachi, un personaj cu trecut afiliat Finpar Invest, companie controlată de Plahotniuc. Ursachi, la rândul lui, a cumpărat vila cu același preț cu care ulterior a vândut-o – 1,3 milioane de euro. Vânzătorii au fost chiar soții Vlad Ulinici și Oxana Childescu. Ulinici a fost numele folosit de Plahotniuc în România, după dobândirea cetățeniei.
Vladimir Plahotniuc și-a cedat vila cu o lună înainte de alegerile parlamentare din noiembrie 2010. Anume în urma acestui scrutin oligarhul a devenit pentru prima dată deputat în Parlamentul Republicii Moldova și, în mod automat, avea obligația să-și declare toate proprietățile, inclusiv cele de peste hotare. Ceea ce nu s-a întâmplat.
.
VALOAREA VILELOR MAI MARE DECÂT VENITUL OFICIAL
În niciuna dintre declarațiile sale de avere, care cuprind informații despre venituri și proprietăți acumulate în perioada 2008-2014, nu se regăsesc vilele din străinătate (Detalii, AICI). Asta chiar dacă, în momentul în care obținuse fotoliul de ales al poporului, Plahotniuc era proprietar direct al vilei din Franța. Mai mult, după ce a vândut-o companiei cipriote, nu a declarat venitul obținut din tranzacție. Situație practic trasă la indigo și în cazul vilei din România.
Totodată, în perioadă în care a fost deputat, Plahotniuc a declarat un venit oficial de 105 milioane de lei. Convertiți în euro – puțin peste 7 milioane. Sau, de patru ori mai puțin decât valoarea celor patru vile din străinătate.
L-am telefonat pe Vladimir Plahotniuc pentru a-l întreba din ce bani au fost cumpărate proprietățile de peste hotare. Acesta nu a răspuns la apelurile noastre, și nici la mesajele pe care i le-am expediat. Iar purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat ne-a rugat să-i trimitem întrebările prin poșta electronică (Detalii, AICI). Deocamdată nu am primit un răspuns.
Anterior, într-un interviu TV realizat în apartamentul său din centrul Chișinăului, Plahotniuc asigura: „Acum puteți să presupuneți că există o vilă unde locuiesc eu în altă parte și acesta este un apartament doar pentru așa gen de filmări, ca să mă prezint mai modest. Nu am vilă. Asta-i vila mea!”
Liuba ȘEVCIUC, Olga CEAGLEI, Nicolae CUȘCHEVICI
Au contribuit: Iurie SANDUȚA (RISE Moldova), Ana POENARIU (RISE Project), Cristiaan TRIEBERT (Bellingcat)
Grafică: Sergiu-Nicolae BREGA